Procedurile speciale

Falsul în inscrisuri sau acte se poate denunta, fie pe cale principala, fie pe cale incidentala. Denuntarea falsului pe cale principala se face după regulile stabilite pentru descoperirea oricarei infractiuni. Denuntarea falsului pe cale incidentala poate avea loc, fie inaintea instanțelor penale, în cursul instructiei sau judecatii, fie cu ocazia unui litigiu inaintea instanțelor civile.

Procedura începe printr'un proces verbal incheiat de autoritatea inaintea careia se face denuntarea. Procesul verbal se întocmește prin act separat sau pe o anexa a piesei aratate falsa, constatandu-se starea ei materiala. Autoritatea este obligata a viza și semna inscrisul sau actul defaimat. Procesul verbal și actul defaimat se semneaza de persoana care intrebuinteaza actul și de persoana care îl denunta. Instanța poate obliga pe părți sa faca probe de scriere, certificandu-le cu mențiunea: "scrisa în fața și după dictarea noastra". Aceleasi formalitati se indeplinesc și pentru piesele de comparatie ce s'ar prezenta. Aceasta se alatura la piesa denuntata ca falsa. În caz cînd autorul falsului este indicat, se face mențiune în procesul verbal.

Piesa denuntata ca falsa, astfel identificata, împreună cu scrierea ordonata sau piesele de comparatie, se păstrează în casa de fier a instanței, pînă la inaintarea lor instanței competente.

Cînd actul denuntat ca fals sau piesele lui de comparatie se gasesc intr'un depozit public sau în arhiva unei autorități, aceasta este datoare ca, la cererea instanței, să prezinte sau sa trimita acele piese, insotite de un proces verbal de starea în care se gaseau în momentul cînd s'au trimis. Piesele trebuiesc sigilate. În caz de refuz de a libera piesele, ele pot fi ridicate de Ministerul public sau de judecatorul de instructie, iar cel ce a refuzat liberarea lor se va urmări și pedepsi pentru refuz de serviciu datorat legalmente.

Dacă piesa denuntata sau piesa de comparatie este un act autentic, în afară de piesa autentica infatisata de părți, se poate cere și exemplarul aflat în arhiva autorității ce-l detine. Aceasta inaintandu-l, constata starea materiala printr'un proces verbal întocmit în cuprinderea aratata mai sus. În locul originalului se păstrează o copie atestata de seful autorității. Cînd însă actul denuntat ca fals nu poate fi despartit de alte lucrari, se trimite dosarul sau registrul intreg, fără ca acestea sa mai fie copiate. Actul, registrele sau dosarele trimise se restituesc după terminarea procesului.

Regulele prevăzute de procedura civila, referitoare la verificarea de scripte și constatarea falsului incident se aplică și de instanța penala intru cat prezentul capitol nu dispune altfel.

Instanța poate să suspende judecarea cauzei în care s'a produs, pe cale incidentala, defaimarea în fals, atunci cînd actiunea publică nu este stinsa și actul este de natura de a avea inriurire asupra solutionarii procesului.

Dacă falsul este dovedit, existenta lui trebuie constatata prin hotărîre, chiar dacă nu este cazul a se pronunță o condamnare. Hotărîrea care declara un act fals, în total sau în parte, ordona desfiintarea totala sau parțială, sau cînd este cazul, restabilirea, reînnoirea sau reformarea lui, în sensul stabilit prin hotărîre. Hotărîrea rămasă definitivă se executa pentru aceasta parte de un judecator delegat de președintele tribunalului sau al Curtii, în prezenta grefierului, incheindu-se un proces verbal. Desfiintarea totala a unui act se efectueaza prin mențiune facuta în marginea fiecarei pagini. Actul rămîne alaturat la procesul verbal și o copie a acestuia este transmisa și aceluia cărui îi apartinea sau îl avea în pastrare. În celelalte cazuri cuprinsul actului, astfel cum rămîne stabilit în urma desfiintarii partiale sau restabilirii, reînnoirii sau reformarii, este trecut în intregime în procesul verbal. Dacă actul era în depozit public, este restituit depozitului, împreună cu o copie legalizata a procesului verbal. Dacă actul apartinea unei persoane particulare, instanța îl păstrează în depozit, anexat procesului-verbal și elibereaza interesatului copie legalizata de pe aceasta. Asemenea copie tine locul actului pentru orice efect legal.

Dispozitiile procedurii ordinare se aplică și în cercetarea, urmarirea și judecarea infracțiunilor de presa, cînd capitolul acesta nu dispune altfel.

În delictele de defaimare, calomnie și insulta; judecata se face de urgenta și cu precadere.

Instanța este obligata ca mai înainte de a proceda la judecata sa incerce concilierea părților. Sedintele de conciliere sînt secrete, iar cele de judecată numai dacă reclamantul o cere.

Judecatorul, președintele tribunalului sau președintele Curtii cu Jurați, în Camera de consiliu, vor starui sa impace părțile. Sfaturile de conciliere se dau personal părților fără asistența aparatorilor lor; Despre rezultat și declaratiile părților se incheie un proces verbal. Dacă concilierea s'a facut sub anumite condiții, părțile pot cere a se menționa aceasta în procesul verbal. În acest caz ele pot conveni ca un extras al condițiilor, de impacare să fie dat publicității.

Dacă la termenul fixat nu se prezinta niciuna din părți, ori numai una din ele, sau dacă concilierea nu s'a putut face, instanța procede de îndată la judecarea cauzei. Procedura concilierii are loc numai la prima instanța. Ea nu exclude însă dreptul de impacare al părților în orice stare a procesului.

Cînd infractiunile contra onoarei au fost comise prin presa, procedura de conciliere are loc numai dacă autorul publicației incriminate e cunoscut.

Judecarea cererii de reabilitare este de competența Curtii de Apel din circumscripția în care locueste condamnatul, iar pentru cei domiciliati în strainatate, competența este Curtea de Apel din București.

Condamnatul face cererea personal sau prin mandatar special și o adreseaza presedintelui Curtii de Apel. El este dator sa aleaga un domiciliu în orasul de reședința al Curtii de Apel, unde va fi citat în cursul judecarii cererii, sa specifice condamnarea ce a suferit și infractiunea ce a motivat-o, precum și imprejurarile pe care se sprijina cererea. Cererea trebuie să arate în mod precis localitatea unde condamnatul a locuit în decursul timpului urmat dela terminarea executarii pedepsei pînă la prezentarea cererii de reabilitare, mijloacele sale de existenta, precum și modul cum a dobîndit averea ce ar poseda. Actele doveditoare, a condițiilor enumerate mai sus, se alatura cererii.

Președintele Curtii, după primirea cererii va interveni la instanța care a pronuntat condamnarea, spre a-i trimete dosarul cauzei.

El va mai cere dela administratorul stabilimentului în care petitionarul și-a executat pedeapsa, informatiuni asupra purtarii pe care acesta a avut-o în timpul executarii pedepsei.

După indeplinirea formalitatilor de mai sus, președintele fixeaza termen urgent și citeaza pe petitionar în camera de consiliu.

La ziua fixata pentru judecarea cererii, Curtea, după ascultarea sustinerilor petitionarului și a concluziilor Ministerului public, dacă toate condițiile cerute de lege sînt intrunite și apreciind oportunitatea admiterii, se pronunță printr'o decizie motivata.

Dacă cu ocazia judecarii cererii de reabilitare, condamnatul dovedeste că nu-i este cu putinta sa achite în intregime despăgubirile civile, Curtea de Apel, apreciind imprejurarile, poate să-i dea, în vederea reabilitarii, un termen pentru a achita în intregime sau în parte suma datorata. Acest termen nu poate trece peste 2 ani. Nici intr'un caz drepturile acordate părții civile prin hotărîrea de condamnare nu sînt prejudiciate prin decizia data asupra reabilitarii. Dacă partea lezata nu poate fi gasita sau refuza de a primi daunele ce i se cuvin, ele sînt depuse la Casa de Depuneri, cu formele prevăzute de lege pentru oferta. Dacă sumele depuse nu sînt ridicate în termen de cinci ani, ele se restitue depunatorului, pe simpla cerere. În caz de condamnare solidara, Curtea fixeaza parte din cheltuielile penale, despăgubiri sau din pasivul ce trebuie achitat de către petitionar.

Dacă dovezile prezentate de petitionar nu sînt indestulatoare, Curtea poate obliga la completarea dovezilor. Dacă înainte de pronuntarea hotărîrii de reabilitare se ivesc noui invinuiri pentru un fapt penal și dacă actiunea penala este pusa în miscare de Ministerul public, judecata cererii de reabilitare se suspenda pînă la judecarea definitivă a noii invinuiri. Dacă în termen de trei luni dela ramanerea definitivă a hotărîrii date asupra noilor invinuiri nu se cere redeschiderea judecatii de reabilitare, se considera ca respinsa pentru lipsa de forma.

Decizia Curtii nu este supusă opozitiei ci numai recursului în termen de zece zile de la pronuntare.

Hotărîrea de reabilitare poate fi publicata pe socoteala și la cererea celui care a obținut-o, afară de cazul cînd își dovedeste starea de saracie, în care caz publicarea se face pe cheltuiala Statului. Un extras de pe hotărîrea de reabilitare se trimite de către procurorul general al Curtii procurorului instanței care a pronuntat condamnarea, cel mai tarziu în termen de o luna dela pronuntare, pentru a se face mențiune pe marginea hotărîrii. Mențiunea se face și în cazierul judiciar. Se elibereaza din oficiu reabilitatului o copie de pe hotărîrea de reabilitare și un extras de pe cazierul judiciar.

Cererea de revocarea reabilitarii, în cazurile prevăzute de art. 179 din codul penal, este facuta de procurorul general de pe lîngă Curtea de Apel, care a pronuntat-o. În cazul unei noi condamnari, directiunea cazierului judiciar comunică de îndată aceasta procurorului general. Acesta supune cazul Curtii, care judecand în modul aratat la art. 617 și urmatorii, decide dacă este locul de a revoca decizia de reabilitare. În caz afirmativ, se publică decizia în modul aratat mai sus.

Cînd un dosar, o hotărîre sau alte acte ale unei instante penale au disparut, Ministerul public incheie un proces verbal, constatand faptul disparitiei și aratand eventual cercetarile facute spre a fi gasite. El aduce aceasta la cunoștința procurorului general de pe lîngă Curtea de Apel respectiva.

Dacă dosarul sau actul disparut era referitor la o cauza clasata, procesul verbal prevăzut la articolul precedent îi tine locul.

Dacă dosarul sau actul disparut era referitor la o cauza în curs de cercetare, sau de instructie ori în curs de judecată, în fața primei instante, se reconstituie, pe cat posibil, de organele sau instantele unde se afla pendinte. În acest scop se cer dela autorități copii sau extrase de pe lucrarile trimise, se cheama din nou părțile, martorii și expertii. Martorii și expertii se asculta sub prestare de juramant. Copiile legalizate de pe actele distruse pot servi la reconstituirea dosarului sau actului distrus. Actele astfel incheiate țin locul celor aflate în dosarul pierdut, pînă la gasirea originalului.

Dacă dosarul sau actul disparut este referitor la o cauza în care se pronuntase o hotărîre supusă unei cai de atac, el se reconstituie pe baza hotărîrii date de instanța inferioara. Se ia ca baza, în acest scop, hotărîrea trecuta în registrul de hotărîri al instanței, iar dacă și acest registru ar fi distrus, se pot intrebuinta copiile legalizate ce s'ar fi eliberat de pe hotărîrea în chestiune. Se face pentru aceasta în Monitorul Oficial și în trei ziare publicatii din oficiu, invitandu-se oricine, fie particular, fie functionar, care ar poseda o asemenea copie, sa o depuna de îndată la grefa instanței dela care emana publicatia. Dacă pe calea aratata de articolele precedente nu se poate reconstitui hotărîrea, se procedeaza la reconstituire de către instanța superioara, în modul aratat la art. 625. Dacă nici pe aceasta cale nu se poate reconstitui hotărîrea, instanța superioara procedeaza la judecare, evocand întreaga cauza.

Dacă dosarul sau actul disparut este referitor la o cauza în care se pronuntase o hotărîre definitivă, se reconstituie numai acea hotărîre, în felul aratat în articolele precedente. Hotărîrea tine loc de dosar.

Dacă în cursul unei ședințe sau lucrari judecătorești se comite o crima, magistratul care prezideaza sau instrumenteaza, dispune arestarea făptuitorului, incheie proces verbal despre cele petrecute și trimete actele și pe faptuitor Ministerului public.

Cînd faptul constituie un delict, el se judeca de aceeasi instanța, în aceeasi sedinta. Președintele instanței incheie proces verbal prin care constata imprejurarile în care s'a petrecut faptul, dispune arestarea făptuitorului, dacă este cazul și procedeaza la judecata. Cînd delictul savarsit a fost indreptat în contra instanței, el se judeca intr'o alta sedinta. Cînd delictul a fost indreptat numai contra unuia din magistratii instanței, judecata se face la o alta sedinta, fără ca magistratul vizat să poată lua parte la judecata. Dacă instanța sau autoritatea judecătorească este constituita de un singur magistrat, acesta se margineste în a constata faptul și a trimite actele incheiate parchetului, spre a sezisa instanța egala în grad, cea mai apropiata. Cînd delictul s'a comis în sedinta unei Curti cu Jurați se procedeaza conform dispozițiilor prevăzute în art. 628, indiferent contra cui a fost comis.

Condițiile de forma ale extradarii sînt stabilite de conventiile internationale, iar în lipsa de conventii procedura este aceea prevăzută în dispozitiile de mai jos.

Cererea de extradare a autorităților sau instanțelor române către autoritățile unui stat strain, pentru extradarea unei persoane aflate în strainatate și invinuite sau condamnate pentru infractiune, trebuie însoțită de urmatoarele acte: 1. Mandatul de arestare sau hotărîrea judecătorească de condamnare. Copiile actelor de mai sus sînt legalizate de Ministerul Justiției; 2. Textele din codul penal care pedepsesc faptul ce se imputa celui invinuit sau condamnat. Cererea însoțită de actele de mai sus este inaintata de procurorul general Ministerului Justiției, care intervine prin Ministerul Afacerilor Straine, pentru obtinerea extradarii, dacă o socoteste necesară.

Cererea de extradare adresata guvernului român, de către un stat strain, se transmite de Ministerul Afacerilor Straine Ministerului Justiției. Acesta ordona parchetului tribunalului în a carei circumscriptie domiciliaza sau a fost prins urmăritul, sau în cazul cînd nu are domiciliu cunoscut, parchetului din București, sa procedeze de urgenta la prinderea celui invinuit și sa seziseze pe judecatorul de instructie cu facerea anchetei judiciare, pentru a se stabili dacă cererea intruneste condițiile de fond și de forma ale extradarii. Ancheta nu poate fi terminata decat după interogarea celui urmarit. Judecatorul de instructie dispune arestarea persoanei a carei extradare se cere, prin mandat de arestare, afară de cazul cînd din comisia rogatorie rezultă în mod neindoios că nu este loc la extradare. Arestarea nu se poate ordona decat cînd cererea Statului strain este însoțită de actele prevăzute de art. 631. În toate cazurile mandatul este motivat și se comunică de îndată celui detinut. Mandatul de arestare emis este supus numai controlului Camerei de acuzare, durata lui este aceea prevăzută de dispozitiile convențiilor, sau, în lipsa, aceea din articolul următor.

După terminarea anchetei, judecatorul de instructie inainteaza dosarul procurorului, care după ce îl examineaza și îl completeaza îl inainteaza Camerei de acuzare. Camera de acuzare fixeaza un termen de urgenta, cînd, după ce asculta pe urmarit ai concluziile procurorului, verifica declaratiile celui urmarit în legătură cu probele care sînt în tara și se pronunță printr'o decizie motivata. Urmaritul poate fi asistat de un avocat și interpret.

Camera de acuzare examineaza: 1. Dacă inculpatul sau condamnatul este cetatean român sau supus român și avea aceasta calitate în momentul comiterii faptului pentru care se cere extradarea; 2. Dacă faptul care formeaza obiectul cererii de extradare e prevăzut ca infractiune de legea română și de cea străină, afară de cazul prevăzut la art. 8, alin. 7 din codul penal; 3. Dacă e vorba de infractiune politica sau de infractiune conexa acesteia; 4. Dacă extradarea e oprita de tratate sau legi; 5. Dacă după legea română sau străină, actiunea penala înainte de cerere nu era prescrisa sau dacă condamnarea nu era stinsa anterior arestarii sau condamnatul nu și-a executat pedeapsa; 6. Dacă față de inculpat actele de instructie ofera indicii suficiente de culpabilitate. Dacă individul declara ca renunta la beneficiile legii și consimte a fi predat autorităților statului care îl cer și dacă acesta este chiar statul caruia aparține urmăritul, Camera se margineste a lua act de aceasta declaratie și trimite dosarul cu actele, prin intermediul procurorului general, Ministerului Justiției. Cînd cererea de extradare este respinsa în mod definitiv, extradarea nu mai poate fi acordată de guvern. Cînd Camera găsește cererea extradarii intemeiata, decizia are valoarea unui aviz, Consiliul de Ministri decide asupra cererii de extradare.

Camera de acuzare avizeaza dacă trebuie predate guvernului, care a cerut extradarea și lucrurile gasite asupra urmaritului, specificand pe acelea care trebuiesc predate și dispunand restituirea celor straine cauzei.

Contra deciziei Camerei de acuzare au drept de recurs, atît urmăritul, cat și Ministerul public.

În cazuri urgente, chiar înainte de sosirea comisiei rogatorii de extradare, Ministerul public poate ordona arestarea celui urmarit, pe baza unei telegrame sau cereri, dacă în ea se face mențiune despre actele prevăzute de art. 631. Persoana astfel arestata va fi pusa în libertate dacă comisiunea rogatorie, însoțită de actele necesare, nu soseste în termenele urmatoare, calculate dela efectuarea arestarii: în 15 zile, dacă statul care a cerut detinerea se invecineste cu Statul Roman; intr'o luna dacă este vorba de un alt stat european; în 2 luni dacă este situat în afară de Europa. Dacă după expirarea termenelor de mai sus, actele sosesc guvernului român, procedura este reluata conform dispozițiilor art. 632 și urmatorii.

Extradarea se face pe baza unui jurnal al Consiliului de Ministri. Decizia de extradare prevede condițiile aratate de art. 16 și urmatorii din codul penal. Cînd s'a produs o cerere pentru vreunul din cazurile prevăzute de art. 18 din codul penal avizul Camerei se da numai pe baza actelor transmise în sprijinul cererii.