Partea generală

(1) Actiunea penala are ca obiect tragerea la raspundere penala a persoanelor care au savirsit infractiuni.

(2) Actiunea penala se pune în miscare prin actul de inculpare prevăzut de lege.

(3) Actiunea penala se poate exercita în tot cursul procesului penal.

(1) Actiunea penala nu poate fi pusa în miscare, iar când a fost pusa în miscare nu mai poate fi exercitata dacă:

a) fapta nu exista;

b) fapta nu este prevăzută de legea penala;

c) fapta nu a fost savirsita de invinuit sau de inculpat;

d) faptei îi lipseste unul din elementele constitutive ale infractiunii;

e) exista vreuna din cauzele care inlatura caracterul penal al faptei;

f) lipseste plingerea prealabila a persoanei vatamate, autorizarea sau sesizarea organului competent ori alta condiție prevăzută de lege, necesară pentru punerea în miscare a actiunii penale;

g) a intervenit amnistia, prescriptia ori decesul făptuitorului sau, după caz, radierea persoanei juridice atunci când are calitatea de faptuitor;

h) a fost retrasă plângerea prealabilă ori părțile s-au împăcat ori a fost încheiat un acord de mediere în condițiile legii, în cazul infracțiunilor pentru care retragerea plângerii sau împăcarea părților înlătură răspunderea penală.

i) s-a dispus inlocuirea raspunderii penale;

j) exista autoritatea de lucru judecat. Impiedicarea produce efecte chiar dacă faptei definitiv judecate i s-ar da o alta încadrare juridica.

(2) În cazul prevăzut la lit. f), actiunea poate fi pusa în miscarea ulterior în condiții legale.

a) clasarea, când nu exista invinuit în cauza;

b) scoaterea de sub urmărire, în cazurile prevăzute în art. 10 lit. a)-e), când exista invinuit sau inculpat în cauza;

c) încetarea urmaririi penale, în cazurile prevăzute în art. 10 lit. f)-h), i¹) și j), când exista invinuit sau inculpat în cauza.

a) achitarea în cazurile prevăzute în art. 10 lit. a)-e);

b) încetarea procesului penal în cazurile prevăzute în art. 10 lit. f)-j).

(1) În caz de amnistie, prescriptie sau retragere a plangerii prealabile, precum și în cazul existentei unei cauze de nepedepsire, invinuitul sau inculpatul poate cere continuarea procesului penal.

(2) Dacă se constata vreunul din cazurile prevăzute în art. 10 lit. a)-e), procurorul dispune scoaterea de sub urmărire, iar instanța de judecată pronunță achitarea.

(3) Dacă nu se constata vreunul dintre cazurile prevăzute în art. 10 alin. 1 lit. a)-e), procurorul dispune încetarea urmaririi penale, cu excepția cazului prevăzut în art. 10 alin. 1 lit. i), iar instanța de judecată pronunță încetarea procesului penal.

(1) Actiunea civila are ca obiect tragerea la raspundere civila a inculpatului, precum și a părții responsabile civilmente.

(2) Actiunea civila poate fi alaturata actiunii penale în cadrul procesului penal, prin constituirea persoanei vatamate ca parte civila.

(3) Repararea pagubei se face potrivit dispozițiilor legii civile:

a) în natura, prin restituirea lucrului, prin restabilirea situației anterioare savirsirii infractiunii, prin desfiintarea totala ori parțială a unui inscris și prin orice alt mijloc de reparare;

b) prin plata unei despăgubiri banesti, în măsura în care repararea în natura nu este cu putinta.

(4) De asemenea, se acordă despăgubiri banesti pentru folosul de care a fost lipsita partea civila.

(5) Actiunea civila poate avea ca obiect și tragerea la raspundere civila pentru repararea daunelor morale, - potrivit legii civile.

(1) Persoana vatamata se poate constitui parte civila în contra invinuitului sau inculpatului și persoanei responsabile civilmente.

(2) Constituirea ca parte civila se poate face în cursul urmaririi penale, precum și în fața instanței de judecată până la citirea actului de sesizare.

(3) Calitatea de parte civila a persoanei care a suferit o vatamare prin infractiune nu inlatura dreptul acestei persoane de a participa în calitate de parte vatamata în aceeasi cauza.

(4) Actiunea civila este scutita de taxa de timbru.

(1) Introducerea în procesul penal a persoanei responsabile civilmente poate avea loc, la cerere sau din oficiu, fie în cursul urmaririi penale, fie în fața instanței de judecată până la citirea actului de sesizare.

(2) Persoana responsabila civilmente poate interveni în procesul penal până la terminarea cercetării judecătorești la prima instanța, luând procedura din stadiul în care se afla în momentul interventiei.

(3) Partea responsabila civilmente are, în ce priveste actiunea civila, toate drepturile pe care legea le prevede pentru invinuit sau inculpat.

(1) Actiunea civila se porneste și se exercită și din oficiu, când cel vatamat este o persoană lipsita de capacitate de exercitiu sau cu capacitate de exercitiu restransa.

(2) În acest scop, organul de urmărire penala sau instanța de judecată va cere persoanei vatamate ca, prin reprezentantul sau legal, ori, după caz, persoanei care îi incuviinteaza actele, să prezinte situația cu privire la intinderea pagubei materiale și a daunelor morale, precum și date cu privire la faptele prin care acestea au fost pricinuite.

(3) Instanța este obligata să se pronunte din oficiu asupra repararii pagubei și a daunelor morale, chiar dacă persoana vatamata nu este constituita parte civila.

(1) Procurorul poate sustine în fața instanței actiunea civila pornita de persoana vatamata.

(2) Când cel vatamat este o persoană lipsita de capacitate de exercitiu sau cu capacitate de exercitiu restransa, procurorul, când participa la judecata, este obligat sa sustina interesele civile ale acesteia, chiar dacă nu este constituita parte civila.

(1) Persoana vatamata care nu s-a constituit parte civila în procesul penal poate introduce la instanța civila actiune pentru repararea pagubei materiale și a daunelor morale pricinuite prin infractiune.

(2) Judecata în fața instanței civile se suspenda până la rezolvarea definitivă a cauzei penale.

(3) De asemenea, poate să porneasca actiune în fața instanței civile persoana vatamata care s-a constituit parte civila sau pentru care s-a pornit din oficiu actiunea civila în procesul penal, dar acesta a fost suspendat. În caz de reluare a procesului penal, actiunea introdusa la instanța civila se suspenda.

(4) Persoana vatamata care a pornit actiunea în fața instanței civile poate să părăsească această instanță și să se adreseze organului de urmărire penala sau instanței de judecată, dacă punerea în miscare a actiunii penale a avut loc ulterior sau procesul penal a fost reluat după suspendare. Parasirea instanței civile nu poate avea loc dacă aceasta a pronuntat o hotărâre chiar nedefinitiva.

(1) Persoana vatamata constituita parte civila în procesul penal poate să porneasca actiune în fața instanței civile, dacă instanța penala, prin hotărârea rămasă definitivă, a lasat nesolutionata actiunea civila.

(2) În cazurile în care actiunea civila a fost exercitata din oficiu, dacă se constata din probe noi ca paguba și daunele morale nu au fost integral reparate, diferența poate fi ceruta pe calea unei acțiuni la instanța civila.

(3) De asemenea, persoana vatamata se poate adresa cu actiune la instanța civila pentru repararea pagubelor materiale și a daunelor morale care s-au nascut ori s-au descoperit după pronuntarea hotărârii penale de prima instanța.

(1) Actiunea civila ramine în competența instanței penale în caz de deces al uneia din părți, introducindu-se în cauza mostenitorii acesteia.

(2) Dacă una dintre părți este o persoană juridica, în caz de reorganizare a acesteia se introduc în cauza succesorii în drepturi, iar în caz de desființare sau de dizolvare se introduc în cauza lichidatorii.

(1) Hotărârea definitivă a instanței penale are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile care judeca actiunea civila, cu privire la existenta faptei, a persoanei care a savirsit-o și a vinovatiei acesteia.

(2) Hotărârea definitivă a instanței civile prin care a fost solutionata actiunea civila nu are autoritate de lucru judecat în fața organului de urmărire penala și a instanței penale, cu privire la existenta faptei penale, a persoanei care a savirsit-o și a vinovatiei acesteia.

(1) Persoana care a suferit prin fapta penala o vatamare fizica, morala sau materiala, dacă participa în procesul penal, se numeste parte vatamata.

(2) Persoana vatamata care exercită actiunea civila în cadrul procesului penal se numeste parte civila.

(3) Persoana chemata în procesul penal sa răspundă, potrivit legii civile, pentru pagubele provocate prin fapta invinuitului sau inculpatului, se numeste parte responsabila civilmente.

(1) Judecatoria judeca în prima instanța toate infractiunile, cu excepția celor date prin lege în competența altor instante.

(2) Judecatoria solutioneaza și alte cazuri anume prevăzute de lege.

a) infractiunile prevăzute în art. 331-352 din Codul penal, precum și alte infractiuni savarsite în legătură cu indatoririle de serviciu, comise de militari până la gradul de colonel inclusiv, cu excepția celor date în competența altor instante;

b) abrogata;

a) infractiunile prevăzute de Codul penal în art. 174-177, art. 179, art. 189 alin. 3-5, art. 197 alin. 3, art. 211 alin. 3, art. 212 alin. 3, art. 215 alin. 5, art. 254, art. 255, art. 257, art. 266-270, art. 279¹, art. 312 și art. 317, precum și infractiunea de contrabanda, dacă a avut ca obiect arme, munitii sau materii explozive ori radioactive;

b) infractiunile savarsite cu intentie, care au avut ca urmare moartea sau sinuciderea victimei;

c) abrogata;

d) infracțiunile privind traficul și consumul ilicit de droguri;

e) infractiunea de bancruta frauduloasa, dacă fapta priveste sistemul bancar;

f) alte infractiuni date prin lege în competența sa;

a) infractiunile menționate în art. 27 pct. 1 lit. a)-e¹), savarsite în legătură cu indatoririle de serviciu, de militari până la gradul de colonel inclusiv;

b) alte infractiuni date prin lege în competența sa;

a) infractiunile prevăzute de Codul penal în art. 155-173 și infractiunile privind siguranța naționala a României prevăzute în legi speciale;

b) infractiunile savarsite de judecatorii de la judecatorii și tribunale și de procurorii de la parchetele care funcționează pe lângă aceste instante, precum și de avocati, notari publici, executori judecătorești și de controlorii financiari ai Curtii de Conturi;

c) abrogata;

d) alte infractiuni date prin lege în competența sa;

e) abrogata;

f) abrogata.

a) infractiunile prevăzute de Codul penal în art. 155-173 și art. 356-361, savarsite de militari;

b) infractiunile savirsite de judecatorii tribunalelor militare și ai tribunalelor militare teritoriale, precum și de procurorii militari de la parchetele militare de pe lângă aceste instante;

c) alte infractiuni date prin lege în competența sa;

a) infracțiunile săvârșite de senatori, deputați și europarlamentari;

b) infracțiunile săvârșite de membrii Guvernului;

c) infracțiunile săvârșite de judecătorii Curții Constituționale;

d) infracțiunile săvârșite de membrii Consiliului Superior al Magistraturii;

e) infracțiunile săvârșite de judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție, precum și de procurorii de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție;

f) infracțiunile săvârșite de mareșali, amirali, generali și chestori;

g) alte cauze date prin lege în competența sa;

a) recursurile împotriva hotărârilor penale pronuntate, în prima instanța, de curtile de apel și Curtea Militara de Apel;

b) recursurile împotriva hotărârilor penale pronuntate, ca instante de apel, de curtile de apel și Curtea Militara de Apel;

c) recursurile împotriva hotărârilor penale pronuntate, în prima instanța, de sectia penala a Inaltei Curti de Casatie și Justiție, precum și alte cazuri prevăzute de lege.

a) conflictele de competența în cazurile în care Înaltă Curte de Casatie și Justiție este instanța superioara comuna;

b) cazurile în care cursul justiției este intrerupt;

c) cererile de strămutare, în cazurile prevăzute de lege;

d) alte cazuri anume prevăzute de lege.

(1) Competența după teritoriu este determinata de:

a) locul unde a fost savirsita infractiunea;

b) locul unde a fost prins faptuitorul;

c) locul unde locuieste faptuitorul;

d) locul unde locuieste persoana vatamata.

(2) Judecarea cauzei revine aceleia dintre instantele competente potrivit alin. 1, în a carei circumscriptie s-a efectuat urmarirea penala.

(3) Când urmarirea penala se efectueaza de către Parchetul de pe lângă Înaltă Curte de Casatie și Justiție sau de către parchetele de pe lângă curtile de apel ori de pe lângă tribunale sau de către un organ de cercetare central ori judetean, procurorul, prin rechizitoriu, stabileste careia dintre instantele prevăzute în alin. 1 îi revine competența de a judeca, ținând seama ca, în raport cu imprejurarile cauzei, să fie asigurată buna desfășurare a procesului penal.

(4) Prin "locul savirsirii infractiunii" se înțelege locul unde s-a desfășurat activitatea infractionala, în totul sau în parte, ori locul unde s-a produs rezultatul acesteia.

(1) Infractiunile savarsite în afara teritoriului tarii se judeca, după caz, de către instantele civile sau militare în a caror circumscriptie își are domiciliul sau locuieste faptuitorul. Dacă acesta nu are domiciliul și nici nu locuieste în România, iar fapta este de competența judecatoriei, se judeca de Judecatoria Sectorului 2, iar în celelalte cazuri, de instanța competența după materie și calitatea persoanei, din municipiul București, afară de cazul când prin lege se dispune altfel.

(2) Infractiunea savirsita pe o nava este de competența instanței în a carei circumscriptie se afla primul port român în care ancoreaza nava, afară de cazul în care prin lege se dispune altfel.

(3) Infractiunea savirsita pe o aeronava este de competența instanței în a carei circumscriptie se afla primul loc de aterizare pe teritoriul român.

(4) Dacă nava nu ancoreaza într-un port român sau dacă aeronava nu aterizeaza pe teritoriul român, competența este cea prevăzută în alin. 1, afară de cazul în care prin lege se dispune altfel.

a) când la savirsirea unei infractiuni au participat mai multe persoane;

b) când doua sau mai multe infractiuni au fost savirsite prin acelasi act;

c) în cazul infractiunii continuate sau în orice alte cazuri când doua sau mai multe acte materiale alcătuiesc o singura infractiune.

a) când doua sau mai multe infractiuni sunt savirsite prin acte diferite, de una sau de mai multe persoane împreună, în acelasi timp și în acelasi loc;

b) când doua sau mai multe infractiuni sunt savirsite în timp ori în loc diferit, după o prealabila înțelegere între infractori;

c) când o infractiune este savirsita pentru a pregati, a inlesni sau a ascunde comiterea altei infractiuni, ori este savirsita pentru a inlesni sau a asigura sustragerea de la raspundere penala a făptuitorului altei infractiuni;

d) când între doua sau mai multe infractiuni exista legătură și reunirea cauzelor se impune pentru o buna infaptuire a justiției.

(1) În caz de indivizibilitate sau conexitate, dacă competența în raport cu diferitii faptuitori ori diferitele fapte aparține, potrivit legii, mai multor instante de grad egal, competența de a judeca toate faptele și pe toți faptuitorii revine instanței mai intii sesizate, iar dacă competența după natura faptelor sau după calitatea persoanelor aparține unor instante de grad diferit, competența de a judeca toate cauzele reunite revine instanței superioare în grad.

(2) Dacă dintre instante una este civila, iar alta militara, competența revine instanței civile.

(3) Dacă instanța militara este superioara în grad, competența revine instanței civile echivalente în grad cu instanța militara.

(4) Competența de a judeca cauzele reunite rămâne dobandita instanței, chiar dacă pentru fapta sau pentru faptuitorul care a determinat competența acestei instante s-a dispus disjungerea sau încetarea procesului penal ori s-a pronuntat achitarea.

(5) Tainuirea, favorizarea infractorului și nedenuntarea unor infractiuni sunt de competența instanței care judeca infractiunea la care acestea se referă, iar dacă competența după calitatea persoanelor aparține unor instante de grad diferit, competența de a judeca toate cauzele reunite revine instanței superioare în grad.

(1) Reunirea cauzelor se hotaraste de instanța careia îi revine competența de judecată, potrivit dispozițiilor art. 35.

(2) În cazul prevăzut în art. 35 alin. 3, reunirea cauzelor se hotaraste de instanța militara, care trimite dosarul instanței civile careia îi revine competența.

(1) În cazurile de indivizibilitate prevăzute în art. 33 lit. a) și b), precum și în cele de conexitate, cauzele sunt reunite dacă ele se afla în fața primei instante de judecată, chiar după desfiintarea hotărârii cu trimitere de către instanța de apel sau după casarea cu trimitere de către instanța de recurs.

(2) Cauzele se reunesc și la instantele de apel, precum și la cele de recurs, de acelasi grad, dacă se afla în acelasi stadiu de judecată.

(3) În cazul de indivizibilitate prevăzut în art. 33 lit. c), cauzele trebuie să fie reunite intotdeauna.

(1) Excepția de necompetenta materiala și cea de necompetenta după calitatea persoanei pot fi ridicate în tot cursul procesului penal, până la pronuntarea hotărârii definitive.

(2) Excepția de necompetenta teritoriala poate fi ridicata numai până la citirea actului de sesizare în fața primei instante de judecată.

(3) Excepțiile de necompetenta pot fi ridicate de procuror, de oricare dintre părți, sau puse în discutia părților din oficiu.

(1) Când competența instanței este determinata de calitatea inculpatului, instanța rămâne competența sa judece chiar dacă inculpatul, după savarsirea infractiunii, nu mai are acea calitate, în cazurile când:

a) fapta are legătură cu atribuțiile de serviciu ale făptuitorului;

b) s-a dat o hotărâre în prima instanța.

(2) Dobandirea calității după savarsirea infractiunii nu determina schimbarea competentei, cu excepția infracțiunilor savarsite de persoanele prevăzute în art. 29 pct. 1.

(1) Instanța sesizata cu judecarea unei infractiuni ramine competența a o judeca chiar dacă constata, după efectuarea cercetării judecătorești, ca infractiunea este de competența instanței inferioare.

(2) Schimbarea calificarii faptei printr-o lege noua, intervenita în cursul judecarii cauzei, nu atrage incompetenta instanței de judecată, afară de cazul când prin acea lege s-ar dispune altfel.

(1) Instanța de judecată care își declina competența trimite dosarul instanței de judecată aratata ca fiind competența prin hotărârea de declinare.

(2) Dacă declinarea a fost determinata de competența materiala sau după calitatea persoanei, instanța careia i s-a trimis cauza poate folosi actele indeplinite și poate menține masurile dispuse de instanța desesizata.

(3) În cazul declinarii pentru necompetenta teritoriala, actele indeplinite ori masurile dispuse se mentin.

(4) Hotărârea de declinare a competentei nu este supusă apelului și nici recursului.

(1) Când doua sau mai multe instante se recunosc competente a judeca aceeasi cauza ori își declina competența, conflictul pozitiv sau negativ de competența se solutioneaza de instanța ierarhic superioara comuna.

(2) Când conflictul de competența se iveste între o instanța civila și una militara, solutionarea conflictului este de competența Inaltei Curti de Casatie și Justiție.

(3) Instanța ierarhic superioara comuna este sesizata în caz de conflict pozitiv, de către instanța care s-a declarat cea din urma competența, iar în caz de conflict negativ, de către instanța care și-a declinat cea din urma competența.

(4) În toate cazurile, sesizarea se poate face și de procuror sau de părți.

(5) Până la solutionarea conflictului pozitiv de competența judecata se suspenda.

(6) Instanța care și-a declinat competența ori s-a declarat competența cea din urma ia masurile și efectueaza actele ce reclama urgenta.

(7) Instanța ierarhic superioara comuna hotaraste asupra conflictului de competența cu citarea părților.

(8) Când instanța sesizata cu solutionarea conflictului de competența constata ca acea cauza este de competența altei instante decit cele între care a intervenit conflictul și față de care nu este instanța superioara comuna trimite dosarul instanței superioare comune.

(9) Instanța careia i s-a trimis cauza prin hotărârea de stabilire a competentei nu se mai poate declara necompetenta, afară de cazul în care, în urma noii situații de fapt ce rezultă din completarea cercetării judecătorești, se constată că fapta constituie o infractiune data prin lege în competența altei instante.

(10) Instanța careia i s-a trimis cauza aplica în mod corespunzător dispozitiile art. 42 alin. 2.

(1) Instanța penala este competența sa judece orice chestiune prealabila de care depinde solutionarea cauzei, chiar dacă prin natura ei acea chestiune este de competența altei instante.

(2) Chestiunea prealabila se judeca de către instanța penala, potrivit regulilor și mijloacelor de proba privitoare la materia careia îi aparține acea chestiune.

(3) Hotărârea definitivă a instanței civile, asupra unei împrejurări ce constituie o chestiune prealabila în procesul penal, are autoritate de lucru judecat în fața instanței penale.

(1) Dispozitiile cuprinse în art. 30-36, 38, 40, 42 și 44 se aplică în mod corespunzător și în cursul urmaririi penale.

(2) Când nici unul din locurile aratate în art. 30 alin. 1 nu este cunoscut, competența revine organului de urmărire penala care a fost mai intii sesizat.

(3) În caz de sesizari simultane, precaderea se stabileste în ordinea enumerarii de la art. 30 alin. 1.

(4) Dacă în raport cu vreunul din criteriile aratate în art. 30 alin. 1 sunt competente mai multe organe de urmărire penala, competența revine organului care a fost mai intii sesizat.

(5) Urmarirea penala a infracțiunilor savirsite în condițiile prevăzute în art. 31 se efectueaza de către organul de urmărire penala din circumscripția instanței competente sa judece cauza.

(6) Conflictul de competența între doi sau mai mulți procurori se rezolva de către procurorul superior comun acestora. Când conflictul se iveste între doua sau mai multe organe de cercetare penala, competența se stabileste de către procurorul care exercită supravegherea activității de cercetare penala a acestor organe.

(1) Judecatorul care a luat parte la solutionarea unei cauze nu mai poate participa la judecarea aceleiasi cauze intr-o cale de atac sau la judecarea cauzei după desfiintarea hotărârii cu trimitere în apel sau după casarea cu trimitere în recurs.

(2) De asemenea, nu mai poate participa la judecarea cauzei judecatorul care și-a exprimat anterior parerea cu privire la solutia care ar putea fi data în acea cauza.

(1) Judecatorul este de asemenea incompatibil de a judeca, dacă în cauza respectiva:

a) a pus în miscare actiunea penala sau a dispus trimiterea în judecata ori a pus concluzii în calitate de procuror la instanța de judecată, a solutionat propunerea de arestare preventiva ori de prelungire a arestarii preventive în cursul urmaririi penale;

b) a fost reprezentant sau aparator al vreuneia din părți;

c) a fost expert sau martor;

d) exista împrejurări din care rezultă ca este interesat sub orice formă, el, sotul sau vreo ruda apropiata.

e) sotul, ruda sau afinul sau, până la gradul al patrulea inclusiv, a efectuat acte de urmărire penala, a supravegheat urmarirea penala, a solutionat propunerea de arestare preventiva ori de prelungire a arestarii preventive, în cursul urmaririi penale;

f) este sot, ruda sau afin, până la gradul al patrulea inclusiv, cu una dintre părți sau cu avocatul ori mandatarul acesteia;

g) exista dusmanie între el, sotul sau una dintre rudele sale până la gradul al patrulea inclusiv și una dintre părți, sotul sau rudele acesteia până la gradul al treilea inclusiv;

h) este tutore sau curator al uneia dintre părți;

i) a primit liberalitati de la una dintre părți, avocatul sau mandatarul acesteia.

(2) Judecatorul este incompatibil de a participa la judecarea unei cauze în caile de atac, atunci când sotul, ruda ori afinul sau până la gradul al patrulea inclusiv a participat, ca judecator sau procuror, la judecarea aceleiasi cauze.

(1) Dispozitiile art. 46 se aplică procurorului și magistratului-asistent sau, după caz, grefierului de sedinta, când cauza de incompatibilitate exista între ei sau între vreunul dintre ei și unul dintre membrii completului de judecată.

(2) Dispozitiile privind cazurile de incompatibilitate prevăzute în art. 48 alin. 1 lit. b)-i) și alin. 2 se aplică procurorului, persoanei care efectueaza cercetarea penala, magistratului-asistent și grefierului de sedinta.

(3) Procurorul care a participat ca judecator la solutionarea cauzei în prima instanța nu poate pune concluzii la judecarea ei în caile de atac.

(4) Persoana care a efectuat urmarirea penala este incompatibila sa procedeze la refacerea acesteia, când refacerea este dispusa de instanța.

(1) Persoana incompatibila este obligata sa declare, după caz, presedintelui instanței, procurorului care supraveghează cercetarea penala sau procurorului ierarhic superior, ca se abtine de a participa la procesul penal, cu aratarea cazului de incompatibilitate ce constituie motivul abtinerii.

(2) Declaratia de abtinere se face de îndată ce persoana obligata la aceasta a luat cunoștința de existenta cazului de incompatibilitate.

(1) În cazul în care persoana incompatibila nu a facut declaratie de abtinere, poate fi recuzata atit în cursul urmaririi penale cit și în cursul judecatii, de oricare dintre părți, de îndată ce partea a aflat despre existenta cazului de incompatibilitate.

(2) Recuzarea se formuleaza oral sau în scris, cu aratarea pentru fiecare persoana în parte a cazului de incompatibilitate invocat și a tuturor temeiurilor de fapt cunoscute la momentul recuzarii. Cererea de recuzare poate privi numai pe acei judecatori care compun completul de judecată.

(3) Nerespectarea condițiilor prevăzute în alin. 2 sau recuzarea aceleiasi persoane pentru acelasi caz de incompatibilitate și pentru temeiuri de fapt cunoscute la data formulării unei cereri anterioare de recuzare care a fost respinsa atrage inadmisibilitatea cererii de recuzare, care se constata de completul în fața caruia s-a formulat recuzarea, cu participarea judecatorului recuzat.

(4) Completul în fața caruia s-a formulat recuzarea, cu participarea judecatorului recuzat, se pronunță asupra masurilor preventive.

(1) Abtinerea sau recuzarea judecatorului, procurorului, magistratului-asistent sau grefierului se solutioneaza de un alt complet, în sedinta secreta, fără participarea celui ce declara ca se abtine sau care este recuzat.

(2) Examinarea declarației de abtinere sau a cererii de recuzare se face de îndată, ascultându-se procurorul când este prezent în instanța, iar dacă se găsește necesar, și părțile, precum și persoana care se abtine sau a carei recuzare se cere.

(3) Când abtinerea sau recuzarea priveste cazul prevăzut în art. 46 și 49 alin. 1, instanța, admițând recuzarea, stabileste care dintre persoanele aratate în mentionatele texte nu va lua parte la judecarea cauzei.

(4) În caz de admitere a abtinerii sau a recuzarii, se va stabili în ce măsura actele indeplinite ori masurile dispuse se mentin.

(5) Când pentru solutionarea abtinerii sau a recuzarii nu se poate alcatui completul potrivit alin. 1, abtinerea sau recuzarea se solutioneaza de instanța ierarhic superioara. În cazul în care găsește intemeiata abtinerea sau recuzarea și, din cauza abtinerii sau recuzarii, nu se poate alcatui completul de judecată la instanța competența sa solutioneze cauza, instanța ierarhic superioara desemneaza pentru judecarea cauzei o instanța egala în grad cu instanța în fața careia s-a formulat abtinerea sau recuzarea.

(6) Incheierea prin care s-a admis sau s-a respins abtinerea, ca și aceea prin care s-a admis recuzarea, nu sunt supuse nici unei cai de atac.

(7) Abrogat.

(1) În cursul urmaririi penale, asupra abtinerii sau recuzarii persoanei care efectueaza cercetarea penala ori a procurorului se pronunță procurorul care supraveghează cercetarea penala sau procurorul ierarhic superior.

(2) Cererea de recuzare privitoare la persoana care efectueaza cercetarea penala se adreseaza fie acestei persoane, fie procurorului. În cazul în care cererea este adresata persoanei care efectueaza cercetarea penala, aceasta este obligata sa o inainteze împreună cu lamuririle necesare, în termen de 24 de ore, procurorului, fără a intrerupe cursul cercetării penale.

(3) Procurorul este obligat sa solutioneze cererea în cel mult 3 zile, printr-o ordonanța.

(4) Cererea de recuzare care priveste pe procuror se solutioneaza în acelasi termen și în aceleasi condiții de procurorul ierarhic superior.

(5) Abtinerea se solutioneaza potrivit dispozițiilor din alin. 3 și 4, care se aplică în mod corespunzător.

(1) Dispozitiile art. 48, 50, 51, 52 și 53 se aplică în mod corespunzător expertului și interpretului.

(2) Calitatea de expert este incompatibila cu aceea de martor în aceeasi cauza. Calitatea de martor are intiietate.

(3) Participarea ca expert sau ca interpret de mai multe ori în aceeasi cauza nu constituie un motiv de recuzare.

(1) Înalta Curte de Casație și Justiție strămută judecarea unei cauze de la curtea de apel competentă la o altă curte de apel, iar curtea de apel strămută judecarea unei cauze de la un tribunal sau, după caz, de la o judecătorie din circumscripția sa la o altă instanță de același grad din circumscripția sa, în cazul în care imparțialitatea judecătorilor ar putea fi știrbită datorită împrejurărilor cauzei, dușmăniilor locale sau calității părților, când există pericolul de tulburare a ordinii publice ori când una dintre părți are o rudă sau un afin până la gradul al patrulea inclusiv printre judecători ori procurori, asistenții judiciari sau grefierii instanței. Strămutarea judecării unei cauze de la o instanță militară competentă la o altă instanță militară de același grad se dispune de Curtea Militară de Apel, fiind aplicabile, în mod corespunzător, prevederile prezentei secțiuni privind strămutarea judecării cauzei de către curtea de apel.

(2) În cursul judecatii stramutarea poate fi ceruta de partea interesata, de procuror sau de ministrul justiției.

(1) Cererea de strămutare se adresează Înaltei Curți de Casație și Justiție sau curții de apel competente și trebuie motivată. Înscrisurile pe care se sprijină cererea se alătură la aceasta, când sunt deținute de partea care cere strămutarea.

(2) În cerere se face mențiune dacă în cauza se gasesc arestati.

(3) Suspendarea judecarii cauzei poate fi dispusa numai de către completul de judecată investit cu judecarea cererii de stramutare.

(4) Abrogat.

(1) Dispozițiile privind cazurile de casare prevăzute în Codul de procedură penală, republicat, cu modificările și completările ulterioare, în forma anterioară intrării în vigoare a prezentei legi, rămân aplicabile cauzelor penale aflate în curs de judecată în recurs, inclusiv celor aflate în termenul de declarare a recursului.

(2) Dispozițiile referitoare la strămutare, respectiv cele privind desemnarea unei alte instanțe din Codul de procedură penală, republicat, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu cele aduse prin prezenta lege, se aplică numai cererilor de strămutare sau de desemnare a unei alte instanțe cu care instanțele au fost sesizate după intrarea în vigoare a prezentei legi."

(1) Președintele curții de apel competente cere, pentru lămurirea instanței, informații de la președintele instanței ierarhic superioare celei la care se află cauza a cărei strămutare se cere, comunicându-i totodată termenul fixat pentru judecarea cererii de strămutare.

(2) Înalta Curte de Casație și Justiție sau curtea de apel competentă a soluționa cererea, când aceasta este instanța ierarhic superioară, solicită informații Ministerului Justiției.

(3) În cazul introducerii unei noi cereri de stramutare cu privire la aceeasi cauza, cererea de informații este facultativa.

(1) Președintele instanței ierarhic superioare celei la care se afla cauza ia măsuri pentru incunostintarea părților despre introducerea cererii de stramutare, despre termenul fixat pentru solutionarea acesteia, cu mențiunea ca părțile pot trimite memorii și se pot prezenta la termenul fixat pentru solutionarea cererii.

(2) În informațiile trimise Înaltei Curți de Casație și Justiție sau curții de apel se face mențiune expresă despre efectuarea încunoștințărilor, atașându-se și dovezile de comunicare a acestora.

(3) Când în cauza a carei stramutare se cere sunt arestati, președintele dispune desemnarea unui aparator din oficiu.

(1) Examinarea cererii de stramutare se face în sedinta publică.

(2) Când părțile se infatiseaza, se asculta și concluziile acestora.

(1) Înalta Curte de Casație și Justiție sau curtea de apel competentă soluționează cererea de strămutare prin sentință motivată.

(2) În cazul în care găsește cererea întemeiată, Înalta Curte de Casație și Justiție dispune strămutarea judecării cauzei la o curte de apel învecinată curții de la care se solicită strămutarea, iar curtea de apel dispune strămutarea judecării cauzei la una dintre instanțele din circumscripția sa de același grad cu instanța de la care se solicită strămutarea.

(3) Înalta Curte de Casație și Justiție sau curtea de apel competentă hotărăște în ce măsură se mențin actele îndeplinite în fața instanței de la care s-a strămutat cauza.

(4) Instanța de la care a fost strămutată cauza, precum și instanța la care s-a strămutat cauza vor fi înștiințate, de îndată, despre admiterea cererii de strămutare.

(5) Dacă instanța de la care a fost strămutată cauza a procedat între timp la judecarea cauzei, hotărârea pronunțată este desființată prin efectul admiterii cererii de strămutare.

(6) Sentința prin care Înalta Curte de Casație și Justiție sau curtea de apel competentă dispune asupra strămutării nu este supusă niciunei căi de atac.

(1) Procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală poate cere Înaltei Curți de Casație și Justiție să desemneze o altă curte de apel decât cea căreia i-ar reveni competența să judece cauza în primă instanță, care să fie sesizată în cazul în care se va emite rechizitoriul.

(2) Procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală poate cere curții de apel competente să desemneze un alt tribunal sau, după caz, o altă judecătorie decât cea căreia i-ar reveni competența să judece cauza în primă instanță, care să fie sesizate în cazul în care se va emite rechizitoriul.

(3) Dispozițiile art. 55 alin. 1, art. 56 alin. 1 și 2 și art. 61 se aplică în mod corespunzător.

(4) Înalta Curte de Casație și Justiție sau curtea de apel competentă soluționează cererea în camera de consiliu, în termen de 15 zile.

(5) Înalta Curte de Casație și Justiție sau curtea de apel competentă dispune, prin încheiere motivată, fie respingerea cererii, fie admiterea cererii și desemnarea, după caz, a unei instanțe egale în grad cu cea căreia i-ar reveni competența să judece cauza în primă instanță, care să fie sesizată în cazul în care se va emite rechizitoriul.

(6) Încheierea prin care Înalta Curte de Casație și Justiție sau curtea de apel competentă soluționează cererea nu este supusă niciunei căi de atac.

(1) Invinuitul sau inculpatul, înainte de a fi ascultat, este intrebat cu privire la nume, prenume, porecla, data și locul nasterii, numele și prenumele parintilor, cetatenie, studii, situația militara, loc de muncă, ocupatie, adresa la care locuieste efectiv, antecedente penale și alte date pentru stabilirea situației sale personale.

(2) Invinuitului sau inculpatului i se aduc apoi la cunoștința fapta care formeaza obiectul cauzei, incadrarea juridica a acesteia, dreptul de a avea un aparator, precum și dreptul de a nu face nicio declaratie, atragandu-i-se totodata atenția ca ceea ce declara poate fi folosit și împotriva sa. Dacă invinuitul sau inculpatul da o declaratie, i se pune în vedere sa declare tot ce stie cu privire la fapta și la invinuirea ce i se aduce în legătură cu aceasta.

(3) Dacă invinuitul sau inculpatul consimte sa dea o declaratie, organul de urmărire penala, înainte de a-l asculta, îi cere sa dea o declaratie, scrisa personal, cu privire la invinuirea ce i se aduce.

(4) Invinuitului sau inculpatului i se aduce la cunoștința și obligația sa anunte în scris, în termen de 3 zile, orice schimbare a locuinței pe parcursul procesului penal.

(1) Fiecare invinuit sau inculpat este ascultat separat.

(2) Invinuitul sau inculpatul este mai intii lasat sa declare tot ce stie în cauza.

(3) Ascultarea invinuitului sau inculpatului nu poate începe cu citirea sau reamintirea declaratiilor pe care acesta le-a dat anterior în cauza.

(4) Invinuitul sau inculpatul nu poate prezenta ori citi o declaratie scrisa de mai înainte, însă se poate servi de insemnari asupra amanuntelor greu de retinut.

(1) După ce invinuitul sau inculpatul a facut declaratia, i se pot pune intrebari cu privire la fapta care formeaza obiectul cauzei și la invinuirea ce i se aduce. De asemenea, este intrebat cu privire la probele pe care înțelege să le propuna.

(2) În cursul judecatii dispozitiile art. 323 alin. 2 și 3 se aplică în mod corespunzător.

(1) Declaratiile invinuitului sau inculpatului se consemneaza în scris. În fiecare declaratie se vor consemna, totodata, ora începerii și ora incheierii ascultarii invinuitului sau inculpatului. Declaratia scrisa se citește acestuia, iar dacă cere, i se da sa o citeasca. Când este de acord cu conținutul ei, o semneaza pe fiecare pagina și la sfârșit.

(2) Când invinuitul sau inculpatul nu poate sau refuza să semneze, se face mențiune în declaratia scrisa.

(3) Declaratia scrisa este semnata și de organul de urmărire penala care a procedat la ascultarea invinuitului sau inculpatului ori de președintele completului de judecată și de grefier, precum și de interpret când declaratia a fost luata printr-un interpret.

(4) Dacă invinuitul sau inculpatul revine asupra vreuneia din declaratiile sale sau are de facut completari, rectificari sau precizări, acestea se consemneaza și se semneaza în condițiile aratate în prezentul articol.

(1) Organul de urmărire penala sau instanța de judecată are obligația sa cheme, spre a fi ascultate, persoana care a suferit o vatamare prin infractiune, precum și persoana civilmente responsabila.

(2) Înainte de ascultare, persoanei vatamate i se pune în vedere ca poate participa în proces ca parte vatamata, iar dacă a suferit o paguba materiala sau o dauna morala, ca se poate constitui parte civila. De asemenea, i se atrage atenția ca declaratia de participare în proces ca parte vatamata sau de constituire ca parte civila se poate face în tot cursul urmaririi penale, iar în fața primei instante de judecată, până la citirea actului de sesizare.

(1) În cazul în care poate fi periclitata viața, integritatea corporala sau libertatea părții vatamate ori a părții civile sau a rudelor apropiate ale acesteia, procurorul ori, după caz, instanța de judecată poate incuviinta ca aceasta să fie ascultata fără a fi prezenta fizic la locul unde se afla organul care efectueaza urmarirea penala sau, după caz, în locul în care se desfășoară sedinta de judecată, prin intermediul mijloacelor tehnice prevăzute în alineatele urmatoare.

(2) La solicitarea organului judiciar sau a părții vatamate ori a părții civile ascultate în condițiile prevăzute în alin. 1, la luarea declarației poate participa un consilier de protecție a victimelor și reintegrare sociala a infractorilor, care are obligația de a pastra secretul profesional cu privire la datele de care a luat cunoștința în timpul audierii. Organul judiciar are obligația sa aduca la cunoștința părții vatamate sau a părții civile dreptul de a solicita audierea în prezenta unui consilier de protecție a victimelor și reintegrare sociala a infractorilor.

(3) Partea vatamata sau partea civila poate fi ascultata prin intermediul unei retele video și audio.

(4) În cursul judecatii, părțile și aparatorii acestora pot adresa intrebari, în mod nemijlocit, părții vatamate sau părții civile ascultate în condițiile alin. 1-3. Intrebarile se pun în ordinea prevăzută în art. 323 alin. 2. Președintele completului respinge intrebarile care nu sunt utile și concludente judecarii cauzei.

(5) Declaratia părții vatamate sau a părții civile, ascultata în condițiile aratate în alin. 1-3, se înregistrează prin mijloace tehnice video și audio și se reda integral în forma scrisa, fiind semnata de organul judiciar, de partea vatamata sau partea civila ascultata, precum și de consilierul de protecție a victimelor și reintegrare sociala a infractorilor prezent la ascultarea acesteia, depunandu-se la dosarul cauzei.

(6) Suportul pe care a fost înregistrată declaratia părții vatamate sau a părții civile, în original, sigilat cu sigiliul parchetului ori, după caz, al instanței de judecată, se păstrează la sediul acestora.

(7) Dispozitiile art. 75-77 și ale art. 86⁵ se aplică în mod corespunzător.

(1) Persoana obligata a pastra secretul profesional nu poate fi ascultata ca martor cu privire la faptele și imprejurarile de care a luat cunoștința în exercitiul profesiei, fără incuviintarea persoanei sau a unității față de care este obligata a pastra secretul.

(2) Calitatea de martor are intiietate față de calitatea de aparator, cu privire la faptele și imprejurarile pe care acesta le-a cunoscut înainte de a fi devenit aparator sau reprezentant al vreuneia dintre părți.

(1) Sotul și rudele apropiate ale invinuitului sau inculpatului nu sunt obligate să depună ca martori.

(2) Organele judiciare vor aduce aceasta la cunoștința persoanelor aratate în alineatul precedent, de îndată ce au fost indeplinite dispozitiile alin. 3 din art. 84.

(1) Martorul este intrebat mai intii despre nume, prenume, etate, adresa și ocupatie.

(2) În caz de indoiala asupra identității martorului, aceasta se stabileste prin orice mijloc de proba.

(3) Martorul va fi apoi intrebat dacă este sot sau ruda a vreuneia dintre părți și în ce raporturi se afla cu acestea, precum și dacă a suferit vreo paguba de pe urma infractiunii.

(1) Înainte de a fi ascultat, martorul depune urmatorul juramint: "Jur ca voi spune adevarul și că nu voi ascunde nimic din ceea ce stiu. Asa să-mi ajute Dumnezeu!".

(2) În timpul depunerii juramintului martorul tine mina pe cruce sau pe biblie.

(3) Referirea la divinitate din formula juramintului se schimba potrivit credintei religioase a martorului.

(4) Martorului de alta religie decit cea crestina nu îi sunt aplicabile prevederile alin. 2. Martorul fără confesiune va depune urmatorul juramint: "Jur pe onoare și constiinta ca voi spune adevarul și că nu voi ascunde nimic din ceea ce stiu".

(5) Martorii care din motive de constiinta sau confesiune nu depun juramintul vor rosti în fața instanței urmatoarea formula: "Ma oblig ca voi spune adevarul și că nu voi ascunde nimic din ceea ce stiu".

(6) Situațiile la care se referă alin. 3, 4 și 5 se retin de organul judiciar pe baza afirmatiilor facute de martor.

(7) După depunerea juramintului sau după rostirea formulei prevăzute în alin. 5, se va pune în vedere martorului ca, dacă nu va spune adevarul, savirseste infractiunea de marturie mincinoasa.

(8) Despre toate acestea se face mențiune în declaratia scrisa.

(9) Minorul care nu a implinit 14 ani nu depune juramint; i se atrage însă atenția sa spuna adevarul.

(1) Martorului i se face cunoscut obiectul cauzei și i se arata care sunt faptele sau imprejurarile pentru dovedirea cărora a fost propus ca martor, cerindu-i-se sa declare tot ce stie cu privire la acestea.

(2) După ce martorul a facut declaratii, i se pot pune intrebari cu privire la faptele și imprejurarile care trebuie constatate în cauza, cu privire la persoana părților, precum și în ce mod a luat cunoștința despre cele declarate.

(3) Dispozitiile art. 71-74 se aplică în mod corespunzător și la ascultarea martorului.

(1) Dacă exista probe sau indicii temeinice ca prin declararea identității reale a martorului sau a localității acestuia de domiciliu ori de reședința ar fi periclitata viața, integritatea corporala sau libertatea lui ori a altei persoane, martorului i se poate incuviinta sa nu declare aceste date, atribuindu-i-se o alta identitate sub care urmeaza să apară în fața organului judiciar.

(2) Aceasta măsura poate fi dispusa de către procuror în cursul urmaririi penale, iar în cursul judecatii de instanța, la cererea motivata a procurorului, a martorului sau a oricarei alte persoane indreptatite.

(3) Datele despre identitatea reala a martorului se consemneaza într-un proces-verbal, care va fi pastrat, la sediul parchetului care a efectuat sau a supravegheat efectuarea urmaririi penale ori, după caz, la sediul instanței, într-un loc special, în plic sigilat, în condiții de maxima siguranța. Procesul-verbal va fi semnat de cel care a inaintat cererea, precum și de cel care a dispus măsura.

(4) Documentele privind identitatea reala a martorului vor fi prezentate procurorului sau, după caz, completului de judecată, în condiții de stricta confidentialitate.

(5) În toate cazurile, documentele privind identitatea reala a martorului vor fi introduse în dosarul penal numai după ce procurorul, prin ordonanța sau, după caz, instanța, prin încheiere, a constatat ca a disparut pericolul care a determinat luarea masurilor de protecție a martorului.

(6) Declaratiile martorilor cărora li s-a atribuit o alta identitate, redate în procesul-verbal al procurorului potrivit art. 86² alin. 5, precum și declaratia martorului, consemnata în cursul judecatii și semnata de procurorul care a fost prezent la ascultarea martorului și de președintele completului de judecată, potrivit art. 86² alin. 6, teza I, pot servi la aflarea adevarului numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte și împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauza.

(7) Pot fi audiati ca martori cărora li s-a atribuit o alta identitate și investigatorii sub acoperire.

(8) Dispozitiile prevăzute în alin. 1-6 se aplică și expertilor.

(1) În situațiile prevăzute în art. 86¹, procurorul sau, după caz, instanța de judecată poate incuviinta ca martorul să fie ascultat fără a fi prezent fizic la locul unde se afla organul de urmărire penala ori în sala în care se desfășoară sedinta de judecată, prin intermediul mijloacelor tehnice prevăzute în alineatele urmatoare.

(2) La solicitarea organului judiciar sau a martorului ascultat în condițiile alin. 1, la luarea declarației poate participa un consilier de protecție a victimelor și reintegrare sociala a infractorilor, care are obligația de a pastra secretul profesional cu privire la datele de care a luat cunoștința în timpul audierii. Organul judiciar are obligația sa aduca la cunoștința martorului dreptul de a solicita audierea în prezenta unui consilier de protecție a victimelor și reintegrare sociala a infractorilor.

(3) Martorul poate fi ascultat prin intermediul unei retele de televiziune cu imaginea și vocea distorsionate, astfel încât sa nu poata fi recunoscut.

(4) Declaratia martorului ascultat, în condițiile aratate în alin. 1-3¹, se înregistrează prin mijloace tehnice video și audio și se reda integral în forma scrisa.

(5) În cursul urmaririi penale, se întocmește un proces-verbal în care se reda cu exactitate declaratia martorului și acesta se semneaza de procurorul care a fost prezent la ascultarea martorului și de organul de urmărire penala și se depune la dosarul cauzei. Declaratia martorului, transcrisa, va fi semnata și de acesta și va fi păstrată în dosarul depus la parchet, într-un loc special, în plic sigilat, în condiții de maxima siguranța.

(6) În cursul judecatii, declaratia martorului va fi semnata de procurorul care a fost prezent la ascultarea martorului și de președintele completului de judecată. Declaratia martorului, transcrisa, va fi semnata și de martor, fiind păstrată în dosarul depus la instanța, în condițiile prevăzute în alin. 5.

(7) Suportul pe care a fost înregistrată declaratia martorului, în original, sigilat cu sigiliul parchetului sau, după caz, al instanței de judecată în fața careia s-a facut declaratia, se păstrează în condițiile prevăzute în alin. 5. Suportul care contine inregistrarile efectuate în cursul urmaririi penale va fi inaintat la terminarea urmaririi penale instanței competente, împreună cu dosarul cauzei, și va fi pastrat în aceleasi condiții.

(8) Dispozitiile art. 78, 85 și ale art. 86 alin. 1 și 2 se aplică în mod corespunzător.

(1) Procurorul care efectueaza sau supraveghează cercetarea penala ori, după caz, instanța de judecată poate dispune ca organele politiei sa supravegheze domiciliul sau reședința martorului ori să-i asigure o reședința temporara supravegheata, precum și sa-l insoteasca la sediul parchetului sau al instanței și inapoi la domiciliu sau la reședința.

(2) Masurile prevăzute în alin. 1 vor fi ridicate de procuror sau, după caz, de instanța, când se constată că pericolul care a impus luarea lor a incetat.

(1) Persoanele confruntate sunt ascultate cu privire la faptele și imprejurarile în privinta cărora declaratiile date anterior se contrazic.

(2) Organul de urmărire penala sau instanța de judecată poate incuviinta ca persoanele confruntate să-și puna reciproc intrebari.

(3) Declaratiile date de persoanele confruntate se consemneaza în proces-verbal.

(1) Procesele-verbale incheiate de organul de urmărire penala sau de instanța de judecată sunt mijloace de proba.

(2) De asemenea, sunt mijloace de proba procesele-verbale și actele de constatare, incheiate de alte organe, dacă legea prevede aceasta.

(1) Procesul-verbal trebuie să cuprindă:

a) data și locul unde este incheiat, ora la care a inceput și ora la care s-a terminat incheierea procesului-verbal;

b) numele, prenumele și calitatea celui care îl incheie;

c) numele, prenumele, ocupatia și adresa martorilor asistenti, când exista;

d) descrierea amanuntita a celor constatate, precum și a masurilor luate;

e) numele, prenumele, ocupatia și adresa persoanelor la care se referă procesul-verbal, obiectiile și explicatiile acestora;

f) mențiunile prevăzute de lege pentru cazurile speciale.

(2) Procesul-verbal trebuie semnat pe fiecare pagina și la sfirsit de cel care îl incheie, precum și de persoanele aratate la lit. c) și e). Dacă vreuna dintre aceste persoane nu poate sau refuza să semneze, se face mențiune despre aceasta.

(1) Interceptarea și inregistrarea convorbirilor sau comunicarilor efectuate prin telefon ori prin orice mijloc electronic de comunicare se realizează cu autorizarea motivata a judecatorului, la cererea procurorului care efectueaza sau supraveghează urmarirea penala, în condițiile prevăzute de lege, dacă sunt date ori indicii temeinice privind pregătirea sau savarsirea unei infractiuni pentru care urmarirea penala se efectueaza din oficiu, iar interceptarea și inregistrarea se impun pentru stabilirea situației de fapt ori pentru ca identificarea sau localizarea participantilor nu poate fi facuta prin alte mijloace ori cercetarea ar fi mult intarziata.

(2) Interceptarea și inregistrarea convorbirilor sau comunicarilor efectuate prin telefon ori prin orice mijloc electronic de comunicare pot fi autorizate în cazul infracțiunilor contra sigurantei naționale prevăzute de Codul penal și de alte legi speciale, precum și în cazul infracțiunilor de trafic de stupefiante, trafic de arme, trafic de persoane, acte de terorism, spalare a banilor, falsificare de monede sau alte valori, în cazul infracțiunilor prevăzute de Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sanctionarea faptelor de corupție, cu modificările și completările ulterioare, în cazul unor alte infractiuni grave ori al infracțiunilor care se savarsesc prin mijloace de comunicare electronică. Dispozitiile alin. 1 se aplică în mod corespunzător.

(3) Autorizatia se da pentru durata necesară interceptarii și înregistrării, dar nu pentru mai mult de 30 de zile, în camera de consiliu, de președintele instanței careia i-ar reveni competența sa judece cauza în prima instanța sau de la instanța corespunzătoare în grad acesteia, în a carei circumscriptie se afla sediul parchetului din care face parte procurorul care efectueaza sau supraveghează urmarirea penala. În lipsa presedintelui instanței autorizatia se da de către judecatorul desemnat de acesta.

(4) Autorizatia poate fi reinnoita, înainte sau după expirarea celei anterioare, în aceleasi condiții, pentru motive temeinic justificate, fiecare prelungire neputand depăși 30 de zile.

(5) Durata totala a interceptarilor și înregistrărilor autorizate, cu privire la aceeasi persoana și aceeasi fapta, nu poate depăși 120 de zile.

(6) Inregistrarea convorbirilor dintre avocat și partea pe care o reprezinta sau o asista în proces nu poate fi folosita ca mijloc de proba decat dacă din cuprinsul acesteia rezultă date sau informații concludente și utile privitoare la pregătirea sau savarsirea de către avocat a unei infractiuni dintre cele prevăzute la alin. 1 și 2.

(7) Procurorul dispune încetarea imediata a interceptarilor și înregistrărilor înainte de expirarea duratei autorizatiei dacă nu mai exista motivele care le-au justificat, informand despre această instanță care a emis autorizatia.

(8) La cererea motivata a persoanei vatamate, procurorul poate solicita judecatorului autorizarea interceptarii și înregistrării convorbirilor ori comunicarilor efectuate de aceasta prin telefon sau orice mijloc electronic de comunicare, indiferent de natura infractiunii ce formeaza obiectul cercetării.

(9) Autorizarea interceptarii și a înregistrării convorbirilor sau comunicarilor se face prin încheiere motivata, care va cuprinde: indiciile concrete și faptele care justifica măsura; motivele pentru care stabilirea situației de fapt sau identificarea ori localizarea participantilor nu poate fi facuta prin alte mijloace ori cercetarea ar fi mult intarziata; persoana, mijlocul de comunicare sau locul supus supravegherii; perioada pentru care sunt autorizate interceptarea și inregistrarea.

(1) Procurorul procedeaza personal la interceptarile și inregistrarile prevăzute în art. 91 1 sau poate dispune ca acestea să fie efectuate de organul de cercetare penala. Persoanele care sunt chemate sa dea concurs tehnic la interceptari și înregistrări sunt obligate sa pastreze secretul operațiunii efectuate, incalcarea acestei obligații fiind pedepsita potrivit Codului penal.

(2) În caz de urgenta, când intarzierea obtinerii autorizarii prevăzute în art. 91¹ alin. 1, 2 și 8 ar aduce grave prejudicii activității de urmărire penala, procurorul care efectueaza sau supraveghează urmarirea penala poate dispune, cu titlu provizoriu, prin ordonanța motivata, înscrisă în registrul special prevăzut în art. 228 alin. 1¹, interceptarea și inregistrarea convorbirilor sau comunicarilor, pe o durată de cel mult 48 de ore.

(3) În termen de 48 de ore de la expirarea termenului prevăzut în alin. 2, procurorul prezinta ordonanța, împreună cu suportul pe care sunt fixate interceptarile și inregistrarile efectuate și un proces-verbal de redare rezumativa a convorbirilor, judecatorului de la instanța careia i-ar reveni competența sa judece cauza în prima instanța sau de la instanța corespunzătoare în grad acesteia în a carei circumscriptie se afla sediul parchetului din care face parte procurorul care efectueaza sau supraveghează urmarirea penala, în vederea confirmarii. Judecatorul se pronunță asupra legalității și temeiniciei ordonantei în cel mult 24 de ore, prin încheiere motivata data în camera de consiliu. În cazul în care ordonanța este confirmata, iar procurorul a solicitat prelungirea autorizarii, judecatorul va dispune autorizarea pe mai departe a interceptarii și înregistrării, în condițiile art. 91¹ alin. 1-3 și 8. Dacă judecatorul nu confirma ordonanța procurorului, va dispune încetarea de îndată a interceptarilor și înregistrărilor, iar cele efectuate vor fi sterse sau, după caz, distruse de către procuror, incheindu-se în acest sens un proces-verbal care se comunică în copie instanței.

(4) Convorbirile sau comunicarile interceptate și înregistrate care nu privesc fapta ce formeaza obiectul cercetării sau nu contribuie la identificarea ori localizarea participantilor se arhiveaza la sediul parchetului, în locuri speciale, în plic sigilat, cu asigurarea confidentialitatii, și pot fi transmise judecatorului sau completului investit cu solutionarea cauzei, la solicitarea acestuia. La solutionarea definitivă a cauzei, acestea vor fi sterse sau, după caz, distruse de către procuror, incheindu-se în acest sens un proces-verbal.

(5) Convorbirile sau comunicarile interceptate și înregistrate pot fi folosite și în alta cauza penala dacă din cuprinsul acestora rezultă date sau informații concludente și utile privitoare la pregătirea sau savarsirea unei alte infractiuni dintre cele prevăzute la art. 91¹ alin. 1 și 2.

(1) Convorbirile sau comunicarile interceptate și înregistrate care privesc fapta ce formeaza obiectul cercetării sau contribuie la identificarea ori localizarea participantilor sunt redate integral într-un proces-verbal de procuror sau de lucratorul din cadrul politiei judiciare delegat de procuror, în care se menționează autorizatia data pentru efectuarea acestora, numărul ori numerele posturilor telefonice sau alte date de identificare a legaturilor între care s-au purtat convorbirile ori comunicarile, numele persoanelor care le-au purtat, dacă sunt cunoscute, data și ora fiecarei convorbiri ori comunicari în parte și numărul de ordine al suportului pe care se face imprimarea.

(2) Procesul-verbal este certificat pentru autenticitate de către procurorul care efectueaza sau supraveghează urmarirea penala în cauza. Dacă savarsirea unor infractiuni are loc prin convorbiri sau comunicari care conțin secrete de stat, consemnarea se face în procese-verbale separate, iar dispozitiile art. 97 alin. 3 se aplică în mod corespunzător. Corespondentele în alta limba decat cea română sunt transcrise în limba română, prin intermediul unui interpret.

(3) La procesul-verbal se ataseaza, în plic sigilat, o copie a suportului care contine inregistrarea convorbirii. Suportul original se păstrează la sediul parchetului, în locuri speciale, în plic sigilat, și va fi pus la dispoziția instanței, la solicitarea acesteia. După sesizarea instanței, copia suportului care contine inregistrarea convorbirii și copii de pe procesele-verbale se păstrează la grefa instanței, în locuri speciale, în plic sigilat, la dispoziția exclusiva a judecatorului sau completului investit cu solutionarea cauzei.

(4) La prezentarea materialului de urmărire penala, procurorul este obligat să prezinte invinuitului sau inculpatului procesele-verbale în care sunt redate convorbirile înregistrate și să asigure, la cerere, ascultarea acestora.

(5) Dacă în cauza s-a dispus o solutie de netrimitere în judecata, procurorul este obligat sa instiinteze despre aceasta persoana ale carei convorbiri sau comunicari au fost interceptate și înregistrate. Suportul pe care sunt imprimate convorbirile înregistrate se arhiveaza la sediul parchetului, în locuri speciale, în plic sigilat, cu asigurarea confidentialitatii, și se păstrează până la implinirea termenului de prescriptie a raspunderii penale pentru fapta ce a format obiectul cauzei, când se distrug, incheindu-se proces-verbal în acest sens.

(6) După arhivare, suportul pe care sunt imprimate convorbirile înregistrate poate fi consultat sau copiat în cazul reluării cercetarilor sau în condițiile prevăzute în art. 91² alin. 5 și numai de către procurorul care efectueaza sau supraveghează urmarirea penala, iar în alte cazuri numai cu autorizarea judecatorului.

(7) Dacă în cauza instanța a pronuntat o hotărâre de condamnare, achitare sau incetare a procesului penal, rămasă definitivă, suportul original și copia acestuia se arhiveaza odata cu dosarul cauzei la sediul instanței, în locuri speciale, în plic sigilat, cu asigurarea confidentialitatii. După arhivare, suportul pe care sunt imprimate convorbirile înregistrate poate fi consultat sau copiat numai în condițiile prevăzute în art. 91² alin. 5, cu incuviintarea prealabila a presedintelui instanței.

(1) Mijloacele de probă prevăzute în prezenta secțiune pot fi supuse expertizei la cererea procurorului, a părților sau din oficiu.

(2) Inregistrarile prevăzute în prezenta secțiune, efectuate de părți sau de alte persoane, constituie mijloace de proba când privesc propriile convorbiri sau comunicari pe care le-au purtat cu tertii. Orice alte înregistrări pot constitui mijloace de proba dacă nu sunt interzise de lege.

(1) Când legea prevede că la efectuarea unui act procedural este necesară prezenta unor martori asistenti, numărul acestora trebuie să fie de cel puțin doi.

(2) Nu pot fi martori asistenti minorii sub 14 ani, persoanele interesate în cauza și cei ce fac parte din aceeasi unitate cu organul care efectueaza actul procedural.

(1) Orice persoană fizica sau persoana juridica, în posesia careia se afla un obiect sau un inscris ce poate servi ca mijloc de proba, este obligata sa-l prezinte și sa-l predea, sub luare de dovada, organului de urmărire penala sau instanței de judecată, la cererea acestora.

(2) Dacă organul de urmărire penala sau instanța de judecată apreciaza ca și o copie de pe un inscris poate servi ca mijloc de proba, retine numai copia.

(3) Dacă obiectul sau inscrisul are caracter secret ori confidential, prezentarea sau predarea se face în condiții care să asigure pastrarea secretului ori a confidentialitatii.

(1) Instanța de judecată, la propunerea procurorului, în cursul urmaririi penale, sau din oficiu, în cursul judecatii, poate dispune ca orice unitate postala sau de transport sa retina și sa predea scrisorile, telegramele și oricare alta corespondenta, ori obiectele trimise de invinuit sau inculpat, ori adresate acestuia, fie direct, fie indirect.

(2) Corespondenta și obiectele ridicate care nu au legătură cu cauza se restituie destinatarului.

(1) Dacă obiectul sau inscrisul cerut nu este predat de bunavoie, organul de urmărire penala sau instanța de judecată dispune ridicarea silita.

(2) În cursul judecatii dispoziția de ridicare silita a obiectelor sau inscrisurilor se comunică procurorului, care ia măsuri de aducere la indeplinire prin organul de cercetare penala.

(1) Când persoana careia i s-a cerut sa predea vreun obiect sau vreun inscris dintre cele aratate în art. 98 tagaduieste existenta sau detinerea acestora, precum și ori de cate ori exista indicii temeinice ca efectuarea unei perchezitii este necesară pentru descoperirea și strangerea probelor, se poate dispune efectuarea acesteia.

(2) Perchezitia poate fi domiciliara sau corporala.

(3) Perchezitia domiciliara poate fi dispusa numai de judecator, prin încheiere motivata, în cursul urmaririi penale, la cererea procurorului, sau în cursul judecatii. În cursul urmaririi penale, perchezitia domiciliara se dispune de judecatorul de la instanța careia i-ar reveni competența sa judece cauza în prima instanța sau de la instanța corespunzătoare în grad acesteia în a carei circumscriptie se afla sediul parchetului din care face parte procurorul care efectueaza sau supraveghează urmarirea penala.

(4) Perchezitia domiciliara se dispune în cursul urmaririi penale în camera de consiliu, fără citarea părților. Participarea procurorului este obligatorie.

a) denumirea instanței;

b) data, ora și locul emiterii;

c) numele, prenumele și calitatea persoanei care a emis autorizatia de perchezitie;

d) perioada pentru care s-a emis autorizatia;

e) locul unde urmeaza a se efectua perchezitia;

f) numele persoanei la domiciliul sau reședința careia se efectueaza perchezitia;

g) numele invinuitului sau inculpatului.

(5) Perchezitia corporala sau asupra vehiculelor poate fi dispusa, după caz, de organul de cercetare penala, de procuror sau de judecator.

(6) Perchezitia domiciliara nu poate fi dispusa înainte de începerea urmaririi penale.

(1) Instanța poate proceda la efectuarea perchezitiei cu ocazia unei cercetari locale.

(2) În celelalte cazuri, dispoziția instanței de judecată de a se efectua o perchezitie se comunică procurorului, în vederea efectuării acesteia.

(1) Organul judiciar care urmeaza a efectua perchezitia este obligat ca, în prealabil, să se legitimeze și, în cazurile prevăzute de lege, să prezinte autorizatia data de judecator.

(2) Ridicarea de obiecte și inscrisuri precum și perchezitia domiciliara se fac în prezenta persoanei de la care se ridica obiecte ori inscrisuri, sau la care se efectueaza perchezitia, iar în lipsa acesteia, în prezenta unui reprezentant, a unui membru al familiei, sau a unui vecin, având capacitate de exercitiu.

(3) Aceste operațiuni se efectueaza de organul judiciar în prezenta unor martori asistenti.

(4) Când persoana la care se face perchezitia este retinuta ori arestata, va fi adusa la perchezitie. În cazul în care nu poate fi adusa, ridicarea de obiecte și inscrisuri, precum și perchezitia domiciliara se fac în prezenta unui reprezentant ori a unui membru de familie, iar în lipsa acestora, a unui vecin, având capacitate de exercitiu.

(5) Este interzisa efectuarea în acelasi timp cu perchezitia a oricăror acte procedurale în aceeasi cauza, care prin natura lor împiedica persoana la care se face perchezitia sa participe la perchezitie.

(1) Organul judiciar care efectueaza perchezitia are dreptul sa deschidă incaperile sau alte mijloace de pastrare în care s-ar putea gasi obiectele sau inscrisurile cautate, dacă cel în măsura să le deschidă refuza aceasta.

(2) Organul judiciar este obligat să se limiteze la ridicarea numai a obiectelor și inscrisurilor care au legătură cu fapta savirsita; obiectele sau inscrisurile a caror circulatie sau detinere este interzisa se ridica totdeauna.

(3) Organul judiciar trebuie să ia măsuri ca faptele și imprejurarile din viața personala a celui la care se efectueaza perchezitia și care nu au legătură cu cauza, sa nu devina publice.

(1) Perchezitia corporala se efectueaza de organul judiciar care a dispus-o, cu respectarea dispozițiilor art. 104 alin. 1, sau de persoana desemnata de acest organ.

(2) Perchezitia corporala se face numai de o persoană de acelasi sex cu cea perchezitionata.

(1) Obiectele sau inscrisurile se prezinta persoanei de la care sunt ridicate și celor care asista, pentru a fi recunoscute și a fi insemnate de către acestea spre neschimbare, după care se eticheteaza și se sigileaza.

(2) Obiectele care nu pot fi insemnate ori pe care nu se pot aplica etichete și sigilii se impacheteaza sau se inchid, pe cit posibil laolalta, după care se aplică sigilii.

(3) Obiectele care nu pot fi ridicate se sechestreaza și se lasă în pastrare fie celui la care se afla, fie unui custode.

(4) Probele pentru analiza se iau cel puțin în dublu și se sigileaza. Una din probe se lasă celui de la care se ridica, iar lipsa acestuia, uneia din persoanele aratate în art. 108 alin. final.

(1) Despre efectuarea perchezitiei și ridicarea de obiecte și inscrisuri se întocmește proces-verbal.

(2) Procesul-verbal trebuie să cuprindă, în afară de mențiunile prevăzute în art. 91, și urmatoarele mențiuni: locul, timpul și condițiile în care inscrisurile și obiectele au fost descoperite și ridicate, enumerarea și descrierea lor amanuntita, pentru a putea fi recunoscute.

(3) În procesul-verbal se face mențiune și despre obiectele care nu au fost ridicate, precum și de acelea care au fost lasate în pastrare.

(4) Copie de pe procesul-verbal se lasă persoanei la care s-a facut perchezitia sau de la care s-au ridicat obiectele și inscrisurile, ori reprezentantului acesteia sau unui membru al familiei, iar în lipsa, celor cu care locuieste sau unui vecin și, dacă este cazul, custodelui.

(1) Organul de urmărire penala sau instanța de judecată dispune ca obiectele ori inscrisurile ridicate care constituie mijloace de proba să fie, după caz, atasate la dosar sau pastrate în alt mod.

(2) Obiectele și inscrisurile ridicate, care nu sunt atasate la dosar, pot fi fotografiate. În acest caz fotografiile se vizeaza și se ataseaza la dosar.

(3) Până la solutionarea definitivă a cauzei, mijloacele materiale de proba se păstrează de organul de urmărire penala sau de instanța de judecată la care se găsește dosarul.

(4) Obiectele și inscrisurile predate sau ridicate în urma perchezitiei și care nu au legătură cu cauza se restituie persoanei careia îi apartin. Obiectele supuse confiscarii nu se restituie.

(5) Obiectele ce servesc ca mijloc de proba, dacă nu sunt supuse confiscarii, pot fi restituite persoanei careia îi apartin, chiar înainte de solutionarea definitivă a procesului, afară de cazul când prin aceasta restituire s-ar putea stinjeni aflarea adevarului. Organul de urmărire penala sau instanța de judecată pune în vedere persoanei careia i-au fost restituite obiectele, ca este obligata să le pastreze până la solutionarea definitivă a cauzei.

a) organul judiciar se legitimeaza și, după caz, infatiseaza reprezentantului unității publice sau al altei persoane juridice autorizatia data;

b) ridicarea de obiecte și inscrisuri precum și perchezitia se efectueaza în prezenta reprezentantului unității;

c) atunci când este obligatorie prezenta martorilor asistenti, acestia pot face parte din personalul unității;

d) copie de pe procesul-verbal se lasă reprezentantului unității.

(1) Când exista pericol de disparitie a unor mijloace de proba sau de schimbare a unor situații de fapt și este necesară lamurirea urgenta a unor fapte sau împrejurări ale cauzei, organul de urmărire penala poate folosi cunoștințele unui specialist sau tehnician, dispunind, din oficiu sau la cerere, efectuarea unei constatari tehnico-stiintifice.

(2) Constatarea tehnico-stiintifica se efectueaza, de regula, de către specialisti sau tehnicieni care funcționează în cadrul ori pe linga institutia de care aparține organul de urmărire penala. Ea poate fi efectuata și de către specialisti sau tehnicieni care funcționează în cadrul altor organe.

(1) Organul de urmărire penala care dispune efectuarea constatarii tehnico-stiintifice stabileste obiectul acesteia, formuleaza intrebarile la care trebuie să se răspundă și termenul în care urmeaza a fi efectuata lucrarea.

(2) Constatarea tehnico-stiintifica se efectueaza asupra materialelor și datelor puse la dispoziție sau indicate de către organul de urmărire penala. Celui insarcinat cu efectuarea constatarii nu i se pot delega și nici acesta nu-și poate insusi atribuții de organ de urmărire penala sau de organ de control.

(3) Specialistul sau tehnicianul insarcinat cu efectuarea lucrării, dacă socoteste ca materialele puse la dispoziție ori datele indicate sunt insuficiente, comunică aceasta organului de urmărire penala, în vederea completarii lor.

(1) În caz de moarte violenta, de moarte a carei cauza nu se cunoaste ori este suspecta, sau când este necesară o examinare corporala asupra invinuitului ori persoanei vatamate pentru a constata pe corpul acestora existenta urmelor infractiunii, organul de urmărire penala dispune efectuarea unei constatari medico-legale și cere organului medico-legal, caruia îi revine competența potrivit legii, să efectueze aceasta constatare.

(2) Exhumarea în vederea constatarii cauzelor mortii se face numai cu incuviintarea procurorului.

(1) Operațiile și concluziile constatarii tehnico-stiintifice sau medico-legale se consemneaza într-un raport.

(2) Organul de urmărire penala sau instanța de judecată, din oficiu sau la cererea oricareia dintre părți, dacă apreciaza ca raportul tehnico-științific ori medico-legal nu este complet sau concluziile acestuia nu sunt precise, dispune refacerea sau completarea constatarii tehnico-stiintifice ori medico-legale, sau efectuarea unei expertize.

(3) Când refacerea sau completarea constatarii tehnico-stiintifice ori medico-legale este dispusa de instanța de judecată, raportul se trimite procurorului, pentru ca acesta sa ia măsuri în vederea completarii sau refacerii lui.

(1) Efectuarea unei expertize psihiatrice este obligatorie în cazul infractiunii de omor deosebit de grav, precum și atunci când organul de urmărire penala sau instanța de judecată are indoiala asupra stării psihice a invinuitului sau inculpatului.

(2) Expertiza în aceste cazuri se efectueaza în institutii sanitare de specialitate. În vederea efectuării expertizei, organul de cercetare penala cu aprobarea procurorului sau instanței de judecată dispune internarea invinuitului ori inculpatului pe timpul necesar. Aceasta măsura este executorie și se aduce la indeplinire, în caz de opunere, de organele de politie.

(3) De asemenea, efectuarea unei expertize este obligatorie pentru a se stabili cauzele mortii, dacă nu s-a întocmit un raport medico-legal.

(1) Expertiza se efectueaza potrivit dispozițiilor din prezentul cod, afară de cazul când prin lege se dispune altfel. Dispozitiile art. 113 se aplică în mod corespunzător.

(2) Expertul este numit de organul de urmărire penala sau de instanța de judecată, cu excepția expertizei prevăzute în art. 119 alin. 2.

(3) Fiecare dintre părți are dreptul sa ceara ca un expert recomandat de ea sa participe la efectuarea expertizei.

(1) Dacă exista experti medico-legali sau experti oficiali în specialitatea respectiva, nu poate fi numit expert o altă persoană, decit dacă împrejurări deosebite ar cere aceasta.

(2) Când expertiza urmeaza să fie efectuata de un serviciu medico-legal, de un laborator de expertiza criminalistica sau de orice institut de specialitate, organul de urmărire penala ori instanța de judecată se adreseaza acestora pentru efectuarea expertizei.

(3) Când serviciul medico-legal ori laboratorul de expertiza criminalistica sau institutul de specialitate considera necesar ca la efectuarea expertizei sa participe sau să-și dea parerea și specialisti de la alte institutii, poate folosi asistența sau avizul acestora.

(1) Organul de urmărire penala sau instanța de judecată, când dispune efectuarea unei expertize, fixeaza un termen la care sunt chemate părțile, precum și expertul, dacă acesta a fost desemnat de organul de urmărire penala sau de instanța.

(2) La termenul fixat se aduce la cunoștința părților și expertului obiectul expertizei și intrebarile la care expertul trebuie să răspundă și li se pune în vedere ca au dreptul sa faca observatii cu privire la aceste intrebari și ca pot cere modificarea sau completarea lor.

(3) Părțile mai sunt încunoștințate ca au dreptul sa ceara numirea și a cite unui expert recomandat de fiecare dintre ele, care să participe la efectuarea expertizei.

(4) După examinarea obiectiilor și cererilor facute de părți și expert, organul de urmărire penala sau instanța de judecată pune în vedere expertului termenul în care urmeaza a fi efectuata expertiza, incunostintindu -l totodata dacă la efectuarea acesteia urmeaza sa participe părțile.

(5) Abrogat.

(1) Expertul are dreptul sa ia cunoștința de materialul dosarului necesar pentru efectuarea expertizei. În cursul urmaririi penale cercetarea dosarului se face cu incuviintarea organului de urmărire.

(2) Expertul poate cere lamuriri organului de urmărire penala sau instanței de judecată cu privire la anumite fapte ori împrejurări ale cauzei.

(3) Părțile, cu incuviintarea și în condițiile stabilite de organul de urmărire penala sau de instanța de judecată, pot da expertului explicatiile necesare.

(1) După efectuarea expertizei, expertul întocmește un raport scris.

(2) Când sunt mai mulți experti se întocmește un singur raport de expertiza. Dacă sunt deosebiri de pareri, opiniile separate sunt consemnate în cuprinsul raportului sau intr-o anexa.

(3) Raportul de expertiza se depune la organul de urmărire penala sau la instanța de judecată care a dispus efectuarea expertizei.

a) partea introductiva, în care se arata organul de urmărire penala sau instanța de judecată care a dispus efectuarea expertizei, data când s-a dispus efectuarea acesteia, numele și prenumele expertului, data și locul unde a fost efectuata, data întocmirii raportului de expertiza, obiectul acesteia și intrebarile la care expertul urma sa răspundă, materialul pe baza caruia expertiza a fost efectuata și dacă părțile care au participat la aceasta au dat explicatii în cursul expertizei;

b) descrierea în amanunt a operațiilor de efectuare a expertizei, obiectiile sau explicatiile părților, precum și analiza acestor obiectii ori explicatii în lumina celor constatate de expert;

c) concluziile, care cuprind raspunsurile la intrebarile puse și parerea expertului asupra obiectului expertizei.

(1) Când organul de urmărire penala sau instanța de judecată constata, la cerere sau din oficiu, ca expertiza nu este completa, dispune efectuarea unui supliment de expertiza fie de către acelasi expert, fie de către altul.

(2) De asemenea, când se socoteste necesar, se cer expertului lamuriri suplimentare în scris, ori se dispune chemarea lui spre a da explicatii verbale asupra raportului de expertiza. În acest caz, ascultarea expertului se face potrivit dispozițiilor privitoare la ascultarea martorilor.

(3) Lamuririle suplimentare în scris pot fi cerute și serviciului medico-legal, laboratorului de expertiza criminalistica ori institutului de specialitate care a efectuat expertiza.

(1) În cauzele privind infractiuni de fals în inscrisuri, organul de urmărire penala sau instanța de judecată poate ordona să fie prezentate scripte de comparatie.

(2) Dacă scriptele se gasesc în depozite publice, autoritățile în drept sunt obligate a le elibera.

(3) Dacă scriptele se gasesc la un particular care nu este sot sau ruda apropiata cu invinuitul sau inculpatul, organul de urmărire penala ori instanța de judecată îi pune în vedere să le prezinte.

(4) Scriptele de comparatie trebuie vizate de organul de urmărire penala sau de președintele completului de judecată și semnate de acela care le prezinta.

(5) Organul de urmărire penala ori instanța de judecată poate dispune ca invinuitul sau inculpatul să prezinte o piesa scrisa cu mina sa, ori sa scrie după dictarea ce i s-ar face.

(6) Dacă invinuitul sau inculpatul refuza, se face mențiune în procesul-verbal.

(1) Când una dintre părți sau o altă persoană care urmeaza să fie ascultata nu cunoaste limba română ori nu se poate exprima, organul de urmărire penala sau instanța de judecată îi asigura în mod gratuit folosirea unui interpret. Interpretul poate fi desemnat sau ales de părți; în acest din urmă caz, el trebuie să fie un interpret autorizat, potrivit legii.

(2) Dispozitiile alineatului precedent se aplică în mod corespunzător și în cazul când unele dintre inscrisurile aflate în dosarul cauzei sau prezentate în instanța sunt redactate intr-o alta limba decit cea română.

(3) Dispozitiile art. 83, 84 și 85 se aplică în mod corespunzător și interpretului.

(1) Cercetarea la fața locului se efectueaza atunci când este necesar să se faca constatari cu privire la situația locului savirsirii infractiunii, să se descopere și să se fixeze urmele infractiunii, să se stabileasca pozitia și starea mijloacelor materiale de proba și imprejurarile în care infractiunea a fost savirsita.

(2) Organul de urmărire penala efectueaza cercetarea la fața locului în prezenta martorilor asistenti, afară de cazul când aceasta nu este posibil. Cercetarea la fața locului se face în prezenta părților, atunci când este necesar. Neprezentarea părților încunoștințate nu împiedica efectuarea cercetării.

(3) Când invinuitul sau inculpatul este retinut ori arestat, dacă nu poate fi adus la cercetare, organul de urmărire penala îi pune în vedere ca are dreptul să fie reprezentat și îi asigura, la cerere, reprezentarea.

(4) Instanța de judecată efectueaza cercetarea la fața locului cu citarea părților și în prezenta procurorului, când participarea acestuia la judecata este obligatorie.

(5) Organul de urmărire penala sau instanța de judecată poate interzice persoanelor care se afla ori vin la locul unde se efectueaza cercetarea, sa comunice între ele sau cu alte persoane, ori sa plece înainte de terminarea cercetării.

(1) Organul de urmărire penala sau instanța de judecată, dacă găsește necesar pentru verificarea și precizarea unor data, poate să procedeze la reconstituirea la fața locului, în intregime sau în parte, a modului și a condițiilor în care a fost savirsita fapta.

(2) Reconstituirea se face în prezenta invinuitului sau inculpatului. Dispozitiile art. 129 alin. 2 se aplică în mod corespunzător.

(1) Despre efectuarea cercetării la fața locului se incheie proces-verbal, care trebuie să cuprindă, în afara mențiunilor aratate în art. 91, descrierea amanuntita a situației locului, a urmelor gasite, a obiectelor examinate și a celor ridicate, a pozitiei și stării celorlalte mijloace materiale de proba, astfel incit acestea să fie redate cu precizie și pe cit posibil cu dimensiunile respective.

(2) În caz de reconstituire a modului în care a fost savirsita fapta, se consemneaza amanuntit și desfășurarea reconstituirii.

(3) În toate cazurile se pot face schite, desene sau fotografii, ori alte asemenea lucrari, care se vizeaza și se anexeaza la procesul-verbal.

(1) Când un organ de urmărire penala sau instanța de judecată nu are posibilitatea sa asculte un martor, sa faca o cercetare la fața locului, sa procedeze la ridicarea unor obiecte sau să efectueze orice alt act procedural, se poate adresa unui alt organ de urmărire penala ori unei alte instante, care are posibilitatea să le efectueze.

(2) Punerea în miscare a actiunii penale, luarea masurilor preventive, incuviintarea de probatorii, precum și dispunerea celorlalte acte procesuale sau măsuri procesuale nu pot forma obiectul comisiei rogatorii.

(3) Comisia rogatorie se poate adresa numai unui organ sau unei instante egale în grad.

(1) Rezolutia sau incheierea prin care s-a dispus comisia rogatorie trebuie să conțină toate lamuririle referitoare la indeplinirea actului care face obiectul acesteia, iar în cazul când urmeaza să fie ascultata o persoană, se vor arata și intrebarile ce trebuie să i se puna.

(2) Organul de urmărire penala sau instanța de judecată care efectueaza comisia rogatorie poate pune și alte intrebari, dacă necesitatea acestora rezultă în cursul ascultarii.

(1) Când comisia rogatorie s-a dispus de instanța de judecată, părțile pot formula în fața acesteia intrebari, care vor fi transmise instanței ce urmeaza a efectua comisia rogatorie.

(2) Totodata, oricare dintre părți poate cere să fie citata la efectuarea comisiei rogatorii.

(3) Când inculpatul este arestat, instanța care urmeaza a efectua comisia rogatorie dispune desemnarea unui aparator din oficiu, care îl va reprezenta.

(1) Organul de urmărire penala sau instanța de judecată poate dispune, în condițiile aratate în art. 132, efectuarea unui act de procedura și prin delegare. Delegarea poate fi data numai unui organ sau unei instante de judecată ierarhic inferioare.

(2) Dispozitiile privitoare la comisia rogatorie se aplică în mod corespunzător și în caz de delegare.

(1) În cauzele privitoare la infractiuni pedepsite cu detentiune pe viața sau cu inchisoare, pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal ori pentru a se împiedica sustragerea invinuitului sau inculpatului de la urmarirea penala, de la judecata ori de la executarea pedepsei, se poate lua față de acesta una dintre urmatoarele măsuri preventive:

a) retinerea;

b) obligarea de a nu părăsi localitatea;

c) obligarea de a nu părăsi tara;

d) arestarea preventiva.

(2) Scopul masurilor preventive poate fi realizat și prin liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cautiune.

(3) Măsura prevăzută în alin. 1 lit. a) poate fi luata de organul de cercetare penala sau de procuror.

(4) Masurile prevăzute în alin. 1 lit. b) și c) se pot lua de procuror sau de judecator, în cursul urmaririi penale, și de instanța de judecată, în cursul judecatii.

(5) Măsura prevăzută în alin. 1 lit. d) poate fi luata de judecator.

(6) Măsura arestarii preventive nu poate fi dispusa în cazul infracțiunilor pentru care legea prevede alternativ pedeapsa amenzii.

(7) Liberarea provizorie se dispune de instanța de judecată.

(8) Alegerea masurii ce urmeaza a fi luata se face ținându-se seama de scopul acesteia, de gradul de pericol social al infractiunii, de sănătatea, vârsta, antecedentele și alte situații privind persoana față de care se ia măsura.

(1) Actul prin care se ia măsura preventiva trebuie să arate fapta care face obiectul invinuirii sau inculparii, textul de lege în care aceasta se încadrează și pedeapsa prevăzută de lege pentru infractiunea savarsita.

(2) În cazul retinerii și arestarii preventive, actul prin care se iau aceste măsuri trebuie să indice cazul prevăzut în art. 148, precum și temeiurile concrete din care rezultă existenta acestuia.

(3) În cazul obligarii de a nu părăsi localitatea sau tara, actul prin care se ia această măsură trebuie să indice temeiurile concrete care au determinat luarea masurii.

(1) Persoanei reținute sau arestate i se aduc de îndată la cunoștința, în limba pe care o înțelege, motivele retinerii sau ale arestarii, iar invinuirea, în cel mai scurt termen. Invinuirea se aduce la cunoștința numai în prezenta unui avocat, ales sau numit din oficiu.

(2) Când se dispune arestarea preventiva a invinuitului sau inculpatului, judecatorul incunostinteaza despre măsura luata, în termen de 24 de ore, un membru al familiei acestuia ori o altă persoană pe care o desemneaza invinuitul sau inculpatul, consemnandu-se aceasta într-un proces-verbal.

(3) Cel retinut poate să ceara să fie incunostintat despre măsura luata un membru de familie sau una dintre persoanele aratate în alin. 2. Atât cererea celui retinut, cat și incunostintarea se consemneaza într-un proces-verbal. În mod excepțional, dacă organul de cercetare penala apreciaza ca acest lucru ar afecta urmarirea penala, îl informeaza pe procuror, care va decide cu privire la instiintarea solicitata de retinut.

(1) Dacă organul de cercetare penala considera ca este cazul să se ia una dintre masurile prevăzute în art. 136 alin. 1 lit. b)-d), inainteaza în acest sens un referat motivat procurorului.

(2) În cazul masurilor prevăzute în art. 136 alin. 1 lit. b) și c), procurorul este obligat să se pronunte în termen de 24 de ore.

(3) În cazul masurii prevăzute în art. 136 alin. 1 lit. d), procurorul, dacă apreciaza ca sunt intrunite condițiile prevăzute de lege, procedeaza, după caz, potrivit art. 146 sau 149¹.

(1) Măsura preventiva luata se inlocuieste cu alta măsura preventiva, când s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea masurii.

(2) Când măsura preventiva a fost luata cu incalcarea prevederilor legale sau nu mai exista vreun temei care să justifice menținerea masurii preventive, aceasta trebuie revocata din oficiu sau la cerere, dispunandu-se, în cazul retinerii și arestarii preventive, punerea în libertate a invinuitului sau inculpatului, dacă acesta nu este arestat în alta cauza.

(3) În cazul în care măsura preventiva a fost luata, în cursul urmaririi penale, de instanța sau de procuror, organul de cercetare penala are obligația sa-l informeze de îndată pe procuror despre schimbarea sau încetarea temeiurilor care au motivat luarea masurii preventive.

(4) Dispozitiile alineatelor precedente se aplică chiar dacă organul judiciar urmeaza să-și decline competența.

(1) Masurile preventive inceteaza de drept:

a) la expirarea termenelor prevăzute de lege sau stabilite de organele judiciare ori la expirarea termenului prevăzut în art. 160 b alin. 1, dacă instanța nu a procedat la verificarea legalității și temeiniciei arestarii preventive în acest termen;

b) în caz de scoatere de sub urmărire, de incetare a urmarii penale sau de incetare a procesului penal ori de achitare.

(2) Măsura arestarii preventive inceteaza de drept și atunci când, înainte de pronuntarea unei hotărâri de condamnare în prima instanța, durata arestarii a atins jumatatea maximului pedepsei prevăzute de lege pentru infractiunea care face obiectul invinurii, fără a se putea depăși, în cursul urmaririi penale, maximele prevăzute în art. 159 alin. 13, precum și în alte cazuri anume prevăzute de lege.

(3) În cazurile prevăzute la alin. 1 și 2, instanța de judecată, din oficiu sau la sesizarea procurorului, ori procurorul, din oficiu sau în urma informării organului de cercetare penală, are obligația, potrivit competențelor prevăzute de lege, să constate încetarea de drept a măsurii preventive trimițând, în vederea punerii de îndată în libertate a celui reținut sau arestat, administrației locului de deținere o copie de pe dispozitiv sau ordonanță ori un extras cuprinzând următoarele mențiuni: datele necesare pentru identificarea învinuitului sau inculpatului, numărul mandatului de arestare, numărul și data ordonanței, ale încheierii sau hotărârii prin care s-a dispus liberarea, precum și temeiul legal al liberării.

(1) Împotriva ordonantei organului de cercetare penala prin care s-a luat măsura preventiva a retinerii se poate face plangere, înainte de expirarea celor 24 de ore de la luarea masurii, la procurorul care supraveghează cercetarea penala, iar împotriva ordonantei procurorului prin care s-a luat această măsură se poate face plangere, înainte de expirarea a 24 de ore, la prim-procurorul parchetului sau, după caz, la procurorul ierarhic superior, în condițiile art. 278 alin. 1 și 2.

(2) Procurorul se pronunță prin ordonanța înainte de expirarea celor 24 de ore de la luarea masurii retinerii.

(3) Când considera ca măsura retinerii este ilegala sau nu este justificata, procurorul dispune revocarea ei.

(1) Împotriva ordonantei procurorului prin care se dispune luarea masurii obligarii de a nu părăsi localitatea ori a masurii obligarii de a nu părăsi tara, invinuitul sau inculpatul poate face plangere în termen de 3 zile de la luarea masurii, la instanța careia i-ar reveni competența sa judece cauza în prima instanța.

(2) Plangerea se va solutiona în camera de consiliu.

(3) Citarea invinuitului sau inculpatului este obligatorie. Neprezentarea acestuia nu împiedica judecarea plangerii.

(4) Participarea procurorului la judecarea plangerii este obligatorie.

(5) Dosarul va fi inaintat instanței în termen de 24 de ore, iar plangerea se solutioneaza în termen de 3 zile.

(6) Instanța se pronunță în aceeasi zi, prin încheiere.

(7) Când considera ca măsura preventiva este ilegala sau nu este justificata, instanța dispune revocarea ei.

(8) Plangerea invinuitului sau inculpatului împotriva ordonantei procurorului, prin care s-a dispus luarea masurii preventive, nu este suspensiva de executare.

(9) Dosarul se restituie procurorului în termen de 24 de ore de la solutionarea plangerii.

(1) Împotriva incheierii prin care judecatorul dispune, în timpul urmaririi penale, luarea unei măsuri preventive, revocarea, inlocuirea, încetarea de drept sau prelungirea masurii preventive, precum și împotriva incheierii de respingere a propunerii de arestare preventiva, invinuitul sau inculpatul și procurorul pot face recurs la instanța superioara în termen de 24 de ore de la pronuntare, pentru cei prezenți, și de la comunicare, pentru cei lipsa. Incheierea prin care judecatorul respinge, în timpul urmaririi penale, revocarea, inlocuirea sau încetarea de drept a masurii preventive nu este supusă niciunei cai de atac.

(2) Abrogat.

(3) Invinuitul sau inculpatul arestat va fi adus în fața instanței de recurs și va fi ascultat în prezenta aparatorului sau. În cazul în care invinuitul sau inculpatul se afla internat în spital și, din cauza stării sănătății, nu poate fi adus în fața judecatorului sau când, din cauza de forta majoră sau stare de necesitate, deplasarea sa nu este posibila, recursul va fi examinat în lipsa acestuia, dar numai în prezenta aparatorului sau, caruia i se da cuvantul pentru a pune concluzii.

(4) Participarea procurorului la judecarea recursului este obligatorie.

(5) Dosarul va fi inaintat instanței de recurs în termen de 24 de ore, iar recursul se solutioneaza în termen de 48 de ore, în cazul arestarii invinuitului, și în 3 zile, în cazul arestarii inculpatului.

(6) Instanța se pronunță în aceeasi zi, prin încheiere.

(7) Când apreciaza ca măsura preventiva este nelegala sau nu este justificata, instanța de recurs o revoca, dispunand, în cazul arestarii preventive, punerea de îndată în libertate a invinuitului sau inculpatului, dacă acesta nu este arestat în alta cauza.

(8) Recursul declarat împotriva incheierii prin care s-a dispus luarea masurii preventive sau prin care s-a constatat încetarea de drept a acestei măsuri nu este suspensiv de executare.

(9) Dosarul cauzei se restituie organului de urmărire penala în termen de 24 de ore de la solutionarea recursului.

(1) Incheierea data în prima instanța și în apel, prin care se dispune luarea unei măsuri preventive, revocarea, inlocuirea sau încetarea de drept a masurii preventive, precum și împotriva incheierii prin care se dispune menținerea arestarii preventive, poate fi atacata separat, cu recurs, de procuror sau de inculpat, în termen de 24 de ore de la pronuntare, pentru cei prezenți, și de la comunicare, pentru cei lipsa. Incheierea prin care prima instanța sau instanța de apel respinge cererea de revocare, inlocuire sau incetare de drept a masurii preventive nu este supusă niciunei cai de atac.

(2) Dosarul va fi inaintat instanței de recurs în termen de 24 de ore, iar recursul se judeca în 3 zile. Instanța de recurs va restitui dosarul primei instante în termen de 24 de ore de la solutionarea recursului.

(3) Recursul declarat împotriva incheierii prin care s-a dispus luarea sau menținerea unei măsuri preventive ori prin care s-a constatat încetarea de drept a arestarii preventive nu este suspensiv de executare.

(1) Măsura retinerii poate fi luata de procuror ori de organul de cercetare penala față de invinuit sau inculpat, numai după ascultarea acestuia în prezenta aparatorului, dacă sunt probe sau indicii temeinice ca a savarsit o faptă prevăzută de legea penala.

(2) Organul de cercetare penala este obligat sa îl incunostinteze, de îndată, pe procuror cu privire la luarea masurii retinerii.

(3) Procurorul sau organul de cercetare penala va aduce la cunoștința invinuitului sau inculpatului ca are dreptul să-și angajeze aparator. De asemenea, i se aduce la cunoștința ca are dreptul de a nu face nicio declaratie, atragandu-i-se atenția ca ceea ce declara poate fi folosit împotriva sa.

(4) Măsura retinerii se ia în cazurile prevăzute în art. 148, precum și în caz de infractiune flagranta, oricare ar fi limitele de pedeapsa prevăzute de lege.

(1) Măsura retinerii poate dura cel mult 24 de ore. Din durata masurii retinerii se deduce timpul cat persoana a fost privată de libertate ca urmare a masurii administrative a conducerii la sediul politiei, prevăzută în art. 31 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 218/2002 privind organizarea și functionarea Politiei Române.

(2) În ordonanța prin care s-a dispus retinerea trebuie să se mentioneze ziua și ora la care retinerea a inceput, iar în ordonanța de punere în libertate, ziua și ora la care retinerea a incetat.

(3) Când organul de cercetare penala considera ca este necesar a se lua măsura arestarii preventive, inainteaza procurorului, în primele 10 ore de la retinerea invinuitului, o dată cu incunostintarea la care se referă art. 143 alin. 1, un referat motivat. Procurorul, dacă apreciaza ca sunt intrunite condițiile prevăzute de lege pentru luarea masurii arestarii preventive, procedeaza, inauntrul termenului prevăzut în alin. 1, potrivit art. 146.

(4) Când măsura retinerii este luata de procuror, dacă acesta considera ca este necesar a se lua măsura arestarii preventive, procedeaza, în termen de 10 ore de la luarea masurii retinerii, potrivit art. 146.

(1) Măsura obligarii de a nu părăsi localitatea consta în indatorirea impusa invinuitului sau inculpatului de procuror sau de judecator, în cursul urmaririi penale, ori de instanța de judecată, în cursul judecatii, de a nu părăsi localitatea în care locuieste, fără incuviintarea organului care a dispus această măsură. Măsura poate fi luata numai dacă sunt intrunite condițiile prevăzute în art. 143 alin. 1.

a) să se prezinte la organul de urmărire penala sau, după caz, la instanța de judecată ori de cate ori este chemat;

b) să se prezinte la organul de politie desemnat cu supravegherea de organul judiciar care a dispus măsura, conform programului de supraveghere întocmit de organul de politie sau ori de cate ori este chemat;

c) sa nu își schimbe locuinta fără incuviintarea organului judiciar care a dispus măsura;

d) sa nu detina, sa nu foloseasca și sa nu poarte nicio categorie de arme.

a) sa poarte permanent un sistem electronic de supraveghere;

b) sa nu se deplaseze la anumite spectacole sportive ori culturale sau în orice alte locuri stabilite;

c) sa nu se apropie de persoana vatamata, membrii familiei acesteia, persoana împreună cu care a comis fapta, martori, experti ori alte persoane, stabilite de organul judiciar, și sa nu comunice cu acestea direct sau indirect;

d) sa nu conduca niciun vehicul sau anumite vehicule stabilite;

e) sa nu se afle în locuinta persoanei vatamate;

f) sa nu exercite profesia, meseria sau sa nu desfasoare activitatea în exercitarea careia a savarsit fapta.

(2) În cursul urmaririi penale, durata masurii prevăzute în alin. 1 nu poate depăși 30 de zile, afară de cazul când ea este prelungita în condițiile legii. Măsura obligarii de a nu părăsi localitatea poate fi prelungita în cursul urmaririi penale, în caz de necesitate și numai motivat. Prelungirea se dispune de procurorul care efectueaza sau supraveghează urmarirea penala, fiecare prelungire neputand să depășească 30 de zile. Dispozitiile art. 140² se aplică în mod corespunzător. Durata maxima a masurii prevăzute în alin. 1 în cursul urmaririi penale este de un an. În mod excepțional, când pedeapsa prevăzută de lege este detentiunea pe viața sau inchisoarea de 10 ani ori mai mare, durata maxima a obligarii de a nu părăsi localitatea este de 2 ani.

(3) În caz de încălcare cu rea-credinta a masurii aplicate sau a obligațiilor, măsura obligarii de a nu părăsi localitatea va fi inlocuita cu măsura arestarii preventive, în condițiile prevăzute de lege. Organul de politie desemnat de organul judiciar care a dispus măsura verifica periodic respectarea masurii și a obligațiilor de către invinuit sau inculpat, iar în cazul în care constata încălcări ale acestora, sesizeaza de îndată procurorul, în cursul urmaririi penale, sau instanța, în cursul judecatii.

(1) Măsura obligarii de a nu părăsi tara consta în indatorirea impusa invinuitului sau inculpatului de procuror sau de judecator, în cursul urmaririi penale, ori de instanța de judecată, în cursul judecatii, de a nu părăsi tara fără incuviintarea organului care a dispus această măsură.

(2) Dispozitiile art. 145 se aplică în mod corespunzător și în cazul obligarii de a nu părăsi tara.

(1) Dacă sunt intrunite condițiile prevăzute în art. 143 și exista vreunul dintre cazurile prevăzute în art. 148, procurorul, din oficiu sau la sesizarea organului de cercetare penala, când considera ca arestarea invinuitului este necesară în interesul urmaririi penale, numai după ascultarea acestuia în prezenta aparatorului, întocmește propunerea motivata de luare a masurii arestarii preventive a invinuitului.

(2) Dosarul, împreună cu propunerea de luare a masurii arestarii preventive, întocmită de procurorul care efectueaza sau supraveghează urmarirea penala, se prezinta presedintelui ori judecatorului delegat de acesta de la instanța careia i-ar reveni competența sa judece cauza în fond sau de la instanța corespunzătoare în grad acesteia în a carei circumscriptie se afla locul de detinere, locul unde s-a constatat savarsirea faptei prevăzute de legea penala ori sediul parchetului din care face parte procurorul care efectueaza sau supraveghează urmarirea penala.

(3) La prezentarea dosarului de către procuror, președintele instanței sau judecatorul delegat de acesta fixeaza ziua și ora de solutionare a propunerii de arestare preventiva, până la expirarea celor 24 de ore de retinere, în cazul în care invinuitul este retinut. Ziua și ora se comunică atât aparatorului ales sau numit din oficiu, cat și procurorului, acesta din urma fiind obligat să asigure prezenta în fața judecatorului a invinuitului retinut.

(4) Propunerea de arestare preventiva se solutioneaza în camera de consiliu de un singur judecator, indiferent de natura infractiunii.

(5) Invinuitul este adus în fața judecatorului și va fi asistat de aparator.

(6) Dispozitiile art. 149¹ alin. 6 și ale art. 150 se aplică în mod corespunzător.

(7) Participarea procurorului este obligatorie.

(8) După ascultarea invinuitului, judecatorul, de îndată, admite sau respinge propunerea de arestare preventiva, prin încheiere motivata.

(9) Dacă sunt intrunite condițiile prevăzute în alin. 1, judecatorul dispune, prin încheiere motivata, arestarea preventiva a invinuitului pe o durată ce nu poate depăși 10 zile.

(10) Totodata, judecatorul, admitand propunerea, emite, de urgenta, mandatul de arestare a invinuitului. Mandatul cuprinde în mod corespunzător mențiunile aratate în art. 151 alin. 3 lit. a)-c), e) și j), precum și numele și prenumele invinuitului și durata pentru care este dispusa arestarea preventiva a acestuia.

(11) Dispozitiile art. 152 alin. 1 se aplică în mod corespunzător.

(12) Împotriva incheierii se poate face recurs în termen de 24 de ore de la pronuntare, pentru cei prezenți, și de la comunicare, pentru cei lipsa.

(1) Măsura arestarii preventive a inculpatului poate fi luata dacă sunt intrunite condițiile prevăzute în art. 143 și exista vreunul dintre urmatoarele cazuri:

a) inculpatul a fugit ori s-a ascuns, în scopul de a se sustrage de la urmărire sau de la judecata, ori exista date ca va incerca sa fuga sau să se sustraga în orice mod de la urmarirea penala, de la judecata ori de la executarea pedepsei;

b) exista date ca inculpatul incearca sa zadarniceasca în mod direct sau indirect aflarea adevarului prin influentarea unei părți, a unui martor sau expert ori prin distrugerea, alterarea sau sustragerea mijloacelor materiale de proba;

c) exista date ca inculpatul pregătește savarsirea unei noi infractiuni;

d) inculpatul a savarsit cu intentie o noua infractiune;

e) exista date ca inculpatul exercita presiuni asupra persoanei vatamate sau ca incearca o înțelegere frauduloasa cu aceasta;

f) inculpatul a savarsit o infractiune pentru care legea prevede pedeapsa detentiunii pe viața sau pedeapsa inchisorii mai mare de 4 ani și exista probe ca lasarea sa în libertate prezinta un pericol concret pentru ordinea publică.

(2) În cazurile prevăzute în alin. 1 lit. a)-e), măsura arestarii preventive a inculpatului poate fi luata numai dacă pedeapsa prevăzută de lege este detentiunea pe viața sau inchisoarea mai mare de 4 ani.

(1) Durata arestarii inculpatului în cursul urmaririi penale nu poate depăși 30 de zile, afară de cazul când ea este prelungita în condițiile legii. Termenul curge de la data emiterii mandatului, când arestarea a fost dispusa după ascultarea inculpatului, iar în cazul când arestarea a fost dispusa în lipsa acestuia, termenul curge de la data punerii în executare a mandatului de arestare.

(2) Când o cauza este trecuta pentru continuarea urmarii penale de la un organ de urmărire la altul, mandatul de arestare emis anterior ramine valabil. Durata arestarii se calculeaza potrivit dispozițiilor alineatului precedent.

(3) Abrogat.

(1) Procurorul, din oficiu sau la sesizarea organului de cercetare penala, dacă sunt intrunite condițiile prevăzute în art. 143 și exista vreunul dintre cazurile prevăzute în art. 148, când considera ca în interesul urmaririi penale este necesară arestarea inculpatului, numai după ascultarea acestuia în prezenta aparatorului, întocmește propunerea motivata de luare a masurii arestarii preventive a inculpatului.

(2) Dosarul, împreună cu propunerea de luare a masurii arestarii preventive, întocmită de procurorul care supraveghează sau efectueaza urmarirea penala, se prezinta presedintelui ori judecatorului delegat de acesta de la instanța careia i-ar reveni competența sa judece cauza în fond sau de la instanța corespunzătoare în grad acesteia în a carei circumscriptie se afla locul de detinere, locul unde s-a constatat savarsirea faptei prevăzute de legea penala ori sediul parchetului din care face parte procurorul care efectueaza sau supraveghează urmarirea penala.

(3) Cu ocazia prezentarii dosarului de către procuror, președintele instanței sau judecatorul delegat de acesta fixeaza ziua și ora de solutionare a propunerii de arestare preventiva, până la expirarea mandatului de arestare preventiva a invinuitului devenit inculpat sau, dacă acesta este retinut, până la expirarea celor 24 de ore de retinere. Ziua și ora se comunică atât aparatorului ales sau numit din oficiu cat și procurorului, acesta din urma fiind obligat să asigure prezenta în fața judecatorului a inculpatului arestat sau retinut.

(4) Propunerea de arestare preventiva se solutioneaza în camera de consiliu de un singur judecator, indiferent de natura infractiunii.

(5) Inculpatul este adus în fața judecatorului și va fi asistat de aparator.

(6) În cazul în care inculpatul se afla în stare de retinere sau de arestare potrivit art. 146 și din cauza stării sănătății ori din cauza de forta majoră sau stare de necesitate nu poate fi adus în fața judecatorului, propunerea de arestare va fi examinata în lipsa inculpatului, în prezenta aparatorului, caruia i se da cuvantul pentru a formula concluzii.

(7) Dispozitiile art. 150 se aplică în mod corespunzător.

(8) Participarea procurorului este obligatorie.

(9) Judecatorul admite sau respinge propunerea de arestare preventiva, prin încheiere motivata.

(10) Dacă sunt intrunite condițiile prevăzute în alin. 1, judecatorul dispune, prin încheiere motivata, arestarea preventiva a inculpatului pe o durată care nu poate depăși 30 de zile.

(11) Arestarea inculpatului nu poate fi dispusa decat pentru zilele care au ramas după scaderea din 30 de zile a perioadei în care acesta a fost anterior retinut sau arestat. Arestarea preventiva a inculpatului se dispune înainte de expirarea duratei arestarii invinuitului.

(12) Dispozitiile art. 146 alin. 10 și 11¹ și ale art. 152 alin. 1 se aplică în mod corespunzător.

(13) Împotriva incheierii se poate face recurs, în termen de 24 de ore de la pronuntare, pentru cei prezenți, și de la comunicare, pentru cei lipsa.

(14) Dispozitiile alineatelor precedente se aplică și în cazul în care procurorul pune în miscare actiunea penala înainte de expirarea duratei mandatului de arestare a invinuitului. Mandatul de arestare a invinuitului inceteaza la data emiterii mandatului de arestare a inculpatului.

(1) Măsura arestarii inculpatului poate fi luata numai după ascultarea acestuia de către procuror și de către judecator, afară de cazul când inculpatul este disparut, se afla în strainatate ori se sustrage de la urmărire sau de la judecata ori se afla în una dintre situațiile prevăzute în art. 149¹ alin. 6.

(2) În cazul în care inculpatul este disparut, se afla în strainatate ori se sustrage de la urmărire sau de la judecata, când mandatul a fost emis fără ascultarea inculpatului, acesta va fi ascultat imediat ce a fost prins ori s-a prezentat.

(1) După intocmirea hotărârii prin care s-a dispus arestarea preventiva a inculpatului, judecatorul de la prima instanța sau, după caz, președintele completului de la instanța de recurs emite de îndată mandatul de arestare preventiva.

(2) Dacă prin aceeasi hotărâre s-a dispus arestarea mai multor inculpați, se emite mandat de arestare separat pentru fiecare dintre ei.

(3) În mandatul de arestare trebuie să se arate:

a) instanța care a dispus luarea masurii arestarii inculpatului;

b) data și locul emiterii;

c) numele, prenumele și calitatea persoanei care a emis mandatul de arestare;

d) datele privitoare la persoana inculpatului, prevăzute în art. 70, și codul numeric personal;

e) aratarea faptei ce formeaza obiectul inculparii și denumirea infractiunii;

f) incadrarea juridica a faptei și pedeapsa prevăzută de lege;

g) temeiurile concrete care determina arestarea;

h) ordinul de a fi arestat inculpatul;

i) indicarea locului unde urmeaza a fi detinut cel arestat;

j) semnatura judecatorului.

(1) Când mandatul de arestare a fost emis după ascultarea inculpatului, judecatorul care a emis mandatul inmaneaza un exemplar al mandatului persoanei arestate, iar un alt exemplar îl trimite organului de politie pentru a fi predat la locul de detinere o dată cu arestatul.

(2) Când măsura arestarii a fost dispusa în lipsa inculpatului potrivit art. 150, mandatul emis se inainteaza în dublu exemplar organului de politie, pentru executare.

(3) Organul de politie procedeaza la arestarea persoanei aratate în mandat, careia îi preda un exemplar al mandatului și o conduce la judecatorul care a emis mandatul.

(4) Judecatorul procedeaza la ascultarea inculpatului, iar dacă acesta ridica obiectii care necesita o rezolvare urgenta, fixeaza de îndată termen de judecată.

(1) Dacă cel arestat ridica obiectii în contra executarii mandatului numai în ceea ce priveste identitatea, este condus în fața instanței locului unde a fost gasit, care, dacă este necesar, cere relatii judecatorului care a emis mandatul.

(2) Până la rezolvarea obiectiilor, instanța, dacă apreciaza că nu exista pericol de disparitie, dispune punerea în libertate a persoanei împotriva careia s-a executat mandatul.

(3) Dacă instanța constata ca persoana adusa nu este cea aratata în mandat, o pune imediat în libertate, iar dacă constata ca obiectiile sunt nefondate, dispune executarea mandatului, procedandu-se potrivit art. 152 alin. 3.

(4) În cazurile prevăzute în alin. 1-3, instanța dispune prin încheiere, ce se trimite și judecatorului care a emis mandatul.

(1) Arestarea inculpatului dispusa de instanța poate fi prelungita, în cursul urmaririi penale, motivat, dacă temeiurile care au determinat arestarea initiala impun în continuare privarea de libertate sau exista temeiuri noi care să justifice privarea de libertate.

(2) În cazul prevăzut în alin. 1, prelungirea duratei arestarii preventive a inculpatului poate fi dispusa de instanța careia i-ar reveni competența sa judece cauza în fond sau de instanța corespunzătoare în grad acesteia în a carei circumscriptie se afla locul de detinere, locul unde s-a constatat savarsirea faptei prevăzute de legea penala ori sediul parchetului din care face parte procurorul care efectueaza sau supraveghează urmarirea penala.

(1) Prelungirea duratei arestarii preventive prevăzute în art. 155 se dispune pe baza propunerii motivate a procurorului care, după caz, efectueaza sau supraveghează urmarirea penala.

(2) În cazul în care procurorul supraveghează urmarirea penala, acesta va fi sesizat motivat de către organul de cercetare penala, în vederea formulării propunerii de prelungire, cu cel puțin 8 zile înainte de expirarea duratei arestarii preventive.

(3) Dacă arestarea a fost dispusa de o instanța inferioara celei competente sa acorde prelungirea, propunerea se inainteaza instanței competente.

(4) Abrogat.

(5) Când în aceeasi cauza se gasesc mai mulți inculpați arestati pentru care durata arestarii preventive expira la date diferite, procurorul care sesizeaza instanța pentru unul dintre inculpați va sesiza, totodata, instanța și cu privire la ceilalti inculpați.

(1) Dosarul cauzei va fi depus la instanța, împreună cu propunerea de prelungire a arestarii preventive, întocmită de procurorul care efectueaza sau supraveghează urmarirea penala, cu cel puțin 5 zile înainte de expirarea duratei arestarii preventive, și va putea fi consultat de aparator.

(2) Propunerea de prelungire a arestarii se solutioneaza în camera de consiliu, de un singur judecator, indiferent de natura infractiunii.

(3) Inculpatul este adus în fața judecatorului și va fi asistat de aparator.

(4) În cazul în care inculpatul arestat se afla internat în spital și din cauza stării sănătății nu poate fi adus în fața judecatorului sau când, din cauza de forta majoră sau stare de necesitate, deplasarea sa nu este posibila, propunerea va fi examinata în lipsa inculpatului, dar numai în prezenta aparatorului, caruia i se da cuvantul pentru a pune concluzii.

(5) Participarea procurorului este obligatorie.

(6) În cazul în care judecatorul acorda prelungirea, aceasta nu va putea depăși 30 de zile.

(7) Judecatorul solutioneaza propunerea și se pronunță asupra prelungirii arestarii preventive, în termen de 24 de ore de la primirea dosarului, și comunică incheierea celor lipsa de la judecata în acelasi termen.

(8) Incheierea prin care s-a hotarat asupra prelungirii arestarii poate fi atacata cu recurs de procuror sau de inculpat în termen de 24 de ore de la pronuntare, pentru cei prezenți, sau de la comunicare, pentru cei lipsa. Recursul se solutioneaza înainte de expirarea duratei arestarii preventive dispuse anterior incheierii atacate.

(9) Recursul, declarat împotriva incheierii prin care s-a dispus prelungirea arestarii preventive, nu este suspensiv de executare.

(10) Dispozitiile art. 140³ alin. 3-7 și 9 se aplică în mod corespunzător la judecarea recursului.

(11) Măsura dispusa de judecator se comunică administrației locului de detinere, care este obligata sa o aduca la cunoștința inculpatului.

(12) Dacă incheierea judecatorului de la prima instanța nu este atacata cu recurs, instanța este obligata sa restituie dosarul organului de urmărire penala în termen de 24 de ore de la expirarea termenului de recurs.

(13) Judecatorul poate acorda și alte prelungiri, fiecare neputand depăși 30 de zile. Dispozitiile alineatelor precedente se aplică în mod corespunzător. Durata totala a arestarii preventive în cursul urmaririi penale nu poate depăși un termen rezonabil, și nu mai mult de 180 de zile.

(1) Când procurorul dispune, prin rechizitoriu, trimiterea în judecata a inculpatului aflat în stare de arest, dosarul se inainteaza instanței competente cu cel puțin 5 zile înainte de expirarea mandatului de arestare sau, după caz, a duratei pentru care a fost dispusa prelungirea arestarii.

(2) Instanța, în camera de consiliu, procedeaza potrivit art. 300¹.

(1) Arestarea preventiva a inculpatului poate fi dispusa în cursul judecatii, prin încheiere motivata, dacă sunt intrunite condițiile prevăzute în art. 143 și exista vreunul dintre cazurile prevăzute de art. 148.

(2) Incheierea poate fi atacata separat cu recurs. Termenul de recurs este de 24 de ore și curge de la pronuntare, pentru cei prezenți, și de la comunicare, pentru cei lipsa. Dosarul va fi inaintat instanței de recurs în termen de 24 de ore, iar recursul se judeca în 3 zile. Recursul declarat împotriva incheierii prin care s-a dispus arestarea nu este suspensiv de executare.

(3) Dispozitiile art. 151 se aplică și în cazul arestarii inculpatului în cursul judecatii.

(4) Fața de inculpatul care a mai fost anterior arestat în aceeasi cauza, în cursul urmaririi penale sau al judecatii, se poate dispune din nou această măsură, dacă au intervenit elemente noi care fac necesară privarea sa de libertate.

(1) În cursul judecatii, instanța verifica periodic, dar nu mai tarziu de 60 de zile, legalitatea și temeinicia arestarii preventive.

(2) Dacă instanța constata ca arestarea preventiva este nelegala sau ca temeiurile care au determinat arestarea preventiva au incetat sau nu exista temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivata, revocarea arestarii preventive și punerea de îndată în libertate a inculpatului.

(3) Când instanța constata ca temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau ca exista temeiuri noi care justifica privarea de libertate, instanța dispune, prin încheiere motivata, menținerea arestarii preventive.

(4) Incheierea poate fi atacata cu recurs, prevederile art. 160^a alin. 2 aplicandu-se în mod corespunzător.

(1) Retinerea și arestarea preventiva a minorului se fac potrivit dispozițiilor prevăzute în secțiunile I, II și IV, cu derogarile și completările din prezenta secțiune.

(2) La stabilirea dispozițiilor aplicabile cu privire la măsura retinerii și arestarii preventive se are în vedere vârsta invinuitului sau inculpatului de la data la care se dispune asupra luării, prelungirii sau mentinerii masurii preventive.

(1) Minorilor retinuti sau arestati preventiv li se asigura, pe lângă drepturile prevăzute de lege pentru detinutii preventiv ce au depasit 18 ani, drepturi proprii și un regim special de detentie preventiva, în raport cu particularitatile varstei lor, astfel încât masurile privative de libertate, luate față de minori în scopul bunei desfășurări a procesului penal ori al impiedicarii sustragerii lor de la urmarirea penala, judecata ori de la executarea pedepsei, sa nu prejudicieze dezvoltarea fizica, psihica sau morala a minorului.

(2) Invinuitilor sau inculpatilor minori, retinuti ori arestati preventiv, li se asigura în toate cazurile asistența juridica obligatorie, organele judiciare fiind obligate sa ia măsuri pentru desemnarea unui aparator din oficiu dacă minorul nu și-a ales unul și pentru ca acesta să poată lua contact direct cu minorul arestat și sa comunice cu el.

(3) Atunci când se dispune retinerea sau arestarea preventiva a unui invinuit ori inculpat minor se incunostinteaza despre aceasta imediat, în cazul retinerii, și în termen de 24 de ore, în cazul arestarii, parintii, tutorele, persoana în ingrijirea sau supravegherea careia se afla minorul, alte persoane pe care le desemneaza acesta, iar în caz de arestare, și serviciul de reintegrare sociala a infractorilor și de supraveghere a executarii sanctiunilor neprivative de libertate de pe lângă instanța careia i-ar reveni sa judece în prima instanța cauza, consemnandu-se aceasta într-un proces-verbal.

(4) În timpul retinerii sau arestarii preventive, minorii se țin separat de majori, în locuri anume destinate minorilor arestati preventiv.

(5) Respectarea drepturilor și a regimului special prevăzute de lege pentru minorii retinuti sau arestati preventiv este asigurata prin controlul unui judecator anume desemnat de președintele instanței, prin vizitarea locurilor de detinere preventiva de către procuror, precum și prin controlul altor organisme abilitate de lege sa viziteze detinutii preventiv.

(1) În mod cu totul excepțional, minorul între 14 și 16 ani, care raspunde penal, poate fi retinut la dispoziția procurorului sau a organului de cercetare penala, cu instiintarea și sub controlul procurorului, pentru o durată ce nu poate depăși 10 ore, dacă exista date certe ca minorul a comis o infractiune pedepsita de lege cu detentiunea pe viața sau inchisoare de 10 ani ori mai mare.

(2) Retinerea poate fi prelungita numai dacă se impune, prin ordonanța motivata, de procuror, pentru o durată de cel mult 10 ore.

(1) Minorul între 14 și 16 ani nu poate fi arestat preventiv decat dacă pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta de care este invinuit este detentiunea pe viața sau inchisoarea de 10 ani ori mai mare și o alta măsura preventiva nu este suficienta.

(2) Durata arestarii inculpatului minor între 14 și 16 ani este, în cursul urmaririi penale, de cel mult 15 zile, iar verificarea legalității și temeiniciei arestarii preventive se efectueaza în cursul judecatii periodic, dar nu mai tarziu de 30 de zile. Prelungirea acestei măsuri în cursul urmaririi penale sau menținerea ei în cursul judecatii nu poate fi dispusa decat în mod excepțional. Arestarea preventiva a minorului în cursul urmaririi penale nu poate să depășească, în total, un termen rezonabil și nu mai mult de 60 de zile, fiecare prelungire neputand depăși 15 zile. În mod excepțional, când pedeapsa prevăzută de lege este detentiunea pe viața sau inchisoarea de 20 de ani sau mai mare, arestarea preventiva a inculpatului minor între 14 și 16 ani în cursul urmaririi penale poate fi prelungita până la 180 de zile.

(3) Inculpatul minor mai mare de 16 ani poate fi arestat preventiv în cursul urmaririi penale pe o durată de cel mult 20 de zile. Durata masurii preventive poate fi prelungita în cursul urmaririi penale, de fiecare data cu 20 de zile. Arestarea preventiva a inculpatului minor în cursul urmaririi penale nu poate să depășească, în total, un termen rezonabil și nu mai mult de 90 de zile. În mod excepțional, când pedeapsa prevăzută de lege este detentiunea pe viața sau inchisoarea de 10 ani ori mai mare, arestarea preventiva a inculpatului minor în cursul urmaririi penale poate fi prelungita până la 180 de zile. Verificarea legalității și temeiniciei arestarii preventive a inculpatului minor mai mare de 16 ani în cursul judecatii se efectueaza periodic, dar nu mai tarziu de 40 de zile.

(4) Durata arestarii invinuitului minor este de cel mult 3 zile.

(1) Liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracțiunilor savarsite din culpa, precum și în cazul infracțiunilor intentionate pentru care legea prevede pedeapsa inchisorii ce nu depășește 18 ani.

(2) Liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care exista date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe invinuit sau inculpat sa savarseasca alte infractiuni sau ca acesta va incerca sa zadarniceasca aflarea adevarului prin influentarea unor părți, martori sau experti, alterarea ori distrugerea mijloacelor de proba sau prin alte asemenea fapte.

(3) Pe timpul liberarii provizorii invinuitul sau inculpatul este obligat să respecte urmatoarele obligații:

a) sa nu depășească limita teritoriala fixata decat în condițiile stabilite de instanța;

b) să se prezinte la organul de urmărire penala sau, după caz, la instanța de judecată ori de cate ori este chemat;

c) să se prezinte la organul de politie desemnat cu supravegherea de instanța, conform programului de supraveghere întocmit de organul de politie sau ori de cate ori este chemat;

d) sa nu își schimbe locuinta fără incuviintarea instanței care a dispus măsura;

e) sa nu detina, sa nu foloseasca și sa nu poarte nicio categorie de arme.

a) sa poarte permanent un sistem electronic de supraveghere;

b) sa nu se deplaseze la anumite spectacole sportive ori culturale sau în orice alte locuri stabilite;

c) sa nu se apropie de persoana vatamata, membrii familiei acesteia, persoana împreună cu care a comis fapta, martori, experti ori alte persoane, stabilite de instanța, și sa nu comunice cu acestea direct sau indirect;

d) sa nu conduca niciun vehicul sau anumite vehicule stabilite;

e) sa nu se afle în locuinta persoanei vatamate;

f) sa nu exercite profesia, meseria sau sa nu desfasoare activitatea în exercitarea careia a savarsit fapta.

(4) Dispozitiile art. 145 alin. 2¹ se aplică în mod corespunzător.

(1) Liberarea provizorie pe cautiune se poate acorda de instanța de judecată, atât în cursul urmaririi penale, cat și al judecatii, la cerere, când s-a depus cautiunea și sunt indeplinite condițiile prevăzute în art. 160² alin. 1 și 2.

(2) Pe timpul liberarii provizorii, invinuitul sau inculpatul este obligat să respecte oblibațiile care îi revin potrivit art. 160² alin. 3 și 3¹. Dispozitiile art. 160² alin. 3² se aplică în mod corespunzător.

(3) Dispozitiile art. 160² alin. 4 se aplică în mod corespunzător.

(1) Cautiunea garanteaza respectarea de către invinuit sau inculpat a obligațiilor care îi revin în timpul liberarii provizorii.

(2) Cuantumul cautiunii este de cel puțin 1.000 lei și consemnarea să se poate face fie prin depunerea sumei de bani stabilita de către instanța, fie prin constituirea unei garantii reale imobiliare la dispoziția instanței care a stabilit cautiunea.

(3) Consemnarea cautiunii se face pe numele invinuitului sau inculpatului și la dispoziția instanței care a stabilit cuantumul cautiunii.

(4) Cautiunea se restituie când:

a) se revoca liberarea provizorie pentru cazul prevăzut în art. 160¹⁰ alin. 1 lit. a);

b) se constata de instanța, prin încheiere, că nu mai exista temeiurile care au justificat măsura arestarii preventive;

c) se dispune scoaterea de sub urmărire penala, încetarea urmaririi penale, achitarea sau încetarea procesului penal;

d) se pronunță pedeapsa amenzii sau pedeapsa inchisorii cu suspendarea condiționată a executarii ori cu suspendarea executarii sub supraveghere sau cu executarea la locul de muncă;

e) se dispune condamnarea la pedeapsa inchisorii;

f) cererea de liberare provizorie a fost respinsa potrivit art. 160⁸a alin. 6.

(5) Cautiunea nu se restituie, în cazul prevăzut la lit. e), când liberarea provizorie s-a revocat potrivit dispozițiilor art. 160¹⁰ alin. 1 lit. b). Cautiunea se face venit la bugetul de stat, la raminerea definitivă a hotărârii de condamnare.

(6) În cazurile prevăzute la lit. b)-e) se dispune și încetarea stării de liberare provizorie.

(1) Cererea de liberare provizorie poate fi facuta, atât în cursul urmaririi penale, cat și în cursul judecatii, de către invinuit sau inculpat, sotul ori rudele apropiate ale acestuia.

(2) Cererea trebuie să cuprindă numele, prenumele, domiciliul și calitatea persoanei care o face, precum și mențiunea cunoasterii dispozițiilor legii privitoare la cazurile de revocare a liberarii provizorii.

(3) În cazul liberarii provizorii pe cautiune, cererea trebuie să cuprindă și obligația depunerii cautiunii și mențiunea cunoasterii dispozițiilor legii privind cazurile de nerestituire a cautiunii.

(4) Rezolvarea cererii, în cursul urmaririi penale, revine instanței careia i-ar reveni competența sa judece cauza în fond, iar în cursul judecatii, instanței sesizate cu judecarea cauzei.

(5) Cererea depusa la organul de cercetare penala, la procuror ori la administratia locului de detinere se inainteaza, în termen de 24 de ore, instanței competente.

(1) Instanța verifica dacă cererea de liberare provizorie cuprinde mențiunile prevăzute în art. 160⁶ alin. 2 și 3 și, dacă este cazul, ia măsuri pentru completarea acesteia.

(2) Când cererea este facuta de o altă persoană decat invinuitul sau inculpatul, din cele aratate în art. 160⁶ alin. 1, instanța îl intreaba pe invinuit sau pe inculpat dacă își insuseste cererea, iar declaratia acestuia se consemneaza pe cerere.

(1) Instanța examineaza, de urgenta, cererea, verificand dacă sunt indeplinite condițiile prevăzute de lege pentru admisibilitatea în principiu a acesteia.

(2) În cazul cererii de liberare pe cautiune, dacă instanța constata ca sunt indeplinite condițiile prevăzute de lege, stabileste cuantumul cautiunii și termenul în care cautiunea trebuie depusa, incunostintand despre aceasta persoana care a facut cererea. După depunerea dovezii de consemnare a cautiunii, instanța admite în principiu cererea și fixeaza termenul pentru solutionarea ei.

(3) Dacă nu sunt indeplinite condițiile prevăzute de lege și dovada de consemnare a cautiunii nu a fost depusa, cererea se respinge.

(1) Solutionarea cererii se face după ascultarea invinuitului sau a inculpatului, a concluziilor aparatorului, precum și ale procurorului.

(2) În cazul în care se constată că sunt indeplinite condițiile prevăzute de lege și cererea este intemeiata, instanța admite cererea și dispune punerea în libertate provizorie a invinuitului sau inculpatului.

(3) Instanța, în cazul admiterii cererii de liberare provizorie, stabileste și oblibațiile ce urmeaza a fi respectate de invinuit sau inculpat.

(4) Copia dispozitivului incheierii rămase definitive ori un extras al acesteia se trimite administrației locului de detinere și organului de politie în a cărui circumscriptie locuieste invinuitul sau inculpatul. Persoanele interesate se incunostinteaza.

(5) Administratia locului de detinere este obligata sa ia măsuri pentru punerea de îndată în libertate a invinuitului sau inculpatului.

(6) În cazul în care nu sunt indeplinite condițiile prevăzute de lege, când cererea este neintemeiata sau când aceasta a fost facuta de către o altă persoană și nu a fost insusita de invinuit sau de inculpat, instanța respinge cererea.

(1) Împotriva incheierii prin care s-a admis ori s-a respins cererea de liberare provizorie se poate face recurs de către invinuit sau inculpat ori de către procuror, la instanța superioara.

(2) Termenul de recurs este de 24 de ore și curge de la pronuntare, pentru cei prezenți, și de la comunicare, pentru cei lipsa.

(3) Dosarul va fi inaintat instanței de recurs în termen de 24 de ore.

(4) Recursul se judeca în termen de doua zile.

(5) Abrogat.

(6) Invinuitul sau inculpatul este adus la judecarea recursului. Participarea procurorului este obligatorie.

(7) Instanța se pronunță în aceeasi zi asupra admiterii sau respingerii recursului.

(8) Recursul împotriva incheierii prin care s-a respins cererea de liberare provizorie nu este suspensiv de executare.

(9) Dosarul se restituie în termen de 24 de ore de la solutionarea recursului.

(10) Dispozitiile alineatelor precedente se aplică în mod corespunzător și în cazul modificarii sau ridicarii controlului judiciar.

(1) Liberarea provizorie poate fi revocata dacă:

a) se descopera fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la data admiterii cererii de liberare provizorie și care justifica arestarea invinuitului sau inculpatului;

b) invinuitul sau inculpatul nu respecta, cu rea-credinta, oblibațiile ce-i revin potrivit art. 160² alin. 3 și 3¹ și art. 160⁴ alin. 2 sau incearca sa zadarniceasca aflarea adevarului ori savarseste din nou, cu intentie, o infractiune pentru care este urmarit sau judecat.

(2) Revocarea liberarii provizorii se dispune de instanța, prin încheiere, cu ascultarea invinuitului sau inculpatului asistat de aparator. Revocarea se dispune și în lipsa invinuitului sau inculpatului, când acesta, fără motive temeinice, nu se prezinta la chemarea facuta.

(3) În caz de revocare a liberarii provizorii, instanța dispune arestarea preventiva a invinuitului sau inculpatului și emite un nou mandat de arestare.

(4) Împotriva incheierii instanței prin care s-a dispus revocarea liberarii provizorii se poate face recurs.

(5) Dispozitiile art. 160⁹ se aplică în mod corespunzător.

(1) Dacă procurorul care efectueaza sau supraveghează urmarirea penala constata, în cursul urmaririi penale, ca invinuitul sau inculpatul se afla în vreuna dintre situațiile aratate în art. 113 sau 114 din Codul penal, sesizeaza instanța care, dacă este cazul, dispune luarea, în mod provizoriu, a masurii de siguranță corespunzătoare. În cursul urmaririi penale, măsura de siguranță poate fi dispusa pe o durată ce nu poate depăși 180 de zile. În cursul judecatii, măsura de siguranță corespunzătoare este dispusa, de asemenea, în mod provizoriu de instanța de judecată.

(2) Instanța ia măsuri pentru aducerea la indeplinire a internarii medicale provizorii și, totodata, sesizeaza comisia medicală competența sa avizeze internarea bolnavilor mintali și a toxicomanilor periculosi.

(3) Măsura internarii provizorii dureaza până la confirmarea acesteia de către instanța de judecată.

(4) Confirmarea se face pe baza avizului comisiei medicale, care trebuie comunicat instanței în termen de 45 de zile de la sesizarea comisiei. Nerespectarea acestui termen constituie abatere judiciara și se sancționează conform art. 198 alin. 3.

(5) În cazul în care s-a dispus internarea medicală, se vor lua și masurile prevăzute în art. 161.

(6) Hotărârea instanței de judecată prin care s-a confirmat măsura internarii poate fi atacata separat cu recurs. Recursul nu suspenda executarea.

(1) Masurile asiguratorii se iau în cursul procesului penal de procuror sau de instanța de judecată și constau în indisponibilizarea, prin instituirea unui sechestru, a bunurilor mobile și imobile, în vederea confiscarii speciale, a repararii pagubei produse prin infractiune, precum și pentru garantarea executarii pedepsei amenzii.

(2) Masurile asiguratorii în vederea repararii pagubei se pot lua asupra bunurilor invinuitului sau inculpatului și ale persoanei responsabile civilmente, până la concurenta valorii probabile a pagubei.

(3) Masurile asiguratorii pentru garantarea executarii pedepsei amenzii se iau numai asupra bunurilor invinuitului sau inculpatului.

(4) Nu pot fi sechestrate bunuri care apartin unei unități dintre cele la care se referă art. 145 din Codul penal, precum și cele exceptate de lege.

(5) Masurile asiguratorii în vederea repararii pagubei se pot lua la cererea părții civile sau din oficiu.

(6) Luarea masurilor asiguratorii este obligatorie:

a) abrogata;

b) în cazul în care cel vatamat este o persoană lipsita de capacitate de exercitiu sau cu capacitatea de exercitiu restrinsa.

(1) Ordonanța de luare a masurii asiguratorii se aduce la indeplinire de către organul de urmărire penala care a luat măsura.

(2) Incheierea instanței judecătorești prin care s-a dispus luarea masurii asiguratorii se aduce la indeplinire prin executorul judecătoresc.

(3) Masurile asiguratorii dispuse de procuror sau de instanța de judecată pot fi aduse la indeplinire și prin organele proprii de executare ale unității pagubite, în cazul în care aceasta este una dintre cele la care se referă art. 145 din Codul penal.

(4) În cazurile în care urmarirea penala se efectueaza de către procuror, acesta poate dispune ca măsura asiguratorie luata să fie adusa la indeplinire de către secretarul parchetului.

(1) Organul care procedeaza la aplicarea sechestrului este obligat sa identifice și sa evalueze bunurile sechestrate, putind recurge în caz de necesitate și la experti.

(2) Bunurile perisabile, obiectele din metale sau pietre pretioase, mijloacele de plată straine, titlurile de valoare interne, obiectele de arta și de muzeu, colectiile de valoare, precum și sumele de bani care fac obiectul sechestrului, vor fi ridicate în mod obligatoriu.

(3) Bunurile perisabile se predau unităților comerciale cu capital majoritar de stat, potrivit profilului activității, care sunt obligate să le primeasca și să le valorifice de îndată.

(4) Metalele sau pietrele pretioase ori obiectele confectionate cu acestea și mijloacele de plată straine se depun la cea mai apropiata institutie bancara competența.

(5) Titlurile de valoare interne, obiectele de arta sau de muzeu și colectiile de valoare se predau spre pastrare instituțiilor de specialitate.

(6) Obiectele prevăzute în alin. 4 și 5 se predau în termen de 48 de ore de la ridicare. Dacă obiectele sunt strict necesare urmaririi penale, depunerea se face ulterior, dar nu mai tirziu de 48 de ore de la rezolvarea cauzei de către procuror, după terminarea urmaririi penale.

(7) Obiectele sechestrate se păstrează până la ridicarea sechestrului.

(8) Sumele de bani rezultate din valorificarea facuta potrivit alin. 3 și 7, precum și sumele de bani ridicate potrivit alin. 2, se consemneaza, după caz, pe numele invinuitului, inculpatului sau persoanei responsabile civilmente, la dispoziția organului care a dispus instituirea sechestrului, caruia i se preda recipisa de consemnare a sumei, în termen de cel mult trei zile de la ridicarea banilor ori de la valorificarea bunurilor.

(9) Dacă exista pericol de instrainare, celelalte bunuri mobile sechestrate vor fi puse sub sigiliu sau ridicate, putindu-se numi un custode.

(1) Organul care aplica sechestru incheie proces-verbal despre toate actele efectuate potrivit art. 165, descriind amanuntit bunurile sechestrate, cu indicarea valorii lor. În procesul-verbal se arata bunurile exceptate de lege de la urmărire, gasite la persoana careia i s-a aplicat sechestru. De asemenea, se consemneaza obiectiile părților sau ale altor persoane interesate.

a) pot solicita valorificarea bunului sau bunurilor sechestrate, în temeiul art. 168¹ alin. 1;

b) în cursul procesului penal, înainte de pronunțarea unei hotărâri judecătorești, bunurile mobile asupra cărora s-a instituit sechestrul asigurător pot fi valorificate de către organul judiciar, chiar și fără consimțământul proprietarului, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 168¹ alin. 2.

(2) Un exemplar de pe procesul-verbal se lasă persoanei careia i s-a aplicat sechestrul, iar în lipsa, celor cu care locuieste, administratorului, portarului, ori celui care în mod obisnuit îl inlocuieste sau unui vecin. În cazul când parte din bunuri ori totalitatea lor au fost predate unui custode, se lasă acestuia o copie de pe procesul-verbal. Un exemplar se inainteaza și organului care a dispus luarea masurii asiguratorii, în termen de 24 de ore de la incheierea procesului-verbal.

(3) Pentru bunurile imobile sechestrate, organul care a dispus instituirea sechestrului cere organului competent luarea inscriptiei ipotecare asupra bunurilor sechestrate, anexind copii de pe actul prin care s-a dispus sechestrul și un exemplar al procesului-verbal de sechestru.

(1) În contra masurii asiguratorii luate și a modului de aducere la indeplinire a acesteia, invinuitul sau inculpatul, partea responsabila civilmente, precum și orice altă persoană interesata se pot plange procurorului sau instanței de judecată, în orice faza a procesului penal.

(2) Hotărârea instanței de judecată poate fi atacata separat cu recurs. Recursul nu suspenda executarea.

(3) După solutionarea definitivă a procesului penal, dacă nu s-a facut plingere împotriva aducerii la indeplinire a masurii asiguratorii, se poate face contestație potrivit legii civile.

a) atunci când, în termen de un an de la data instituirii sechestrului, valoarea bunurilor sechestrate s-a diminuat în mod semnificativ, respectiv cu cel puțin 40% în raport cu valoarea din momentul dispunerii măsurii asigurătorii. Dispozițiile art. 165 alin. 1 se aplică în mod corespunzător și în acest caz;

b) atunci când există riscul expirării termenului de garanție sau când sechestrul asigurător s-a aplicat asupra unor animale sau păsări vii;

c) atunci când sechestrul asigurător s-a aplicat asupra produselor inflamabile sau petroliere;

d) atunci când sechestrul asigurător s-a aplicat asupra unor bunuri a căror depozitare sau întreținere necesită cheltuieli disproporționate în raport cu valoarea bunului.

a) atunci când acestea au fost folosite, în orice mod, la săvârșirea unei infracțiuni;

b) dacă de la data instituirii măsurii asigurătorii asupra acestor bunuri a trecut o perioadă de un an sau mai mare.

(1) Dacă procurorul sau instanța de judecată constata ca lucrurile ridicate de la invinuit ori inculpat, sau de la orice persoană care le-a primit spre a le pastra, sunt proprietatea persoanei vatamate ori au fost luate pe nedrept din posesia sau detinerea sa, dispune restituirea acestor lucruri persoanei vatamate. Orice altă persoană care pretinde un drept asupra lucrurilor ridicate poate cere, potrivit dispozițiilor art. 168, stabilirea acestui drept și restituirea.

(2) Restituirea lucrurilor ridicate are loc numai dacă prin aceasta nu se stinghereste aflarea adevarului și justa solutionare a cauzei și cu obligația pentru cel caruia îi sunt restituite să le pastreze până la raminerea definitivă a hotărârii.