Abrogat la 1 ianuarie 1969 · înlocuit de Codul de procedură penală (1968). Textul rămâne disponibil — formă istorică, nu drept în vigoare.
Camera de acuzare examineaza: 1. Dacă inculpatul sau condamnatul este cetatean român sau supus român și avea aceasta calitate în momentul comiterii faptului pentru care se cere extradarea; 2. Dacă faptul care formeaza obiectul cererii de extradare e prevăzut ca infractiune de legea română și de cea străină, afară de cazul prevăzut la art. 8, alin. 7 din codul penal; 3. Dacă e vorba de infractiune politica sau de infractiune conexa acesteia; 4. Dacă extradarea e oprita de tratate sau legi; 5. Dacă după legea română sau străină, actiunea penala înainte de cerere nu era prescrisa sau dacă condamnarea nu era stinsa anterior arestarii sau condamnatul nu și-a executat pedeapsa; 6. Dacă față de inculpat actele de instructie ofera indicii suficiente de culpabilitate. Dacă individul declara ca renunta la beneficiile legii și consimte a fi predat autorităților statului care îl cer și dacă acesta este chiar statul caruia aparține urmăritul, Camera se margineste a lua act de aceasta declaratie și trimite dosarul cu actele, prin intermediul procurorului general, Ministerului Justiției. Cînd cererea de extradare este respinsa în mod definitiv, extradarea nu mai poate fi acordată de guvern. Cînd Camera găsește cererea extradarii intemeiata, decizia are valoarea unui aviz, Consiliul de Ministri decide asupra cererii de extradare.