Abrogat la 1 ianuarie 1969 · înlocuit de Codul de procedură penală (1968). Textul rămâne disponibil — formă istorică, nu drept în vigoare.
Ministerul public de pe lîngă tribunale, după primirea actelor privitoare la primele cercetari, procedeaza în modul următor: 1. Dacă faptul constitue crima, trimite cauza judecatorului de instructie, cu concluzii de a instrui; 2. Dacă faptul este un delict de natura complicata, trimite cauza judecatorului de instructie pentru instruire, iar în caz contrar direct instanței competente, pentru judecare; 3. Dacă faptul este contraventie, trimite cauza în judecata instanței competente; 4. Dacă faptul nu se dovedeste ori nu intruneste elementele unei infractiuni, sau actiunea penala este stinsa, Ministerul public claseaza motivat cauza. Plangerea, însoțită de constituire de parte civila, nu obliga pe Ministerul public sa puna în miscare actiunea penala. Dacă cercetarea a fost pornita în urma unei plangeri, Ministerul public este obligat a comunică în termen de opt zile dela clasare, rezolutiunea sa părții care a facut plangerea; 5. În cazul cînd actiunea penala nu poate fi pusa în miscare decat în urma indeplinirii unor formalitati prealabile, Ministerul public nu poate deschide actiunea penala decat după indeplinirea acelor formalitati. Dacă invinuitul se bucura de o imunitate de ordin constituțional sau decurgînd din conventii internationale și dacă în aceasta privinta exista vreo indoiala, Ministerul public nu poate începe urmarirea decat după indicatiile scrise ale ministrului justiției, iar urmarirea inceputa se suspenda; 6. Dacă faptul, fie din cauza locului unde a fost comis, fie din cauza naturii sale sau a calității invinuitului, este de competența altei instante decat a aceleia din circumscripția sa, el trimite cauza Ministerului public de pe lîngă instanța respectiva.