Abrogat la 1 ianuarie 1969 · înlocuit de Codul de procedură penală (1968). Textul rămâne disponibil — formă istorică, nu drept în vigoare.
Cererea de extradare adresata guvernului român, de către un stat strain, se transmite de Ministerul Afacerilor Straine Ministerului Justiției. Acesta ordona parchetului tribunalului în a carei circumscriptie domiciliaza sau a fost prins urmăritul, sau în cazul cînd nu are domiciliu cunoscut, parchetului din București, sa procedeze de urgenta la prinderea celui invinuit și sa seziseze pe judecatorul de instructie cu facerea anchetei judiciare, pentru a se stabili dacă cererea intruneste condițiile de fond și de forma ale extradarii. Ancheta nu poate fi terminata decat după interogarea celui urmarit. Judecatorul de instructie dispune arestarea persoanei a carei extradare se cere, prin mandat de arestare, afară de cazul cînd din comisia rogatorie rezultă în mod neindoios că nu este loc la extradare. Arestarea nu se poate ordona decat cînd cererea Statului strain este însoțită de actele prevăzute de art. 631. În toate cazurile mandatul este motivat și se comunică de îndată celui detinut. Mandatul de arestare emis este supus numai controlului Camerei de acuzare, durata lui este aceea prevăzută de dispozitiile convențiilor, sau, în lipsa, aceea din articolul următor.