(3¹) Organul judiciar care a dispus măsura poate impune invinuitului sau inculpatului ca pe timpul liberarii provizorii să respecte una sau mai multe dintre urmatoarele obligații: (3²) În cuprinsul incheierii sunt menționate expres oblibațiile pe care invinuitul sau inculpatul trebuie să le respecte și se atrage atenția acestuia ca, în caz de încălcare cu rea-credinta a obligațiilor care îi revin, se va lua față de acesta măsura arestarii preventive.

(1) Liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracțiunilor savarsite din culpa, precum și în cazul infracțiunilor intentionate pentru care legea prevede pedeapsa inchisorii ce nu depășește 18 ani.

(2) Liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care exista date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe invinuit sau inculpat sa savarseasca alte infractiuni sau ca acesta va incerca sa zadarniceasca aflarea adevarului prin influentarea unor părți, martori sau experti, alterarea ori distrugerea mijloacelor de proba sau prin alte asemenea fapte.

(3) Pe timpul liberarii provizorii invinuitul sau inculpatul este obligat să respecte urmatoarele obligații:

a) sa nu depășească limita teritoriala fixata decat în condițiile stabilite de instanța;

b) să se prezinte la organul de urmărire penala sau, după caz, la instanța de judecată ori de cate ori este chemat;

c) să se prezinte la organul de politie desemnat cu supravegherea de instanța, conform programului de supraveghere întocmit de organul de politie sau ori de cate ori este chemat;

d) sa nu își schimbe locuinta fără incuviintarea instanței care a dispus măsura;

e) sa nu detina, sa nu foloseasca și sa nu poarte nicio categorie de arme.

a) sa poarte permanent un sistem electronic de supraveghere;

b) sa nu se deplaseze la anumite spectacole sportive ori culturale sau în orice alte locuri stabilite;

c) sa nu se apropie de persoana vatamata, membrii familiei acesteia, persoana împreună cu care a comis fapta, martori, experti ori alte persoane, stabilite de instanța, și sa nu comunice cu acestea direct sau indirect;

d) sa nu conduca niciun vehicul sau anumite vehicule stabilite;

e) sa nu se afle în locuinta persoanei vatamate;

f) sa nu exercite profesia, meseria sau sa nu desfasoare activitatea în exercitarea careia a savarsit fapta.

(4) Dispozitiile art. 145 alin. 2¹ se aplică în mod corespunzător.