LexistoriaDreptul la drept.

Procedura înainte de judecată

Azi

Codul de procedură civilă (1865) · 15 articole

Abrogat la 15 februarie 2013 · înlocuit de Codul de procedură civilă. Textul rămâne disponibil — formă istorică, nu drept în vigoare.

Secțiunea I — Dispozitii generale

Articolul 109

Oricine pretinde un drept împotriva unei alte persoane trebuie să facă o cerere înaintea instanței competente. Sesizarea instanței se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, dacă legea prevede în mod expres aceasta. Dovada îndeplinirii procedurii prealabile se va anexa la cererea de chemare în judecată. Neîndeplinirea procedurii prealabile nu poate fi invocată decât de către pârât prin întâmpinare, sub sancțiunea decăderii. La sesizarea instanței cu dezbaterea procedurii succesorale, reclamantul va depune o încheiere emisă de notarul public cu privire la verificarea evidențelor succesorale prevăzute de Codul civil și de lege. În acest caz neîndeplinirea procedurii prealabile poate fi invocată nu numai de către pârât, ci și de către instanță, din oficiu.

Articolul 109¹

Abrogat

Textul anterior abrogării nu este încă în istoricul acestui act.

Articolul 110

(1) Cererea pentru predarea unui imobil, la implinirea termenului de locatiune, poate fi facuta chiar înainte de implinirea acestui termen.

(2) Se poate de asemenea cere, înainte de termen, executarea la termen a unei obligații alimentare sau altei prestatiuni periodice.

(3) Președintele mai poate incuviinta, în general, înainte de implinirea termenului, cereri pentru executarea la termen a unor obligațiuni, ori de cate ori va socoti ca cererile sunt indreptatite pentru a preintampina reclamantului o paguba insemnata pe care acesta ar incerca-o dacă ar astepta implinirea termenului.

Articolul 111

Partea care are interes poate să faca cerere pentru constatarea existentei sau neexistentei unui drept. Cererea nu poate fi primita dacă partea poate cere realizarea dreptului.

Secțiunea II — Chemarea în judecata

Articolul 112

1. numele și prenumele, domiciliul sau reședința părților ori, pentru persoanele juridice, denumirea și sediul lor, precum și, după caz, numărul de înmatriculare în registrul comerțului sau de înscriere în registrul persoanelor juridice, codul fiscal și contul bancar. Dispozițiile art. 82 alin. 1 teza a II-a sunt aplicabile. Dacă reclamantul locuiește în străinătate, va arăta și domiciliul ales în România, unde urmează să i se facă toate comunicările privind procesul; 2. numele și calitatea celui care reprezintă partea în proces, iar în cazul reprezentării prin avocat, numele acestuia și sediul profesional. Dispozițiile art. 82 alin. 1 teza a II-a sunt aplicabile în mod corespunzător; 3. obiectul cererii și valoarea lui, după pretuirea reclamantului, atunci când pretuirea este cu putinta. Pentru identificarea imobilelor se va arata comuna și județul, strada și numărul, iar, în lipsa, vecinatatile, etajul și apartamentul, sau, când imobilul este inscris în cartea funciara, numărul de carte funciara și numărul topografic; 4. aratarea motivelor de fapt și de drept pe care se intemeiaza cererea; 5. aratarea dovezilor pe care se sprijina fiecare capat de cerere.

(1) Cererea de chemare în judecata va cuprinde:

(2) Când dovada se face prin inscrisuri, se vor alatura la cerere atatea copii citi parati sunt, mai mult cate o copie de pe fiecare inscris, pentru instanța; copiile vor fi certificate de reclamant ca sunt la fel cu originalul.

(3) Se va putea depune și numai o parte dintr-un inscris privitor la pricina, ramanand ca instanța sa dispună, la nevoie, infatisarea inscrisului în intregime.

(4) Dacă inscrisurile sunt scrise în limba străină sau cu litere vechi, se vor depune traduceri sau copii cu litere latine, certificate de parte.

(5) Când reclamantul voieste să-și dovedeasca cererea sau vreunul din capetele cererii sale, prin interogatoriul sau juramantul paratului, va cere infatisarea în persoana a acestuia.

(6) Când se va cere dovada cu martori, se vor arăta numele și locuința martorilor, dispozițiile art. 82 alin. 1 teza a II-a fiind aplicabile în mod corespunzător;

6. semnatura. ***) Juramantul, ca mijloc de proba, nu mai exista în actuala reglementare.

Articolul 113

(1) La cererea de chemare în judecata se vor alatura atatea copii de pe cerere cati parati sunt.

(2) Dacă mai mulți parati au un singur reprezentant sau dacă pârâtul are mai multe calități juridice, se va comunică o singura copie de pe actiune și de pe inscrisuri și se va inmana o singura citatie.

Articolul 114

(1) La primirea cererii de chemare în judecata președintele sau judecatorul care îl inlocuieste va verifica dacă aceasta intruneste cerințele prevăzute de lege. Când este cazul, reclamantului i se pune în vedere sa completeze sau sa modifice cererea și să depună, potrivit art. 112 alin. 2 și art. 113, cererea și copii certificate de pe toate inscrisurile pe care își intemeiaza cererea.

(2) Reclamantul va completa cererea de îndată. Atunci când completarea nu este posibila, cererea se va inregistra și i se va acorda reclamantului un termen scurt. În cazul în care cererea a fost primita prin posta, reclamantului i se vor comunică în scris lipsurile ei, cu mențiunea ca, până la termenul acordat, urmeaza sa faca completările sau modificările necesare.

(3) Acordarea termenului, potrivit alin. 2, se face, în toate cazurile, cu mențiunea ca neindeplinirea în acest termen a obligațiilor privind completarea sau modificarea cererii poate atrage suspendarea judecatii.

(4) Dacă oblibațiile privind completarea sau modificarea cererii nu sunt indeplinite în termenul prevăzut la alin. 2, suspendarea judecatii se pronunță prin încheiere potrivit dispozițiilor art. 339.

(5) În procesele în care, în condițiile art. 47, sunt mai mulți reclamanti sau parati, președintele instanței, ținând cont de numărul foarte mare al acestora, de necesitatea de a asigura desfășurarea normala a activității de judecată, cu respectarea drepturilor și intereselor legitime ale părților, va putea dispune reprezentarea lor prin mandatar și indeplinirea procedurii de comunicare a actelor procesuale numai pe numele mandatarului, la domiciliul sau sediul acestuia. Reprezentarea se va face, după caz, prin unul sau mai mulți mandatari, persoane fizice sau persoane juridice, dispozitiile art. 68 și art. 114¹ fiind aplicabile în mod corespunzător. Dovada mandatului va fi depusa de către reclamanti, în condițiile prevăzute la alin. 2, iar de către parati, odata cu intampinarea. Dacă părțile nu-și aleg un mandatar sau nu se înțeleg asupra persoanei mandatarului, în cazul reclamantilor vor fi aplicabile dispozitiile alin. 4, iar în cazul paratilor, președintele instanței va numi un curator special.

(3) Președintele va dispune în acelasi timp să se comunice pârâtului, o dată cu citatia, copii de pe cerere și inscrisuri, punindu-i-se în vedere să depună la dosar intimpinare cu cel puțin 5 zile înainte de termenul sorocit pentru judecata.

(4) O dată cu sorocirea termenului, președintele va dispune, dacă s-a cerut prin cerere, citarea pârâtului la interogator sau juramint, sub rezerva dezbaterii la termenul de infatisare. Sub aceeasi rezerva se vor putea lua orice alte măsuri, în marginile rinduielilor pentru dovezi.

(5) Termenul se va soroci astfel ca, de la data primirii citatiei, piritul să aibă cel puțin 30 de zile pentru depunerea intimpinarii, iar în pricinile urgente, cel puțin 5 zile.

(6) Dacă piritul locuieste în strainatate, președintele va putea soroci un termen mai indelungat.

Art. 114 alin. (1) este reprodus astfel cum a fost modificat prin Ordonanța de urgenta nr. 59/2001 *) publicată în M.Of. nr. 217 din 27 aprilie 2001. În reglementare art. 114 alin. (1) avea urmatorul continut: "Președintele, îndată ce primeste cererea de chemare în judecata și constata plata timbrului, a taxei de procedura și a impozitului proportional, va soroci ziua infatisarii și va cita părțile inaintea instanței, în sedinta. Președintele va putea soroci o anumita ora pentru judecarea pricinii." Alin. 4 al art. 114 a fost introdus prin art. 1 pct. 8 al Ordonanța de urgenta nr. 59/2001 *) publicată în M. Of. nr. 217 din 27 aprilie 2001." *) Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 59/2001 privind modificarea și completarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea și completarea Codului de procedura civila, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 217 din 27 aprilie 2001 a fost respinsa prin LEGEA nr. 69 din 31 martie 2005 , publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 612 din 14 iulie 2005 și abrogata de art. IV din LEGEA nr. 219 din 6 iulie 2005 , publicată în Monitorul Oficial nr. 609 din 14 iulie 2005.

Articolul 114¹

(1) Președintele, de îndată ce constata ca sunt indeplinite condițiile prevăzute de lege pentru cererea de chemare în judecata, fixeaza termenul de judecată pe care, sub semnatura, îl da în cunoștința reclamantului prezent sau reprezentantului acestuia. Celelalte părți vor fi citate potrivit legii.

(2) Președintele va dispune în acelasi timp să se comunice paratului, o dată cu citatia, copii de pe cerere și de pe inscrisuri, punandu-i-se în vedere obligația de a depune la dosar intampinare cel mai tarziu cu 5 zile înainte de termenul stabilit pentru judecata.

(3) Primul termen de judecată va fi stabilit astfel încât de la data primirii citatiei pârâtul să aibă la dispoziție cel puțin 15 zile pentru a-și pregati apararea, iar în procesele urgente, cel puțin 5 zile. Pentru termenele urmatoare și primul termen fixat după casarea cu trimitere, determinata de necercetarea fondului, rămân aplicabile dispozitiile art. 89 alin. 1.

(4) Dacă pârâtul locuieste în strainatate, președintele va putea fixa un termen mai indelungat. Prin citatie pârâtul va fi informat ca are obligația de a-și alege domiciliul în România, unde urmeaza sa i se faca toate comunicarile privind procesul. În cazul în care pârâtul nu se conformeaza acestei obligații, comunicarile se vor face prin scrisoare recomandata, recipisa de predare la posta română a scrisorii, în cuprinsul careia vor fi menționate actele ce se expediaza, ținând loc de dovada de indeplinire a procedurii.

(5) Sub rezerva dezbaterii la prima zi de infatisare, președintele, cu ocazia fixarii termenului prevăzut la alin. 1, dacă s-a solicitat prin cerere, va putea dispune citarea paratului la interogatoriu, alte măsuri pentru administrarea probelor, precum și orice alte măsuri necesare pentru desfășurarea procesului potrivit legii.

(6) De asemenea, în condițiile legii, președintele va putea incuviinta, prin încheiere executorie, măsuri asiguratorii, precum și măsuri pentru asigurarea dovezilor ori pentru constatarea unei situații de fapt.

Secțiunea III — Intampinarea

Articolul 115

Întâmpinarea va cuprinde: 1. numele și prenumele, domiciliul sau reședința pârâtului ori, pentru persoanele juridice, denumirea și sediul lor, precum și, după caz, numărul de înmatriculare în registrul comerțului sau de înscriere în registrul persoanelor juridice, codul fiscal și contul bancar. Dispozițiile art. 82 alin. 1 teza a II-a sunt aplicabile în mod corespunzător; 2. excepțiile de procedură pe care pârâtul le ridică la cererea reclamantului; 3. răspunsul la toate capetele de fapt și de drept ale cererii; 4. dovezile cu care se apără împotriva fiecărui capăt de cerere; când va cere dovada cu martori, pârâtul va arăta numele și locuința lor, dispozițiile art. 82 alin. 1 teza a II-a fiind aplicabile în mod corespunzător; 5. semnătura.

Articolul 116

(1) La intampinare se vor alatura atatea copii de pe intampinare cati reclamanti sunt; de asemenea se va alatura acelasi numar de copii certificate de pe inscrisurile pe care se sprijina, mai mult un rand de copii pentru instanța.

(2) Dacă mai mulți reclamanti au un singur reprezentant, sau un reclamant sta în judecata în mai multe calități juridice, se va depune la dosar pentru aceste părți cate o singura copie.

Articolul 117

Când sunt mai mulți parati, ei pot raspunde toți împreună sau numai o parte din ei, printr-o singura intampinare.

Articolul 118

(1) Intampinarea este obligatorie, afară de cazurile în care legea prevede în mod expres altfel.

(2) Abrogat.

(3) În cazul în care pârâtul nu este reprezentat sau asistat de avocat, președintele îi va pune în vedere, la prima zi de infatisare, sa arate excepțiile, dovezile și toate mijloacele sale de aparare despre care se va face vorbire în incheierea de sedinta; instanța îi va acorda, la cerere, un termen pentru pregătirea apararii și depunerea intampinarii.

Secțiunea a IV-a — Cererea reconventionala

Articolul 119

(1) Dacă pârâtul are pretentii în legătură cu cererea reclamantului, el poate să faca cerere reconventionala.

(2) Cererea trebuie să indeplineasca condițiile prevăzute pentru cererea de chemare în judecata.

(3) Cererea reconventionala se depune odată cu intampinarea sau, dacă pârâtul nu este obligat la intampinare, cel mai tarziu în prima zi de infatisare.

(4) Când reclamantul și-a modificat cererea de chemare în judecata, cererea reconventionala se va depune cel mai tarziu până la termenul ce se va incuviinta paratului, spre acest sfârșit.

*) Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 59/2001 privind modificarea și completarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea și completarea Codului de procedura civila, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 217 din 27 aprilie 2001 a fost respinsa prin LEGEA nr. 69 din 31 martie 2005 , publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 612 din 14 iulie 2005 și abrogata de art. IV din LEGEA nr. 219 din 6 iulie 2005 , publicată în Monitorul Oficial nr. 609 din 14 iulie 2005.

Articolul 120

(1) Cererea reconventionala se judeca odata cu cererea principala.

(2) Când, însă, numai cererea principala este în stare de a fi judecata, instanța o poate judeca deosebit.

Secțiunea a V-a — Plangerea