Urmarirea

Ministerul public de pe lîngă tribunale, după primirea actelor privitoare la primele cercetari, procedeaza în modul următor: 1. Dacă faptul constitue crima, trimite cauza judecatorului de instructie, cu concluzii de a instrui; 2. Dacă faptul este un delict de natura complicata, trimite cauza judecatorului de instructie pentru instruire, iar în caz contrar direct instanței competente, pentru judecare; 3. Dacă faptul este contraventie, trimite cauza în judecata instanței competente; 4. Dacă faptul nu se dovedeste ori nu intruneste elementele unei infractiuni, sau actiunea penala este stinsa, Ministerul public claseaza motivat cauza. Plangerea, însoțită de constituire de parte civila, nu obliga pe Ministerul public sa puna în miscare actiunea penala. Dacă cercetarea a fost pornita în urma unei plangeri, Ministerul public este obligat a comunică în termen de opt zile dela clasare, rezolutiunea sa părții care a facut plangerea; 5. În cazul cînd actiunea penala nu poate fi pusa în miscare decat în urma indeplinirii unor formalitati prealabile, Ministerul public nu poate deschide actiunea penala decat după indeplinirea acelor formalitati. Dacă invinuitul se bucura de o imunitate de ordin constituțional sau decurgînd din conventii internationale și dacă în aceasta privinta exista vreo indoiala, Ministerul public nu poate începe urmarirea decat după indicatiile scrise ale ministrului justiției, iar urmarirea inceputa se suspenda; 6. Dacă faptul, fie din cauza locului unde a fost comis, fie din cauza naturii sale sau a calității invinuitului, este de competența altei instante decat a aceleia din circumscripția sa, el trimite cauza Ministerului public de pe lîngă instanța respectiva.

În toate cazurile de urmărire, Ministerul public este dator ca în rechizitiile sale sa precizeze faptul urmarit și numele persoanelor pe care le socoteste vinovate, sa arate calificarea juridica a faptului și textele de lege pe care se intemeiaza urmarirea, indicand și martorii ce urmeaza a fi audiati, cînd cauza este trimisa instanței de judecată. În caz de trimitere la judecatorul de instructie, Ministerul public este obligat a pune concluzii și în privinta persoanelor a caror arestare o crede necesară.

În caz de delicte flagrante, pedepsite cu inchisoare corectionala pînă la maximum 3 ani, savarsite în orașele de reședința sau în imediata lor apropiere, ori în balciuri, porturi, gari, trenuri și în general în orice vehicule de transport în comun de persoane sau marfuri, Ministerul public poate trimite de îndată cauza instanței competente din orasul de reședința. Aceeasi procedura se va urma de Ministerul public și pentru delictele comise în timpul cînd infractorul era arestat, detinut sau se afla în executarea unei măsuri de siguranță. În cazurile de mai sus, Ministerul public poate reface și completa cercetarile, efectuand orice act de instructie ar crede, poate emite contra inculpatului un mandat de arestare, în condițiile art. 206 și în forma prevăzută de art. 256. Copie de pe acest mandat de arestare se inmaneaza prevenitului care are drept a fi asistat de un aparator în condițiunile art. 77. Dispozitiile de mai sus nu se aplică delictelor comise de minori, delictelor politice și de presa, celor a caror procedura este reglementata prin legi speciale, precum și delictelor prevăzute de art. 470, 471, 472, 476, 478, 510, punctul 2, 511 și 512 din codul penal sau celor pedepsite numai cu amendă.

În materie de delicte și contraventii de competența judecatoriei, partea vatamata are dreptul, prin plangere directa, independent de constituirea de parte civila, sa puna în miscare actiunea penala și sa o exercite în fața acelei instante.

În materie de delicte de competența tribunalului, partea vatamata poate să puna în miscare actiunea penala, prin plangere directa în fața instanțelor de judecată, dacă se constitue parte civila și numai după ce plangerea adresata Ministerului public a fost clasata și a primit instiintarea acestuia conform art. 224, punctul 4. Partea vatamata care a facut plangere în condițiile de mai sus, nu se mai poate adresa pentru acelasi fapt și judecatorului de instructie. Dacă în urma plangerii directe, introdusa în condițiile de mai sus, inculpatul a fost achitat, reclamantul poate fi condamnat la daune către inculpat, care vor fi egale cu dela 5 pînă la 10 ori valoarea cheltuielilor facute de acesta cu ocazia procesului, fără prejudiciul pedepselor penale, dacă faptul constitue o infractiune.

În materie de crima, plangerea părții vatamate cu constituire ca parte civila, adresata judecatorului de instructie, pune în miscare actiunea penala.

Asociațiile constituite în formele legale pentru proteguirea intereselor membrilor lor, pot pune în miscare actiunea penala, prin plangere, potrivit dispozițiilor art. 227 și urmatorii, pentru infractiunile care ar aduce atingere scopului general urmarit sau intereselor membrilor lor. Asociațiile, constituite în vederea combaterii unor anumite infractiuni, conform legii pentru persoanele juridice și al caror statut prevede în mod expres aceasta, pot pune în miscare actiunea penala pentru acele acte și pot pune concluzii pentru aplicarea pedepsei. Ele nu au însă dreptul de a se constitui parte civila.

Actiunea penala poate fi pusa în miscare și sustinuta în fața instanțelor de administrațiile Statului, în condițiile prevăzute de legile speciale pentru delictele comise în dauna acelor administratiuni.

În materie de contraventii, actiunea penala poate fi pusa în miscare și prin trimiterea actelor direct instanței de către ofiterii de politie judiciara, conform art. 199.