LexistoriaDreptul la drept.

Partea generală

Azi

Codul de procedură penală (1968) · 254 articole

Abrogat la 1 februarie 2014 · înlocuit de Codul de procedură penală. Textul rămâne disponibil — formă istorică, nu drept în vigoare.

Titlul I — REGULILE DE BAZA ȘI ACTIUNILE IN PROCESUL PENAL
Capitolul I — SCOPUL ȘI REGULILE DE BAZA ALE PROCESULUI PENAL

Articolul 1

(1) Procesul penal are ca scop constatarea la timp și în mod complet a faptelor care constituie infractiuni, astfel ca orice persoană care a savirsit o infractiune să fie pedepsita potrivit vinovatiei sale și nici o persoană nevinovata sa nu fie trasa la raspundere penala.

(2) Procesul penal trebuie să contribuie la apararea ordinii de drept, la apararea persoanei, a drepturilor și libertatilor acesteia, la prevenirea infracțiunilor, precum și la educarea cetatenilor în spiritul respectarii legilor.

Articolul 2

(1) Procesul penal se desfășoară atit în cursul urmaririi penale cit și în cursul judecatii, potrivit dispozițiilor prevăzute de lege.

(2) Actele necesare desfășurării procesului penal se indeplinesc din oficiu, afară de cazul când prin lege se dispune altfel.

Articolul 3

În desfășurarea procesului penal trebuie să se asigure aflarea adevarului cu privire la faptele și imprejurarile cauzei, precum și cu privire la persoana făptuitorului.

Articolul 4

Organele de urmărire penala și instantele de judecată sunt obligate să aibă rol activ în desfășurarea procesului penal.

Articolul 5

(1) În tot cursul procesului penal este garantata libertatea persoanei.

(2) Nici o persoană nu poate fi retinuta, arestata sau privată de libertate în alt mod și nici nu poate fi supusă vreunei forme de restrangere a libertatii decat în cazurile și condițiile prevăzute de lege.

(3) Dacă cel împotriva caruia s-a luat măsura arestarii preventive sau s-a dispus internarea medicală ori o măsura de restrangere a libertatii considera ca aceasta este ilegala, are dreptul, în tot cursul procesului penal, să se adreseze instanței competente, potrivit legii.

(4) Orice persoană care a fost, în cursul procesului penal, privată de libertate sau careia i s-a restrans libertatea, ilegal sau pe nedrept, are dreptul la repararea pagubei suferite, în condițiile prevăzute de lege.

(5) În tot cursul procesului penal, invinuitul sau inculpatul arestat preventiv poate cere punerea în libertate provizorie, sub control judiciar sau pe cautiune.

Articolul 5¹

Orice persoană care se afla în curs de urmărire penala sau de judecată trebuie tratata cu respectarea demnitatii umane. Supunerea acesteia la tortura sau la tratamente cu cruzime, inumane ori degradante este pedepsita prin lege.

Articolul 5²

Orice persoană este considerata nevinovata până la stabilirea vinovatiei sale printr-o hotărâre penala definitivă. Garantarea dreptului de aparare

Articolul 6

(1) Dreptul de aparare este garantat invinuitului, inculpatului și celorlalte părți în tot cursul procesului penal.

(2) În cursul procesului penal, organele judiciare sunt obligate să asigure părților deplina exercitare a drepturilor procesuale în condițiile prevăzute de lege și sa administreze probele necesare în aparare.

(3) Organele judiciare au obligația sa-l incunostinteze, de îndată și mai înainte de a-l audia, pe invinuit sau pe inculpat despre fapta pentru care este cercetat, incadrarea juridica a acesteia și să-i asigure posibilitatea pregatirii și exercitarii apararii.

(4) Orice parte are dreptul să fie asistată de aparator în tot cursul procesului penal.

(5) Organele judiciare au obligația sa incunostiinteze pe invinuit sau inculpat, înainte de a i se lua prima declaratie, despre dreptul de a fi asistat de un aparator, consemnindu-se aceasta în procesul-verbal de ascultare. În condițiile și în cazurile prevăzute de lege, organele judiciare sunt obligate sa ia măsuri pentru asigurarea asistentei juridice a invinuitului sau inculpatului, dacă acesta nu are aparator ales.

Articolul 7

(1) În procesul penal procedura judiciara se desfășoară în limba română.

(2) În fața organelor judiciare se asigura părților și altor persoane chemate în proces folosirea limbii materne, actele procedurale intocmindu-se în limba română.

Articolul 8

Părților care nu vorbesc sau nu înțeleg limba română ori nu se pot exprima li se asigura, în mod gratuit, posibilitatea de a lua cunoștința de piesele dosarului, dreptul de a vorbi, precum și dreptul de a pune concluzii în instanța, prin interpret.

Capitolul II — ACTIUNEA PENALA ȘI ACTIUNEA CIVILA IN PROCESUL PENAL
Secțiunea I — Actiunea penala

Articolul 9

(1) Actiunea penala are ca obiect tragerea la raspundere penala a persoanelor care au savirsit infractiuni.

(2) Actiunea penala se pune în miscare prin actul de inculpare prevăzut de lege.

(3) Actiunea penala se poate exercita în tot cursul procesului penal.

Articolul 10

b(1) fapta nu prezinta gradul de pericol social al unei infractiuni; i¹) exista o cauza de nepedepsire prevăzută de lege;

(1) Actiunea penala nu poate fi pusa în miscare, iar când a fost pusa în miscare nu mai poate fi exercitata dacă:

a) fapta nu exista;

b) fapta nu este prevăzută de legea penala;

c) fapta nu a fost savirsita de invinuit sau de inculpat;

d) faptei îi lipseste unul din elementele constitutive ale infractiunii;

e) exista vreuna din cauzele care inlatura caracterul penal al faptei;

f) lipseste plingerea prealabila a persoanei vatamate, autorizarea sau sesizarea organului competent ori alta condiție prevăzută de lege, necesară pentru punerea în miscare a actiunii penale;

g) a intervenit amnistia, prescriptia ori decesul făptuitorului sau, după caz, radierea persoanei juridice atunci când are calitatea de faptuitor;

h) a fost retrasă plângerea prealabilă ori părțile s-au împăcat ori a fost încheiat un acord de mediere în condițiile legii, în cazul infracțiunilor pentru care retragerea plângerii sau împăcarea părților înlătură răspunderea penală.

i) s-a dispus inlocuirea raspunderii penale;

j) exista autoritatea de lucru judecat. Impiedicarea produce efecte chiar dacă faptei definitiv judecate i s-ar da o alta încadrare juridica.

(2) În cazul prevăzut la lit. f), actiunea poate fi pusa în miscarea ulterior în condiții legale.

Articolul 11

Când se constata existenta vreunuia din cazurile prevăzute în art. 10: 1. În cursul urmaririi penale procurorul, la propunerea organului de cercetare penala sau din oficiu, dispune: 2. În cursul judecatii instanța pronunță:

a) clasarea, când nu exista invinuit în cauza;

b) scoaterea de sub urmărire, în cazurile prevăzute în art. 10 lit. a)-e), când exista invinuit sau inculpat în cauza;

c) încetarea urmaririi penale, în cazurile prevăzute în art. 10 lit. f)-h), i¹) și j), când exista invinuit sau inculpat în cauza.

a) achitarea în cazurile prevăzute în art. 10 lit. a)-e);

b) încetarea procesului penal în cazurile prevăzute în art. 10 lit. f)-j).

Articolul 12

În cazurile aratate în art. 10 lit. b), d) și e), procurorul care dispune clasarea sau scoaterea de sub urmărire, ori instanța de judecată care pronunță achitarea, dacă apreciaza ca fapta ar putea atrage măsuri ori sancțiuni altele decit cele prevăzute de legea penala, sesizeaza organul competent. Continuarea procesului penal în caz de amnistie, prescriptie sau retragere a plangerii prealabile ori de existenta a unei cauze de nepedepsire

Articolul 13

(1) În caz de amnistie, prescriptie sau retragere a plangerii prealabile, precum și în cazul existentei unei cauze de nepedepsire, invinuitul sau inculpatul poate cere continuarea procesului penal.

(2) Dacă se constata vreunul din cazurile prevăzute în art. 10 lit. a)-e), procurorul dispune scoaterea de sub urmărire, iar instanța de judecată pronunță achitarea.

(3) Dacă nu se constata vreunul dintre cazurile prevăzute în art. 10 alin. 1 lit. a)-e), procurorul dispune încetarea urmaririi penale, cu excepția cazului prevăzut în art. 10 alin. 1 lit. i), iar instanța de judecată pronunță încetarea procesului penal.

Denumirea marginala și alin. (1) și (3) ale art. 13 au fost modificate de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.

Secțiunea II — Actiunea civila

Articolul 14

(1) Actiunea civila are ca obiect tragerea la raspundere civila a inculpatului, precum și a părții responsabile civilmente.

(2) Actiunea civila poate fi alaturata actiunii penale în cadrul procesului penal, prin constituirea persoanei vatamate ca parte civila.

(3) Repararea pagubei se face potrivit dispozițiilor legii civile:

a) în natura, prin restituirea lucrului, prin restabilirea situației anterioare savirsirii infractiunii, prin desfiintarea totala ori parțială a unui inscris și prin orice alt mijloc de reparare;

b) prin plata unei despăgubiri banesti, în măsura în care repararea în natura nu este cu putinta.

(4) De asemenea, se acordă despăgubiri banesti pentru folosul de care a fost lipsita partea civila.

(5) Actiunea civila poate avea ca obiect și tragerea la raspundere civila pentru repararea daunelor morale, - potrivit legii civile.

Articolul 15

(1) Persoana vatamata se poate constitui parte civila în contra invinuitului sau inculpatului și persoanei responsabile civilmente.

(2) Constituirea ca parte civila se poate face în cursul urmaririi penale, precum și în fața instanței de judecată până la citirea actului de sesizare.

(3) Calitatea de parte civila a persoanei care a suferit o vatamare prin infractiune nu inlatura dreptul acestei persoane de a participa în calitate de parte vatamata în aceeasi cauza.

(4) Actiunea civila este scutita de taxa de timbru.

Articolul 16 — Tranzacția, medierea și recunoașterea pretențiilor civile

(1) Introducerea în procesul penal a persoanei responsabile civilmente poate avea loc, la cerere sau din oficiu, fie în cursul urmaririi penale, fie în fața instanței de judecată până la citirea actului de sesizare.

(2) Persoana responsabila civilmente poate interveni în procesul penal până la terminarea cercetării judecătorești la prima instanța, luând procedura din stadiul în care se afla în momentul interventiei.

(3) Partea responsabila civilmente are, în ce priveste actiunea civila, toate drepturile pe care legea le prevede pentru invinuit sau inculpat.

Articolul 16¹

În cursul procesului penal, cu privire la pretențiile civile, inculpatul, partea civilă și partea responsabilă civilmente pot încheia o tranzacție sau un acord de mediere, potrivit legii. Inculpatul, cu acordul părții responsabile civilmente, poate recunoaște, în tot sau în parte, pretențiile părții civile. În cazul recunoașterii pretențiilor civile, instanța obligă la despăgubiri în măsura recunoașterii. Cu privire la pretențiile civile nerecunoscute, pot fi administrate probe.

Articolul 17

(1) Actiunea civila se porneste și se exercită și din oficiu, când cel vatamat este o persoană lipsita de capacitate de exercitiu sau cu capacitate de exercitiu restransa.

(2) În acest scop, organul de urmărire penala sau instanța de judecată va cere persoanei vatamate ca, prin reprezentantul sau legal, ori, după caz, persoanei care îi incuviinteaza actele, să prezinte situația cu privire la intinderea pagubei materiale și a daunelor morale, precum și date cu privire la faptele prin care acestea au fost pricinuite.

(3) Instanța este obligata să se pronunte din oficiu asupra repararii pagubei și a daunelor morale, chiar dacă persoana vatamata nu este constituita parte civila.

A se vedea DECIZIA CURTII CONSTITUTIONALE nr. 80 din 20 mai 1999 , publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 333 din 14 iulie 1999.

Articolul 18

(1) Procurorul poate sustine în fața instanței actiunea civila pornita de persoana vatamata.

(2) Când cel vatamat este o persoană lipsita de capacitate de exercitiu sau cu capacitate de exercitiu restransa, procurorul, când participa la judecata, este obligat sa sustina interesele civile ale acesteia, chiar dacă nu este constituita parte civila.

A se vedea DECIZIA CURTII CONSTITUTIONALE nr. 80 din 20 mai 1999 , publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 333 din 14 iulie 1999.

Articolul 19

(1) Persoana vatamata care nu s-a constituit parte civila în procesul penal poate introduce la instanța civila actiune pentru repararea pagubei materiale și a daunelor morale pricinuite prin infractiune.

(2) Judecata în fața instanței civile se suspenda până la rezolvarea definitivă a cauzei penale.

(3) De asemenea, poate să porneasca actiune în fața instanței civile persoana vatamata care s-a constituit parte civila sau pentru care s-a pornit din oficiu actiunea civila în procesul penal, dar acesta a fost suspendat. În caz de reluare a procesului penal, actiunea introdusa la instanța civila se suspenda.

(4) Persoana vatamata care a pornit actiunea în fața instanței civile poate să părăsească această instanță și să se adreseze organului de urmărire penala sau instanței de judecată, dacă punerea în miscare a actiunii penale a avut loc ulterior sau procesul penal a fost reluat după suspendare. Parasirea instanței civile nu poate avea loc dacă aceasta a pronuntat o hotărâre chiar nedefinitiva.

Articolul 20

(1) Persoana vatamata constituita parte civila în procesul penal poate să porneasca actiune în fața instanței civile, dacă instanța penala, prin hotărârea rămasă definitivă, a lasat nesolutionata actiunea civila.

(2) În cazurile în care actiunea civila a fost exercitata din oficiu, dacă se constata din probe noi ca paguba și daunele morale nu au fost integral reparate, diferența poate fi ceruta pe calea unei acțiuni la instanța civila.

(3) De asemenea, persoana vatamata se poate adresa cu actiune la instanța civila pentru repararea pagubelor materiale și a daunelor morale care s-au nascut ori s-au descoperit după pronuntarea hotărârii penale de prima instanța.

Articolul 21 — Autoritatea hotărârii penale în civil și efectele hotărârii civile și penal

(1) Actiunea civila ramine în competența instanței penale în caz de deces al uneia din părți, introducindu-se în cauza mostenitorii acesteia.

(2) Dacă una dintre părți este o persoană juridica, în caz de reorganizare a acesteia se introduc în cauza succesorii în drepturi, iar în caz de desființare sau de dizolvare se introduc în cauza lichidatorii.

Articolul 22

(1) Hotărârea definitivă a instanței penale are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile care judeca actiunea civila, cu privire la existenta faptei, a persoanei care a savirsit-o și a vinovatiei acesteia.

(2) Hotărârea definitivă a instanței civile prin care a fost solutionata actiunea civila nu are autoritate de lucru judecat în fața organului de urmărire penala și a instanței penale, cu privire la existenta faptei penale, a persoanei care a savirsit-o și a vinovatiei acesteia.

Secțiunea III — Părțile în procesul penal

Articolul 23

Persoana împotriva careia s-a pus în miscare actiunea penala este parte în procesul penal și se numeste inculpat.

Articolul 24

(1) Persoana care a suferit prin fapta penala o vatamare fizica, morala sau materiala, dacă participa în procesul penal, se numeste parte vatamata.

(2) Persoana vatamata care exercită actiunea civila în cadrul procesului penal se numeste parte civila.

(3) Persoana chemata în procesul penal sa răspundă, potrivit legii civile, pentru pagubele provocate prin fapta invinuitului sau inculpatului, se numeste parte responsabila civilmente.

Titlul II — COMPETENTA
Capitolul I — FELURILE COMPETENTEI
Secțiunea I — Competența după materie și după calitatea persoanei

Articolul 25

(1) Judecatoria judeca în prima instanța toate infractiunile, cu excepția celor date prin lege în competența altor instante.

(2) Judecatoria solutioneaza și alte cazuri anume prevăzute de lege.

Articolul 26

Tribunalul militar: 1. judeca în prima instanța:

a) infractiunile prevăzute în art. 331-352 din Codul penal, precum și alte infractiuni savarsite în legătură cu indatoririle de serviciu, comise de militari până la gradul de colonel inclusiv, cu excepția celor date în competența altor instante;

b) abrogata;

2. judeca și solutioneaza și alte cauze anume prevăzute de lege.

Articolul 27

Tribunalul: 1. judeca în prima instanța: e¹) infracțiunile de spălare a banilor și infracțiunile de evaziune fiscală prevăzute de art. 9 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, cu modificările ulterioare.

a) infractiunile prevăzute de Codul penal în art. 174-177, art. 179, art. 189 alin. 3-5, art. 197 alin. 3, art. 211 alin. 3, art. 212 alin. 3, art. 215 alin. 5, art. 254, art. 255, art. 257, art. 266-270, art. 279¹, art. 312 și art. 317, precum și infractiunea de contrabanda, dacă a avut ca obiect arme, munitii sau materii explozive ori radioactive;

b) infractiunile savarsite cu intentie, care au avut ca urmare moartea sau sinuciderea victimei;

c) abrogata;

d) infracțiunile privind traficul și consumul ilicit de droguri;

e) infractiunea de bancruta frauduloasa, dacă fapta priveste sistemul bancar;

f) alte infractiuni date prin lege în competența sa;

2. abrogat; 3. ca instanță de recurs, judecă recursurile împotriva sentințelor pronunțate de judecătorii privind infracțiunile pentru care punerea în mișcare a acțiunii penale se face la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, precum și recursurile împotriva hotărârilor penale pronunțate de judecătorii în materia măsurilor preventive, a liberării provizorii sau a măsurilor asigurătorii, a hotărârilor penale pronunțate de judecătorii în materia executării hotărârilor penale sau a reabilitării, precum și în alte cazuri anume prevăzute de lege; 4. solutioneaza conflictele de competența ivite între judecatoriile din circumscripția sa, precum și alte cazuri anume prevăzute de lege.

Articolul 28

Tribunalul militar teritorial: 1. judeca în prima instanța:

a) infractiunile menționate în art. 27 pct. 1 lit. a)-e¹), savarsite în legătură cu indatoririle de serviciu, de militari până la gradul de colonel inclusiv;

b) alte infractiuni date prin lege în competența sa;

2. abrogat; 3. ca instanță de recurs, judecă recursurile împotriva sentințelor pronunțate de tribunalele militare privind infracțiunile pentru care punerea în mișcare a acțiunii penale se face la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, precum și recursurile împotriva hotărârilor penale pronunțate de tribunalul militar în materia măsurilor preventive, a liberării provizorii sau a măsurilor asigurătorii, a hotărârilor penale pronunțate de tribunalul militar în materia executării hotărârilor penale sau a reabilitării, precum și în alte cazuri anume prevăzute de lege; 4. solutioneaza conflictele de competența ivite între tribunalele militare din circumscripția sa, precum și alte cazuri anume prevăzute de lege.

Articolul 28¹

Curtea de Apel: 1. judeca în prima instanța: a¹) infractiunile prevăzute de Codul penal în art. 253¹, art. 273-276 când s-a produs o catastrofa de cale ferata și art. 356-361; b¹) infracțiunile săvârșite de șefii cultelor religioase organizate în condițiile legii și de ceilalți membri ai înaltului cler, care au cel puțin rangul de arhiereu sau echivalent al acestuia; b²) infracțiunile săvârșite de magistrații asistenți de la Înalta Curte de Casație și Justiție, de judecătorii de la curțile de apel și Curtea Militară de Apel, precum și de procurorii de la parchetele de pe lângă aceste instanțe; b³) infracțiunile săvârșite de membrii Curții de Conturi, de președintele Consiliului Legislativ și de Avocatul Poporului.

a) infractiunile prevăzute de Codul penal în art. 155-173 și infractiunile privind siguranța naționala a României prevăzute în legi speciale;

b) infractiunile savarsite de judecatorii de la judecatorii și tribunale și de procurorii de la parchetele care funcționează pe lângă aceste instante, precum și de avocati, notari publici, executori judecătorești și de controlorii financiari ai Curtii de Conturi;

c) abrogata;

d) alte infractiuni date prin lege în competența sa;

e) abrogata;

f) abrogata.

2. ca instanța de apel, judeca apelurile împotriva hotărârilor penale pronuntate în prima instanța de tribunale; 3. ca instanță de recurs, judecă recursurile împotriva hotărârilor penale pronunțate de judecătorii în primă instanță, cu excepția celor date în competența tribunalului, precum și în alte cazuri anume prevăzute de lege; 4. solutioneaza conflictele de competența ivite între tribunale sau între judecatorii și tribunale din circumscripția sa ori între judecatorii din circumscripția unor tribunale diferite aflate în circumscripția Curtii, precum și alte cazuri anume prevăzute de lege. 5. solutioneaza cererile prin care s-a solicitat extradarea sau transferul persoanelor condamnate în strainatate. 6. soluționează cererile de strămutare, în cazurile prevăzute de lege.

Articolul 28²

Curtea Militara de Apel: 1. judeca în prima instanța:

a) infractiunile prevăzute de Codul penal în art. 155-173 și art. 356-361, savarsite de militari;

b) infractiunile savirsite de judecatorii tribunalelor militare și ai tribunalelor militare teritoriale, precum și de procurorii militari de la parchetele militare de pe lângă aceste instante;

c) alte infractiuni date prin lege în competența sa;

2. ca instanța de apel, judeca apelurile împotriva hotărârilor pronuntate în prima instanța de tribunalele militare teritoriale; 3. ca instanță de recurs, judecă recursurile împotriva hotărârilor penale pronunțate de tribunalul militar în primă instanță, cu excepția celor date în competența tribunalului militar teritorial, precum și în alte cazuri anume prevăzute de lege; 4. solutioneaza conflictele de competența ivite între tribunalele militare teritoriale sau între tribunalele militare și tribunalele militare teritoriale ori între tribunalele militare din raza de competența a unor tribunale militare teritoriale diferite, precum și alte cazuri anume prevăzute de lege. 5. soluționează cererile de strămutare, în cazurile prevăzute de lege.

Articolul 29

Înaltă Curte de Casatie și Justiție: 1. judecă în primă instanță: 2. ca instanța de recurs, judeca: 3. judeca recursurile în interesul legii; 4. abrogat; 5. solutioneaza:

a) infracțiunile săvârșite de senatori, deputați și europarlamentari;

b) infracțiunile săvârșite de membrii Guvernului;

c) infracțiunile săvârșite de judecătorii Curții Constituționale;

d) infracțiunile săvârșite de membrii Consiliului Superior al Magistraturii;

e) infracțiunile săvârșite de judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție, precum și de procurorii de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție;

f) infracțiunile săvârșite de mareșali, amirali, generali și chestori;

g) alte cauze date prin lege în competența sa;

a) recursurile împotriva hotărârilor penale pronuntate, în prima instanța, de curtile de apel și Curtea Militara de Apel;

b) recursurile împotriva hotărârilor penale pronuntate, ca instante de apel, de curtile de apel și Curtea Militara de Apel;

c) recursurile împotriva hotărârilor penale pronuntate, în prima instanța, de sectia penala a Inaltei Curti de Casatie și Justiție, precum și alte cazuri prevăzute de lege.

a) conflictele de competența în cazurile în care Înaltă Curte de Casatie și Justiție este instanța superioara comuna;

b) cazurile în care cursul justiției este intrerupt;

c) cererile de strămutare, în cazurile prevăzute de lege;

d) alte cazuri anume prevăzute de lege.

Secțiunea II — Competența teritoriala

Articolul 30

(1) Competența după teritoriu este determinata de:

a) locul unde a fost savirsita infractiunea;

b) locul unde a fost prins faptuitorul;

c) locul unde locuieste faptuitorul;

d) locul unde locuieste persoana vatamata.

(2) Judecarea cauzei revine aceleia dintre instantele competente potrivit alin. 1, în a carei circumscriptie s-a efectuat urmarirea penala.

(3) Când urmarirea penala se efectueaza de către Parchetul de pe lângă Înaltă Curte de Casatie și Justiție sau de către parchetele de pe lângă curtile de apel ori de pe lângă tribunale sau de către un organ de cercetare central ori judetean, procurorul, prin rechizitoriu, stabileste careia dintre instantele prevăzute în alin. 1 îi revine competența de a judeca, ținând seama ca, în raport cu imprejurarile cauzei, să fie asigurată buna desfășurare a procesului penal.

(4) Prin "locul savirsirii infractiunii" se înțelege locul unde s-a desfășurat activitatea infractionala, în totul sau în parte, ori locul unde s-a produs rezultatul acesteia.

Articolul 31

(1) Infractiunile savarsite în afara teritoriului tarii se judeca, după caz, de către instantele civile sau militare în a caror circumscriptie își are domiciliul sau locuieste faptuitorul. Dacă acesta nu are domiciliul și nici nu locuieste în România, iar fapta este de competența judecatoriei, se judeca de Judecatoria Sectorului 2, iar în celelalte cazuri, de instanța competența după materie și calitatea persoanei, din municipiul București, afară de cazul când prin lege se dispune altfel.

(2) Infractiunea savirsita pe o nava este de competența instanței în a carei circumscriptie se afla primul port român în care ancoreaza nava, afară de cazul în care prin lege se dispune altfel.

(3) Infractiunea savirsita pe o aeronava este de competența instanței în a carei circumscriptie se afla primul loc de aterizare pe teritoriul român.

(4) Dacă nava nu ancoreaza într-un port român sau dacă aeronava nu aterizeaza pe teritoriul român, competența este cea prevăzută în alin. 1, afară de cazul în care prin lege se dispune altfel.

Secțiunea III — Competența în caz de indivizibilitate și conexitate

Articolul 32

În caz de indivizibilitate sau de conexitate, judecata în prima instanța, dacă are loc în acelasi timp pentru toate faptele și pentru toți faptuitorii, se efectueaza de aceeasi instanța.

Articolul 33

Este indivizibilitate:

a) când la savirsirea unei infractiuni au participat mai multe persoane;

b) când doua sau mai multe infractiuni au fost savirsite prin acelasi act;

c) în cazul infractiunii continuate sau în orice alte cazuri când doua sau mai multe acte materiale alcătuiesc o singura infractiune.

Articolul 34

Este conexitate:

a) când doua sau mai multe infractiuni sunt savirsite prin acte diferite, de una sau de mai multe persoane împreună, în acelasi timp și în acelasi loc;

b) când doua sau mai multe infractiuni sunt savirsite în timp ori în loc diferit, după o prealabila înțelegere între infractori;

c) când o infractiune este savirsita pentru a pregati, a inlesni sau a ascunde comiterea altei infractiuni, ori este savirsita pentru a inlesni sau a asigura sustragerea de la raspundere penala a făptuitorului altei infractiuni;

d) când între doua sau mai multe infractiuni exista legătură și reunirea cauzelor se impune pentru o buna infaptuire a justiției.

Articolul 35

(1) În caz de indivizibilitate sau conexitate, dacă competența în raport cu diferitii faptuitori ori diferitele fapte aparține, potrivit legii, mai multor instante de grad egal, competența de a judeca toate faptele și pe toți faptuitorii revine instanței mai intii sesizate, iar dacă competența după natura faptelor sau după calitatea persoanelor aparține unor instante de grad diferit, competența de a judeca toate cauzele reunite revine instanței superioare în grad.

(2) Dacă dintre instante una este civila, iar alta militara, competența revine instanței civile.

(3) Dacă instanța militara este superioara în grad, competența revine instanței civile echivalente în grad cu instanța militara.

(4) Competența de a judeca cauzele reunite rămâne dobandita instanței, chiar dacă pentru fapta sau pentru faptuitorul care a determinat competența acestei instante s-a dispus disjungerea sau încetarea procesului penal ori s-a pronuntat achitarea.

(5) Tainuirea, favorizarea infractorului și nedenuntarea unor infractiuni sunt de competența instanței care judeca infractiunea la care acestea se referă, iar dacă competența după calitatea persoanelor aparține unor instante de grad diferit, competența de a judeca toate cauzele reunite revine instanței superioare în grad.

Articolul 36

(1) Reunirea cauzelor se hotaraste de instanța careia îi revine competența de judecată, potrivit dispozițiilor art. 35.

(2) În cazul prevăzut în art. 35 alin. 3, reunirea cauzelor se hotaraste de instanța militara, care trimite dosarul instanței civile careia îi revine competența.

Articolul 37 — Disjungerea

(1) În cazurile de indivizibilitate prevăzute în art. 33 lit. a) și b), precum și în cele de conexitate, cauzele sunt reunite dacă ele se afla în fața primei instante de judecată, chiar după desfiintarea hotărârii cu trimitere de către instanța de apel sau după casarea cu trimitere de către instanța de recurs.

(2) Cauzele se reunesc și la instantele de apel, precum și la cele de recurs, de acelasi grad, dacă se afla în acelasi stadiu de judecată.

(3) În cazul de indivizibilitate prevăzut în art. 33 lit. c), cauzele trebuie să fie reunite intotdeauna.

Articolul 38

În cazul de indivizibilitate prevăzut în art. 33 lit. a), precum și în toate cazurile de conexitate, instanța poate dispune, în interesul unei bune judecati, disjungerea cauzei, astfel ca judecarea unora dintre infractori sau dintre infractiuni să se faca separat.

Secțiunea IV — Dispozitii comune

Articolul 39

(1) Excepția de necompetenta materiala și cea de necompetenta după calitatea persoanei pot fi ridicate în tot cursul procesului penal, până la pronuntarea hotărârii definitive.

(2) Excepția de necompetenta teritoriala poate fi ridicata numai până la citirea actului de sesizare în fața primei instante de judecată.

(3) Excepțiile de necompetenta pot fi ridicate de procuror, de oricare dintre părți, sau puse în discutia părților din oficiu.

Articolul 40

(1) Când competența instanței este determinata de calitatea inculpatului, instanța rămâne competența sa judece chiar dacă inculpatul, după savarsirea infractiunii, nu mai are acea calitate, în cazurile când:

a) fapta are legătură cu atribuțiile de serviciu ale făptuitorului;

b) s-a dat o hotărâre în prima instanța.

(2) Dobandirea calității după savarsirea infractiunii nu determina schimbarea competentei, cu excepția infracțiunilor savarsite de persoanele prevăzute în art. 29 pct. 1.

A se vedea și DECIZIA CURTII CONSTITUTIONALE nr. 67 din 13 februarie 2003 , publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 178 din 21 martie 2003.

Articolul 41

(1) Instanța sesizata cu judecarea unei infractiuni ramine competența a o judeca chiar dacă constata, după efectuarea cercetării judecătorești, ca infractiunea este de competența instanței inferioare.

(2) Schimbarea calificarii faptei printr-o lege noua, intervenita în cursul judecarii cauzei, nu atrage incompetenta instanței de judecată, afară de cazul când prin acea lege s-ar dispune altfel.

Articolul 42

(1) Instanța de judecată care își declina competența trimite dosarul instanței de judecată aratata ca fiind competența prin hotărârea de declinare.

(2) Dacă declinarea a fost determinata de competența materiala sau după calitatea persoanei, instanța careia i s-a trimis cauza poate folosi actele indeplinite și poate menține masurile dispuse de instanța desesizata.

(3) În cazul declinarii pentru necompetenta teritoriala, actele indeplinite ori masurile dispuse se mentin.

(4) Hotărârea de declinare a competentei nu este supusă apelului și nici recursului.

Articolul 43

(1) Când doua sau mai multe instante se recunosc competente a judeca aceeasi cauza ori își declina competența, conflictul pozitiv sau negativ de competența se solutioneaza de instanța ierarhic superioara comuna.

(2) Când conflictul de competența se iveste între o instanța civila și una militara, solutionarea conflictului este de competența Inaltei Curti de Casatie și Justiție.

(3) Instanța ierarhic superioara comuna este sesizata în caz de conflict pozitiv, de către instanța care s-a declarat cea din urma competența, iar în caz de conflict negativ, de către instanța care și-a declinat cea din urma competența.

(4) În toate cazurile, sesizarea se poate face și de procuror sau de părți.

(5) Până la solutionarea conflictului pozitiv de competența judecata se suspenda.

(6) Instanța care și-a declinat competența ori s-a declarat competența cea din urma ia masurile și efectueaza actele ce reclama urgenta.

(7) Instanța ierarhic superioara comuna hotaraste asupra conflictului de competența cu citarea părților.

(8) Când instanța sesizata cu solutionarea conflictului de competența constata ca acea cauza este de competența altei instante decit cele între care a intervenit conflictul și față de care nu este instanța superioara comuna trimite dosarul instanței superioare comune.

(9) Instanța careia i s-a trimis cauza prin hotărârea de stabilire a competentei nu se mai poate declara necompetenta, afară de cazul în care, în urma noii situații de fapt ce rezultă din completarea cercetării judecătorești, se constată că fapta constituie o infractiune data prin lege în competența altei instante.

(10) Instanța careia i s-a trimis cauza aplica în mod corespunzător dispozitiile art. 42 alin. 2.

Articolul 44

(1) Instanța penala este competența sa judece orice chestiune prealabila de care depinde solutionarea cauzei, chiar dacă prin natura ei acea chestiune este de competența altei instante.

(2) Chestiunea prealabila se judeca de către instanța penala, potrivit regulilor și mijloacelor de proba privitoare la materia careia îi aparține acea chestiune.

(3) Hotărârea definitivă a instanței civile, asupra unei împrejurări ce constituie o chestiune prealabila în procesul penal, are autoritate de lucru judecat în fața instanței penale.

Articolul 45

(1¹) Prevederile art. 35 alin. 4 nu se aplică în faza de urmărire penala. (1²) Declinarea de competența se dispune prin ordonanța. (4¹) În caz de indivizibilitate sau conexitate între infracțiuni pentru care competența aparține Direcției Naționale Anticorupție și Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, competența de a efectua urmărirea penală în cauza reunită aparține organului de urmărire penală specializat mai întâi sesizat. Dispoziția nu este aplicabilă în situația în care s-a dispus disjungerea cu privire la infracțiunea care atrage competența celeilalte structuri.

(1) Dispozitiile cuprinse în art. 30-36, 38, 40, 42 și 44 se aplică în mod corespunzător și în cursul urmaririi penale.

(2) Când nici unul din locurile aratate în art. 30 alin. 1 nu este cunoscut, competența revine organului de urmărire penala care a fost mai intii sesizat.

(3) În caz de sesizari simultane, precaderea se stabileste în ordinea enumerarii de la art. 30 alin. 1.

(4) Dacă în raport cu vreunul din criteriile aratate în art. 30 alin. 1 sunt competente mai multe organe de urmărire penala, competența revine organului care a fost mai intii sesizat.

(5) Urmarirea penala a infracțiunilor savirsite în condițiile prevăzute în art. 31 se efectueaza de către organul de urmărire penala din circumscripția instanței competente sa judece cauza.

(6) Conflictul de competența între doi sau mai mulți procurori se rezolva de către procurorul superior comun acestora. Când conflictul se iveste între doua sau mai multe organe de cercetare penala, competența se stabileste de către procurorul care exercită supravegherea activității de cercetare penala a acestor organe.

Capitolul II — INCOMPATIBILITATEA ȘI STRAMUTAREA
Secțiunea I — Incompatibilitatea

Articolul 46

Judecatorii care sunt soti, rude sau afini între ei, până la gradul al patrulea inclusiv, nu pot face parte din acelasi complet de judecată.

Articolul 47

(1) Judecatorul care a luat parte la solutionarea unei cauze nu mai poate participa la judecarea aceleiasi cauze intr-o cale de atac sau la judecarea cauzei după desfiintarea hotărârii cu trimitere în apel sau după casarea cu trimitere în recurs.

(2) De asemenea, nu mai poate participa la judecarea cauzei judecatorul care și-a exprimat anterior parerea cu privire la solutia care ar putea fi data în acea cauza.

Articolul 48

(1) Judecatorul este de asemenea incompatibil de a judeca, dacă în cauza respectiva:

a) a pus în miscare actiunea penala sau a dispus trimiterea în judecata ori a pus concluzii în calitate de procuror la instanța de judecată, a solutionat propunerea de arestare preventiva ori de prelungire a arestarii preventive în cursul urmaririi penale;

b) a fost reprezentant sau aparator al vreuneia din părți;

c) a fost expert sau martor;

d) exista împrejurări din care rezultă ca este interesat sub orice formă, el, sotul sau vreo ruda apropiata.

e) sotul, ruda sau afinul sau, până la gradul al patrulea inclusiv, a efectuat acte de urmărire penala, a supravegheat urmarirea penala, a solutionat propunerea de arestare preventiva ori de prelungire a arestarii preventive, în cursul urmaririi penale;

f) este sot, ruda sau afin, până la gradul al patrulea inclusiv, cu una dintre părți sau cu avocatul ori mandatarul acesteia;

g) exista dusmanie între el, sotul sau una dintre rudele sale până la gradul al patrulea inclusiv și una dintre părți, sotul sau rudele acesteia până la gradul al treilea inclusiv;

h) este tutore sau curator al uneia dintre părți;

i) a primit liberalitati de la una dintre părți, avocatul sau mandatarul acesteia.

(2) Judecatorul este incompatibil de a participa la judecarea unei cauze în caile de atac, atunci când sotul, ruda ori afinul sau până la gradul al patrulea inclusiv a participat, ca judecator sau procuror, la judecarea aceleiasi cauze.

Articolul 49

(1) Dispozitiile art. 46 se aplică procurorului și magistratului-asistent sau, după caz, grefierului de sedinta, când cauza de incompatibilitate exista între ei sau între vreunul dintre ei și unul dintre membrii completului de judecată.

(2) Dispozitiile privind cazurile de incompatibilitate prevăzute în art. 48 alin. 1 lit. b)-i) și alin. 2 se aplică procurorului, persoanei care efectueaza cercetarea penala, magistratului-asistent și grefierului de sedinta.

(3) Procurorul care a participat ca judecator la solutionarea cauzei în prima instanța nu poate pune concluzii la judecarea ei în caile de atac.

(4) Persoana care a efectuat urmarirea penala este incompatibila sa procedeze la refacerea acesteia, când refacerea este dispusa de instanța.

Denumirea marginala a art. 49 a fost modificata de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.

Articolul 50

(1) Persoana incompatibila este obligata sa declare, după caz, presedintelui instanței, procurorului care supraveghează cercetarea penala sau procurorului ierarhic superior, ca se abtine de a participa la procesul penal, cu aratarea cazului de incompatibilitate ce constituie motivul abtinerii.

(2) Declaratia de abtinere se face de îndată ce persoana obligata la aceasta a luat cunoștința de existenta cazului de incompatibilitate.

Articolul 51

(1) În cazul în care persoana incompatibila nu a facut declaratie de abtinere, poate fi recuzata atit în cursul urmaririi penale cit și în cursul judecatii, de oricare dintre părți, de îndată ce partea a aflat despre existenta cazului de incompatibilitate.

(2) Recuzarea se formuleaza oral sau în scris, cu aratarea pentru fiecare persoana în parte a cazului de incompatibilitate invocat și a tuturor temeiurilor de fapt cunoscute la momentul recuzarii. Cererea de recuzare poate privi numai pe acei judecatori care compun completul de judecată.

(3) Nerespectarea condițiilor prevăzute în alin. 2 sau recuzarea aceleiasi persoane pentru acelasi caz de incompatibilitate și pentru temeiuri de fapt cunoscute la data formulării unei cereri anterioare de recuzare care a fost respinsa atrage inadmisibilitatea cererii de recuzare, care se constata de completul în fața caruia s-a formulat recuzarea, cu participarea judecatorului recuzat.

(4) Completul în fața caruia s-a formulat recuzarea, cu participarea judecatorului recuzat, se pronunță asupra masurilor preventive.

Articolul 52

(5¹) Este inadmisibila recuzarea judecatorului chemat sa decida asupra recuzarii.

(1) Abtinerea sau recuzarea judecatorului, procurorului, magistratului-asistent sau grefierului se solutioneaza de un alt complet, în sedinta secreta, fără participarea celui ce declara ca se abtine sau care este recuzat.

(2) Examinarea declarației de abtinere sau a cererii de recuzare se face de îndată, ascultându-se procurorul când este prezent în instanța, iar dacă se găsește necesar, și părțile, precum și persoana care se abtine sau a carei recuzare se cere.

(3) Când abtinerea sau recuzarea priveste cazul prevăzut în art. 46 și 49 alin. 1, instanța, admițând recuzarea, stabileste care dintre persoanele aratate în mentionatele texte nu va lua parte la judecarea cauzei.

(4) În caz de admitere a abtinerii sau a recuzarii, se va stabili în ce măsura actele indeplinite ori masurile dispuse se mentin.

(5) Când pentru solutionarea abtinerii sau a recuzarii nu se poate alcatui completul potrivit alin. 1, abtinerea sau recuzarea se solutioneaza de instanța ierarhic superioara. În cazul în care găsește intemeiata abtinerea sau recuzarea și, din cauza abtinerii sau recuzarii, nu se poate alcatui completul de judecată la instanța competența sa solutioneze cauza, instanța ierarhic superioara desemneaza pentru judecarea cauzei o instanța egala în grad cu instanța în fața careia s-a formulat abtinerea sau recuzarea.

(6) Incheierea prin care s-a admis sau s-a respins abtinerea, ca și aceea prin care s-a admis recuzarea, nu sunt supuse nici unei cai de atac.

(7) Abrogat.

Articolul 53

(1) În cursul urmaririi penale, asupra abtinerii sau recuzarii persoanei care efectueaza cercetarea penala ori a procurorului se pronunță procurorul care supraveghează cercetarea penala sau procurorul ierarhic superior.

(2) Cererea de recuzare privitoare la persoana care efectueaza cercetarea penala se adreseaza fie acestei persoane, fie procurorului. În cazul în care cererea este adresata persoanei care efectueaza cercetarea penala, aceasta este obligata sa o inainteze împreună cu lamuririle necesare, în termen de 24 de ore, procurorului, fără a intrerupe cursul cercetării penale.

(3) Procurorul este obligat sa solutioneze cererea în cel mult 3 zile, printr-o ordonanța.

(4) Cererea de recuzare care priveste pe procuror se solutioneaza în acelasi termen și în aceleasi condiții de procurorul ierarhic superior.

(5) Abtinerea se solutioneaza potrivit dispozițiilor din alin. 3 și 4, care se aplică în mod corespunzător.

Articolul 54

(1) Dispozitiile art. 48, 50, 51, 52 și 53 se aplică în mod corespunzător expertului și interpretului.

(2) Calitatea de expert este incompatibila cu aceea de martor în aceeasi cauza. Calitatea de martor are intiietate.

(3) Participarea ca expert sau ca interpret de mai multe ori în aceeasi cauza nu constituie un motiv de recuzare.

Secțiunea II — Stramutarea judecarii cauzei penale

Articolul 55

(1) Înalta Curte de Casație și Justiție strămută judecarea unei cauze de la curtea de apel competentă la o altă curte de apel, iar curtea de apel strămută judecarea unei cauze de la un tribunal sau, după caz, de la o judecătorie din circumscripția sa la o altă instanță de același grad din circumscripția sa, în cazul în care imparțialitatea judecătorilor ar putea fi știrbită datorită împrejurărilor cauzei, dușmăniilor locale sau calității părților, când există pericolul de tulburare a ordinii publice ori când una dintre părți are o rudă sau un afin până la gradul al patrulea inclusiv printre judecători ori procurori, asistenții judiciari sau grefierii instanței. Strămutarea judecării unei cauze de la o instanță militară competentă la o altă instanță militară de același grad se dispune de Curtea Militară de Apel, fiind aplicabile, în mod corespunzător, prevederile prezentei secțiuni privind strămutarea judecării cauzei de către curtea de apel.

(2) În cursul judecatii stramutarea poate fi ceruta de partea interesata, de procuror sau de ministrul justiției.

Articolul 56

A se vedea și DECIZIA CURȚII CONSTITUȚIONALE nr. 82 din 8 martie 2001, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 293 din 4 iunie 2001. Art. II, Secțiunea 1, Cap. I din LEGEA nr. 2 din 1 februarie 2013 , publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 89 din 12 februarie 2013 prevede: "Art. II

(1) Cererea de strămutare se adresează Înaltei Curți de Casație și Justiție sau curții de apel competente și trebuie motivată. Înscrisurile pe care se sprijină cererea se alătură la aceasta, când sunt deținute de partea care cere strămutarea.

(2) În cerere se face mențiune dacă în cauza se gasesc arestati.

(3) Suspendarea judecarii cauzei poate fi dispusa numai de către completul de judecată investit cu judecarea cererii de stramutare.

(4) Abrogat.

(1) Dispozițiile privind cazurile de casare prevăzute în Codul de procedură penală, republicat, cu modificările și completările ulterioare, în forma anterioară intrării în vigoare a prezentei legi, rămân aplicabile cauzelor penale aflate în curs de judecată în recurs, inclusiv celor aflate în termenul de declarare a recursului.

(2) Dispozițiile referitoare la strămutare, respectiv cele privind desemnarea unei alte instanțe din Codul de procedură penală, republicat, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu cele aduse prin prezenta lege, se aplică numai cererilor de strămutare sau de desemnare a unei alte instanțe cu care instanțele au fost sesizate după intrarea în vigoare a prezentei legi."

Articolul 57

(1) Președintele curții de apel competente cere, pentru lămurirea instanței, informații de la președintele instanței ierarhic superioare celei la care se află cauza a cărei strămutare se cere, comunicându-i totodată termenul fixat pentru judecarea cererii de strămutare.

(2) Înalta Curte de Casație și Justiție sau curtea de apel competentă a soluționa cererea, când aceasta este instanța ierarhic superioară, solicită informații Ministerului Justiției.

(3) În cazul introducerii unei noi cereri de stramutare cu privire la aceeasi cauza, cererea de informații este facultativa.

Articolul 58

(1) Președintele instanței ierarhic superioare celei la care se afla cauza ia măsuri pentru incunostintarea părților despre introducerea cererii de stramutare, despre termenul fixat pentru solutionarea acesteia, cu mențiunea ca părțile pot trimite memorii și se pot prezenta la termenul fixat pentru solutionarea cererii.

(2) În informațiile trimise Înaltei Curți de Casație și Justiție sau curții de apel se face mențiune expresă despre efectuarea încunoștințărilor, atașându-se și dovezile de comunicare a acestora.

(3) Când în cauza a carei stramutare se cere sunt arestati, președintele dispune desemnarea unui aparator din oficiu.

Articolul 59

(1) Examinarea cererii de stramutare se face în sedinta publică.

(2) Când părțile se infatiseaza, se asculta și concluziile acestora.

Articolul 60

(1) Înalta Curte de Casație și Justiție sau curtea de apel competentă soluționează cererea de strămutare prin sentință motivată.

(2) În cazul în care găsește cererea întemeiată, Înalta Curte de Casație și Justiție dispune strămutarea judecării cauzei la o curte de apel învecinată curții de la care se solicită strămutarea, iar curtea de apel dispune strămutarea judecării cauzei la una dintre instanțele din circumscripția sa de același grad cu instanța de la care se solicită strămutarea.

(3) Înalta Curte de Casație și Justiție sau curtea de apel competentă hotărăște în ce măsură se mențin actele îndeplinite în fața instanței de la care s-a strămutat cauza.

(4) Instanța de la care a fost strămutată cauza, precum și instanța la care s-a strămutat cauza vor fi înștiințate, de îndată, despre admiterea cererii de strămutare.

(5) Dacă instanța de la care a fost strămutată cauza a procedat între timp la judecarea cauzei, hotărârea pronunțată este desființată prin efectul admiterii cererii de strămutare.

(6) Sentința prin care Înalta Curte de Casație și Justiție sau curtea de apel competentă dispune asupra strămutării nu este supusă niciunei căi de atac.

Articolul 61

Strămutarea cauzei nu poate fi cerută din nou, afară de cazul când noua cerere se întemeiază pe împrejurări necunoscute Înaltei Curți de Casație și Justiție sau curții de apel competente la soluționarea cererii anterioare sau ivite după aceasta.

Articolul 61¹

(1) Procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală poate cere Înaltei Curți de Casație și Justiție să desemneze o altă curte de apel decât cea căreia i-ar reveni competența să judece cauza în primă instanță, care să fie sesizată în cazul în care se va emite rechizitoriul.

(2) Procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală poate cere curții de apel competente să desemneze un alt tribunal sau, după caz, o altă judecătorie decât cea căreia i-ar reveni competența să judece cauza în primă instanță, care să fie sesizate în cazul în care se va emite rechizitoriul.

(3) Dispozițiile art. 55 alin. 1, art. 56 alin. 1 și 2 și art. 61 se aplică în mod corespunzător.

(4) Înalta Curte de Casație și Justiție sau curtea de apel competentă soluționează cererea în camera de consiliu, în termen de 15 zile.

(5) Înalta Curte de Casație și Justiție sau curtea de apel competentă dispune, prin încheiere motivată, fie respingerea cererii, fie admiterea cererii și desemnarea, după caz, a unei instanțe egale în grad cu cea căreia i-ar reveni competența să judece cauza în primă instanță, care să fie sesizată în cazul în care se va emite rechizitoriul.

(6) Încheierea prin care Înalta Curte de Casație și Justiție sau curtea de apel competentă soluționează cererea nu este supusă niciunei căi de atac.

Titlul III — PROBELE ȘI MIJLOACELE DE PROBA
Capitolul I — DISPOZITII GENERALE

Articolul 62

În vederea aflarii adevarului, organul de urmărire penala și instanța de judecată sunt obligate sa lamureasca cauza sub toate aspectele, pe bază de probe.

Articolul 63

(1) Constituie proba orice element de fapt care serveste la constatarea existentei sau inexistentei unei infractiuni, la identificarea persoanei care a savirsit-o și la cunoasterea imprejurarilor necesare pentru justa solutionare a cauzei.

(2) Probele nu au valoare mai dinainte stabilita. Aprecierea fiecarei probe se face de organul de urmărire penala sau de instanța de judecată în urma examinarii tuturor probelor administrate, în scopul aflarii adevarului.

A se vedea și DECIZIA CURTII CONSTITUTIONALE nr. 171 din 23 mai 2001 , publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 387 din 16 iulie 2001.

Articolul 64

(1) Mijloacele de proba prin care se constata elementele de fapt ce pot servi ca proba sunt: declaratiile invinuitului sau ale inculpatului, declaratiile părții vatamate, ale părții civile și ale părții responsabile civilmente, declaratiile martorilor, inscrisurile, inregistrarile audio sau video, fotografiile, mijloacele materiale de proba, constatarile tehnico-stiintifice, constatarile medico-legale și expertizele.

(2) Mijloacele de proba obtinute în mod ilegal nu pot fi folosite în procesul penal.

Articolul 65

(1) Sarcina administrarii probelor în procesul penal revine organului de urmărire penala și instanței de judecată.

(2) La cererea organului de urmărire penala ori a instanței de judecată, orice persoană care cunoaste vreo proba sau detine vreun mijloc de proba este obligata să le aduca la cunoștința sau să le infatiseze.

Articolul 66

(1) Invinuitul sau inculpatul beneficiaza de prezumtia de nevinovatie și nu este obligat să-și dovedeasca nevinovatia.

(2) În cazul când exista probe de vinovatie, invinuitul sau inculpatul are dreptul sa probeze lipsa lor de temeinicie.

Denumirea marginala și alin. (1) ale art. 66 au fost modificate de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.

Articolul 67

(1) În cursul procesului penal părțile pot propune probe și cere administrarea lor.

(2) Cererea pentru administrarea unei probe nu poate fi respinsa, dacă proba este concludenta și utila.

(3) Admiterea sau respingerea cererii se face motivat.

Articolul 68

(1) Este oprit a se intrebuinta violente, amenintari ori alte mijloace de constringere, precum și promisiuni sau indemnuri, în scopul de a se obtine probe.

(2) De asemenea, este oprit a determina o persoană sa savirseasca sau sa continue savirsirea unei fapte penale, în scopul obtinerii unei probe.

Articolul 68¹

Sunt indicii temeinice atunci când din datele existente în cauza rezultă presupunerea rezonabila ca persoana față de care se efectueaza acte premergatoare sau acte de urmărire penala a savarsit fapta.

Capitolul II — MIJLOACELE DE PROBA
Secțiunea I — Declaratiile invinuitului sau ale inculpatului

Articolul 69

Declaratiile invinuitului sau ale inculpatului facute în cursul procesului penal pot servi la aflarea adevarului, numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte și împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauza.

Articolul 70

(1) Invinuitul sau inculpatul, înainte de a fi ascultat, este intrebat cu privire la nume, prenume, porecla, data și locul nasterii, numele și prenumele parintilor, cetatenie, studii, situația militara, loc de muncă, ocupatie, adresa la care locuieste efectiv, antecedente penale și alte date pentru stabilirea situației sale personale.

(2) Invinuitului sau inculpatului i se aduc apoi la cunoștința fapta care formeaza obiectul cauzei, incadrarea juridica a acesteia, dreptul de a avea un aparator, precum și dreptul de a nu face nicio declaratie, atragandu-i-se totodata atenția ca ceea ce declara poate fi folosit și împotriva sa. Dacă invinuitul sau inculpatul da o declaratie, i se pune în vedere sa declare tot ce stie cu privire la fapta și la invinuirea ce i se aduce în legătură cu aceasta.

(3) Dacă invinuitul sau inculpatul consimte sa dea o declaratie, organul de urmărire penala, înainte de a-l asculta, îi cere sa dea o declaratie, scrisa personal, cu privire la invinuirea ce i se aduce.

(4) Invinuitului sau inculpatului i se aduce la cunoștința și obligația sa anunte în scris, în termen de 3 zile, orice schimbare a locuinței pe parcursul procesului penal.

Articolul 71

În cursul urmaririi penale, dacă sunt mai mulți invinuiti sau inculpați, fiecare este ascultat fără să fie de fața ceilalti.

(1) Fiecare invinuit sau inculpat este ascultat separat.

(2) Invinuitul sau inculpatul este mai intii lasat sa declare tot ce stie în cauza.

(3) Ascultarea invinuitului sau inculpatului nu poate începe cu citirea sau reamintirea declaratiilor pe care acesta le-a dat anterior în cauza.

(4) Invinuitul sau inculpatul nu poate prezenta ori citi o declaratie scrisa de mai înainte, însă se poate servi de insemnari asupra amanuntelor greu de retinut.

Articolul 71¹

Dacă, în timpul ascultarii invinuitului sau inculpatului, acesta acuza simptomele unei boli care i-ar putea pune viața în pericol, ascultarea se intrerupe, iar organul judiciar ia măsuri pentru ca acesta să fie consultat de un medic. Ascultarea se reia imediat ce medicul decide ca viața invinuitului sau inculpatului nu este în pericol.

Articolul 72

(1) După ce invinuitul sau inculpatul a facut declaratia, i se pot pune intrebari cu privire la fapta care formeaza obiectul cauzei și la invinuirea ce i se aduce. De asemenea, este intrebat cu privire la probele pe care înțelege să le propuna.

(2) În cursul judecatii dispozitiile art. 323 alin. 2 și 3 se aplică în mod corespunzător.

Articolul 73

(1) Declaratiile invinuitului sau inculpatului se consemneaza în scris. În fiecare declaratie se vor consemna, totodata, ora începerii și ora incheierii ascultarii invinuitului sau inculpatului. Declaratia scrisa se citește acestuia, iar dacă cere, i se da sa o citeasca. Când este de acord cu conținutul ei, o semneaza pe fiecare pagina și la sfârșit.

(2) Când invinuitul sau inculpatul nu poate sau refuza să semneze, se face mențiune în declaratia scrisa.

(3) Declaratia scrisa este semnata și de organul de urmărire penala care a procedat la ascultarea invinuitului sau inculpatului ori de președintele completului de judecată și de grefier, precum și de interpret când declaratia a fost luata printr-un interpret.

(4) Dacă invinuitul sau inculpatul revine asupra vreuneia din declaratiile sale sau are de facut completari, rectificari sau precizări, acestea se consemneaza și se semneaza în condițiile aratate în prezentul articol.

Articolul 74

Ori de cate ori invinuitul sau inculpatul se găsește în imposibilitate de a se prezenta pentru a fi ascultat, organul de urmărire penala sau instanța de judecată procedeaza la ascultarea acestuia la locul unde se afla, cu excepția cazurilor în care legea prevede altfel.

Secțiunea II — Declaratiile părții vatamate, părții civile și ale părții responsabile civilmente

Articolul 75

Declaratiile părții vatamate, ale părții civile și ale părții responsabile civilmente facute în cursul procesului penal pot servi la aflarea adevarului, numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte sau împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauza.

Articolul 76

(1) Organul de urmărire penala sau instanța de judecată are obligația sa cheme, spre a fi ascultate, persoana care a suferit o vatamare prin infractiune, precum și persoana civilmente responsabila.

(2) Înainte de ascultare, persoanei vatamate i se pune în vedere ca poate participa în proces ca parte vatamata, iar dacă a suferit o paguba materiala sau o dauna morala, ca se poate constitui parte civila. De asemenea, i se atrage atenția ca declaratia de participare în proces ca parte vatamata sau de constituire ca parte civila se poate face în tot cursul urmaririi penale, iar în fața primei instante de judecată, până la citirea actului de sesizare.

Articolul 77

Ascultarea părții vatamate, a părții civile și a părții responsabile civilmente se face potrivit dispozițiilor privitoare la ascultarea invinuitului sau inculpatului, care se aplică în mod corespunzător.

Articolul 77¹

(1) În cazul în care poate fi periclitata viața, integritatea corporala sau libertatea părții vatamate ori a părții civile sau a rudelor apropiate ale acesteia, procurorul ori, după caz, instanța de judecată poate incuviinta ca aceasta să fie ascultata fără a fi prezenta fizic la locul unde se afla organul care efectueaza urmarirea penala sau, după caz, în locul în care se desfășoară sedinta de judecată, prin intermediul mijloacelor tehnice prevăzute în alineatele urmatoare.

(2) La solicitarea organului judiciar sau a părții vatamate ori a părții civile ascultate în condițiile prevăzute în alin. 1, la luarea declarației poate participa un consilier de protecție a victimelor și reintegrare sociala a infractorilor, care are obligația de a pastra secretul profesional cu privire la datele de care a luat cunoștința în timpul audierii. Organul judiciar are obligația sa aduca la cunoștința părții vatamate sau a părții civile dreptul de a solicita audierea în prezenta unui consilier de protecție a victimelor și reintegrare sociala a infractorilor.

(3) Partea vatamata sau partea civila poate fi ascultata prin intermediul unei retele video și audio.

(4) În cursul judecatii, părțile și aparatorii acestora pot adresa intrebari, în mod nemijlocit, părții vatamate sau părții civile ascultate în condițiile alin. 1-3. Intrebarile se pun în ordinea prevăzută în art. 323 alin. 2. Președintele completului respinge intrebarile care nu sunt utile și concludente judecarii cauzei.

(5) Declaratia părții vatamate sau a părții civile, ascultata în condițiile aratate în alin. 1-3, se înregistrează prin mijloace tehnice video și audio și se reda integral în forma scrisa, fiind semnata de organul judiciar, de partea vatamata sau partea civila ascultata, precum și de consilierul de protecție a victimelor și reintegrare sociala a infractorilor prezent la ascultarea acesteia, depunandu-se la dosarul cauzei.

(6) Suportul pe care a fost înregistrată declaratia părții vatamate sau a părții civile, în original, sigilat cu sigiliul parchetului ori, după caz, al instanței de judecată, se păstrează la sediul acestora.

(7) Dispozitiile art. 75-77 și ale art. 86⁵ se aplică în mod corespunzător.

Secțiunea III — Declaratiile martorilor

Articolul 78

Persoana care are cunoștința despre vreo fapta sau despre vreo imprejurare de natura sa serveasca la aflarea adevarului în procesul penal poate fi ascultata în calitate de martor.

Articolul 79

(1) Persoana obligata a pastra secretul profesional nu poate fi ascultata ca martor cu privire la faptele și imprejurarile de care a luat cunoștința în exercitiul profesiei, fără incuviintarea persoanei sau a unității față de care este obligata a pastra secretul.

(2) Calitatea de martor are intiietate față de calitatea de aparator, cu privire la faptele și imprejurarile pe care acesta le-a cunoscut înainte de a fi devenit aparator sau reprezentant al vreuneia dintre părți.

Articolul 80

(1) Sotul și rudele apropiate ale invinuitului sau inculpatului nu sunt obligate să depună ca martori.

(2) Organele judiciare vor aduce aceasta la cunoștința persoanelor aratate în alineatul precedent, de îndată ce au fost indeplinite dispozitiile alin. 3 din art. 84.

Articolul 81

Minorul poate fi ascultat ca martor. Până la vârsta de 14 ani ascultarea lui se face în prezenta unuia dintre parinti ori a tutorelui sau a persoanei careia îi este încredințat minorul spre crestere și educare.

Articolul 82

Persoana vatamata poate fi ascultata ca martor, dacă nu este constituita parte civila sau nu participa în proces ca parte vatamata.

Articolul 83

Persoana chemata ca martor este obligata să se infatiseze la locul, ziua și ora aratate în citatie și are datoria sa declare tot ce stie cu privire la faptele cauzei.

Articolul 84

(1) Martorul este intrebat mai intii despre nume, prenume, etate, adresa și ocupatie.

(2) În caz de indoiala asupra identității martorului, aceasta se stabileste prin orice mijloc de proba.

(3) Martorul va fi apoi intrebat dacă este sot sau ruda a vreuneia dintre părți și în ce raporturi se afla cu acestea, precum și dacă a suferit vreo paguba de pe urma infractiunii.

Articolul 85

(1) Înainte de a fi ascultat, martorul depune urmatorul juramint: "Jur ca voi spune adevarul și că nu voi ascunde nimic din ceea ce stiu. Asa să-mi ajute Dumnezeu!".

(2) În timpul depunerii juramintului martorul tine mina pe cruce sau pe biblie.

(3) Referirea la divinitate din formula juramintului se schimba potrivit credintei religioase a martorului.

(4) Martorului de alta religie decit cea crestina nu îi sunt aplicabile prevederile alin. 2. Martorul fără confesiune va depune urmatorul juramint: "Jur pe onoare și constiinta ca voi spune adevarul și că nu voi ascunde nimic din ceea ce stiu".

(5) Martorii care din motive de constiinta sau confesiune nu depun juramintul vor rosti în fața instanței urmatoarea formula: "Ma oblig ca voi spune adevarul și că nu voi ascunde nimic din ceea ce stiu".

(6) Situațiile la care se referă alin. 3, 4 și 5 se retin de organul judiciar pe baza afirmatiilor facute de martor.

(7) După depunerea juramintului sau după rostirea formulei prevăzute în alin. 5, se va pune în vedere martorului ca, dacă nu va spune adevarul, savirseste infractiunea de marturie mincinoasa.

(8) Despre toate acestea se face mențiune în declaratia scrisa.

(9) Minorul care nu a implinit 14 ani nu depune juramint; i se atrage însă atenția sa spuna adevarul.

Articolul 86

(1) Martorului i se face cunoscut obiectul cauzei și i se arata care sunt faptele sau imprejurarile pentru dovedirea cărora a fost propus ca martor, cerindu-i-se sa declare tot ce stie cu privire la acestea.

(2) După ce martorul a facut declaratii, i se pot pune intrebari cu privire la faptele și imprejurarile care trebuie constatate în cauza, cu privire la persoana părților, precum și în ce mod a luat cunoștința despre cele declarate.

(3) Dispozitiile art. 71-74 se aplică în mod corespunzător și la ascultarea martorului.

Articolul 86¹

(1) Dacă exista probe sau indicii temeinice ca prin declararea identității reale a martorului sau a localității acestuia de domiciliu ori de reședința ar fi periclitata viața, integritatea corporala sau libertatea lui ori a altei persoane, martorului i se poate incuviinta sa nu declare aceste date, atribuindu-i-se o alta identitate sub care urmeaza să apară în fața organului judiciar.

(2) Aceasta măsura poate fi dispusa de către procuror în cursul urmaririi penale, iar în cursul judecatii de instanța, la cererea motivata a procurorului, a martorului sau a oricarei alte persoane indreptatite.

(3) Datele despre identitatea reala a martorului se consemneaza într-un proces-verbal, care va fi pastrat, la sediul parchetului care a efectuat sau a supravegheat efectuarea urmaririi penale ori, după caz, la sediul instanței, într-un loc special, în plic sigilat, în condiții de maxima siguranța. Procesul-verbal va fi semnat de cel care a inaintat cererea, precum și de cel care a dispus măsura.

(4) Documentele privind identitatea reala a martorului vor fi prezentate procurorului sau, după caz, completului de judecată, în condiții de stricta confidentialitate.

(5) În toate cazurile, documentele privind identitatea reala a martorului vor fi introduse în dosarul penal numai după ce procurorul, prin ordonanța sau, după caz, instanța, prin încheiere, a constatat ca a disparut pericolul care a determinat luarea masurilor de protecție a martorului.

(6) Declaratiile martorilor cărora li s-a atribuit o alta identitate, redate în procesul-verbal al procurorului potrivit art. 86² alin. 5, precum și declaratia martorului, consemnata în cursul judecatii și semnata de procurorul care a fost prezent la ascultarea martorului și de președintele completului de judecată, potrivit art. 86² alin. 6, teza I, pot servi la aflarea adevarului numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte și împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauza.

(7) Pot fi audiati ca martori cărora li s-a atribuit o alta identitate și investigatorii sub acoperire.

(8) Dispozitiile prevăzute în alin. 1-6 se aplică și expertilor.

Articolul 86²

(3¹) În cazul judecatii, părțile și aparatorii acestora pot adresa intrebari, în mod nemijlocit, martorului ascultat în condițiile alin. 1-3. Intrebarile se pun în ordinea prevăzută în art. 323 alin. 2. Președintele completului respinge intrebarile care nu sunt utile și concludente judecarii cauzei sau pot conduce la identificarea martorului.

(1) În situațiile prevăzute în art. 86¹, procurorul sau, după caz, instanța de judecată poate incuviinta ca martorul să fie ascultat fără a fi prezent fizic la locul unde se afla organul de urmărire penala ori în sala în care se desfășoară sedinta de judecată, prin intermediul mijloacelor tehnice prevăzute în alineatele urmatoare.

(2) La solicitarea organului judiciar sau a martorului ascultat în condițiile alin. 1, la luarea declarației poate participa un consilier de protecție a victimelor și reintegrare sociala a infractorilor, care are obligația de a pastra secretul profesional cu privire la datele de care a luat cunoștința în timpul audierii. Organul judiciar are obligația sa aduca la cunoștința martorului dreptul de a solicita audierea în prezenta unui consilier de protecție a victimelor și reintegrare sociala a infractorilor.

(3) Martorul poate fi ascultat prin intermediul unei retele de televiziune cu imaginea și vocea distorsionate, astfel încât sa nu poata fi recunoscut.

(4) Declaratia martorului ascultat, în condițiile aratate în alin. 1-3¹, se înregistrează prin mijloace tehnice video și audio și se reda integral în forma scrisa.

(5) În cursul urmaririi penale, se întocmește un proces-verbal în care se reda cu exactitate declaratia martorului și acesta se semneaza de procurorul care a fost prezent la ascultarea martorului și de organul de urmărire penala și se depune la dosarul cauzei. Declaratia martorului, transcrisa, va fi semnata și de acesta și va fi păstrată în dosarul depus la parchet, într-un loc special, în plic sigilat, în condiții de maxima siguranța.

(6) În cursul judecatii, declaratia martorului va fi semnata de procurorul care a fost prezent la ascultarea martorului și de președintele completului de judecată. Declaratia martorului, transcrisa, va fi semnata și de martor, fiind păstrată în dosarul depus la instanța, în condițiile prevăzute în alin. 5.

(7) Suportul pe care a fost înregistrată declaratia martorului, în original, sigilat cu sigiliul parchetului sau, după caz, al instanței de judecată în fața careia s-a facut declaratia, se păstrează în condițiile prevăzute în alin. 5. Suportul care contine inregistrarile efectuate în cursul urmaririi penale va fi inaintat la terminarea urmaririi penale instanței competente, împreună cu dosarul cauzei, și va fi pastrat în aceleasi condiții.

(8) Dispozitiile art. 78, 85 și ale art. 86 alin. 1 și 2 se aplică în mod corespunzător.

Articolul 86³

Abrogat cel târziu la 2 decembrie 2011

Text anterior abrogării — nu mai este în vigoare

Abrogat. Audierea martorilor sub 16 ani în anumite cauze

Articolul 86⁴

În cauzele privind infractiunile de violenta între membrii aceleiasi familii, instanța poate dispune ca martorul sub 16 ani sa nu fie audiat în sedinta de judecată, admitandu-se prezentarea unei audieri efectuate în prealabil, prin înregistrări audio-video, în condițiile art. 86² alin. 2, 4, 5 și 7.

Articolul 86⁵

(1) Procurorul care efectueaza sau supraveghează cercetarea penala ori, după caz, instanța de judecată poate dispune ca organele politiei sa supravegheze domiciliul sau reședința martorului ori să-i asigure o reședința temporara supravegheata, precum și sa-l insoteasca la sediul parchetului sau al instanței și inapoi la domiciliu sau la reședința.

(2) Masurile prevăzute în alin. 1 vor fi ridicate de procuror sau, după caz, de instanța, când se constată că pericolul care a impus luarea lor a incetat.

Secțiunea IV — Confruntarea

Articolul 87

Când se constată că exista contraziceri între declaratiile persoanelor ascultate în aceeasi cauza, se procedeaza la confruntarea acelor persoane, dacă aceasta este necesară pentru lamurirea cauzei.

Articolul 88

(1) Persoanele confruntate sunt ascultate cu privire la faptele și imprejurarile în privinta cărora declaratiile date anterior se contrazic.

(2) Organul de urmărire penala sau instanța de judecată poate incuviinta ca persoanele confruntate să-și puna reciproc intrebari.

(3) Declaratiile date de persoanele confruntate se consemneaza în proces-verbal.

Secțiunea V — Inscrisurile

Articolul 89

Inscrisurile pot servi ca mijloace de proba, dacă în conținutul lor se arata fapte sau împrejurări de natura să contribuie la aflarea adevarului.

Articolul 89¹

Formularele în care urmeaza să se consemneze orice declaratie, în faza de urmărire penala, vor fi în prealabil înregistrate și inseriate, ca formulare cu regim special, iar după completare vor fi introduse în dosarul cauzei.

Articolul 90

(1) Procesele-verbale incheiate de organul de urmărire penala sau de instanța de judecată sunt mijloace de proba.

(2) De asemenea, sunt mijloace de proba procesele-verbale și actele de constatare, incheiate de alte organe, dacă legea prevede aceasta.

Articolul 91

(1) Procesul-verbal trebuie să cuprindă:

a) data și locul unde este incheiat, ora la care a inceput și ora la care s-a terminat incheierea procesului-verbal;

b) numele, prenumele și calitatea celui care îl incheie;

c) numele, prenumele, ocupatia și adresa martorilor asistenti, când exista;

d) descrierea amanuntita a celor constatate, precum și a masurilor luate;

e) numele, prenumele, ocupatia și adresa persoanelor la care se referă procesul-verbal, obiectiile și explicatiile acestora;

f) mențiunile prevăzute de lege pentru cazurile speciale.

(2) Procesul-verbal trebuie semnat pe fiecare pagina și la sfirsit de cel care îl incheie, precum și de persoanele aratate la lit. c) și e). Dacă vreuna dintre aceste persoane nu poate sau refuza să semneze, se face mențiune despre aceasta.

Secțiunea V¹ — Interceptarile și inregistrarile audio sau video

Articolul 91¹

(1) Interceptarea și inregistrarea convorbirilor sau comunicarilor efectuate prin telefon ori prin orice mijloc electronic de comunicare se realizează cu autorizarea motivata a judecatorului, la cererea procurorului care efectueaza sau supraveghează urmarirea penala, în condițiile prevăzute de lege, dacă sunt date ori indicii temeinice privind pregătirea sau savarsirea unei infractiuni pentru care urmarirea penala se efectueaza din oficiu, iar interceptarea și inregistrarea se impun pentru stabilirea situației de fapt ori pentru ca identificarea sau localizarea participantilor nu poate fi facuta prin alte mijloace ori cercetarea ar fi mult intarziata.

(2) Interceptarea și inregistrarea convorbirilor sau comunicarilor efectuate prin telefon ori prin orice mijloc electronic de comunicare pot fi autorizate în cazul infracțiunilor contra sigurantei naționale prevăzute de Codul penal și de alte legi speciale, precum și în cazul infracțiunilor de trafic de stupefiante, trafic de arme, trafic de persoane, acte de terorism, spalare a banilor, falsificare de monede sau alte valori, în cazul infracțiunilor prevăzute de Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sanctionarea faptelor de corupție, cu modificările și completările ulterioare, în cazul unor alte infractiuni grave ori al infracțiunilor care se savarsesc prin mijloace de comunicare electronică. Dispozitiile alin. 1 se aplică în mod corespunzător.

(3) Autorizatia se da pentru durata necesară interceptarii și înregistrării, dar nu pentru mai mult de 30 de zile, în camera de consiliu, de președintele instanței careia i-ar reveni competența sa judece cauza în prima instanța sau de la instanța corespunzătoare în grad acesteia, în a carei circumscriptie se afla sediul parchetului din care face parte procurorul care efectueaza sau supraveghează urmarirea penala. În lipsa presedintelui instanței autorizatia se da de către judecatorul desemnat de acesta.

(4) Autorizatia poate fi reinnoita, înainte sau după expirarea celei anterioare, în aceleasi condiții, pentru motive temeinic justificate, fiecare prelungire neputand depăși 30 de zile.

(5) Durata totala a interceptarilor și înregistrărilor autorizate, cu privire la aceeasi persoana și aceeasi fapta, nu poate depăși 120 de zile.

(6) Inregistrarea convorbirilor dintre avocat și partea pe care o reprezinta sau o asista în proces nu poate fi folosita ca mijloc de proba decat dacă din cuprinsul acesteia rezultă date sau informații concludente și utile privitoare la pregătirea sau savarsirea de către avocat a unei infractiuni dintre cele prevăzute la alin. 1 și 2.

(7) Procurorul dispune încetarea imediata a interceptarilor și înregistrărilor înainte de expirarea duratei autorizatiei dacă nu mai exista motivele care le-au justificat, informand despre această instanță care a emis autorizatia.

(8) La cererea motivata a persoanei vatamate, procurorul poate solicita judecatorului autorizarea interceptarii și înregistrării convorbirilor ori comunicarilor efectuate de aceasta prin telefon sau orice mijloc electronic de comunicare, indiferent de natura infractiunii ce formeaza obiectul cercetării.

(9) Autorizarea interceptarii și a înregistrării convorbirilor sau comunicarilor se face prin încheiere motivata, care va cuprinde: indiciile concrete și faptele care justifica măsura; motivele pentru care stabilirea situației de fapt sau identificarea ori localizarea participantilor nu poate fi facuta prin alte mijloace ori cercetarea ar fi mult intarziata; persoana, mijlocul de comunicare sau locul supus supravegherii; perioada pentru care sunt autorizate interceptarea și inregistrarea.

Articolul 91²

(1) Procurorul procedeaza personal la interceptarile și inregistrarile prevăzute în art. 91 1 sau poate dispune ca acestea să fie efectuate de organul de cercetare penala. Persoanele care sunt chemate sa dea concurs tehnic la interceptari și înregistrări sunt obligate sa pastreze secretul operațiunii efectuate, incalcarea acestei obligații fiind pedepsita potrivit Codului penal.

(2) În caz de urgenta, când intarzierea obtinerii autorizarii prevăzute în art. 91¹ alin. 1, 2 și 8 ar aduce grave prejudicii activității de urmărire penala, procurorul care efectueaza sau supraveghează urmarirea penala poate dispune, cu titlu provizoriu, prin ordonanța motivata, înscrisă în registrul special prevăzut în art. 228 alin. 1¹, interceptarea și inregistrarea convorbirilor sau comunicarilor, pe o durată de cel mult 48 de ore.

(3) În termen de 48 de ore de la expirarea termenului prevăzut în alin. 2, procurorul prezinta ordonanța, împreună cu suportul pe care sunt fixate interceptarile și inregistrarile efectuate și un proces-verbal de redare rezumativa a convorbirilor, judecatorului de la instanța careia i-ar reveni competența sa judece cauza în prima instanța sau de la instanța corespunzătoare în grad acesteia în a carei circumscriptie se afla sediul parchetului din care face parte procurorul care efectueaza sau supraveghează urmarirea penala, în vederea confirmarii. Judecatorul se pronunță asupra legalității și temeiniciei ordonantei în cel mult 24 de ore, prin încheiere motivata data în camera de consiliu. În cazul în care ordonanța este confirmata, iar procurorul a solicitat prelungirea autorizarii, judecatorul va dispune autorizarea pe mai departe a interceptarii și înregistrării, în condițiile art. 91¹ alin. 1-3 și 8. Dacă judecatorul nu confirma ordonanța procurorului, va dispune încetarea de îndată a interceptarilor și înregistrărilor, iar cele efectuate vor fi sterse sau, după caz, distruse de către procuror, incheindu-se în acest sens un proces-verbal care se comunică în copie instanței.

(4) Convorbirile sau comunicarile interceptate și înregistrate care nu privesc fapta ce formeaza obiectul cercetării sau nu contribuie la identificarea ori localizarea participantilor se arhiveaza la sediul parchetului, în locuri speciale, în plic sigilat, cu asigurarea confidentialitatii, și pot fi transmise judecatorului sau completului investit cu solutionarea cauzei, la solicitarea acestuia. La solutionarea definitivă a cauzei, acestea vor fi sterse sau, după caz, distruse de către procuror, incheindu-se în acest sens un proces-verbal.

(5) Convorbirile sau comunicarile interceptate și înregistrate pot fi folosite și în alta cauza penala dacă din cuprinsul acestora rezultă date sau informații concludente și utile privitoare la pregătirea sau savarsirea unei alte infractiuni dintre cele prevăzute la art. 91¹ alin. 1 și 2.

Articolul 91³

(1) Convorbirile sau comunicarile interceptate și înregistrate care privesc fapta ce formeaza obiectul cercetării sau contribuie la identificarea ori localizarea participantilor sunt redate integral într-un proces-verbal de procuror sau de lucratorul din cadrul politiei judiciare delegat de procuror, în care se menționează autorizatia data pentru efectuarea acestora, numărul ori numerele posturilor telefonice sau alte date de identificare a legaturilor între care s-au purtat convorbirile ori comunicarile, numele persoanelor care le-au purtat, dacă sunt cunoscute, data și ora fiecarei convorbiri ori comunicari în parte și numărul de ordine al suportului pe care se face imprimarea.

(2) Procesul-verbal este certificat pentru autenticitate de către procurorul care efectueaza sau supraveghează urmarirea penala în cauza. Dacă savarsirea unor infractiuni are loc prin convorbiri sau comunicari care conțin secrete de stat, consemnarea se face în procese-verbale separate, iar dispozitiile art. 97 alin. 3 se aplică în mod corespunzător. Corespondentele în alta limba decat cea română sunt transcrise în limba română, prin intermediul unui interpret.

(3) La procesul-verbal se ataseaza, în plic sigilat, o copie a suportului care contine inregistrarea convorbirii. Suportul original se păstrează la sediul parchetului, în locuri speciale, în plic sigilat, și va fi pus la dispoziția instanței, la solicitarea acesteia. După sesizarea instanței, copia suportului care contine inregistrarea convorbirii și copii de pe procesele-verbale se păstrează la grefa instanței, în locuri speciale, în plic sigilat, la dispoziția exclusiva a judecatorului sau completului investit cu solutionarea cauzei.

(4) La prezentarea materialului de urmărire penala, procurorul este obligat să prezinte invinuitului sau inculpatului procesele-verbale în care sunt redate convorbirile înregistrate și să asigure, la cerere, ascultarea acestora.

(5) Dacă în cauza s-a dispus o solutie de netrimitere în judecata, procurorul este obligat sa instiinteze despre aceasta persoana ale carei convorbiri sau comunicari au fost interceptate și înregistrate. Suportul pe care sunt imprimate convorbirile înregistrate se arhiveaza la sediul parchetului, în locuri speciale, în plic sigilat, cu asigurarea confidentialitatii, și se păstrează până la implinirea termenului de prescriptie a raspunderii penale pentru fapta ce a format obiectul cauzei, când se distrug, incheindu-se proces-verbal în acest sens.

(6) După arhivare, suportul pe care sunt imprimate convorbirile înregistrate poate fi consultat sau copiat în cazul reluării cercetarilor sau în condițiile prevăzute în art. 91² alin. 5 și numai de către procurorul care efectueaza sau supraveghează urmarirea penala, iar în alte cazuri numai cu autorizarea judecatorului.

(7) Dacă în cauza instanța a pronuntat o hotărâre de condamnare, achitare sau incetare a procesului penal, rămasă definitivă, suportul original și copia acestuia se arhiveaza odata cu dosarul cauzei la sediul instanței, în locuri speciale, în plic sigilat, cu asigurarea confidentialitatii. După arhivare, suportul pe care sunt imprimate convorbirile înregistrate poate fi consultat sau copiat numai în condițiile prevăzute în art. 91² alin. 5, cu incuviintarea prealabila a presedintelui instanței.

Articolul 91⁴

Dispozitiile art. 91¹-91³ se aplică în mod corespunzător și în cazul înregistrărilor în mediul ambiental, localizarii sau urmaririi prin GPS ori prin alte mijloace electronice de supraveghere.

Articolul 91⁵

Dispozitiile art. 91¹ și 91² se aplică în mod corespunzător și în cazul înregistrării de imagini, iar procedura de certificare a acestora este cea prevăzută în art. 91³, cu excepția redarii în forma scrisa, după caz.

Articolul 91⁶

(1) Mijloacele de probă prevăzute în prezenta secțiune pot fi supuse expertizei la cererea procurorului, a părților sau din oficiu.

(2) Inregistrarile prevăzute în prezenta secțiune, efectuate de părți sau de alte persoane, constituie mijloace de proba când privesc propriile convorbiri sau comunicari pe care le-au purtat cu tertii. Orice alte înregistrări pot constitui mijloace de proba dacă nu sunt interzise de lege.

Secțiunea VI — Martorii asistenti

Articolul 92

(1) Când legea prevede că la efectuarea unui act procedural este necesară prezenta unor martori asistenti, numărul acestora trebuie să fie de cel puțin doi.

(2) Nu pot fi martori asistenti minorii sub 14 ani, persoanele interesate în cauza și cei ce fac parte din aceeasi unitate cu organul care efectueaza actul procedural.

Articolul 93

Organul care procedeaza la efectuarea unui act procedural în prezenta martorilor asistenti este obligat să constate și sa consemneze în procesul-verbal pe care îl incheie date privind identitatea martorilor asistenti, mentionind și observatiile pe care acestia au fost invitati să le faca cu privire la cele constatate și la desfășurarea operațiilor la care asista.

Secțiunea VII — Mijloacele materiale de proba

Articolul 94

Obiectele care conțin sau poarta o urma a faptei savirsite, precum și orice alte obiecte care pot servi la aflarea adevarului, sunt mijloace materiale de proba.

Articolul 95

Sunt de asemenea mijloace materiale de proba obiectele care au fost folosite sau au fost destinate sa serveasca la savirsirea unei infractiuni, precum și obiectele care sunt produsul infractiunii.

Secțiunea VIII — Ridicarea de obiecte și inscrisuri. Efectuarea perchezitiilor

Articolul 96

Organul de urmărire penala sau instanța de judecată are obligația sa ridice obiectele și inscrisurile ce pot servi ca mijloc de proba în procesul penal.

Articolul 97

(1) Orice persoană fizica sau persoana juridica, în posesia careia se afla un obiect sau un inscris ce poate servi ca mijloc de proba, este obligata sa-l prezinte și sa-l predea, sub luare de dovada, organului de urmărire penala sau instanței de judecată, la cererea acestora.

(2) Dacă organul de urmărire penala sau instanța de judecată apreciaza ca și o copie de pe un inscris poate servi ca mijloc de proba, retine numai copia.

(3) Dacă obiectul sau inscrisul are caracter secret ori confidential, prezentarea sau predarea se face în condiții care să asigure pastrarea secretului ori a confidentialitatii.

Articolul 98

(1¹) Măsura prevăzută în alin. 1 se dispune dacă sunt intrunite condițiile aratate în art. 91¹ alin. 1 și potrivit procedurii acolo prevăzute. (1²) Retinerea și predarea scrisorilor, telegramelor și a oricăror alte corespondente ori obiecte la care se referă alin. 1 pot fi dispuse, în scris, în cazuri urgente și temeinic justificate și de procuror, care este obligat sa informeze de îndată despre această instanță.

(1) Instanța de judecată, la propunerea procurorului, în cursul urmaririi penale, sau din oficiu, în cursul judecatii, poate dispune ca orice unitate postala sau de transport sa retina și sa predea scrisorile, telegramele și oricare alta corespondenta, ori obiectele trimise de invinuit sau inculpat, ori adresate acestuia, fie direct, fie indirect.

(2) Corespondenta și obiectele ridicate care nu au legătură cu cauza se restituie destinatarului.

Articolul 99

(1) Dacă obiectul sau inscrisul cerut nu este predat de bunavoie, organul de urmărire penala sau instanța de judecată dispune ridicarea silita.

(2) În cursul judecatii dispoziția de ridicare silita a obiectelor sau inscrisurilor se comunică procurorului, care ia măsuri de aducere la indeplinire prin organul de cercetare penala.

Articolul 100

(4¹) În baza incheierii, judecatorul emite de îndată autorizatia de perchezitie, care trebuie să cuprindă: (4²) Autorizatia poate fi folosita o singură dată.

(1) Când persoana careia i s-a cerut sa predea vreun obiect sau vreun inscris dintre cele aratate în art. 98 tagaduieste existenta sau detinerea acestora, precum și ori de cate ori exista indicii temeinice ca efectuarea unei perchezitii este necesară pentru descoperirea și strangerea probelor, se poate dispune efectuarea acesteia.

(2) Perchezitia poate fi domiciliara sau corporala.

(3) Perchezitia domiciliara poate fi dispusa numai de judecator, prin încheiere motivata, în cursul urmaririi penale, la cererea procurorului, sau în cursul judecatii. În cursul urmaririi penale, perchezitia domiciliara se dispune de judecatorul de la instanța careia i-ar reveni competența sa judece cauza în prima instanța sau de la instanța corespunzătoare în grad acesteia în a carei circumscriptie se afla sediul parchetului din care face parte procurorul care efectueaza sau supraveghează urmarirea penala.

(4) Perchezitia domiciliara se dispune în cursul urmaririi penale în camera de consiliu, fără citarea părților. Participarea procurorului este obligatorie.

a) denumirea instanței;

b) data, ora și locul emiterii;

c) numele, prenumele și calitatea persoanei care a emis autorizatia de perchezitie;

d) perioada pentru care s-a emis autorizatia;

e) locul unde urmeaza a se efectua perchezitia;

f) numele persoanei la domiciliul sau reședința careia se efectueaza perchezitia;

g) numele invinuitului sau inculpatului.

(5) Perchezitia corporala sau asupra vehiculelor poate fi dispusa, după caz, de organul de cercetare penala, de procuror sau de judecator.

(6) Perchezitia domiciliara nu poate fi dispusa înainte de începerea urmaririi penale.

Articolul 101

Perchezitia dispusa în cursul urmaririi penale, potrivit art. 100, se efectueaza de procuror sau de organul de cercetare penala, insotit, după caz, de lucrători operativi. Perchezitia domiciliara în cursul judecatii

Articolul 102

(1) Instanța poate proceda la efectuarea perchezitiei cu ocazia unei cercetari locale.

(2) În celelalte cazuri, dispoziția instanței de judecată de a se efectua o perchezitie se comunică procurorului, în vederea efectuării acesteia.

Articolul 103

Ridicarea de obiecte și inscrisuri, precum și perchezitia domiciliara se pot face între orele 6,00-20,00, iar în celelalte ore numai în caz de infractiune flagranta sau când perchezitia urmeaza să se efectueze într-un local public. Perchezitia inceputa între orele 6,00-20,00 poate continua și în timpul noptii.

Articolul 104

(1) Organul judiciar care urmeaza a efectua perchezitia este obligat ca, în prealabil, să se legitimeze și, în cazurile prevăzute de lege, să prezinte autorizatia data de judecator.

(2) Ridicarea de obiecte și inscrisuri precum și perchezitia domiciliara se fac în prezenta persoanei de la care se ridica obiecte ori inscrisuri, sau la care se efectueaza perchezitia, iar în lipsa acesteia, în prezenta unui reprezentant, a unui membru al familiei, sau a unui vecin, având capacitate de exercitiu.

(3) Aceste operațiuni se efectueaza de organul judiciar în prezenta unor martori asistenti.

(4) Când persoana la care se face perchezitia este retinuta ori arestata, va fi adusa la perchezitie. În cazul în care nu poate fi adusa, ridicarea de obiecte și inscrisuri, precum și perchezitia domiciliara se fac în prezenta unui reprezentant ori a unui membru de familie, iar în lipsa acestora, a unui vecin, având capacitate de exercitiu.

(5) Este interzisa efectuarea în acelasi timp cu perchezitia a oricăror acte procedurale în aceeasi cauza, care prin natura lor împiedica persoana la care se face perchezitia sa participe la perchezitie.

Articolul 105

(1) Organul judiciar care efectueaza perchezitia are dreptul sa deschidă incaperile sau alte mijloace de pastrare în care s-ar putea gasi obiectele sau inscrisurile cautate, dacă cel în măsura să le deschidă refuza aceasta.

(2) Organul judiciar este obligat să se limiteze la ridicarea numai a obiectelor și inscrisurilor care au legătură cu fapta savirsita; obiectele sau inscrisurile a caror circulatie sau detinere este interzisa se ridica totdeauna.

(3) Organul judiciar trebuie să ia măsuri ca faptele și imprejurarile din viața personala a celui la care se efectueaza perchezitia și care nu au legătură cu cauza, sa nu devina publice.

Articolul 106

(1) Perchezitia corporala se efectueaza de organul judiciar care a dispus-o, cu respectarea dispozițiilor art. 104 alin. 1, sau de persoana desemnata de acest organ.

(2) Perchezitia corporala se face numai de o persoană de acelasi sex cu cea perchezitionata.

Articolul 107

(1) Obiectele sau inscrisurile se prezinta persoanei de la care sunt ridicate și celor care asista, pentru a fi recunoscute și a fi insemnate de către acestea spre neschimbare, după care se eticheteaza și se sigileaza.

(2) Obiectele care nu pot fi insemnate ori pe care nu se pot aplica etichete și sigilii se impacheteaza sau se inchid, pe cit posibil laolalta, după care se aplică sigilii.

(3) Obiectele care nu pot fi ridicate se sechestreaza și se lasă în pastrare fie celui la care se afla, fie unui custode.

(4) Probele pentru analiza se iau cel puțin în dublu și se sigileaza. Una din probe se lasă celui de la care se ridica, iar lipsa acestuia, uneia din persoanele aratate în art. 108 alin. final.

Articolul 108

(1) Despre efectuarea perchezitiei și ridicarea de obiecte și inscrisuri se întocmește proces-verbal.

(2) Procesul-verbal trebuie să cuprindă, în afară de mențiunile prevăzute în art. 91, și urmatoarele mențiuni: locul, timpul și condițiile în care inscrisurile și obiectele au fost descoperite și ridicate, enumerarea și descrierea lor amanuntita, pentru a putea fi recunoscute.

(3) În procesul-verbal se face mențiune și despre obiectele care nu au fost ridicate, precum și de acelea care au fost lasate în pastrare.

(4) Copie de pe procesul-verbal se lasă persoanei la care s-a facut perchezitia sau de la care s-au ridicat obiectele și inscrisurile, ori reprezentantului acesteia sau unui membru al familiei, iar în lipsa, celor cu care locuieste sau unui vecin și, dacă este cazul, custodelui.

Articolul 109

(1) Organul de urmărire penala sau instanța de judecată dispune ca obiectele ori inscrisurile ridicate care constituie mijloace de proba să fie, după caz, atasate la dosar sau pastrate în alt mod.

(2) Obiectele și inscrisurile ridicate, care nu sunt atasate la dosar, pot fi fotografiate. În acest caz fotografiile se vizeaza și se ataseaza la dosar.

(3) Până la solutionarea definitivă a cauzei, mijloacele materiale de proba se păstrează de organul de urmărire penala sau de instanța de judecată la care se găsește dosarul.

(4) Obiectele și inscrisurile predate sau ridicate în urma perchezitiei și care nu au legătură cu cauza se restituie persoanei careia îi apartin. Obiectele supuse confiscarii nu se restituie.

(5) Obiectele ce servesc ca mijloc de proba, dacă nu sunt supuse confiscarii, pot fi restituite persoanei careia îi apartin, chiar înainte de solutionarea definitivă a procesului, afară de cazul când prin aceasta restituire s-ar putea stinjeni aflarea adevarului. Organul de urmărire penala sau instanța de judecată pune în vedere persoanei careia i-au fost restituite obiectele, ca este obligata să le pastreze până la solutionarea definitivă a cauzei.

Articolul 110

Obiectele ce servesc ca mijloc de proba, dacă sunt dintre acelea aratate în art. 165 alin. 2 și dacă nu este cazul a fi restituite, se conserva sau se valorifica potrivit dispozițiilor acelui articol.

Articolul 111

Dispozitiile din prezenta secțiune se aplică în mod corespunzător și atunci când actele procedurale se efectueaza la o unitate dintre cele la care se referă art. 145 din Codul penal sau la o altă persoană juridica, dispozitii care se completeaza după cum urmeaza:

a) organul judiciar se legitimeaza și, după caz, infatiseaza reprezentantului unității publice sau al altei persoane juridice autorizatia data;

b) ridicarea de obiecte și inscrisuri precum și perchezitia se efectueaza în prezenta reprezentantului unității;

c) atunci când este obligatorie prezenta martorilor asistenti, acestia pot face parte din personalul unității;

d) copie de pe procesul-verbal se lasă reprezentantului unității.

Denumirea marginala, partea introductiva și litera a) ale art. 111 au fost modificate de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.

Secțiunea IX — Constatarea tehnico-stiintifica și constatarea medico-legala

Articolul 112

(1) Când exista pericol de disparitie a unor mijloace de proba sau de schimbare a unor situații de fapt și este necesară lamurirea urgenta a unor fapte sau împrejurări ale cauzei, organul de urmărire penala poate folosi cunoștințele unui specialist sau tehnician, dispunind, din oficiu sau la cerere, efectuarea unei constatari tehnico-stiintifice.

(2) Constatarea tehnico-stiintifica se efectueaza, de regula, de către specialisti sau tehnicieni care funcționează în cadrul ori pe linga institutia de care aparține organul de urmărire penala. Ea poate fi efectuata și de către specialisti sau tehnicieni care funcționează în cadrul altor organe.

Articolul 113

(1) Organul de urmărire penala care dispune efectuarea constatarii tehnico-stiintifice stabileste obiectul acesteia, formuleaza intrebarile la care trebuie să se răspundă și termenul în care urmeaza a fi efectuata lucrarea.

(2) Constatarea tehnico-stiintifica se efectueaza asupra materialelor și datelor puse la dispoziție sau indicate de către organul de urmărire penala. Celui insarcinat cu efectuarea constatarii nu i se pot delega și nici acesta nu-și poate insusi atribuții de organ de urmărire penala sau de organ de control.

(3) Specialistul sau tehnicianul insarcinat cu efectuarea lucrării, dacă socoteste ca materialele puse la dispoziție ori datele indicate sunt insuficiente, comunică aceasta organului de urmărire penala, în vederea completarii lor.

Articolul 114

(1) În caz de moarte violenta, de moarte a carei cauza nu se cunoaste ori este suspecta, sau când este necesară o examinare corporala asupra invinuitului ori persoanei vatamate pentru a constata pe corpul acestora existenta urmelor infractiunii, organul de urmărire penala dispune efectuarea unei constatari medico-legale și cere organului medico-legal, caruia îi revine competența potrivit legii, să efectueze aceasta constatare.

(2) Exhumarea în vederea constatarii cauzelor mortii se face numai cu incuviintarea procurorului.

Articolul 115

(1) Operațiile și concluziile constatarii tehnico-stiintifice sau medico-legale se consemneaza într-un raport.

(2) Organul de urmărire penala sau instanța de judecată, din oficiu sau la cererea oricareia dintre părți, dacă apreciaza ca raportul tehnico-științific ori medico-legal nu este complet sau concluziile acestuia nu sunt precise, dispune refacerea sau completarea constatarii tehnico-stiintifice ori medico-legale, sau efectuarea unei expertize.

(3) Când refacerea sau completarea constatarii tehnico-stiintifice ori medico-legale este dispusa de instanța de judecată, raportul se trimite procurorului, pentru ca acesta sa ia măsuri în vederea completarii sau refacerii lui.

Secțiunea X — Expertizele

Articolul 116

Când pentru lamurirea unor fapte sau împrejurări ale cauzei, în vederea aflarii adevarului, sunt necesare cunoștințele unui expert, organul de urmărire penala ori instanța de judecată dispune, la cerere sau din oficiu, efectuarea unei expertize.

Articolul 117

(1) Efectuarea unei expertize psihiatrice este obligatorie în cazul infractiunii de omor deosebit de grav, precum și atunci când organul de urmărire penala sau instanța de judecată are indoiala asupra stării psihice a invinuitului sau inculpatului.

(2) Expertiza în aceste cazuri se efectueaza în institutii sanitare de specialitate. În vederea efectuării expertizei, organul de cercetare penala cu aprobarea procurorului sau instanței de judecată dispune internarea invinuitului ori inculpatului pe timpul necesar. Aceasta măsura este executorie și se aduce la indeplinire, în caz de opunere, de organele de politie.

(3) De asemenea, efectuarea unei expertize este obligatorie pentru a se stabili cauzele mortii, dacă nu s-a întocmit un raport medico-legal.

Articolul 118

(1) Expertiza se efectueaza potrivit dispozițiilor din prezentul cod, afară de cazul când prin lege se dispune altfel. Dispozitiile art. 113 se aplică în mod corespunzător.

(2) Expertul este numit de organul de urmărire penala sau de instanța de judecată, cu excepția expertizei prevăzute în art. 119 alin. 2.

(3) Fiecare dintre părți are dreptul sa ceara ca un expert recomandat de ea sa participe la efectuarea expertizei.

Articolul 119

(1) Dacă exista experti medico-legali sau experti oficiali în specialitatea respectiva, nu poate fi numit expert o altă persoană, decit dacă împrejurări deosebite ar cere aceasta.

(2) Când expertiza urmeaza să fie efectuata de un serviciu medico-legal, de un laborator de expertiza criminalistica sau de orice institut de specialitate, organul de urmărire penala ori instanța de judecată se adreseaza acestora pentru efectuarea expertizei.

(3) Când serviciul medico-legal ori laboratorul de expertiza criminalistica sau institutul de specialitate considera necesar ca la efectuarea expertizei sa participe sau să-și dea parerea și specialisti de la alte institutii, poate folosi asistența sau avizul acestora.

Articolul 120

(1) Organul de urmărire penala sau instanța de judecată, când dispune efectuarea unei expertize, fixeaza un termen la care sunt chemate părțile, precum și expertul, dacă acesta a fost desemnat de organul de urmărire penala sau de instanța.

(2) La termenul fixat se aduce la cunoștința părților și expertului obiectul expertizei și intrebarile la care expertul trebuie să răspundă și li se pune în vedere ca au dreptul sa faca observatii cu privire la aceste intrebari și ca pot cere modificarea sau completarea lor.

(3) Părțile mai sunt încunoștințate ca au dreptul sa ceara numirea și a cite unui expert recomandat de fiecare dintre ele, care să participe la efectuarea expertizei.

(4) După examinarea obiectiilor și cererilor facute de părți și expert, organul de urmărire penala sau instanța de judecată pune în vedere expertului termenul în care urmeaza a fi efectuata expertiza, incunostintindu -l totodata dacă la efectuarea acesteia urmeaza sa participe părțile.

(5) Abrogat.

Articolul 121

(1) Expertul are dreptul sa ia cunoștința de materialul dosarului necesar pentru efectuarea expertizei. În cursul urmaririi penale cercetarea dosarului se face cu incuviintarea organului de urmărire.

(2) Expertul poate cere lamuriri organului de urmărire penala sau instanței de judecată cu privire la anumite fapte ori împrejurări ale cauzei.

(3) Părțile, cu incuviintarea și în condițiile stabilite de organul de urmărire penala sau de instanța de judecată, pot da expertului explicatiile necesare.

Articolul 122

(1) După efectuarea expertizei, expertul întocmește un raport scris.

(2) Când sunt mai mulți experti se întocmește un singur raport de expertiza. Dacă sunt deosebiri de pareri, opiniile separate sunt consemnate în cuprinsul raportului sau intr-o anexa.

(3) Raportul de expertiza se depune la organul de urmărire penala sau la instanța de judecată care a dispus efectuarea expertizei.

Articolul 123

Raportul de expertiza cuprinde:

a) partea introductiva, în care se arata organul de urmărire penala sau instanța de judecată care a dispus efectuarea expertizei, data când s-a dispus efectuarea acesteia, numele și prenumele expertului, data și locul unde a fost efectuata, data întocmirii raportului de expertiza, obiectul acesteia și intrebarile la care expertul urma sa răspundă, materialul pe baza caruia expertiza a fost efectuata și dacă părțile care au participat la aceasta au dat explicatii în cursul expertizei;

b) descrierea în amanunt a operațiilor de efectuare a expertizei, obiectiile sau explicatiile părților, precum și analiza acestor obiectii ori explicatii în lumina celor constatate de expert;

c) concluziile, care cuprind raspunsurile la intrebarile puse și parerea expertului asupra obiectului expertizei.

Articolul 124

(1) Când organul de urmărire penala sau instanța de judecată constata, la cerere sau din oficiu, ca expertiza nu este completa, dispune efectuarea unui supliment de expertiza fie de către acelasi expert, fie de către altul.

(2) De asemenea, când se socoteste necesar, se cer expertului lamuriri suplimentare în scris, ori se dispune chemarea lui spre a da explicatii verbale asupra raportului de expertiza. În acest caz, ascultarea expertului se face potrivit dispozițiilor privitoare la ascultarea martorilor.

(3) Lamuririle suplimentare în scris pot fi cerute și serviciului medico-legal, laboratorului de expertiza criminalistica ori institutului de specialitate care a efectuat expertiza.

Articolul 125

Dacă organul de urmarirea penala sau instanța de judecată are indoieli cu privire la exercitarea concluziilor raportului de expertiza, dispune efectuarea unei noi expertize.

Articolul 126

În cazurile privitoare la infractiunea de falsificare de moneda sau de alte valori, organul de urmărire penala sau instanța de judecată poate cere lamuriri institutului de emisiune.

Articolul 127

(1) În cauzele privind infractiuni de fals în inscrisuri, organul de urmărire penala sau instanța de judecată poate ordona să fie prezentate scripte de comparatie.

(2) Dacă scriptele se gasesc în depozite publice, autoritățile în drept sunt obligate a le elibera.

(3) Dacă scriptele se gasesc la un particular care nu este sot sau ruda apropiata cu invinuitul sau inculpatul, organul de urmărire penala ori instanța de judecată îi pune în vedere să le prezinte.

(4) Scriptele de comparatie trebuie vizate de organul de urmărire penala sau de președintele completului de judecată și semnate de acela care le prezinta.

(5) Organul de urmărire penala ori instanța de judecată poate dispune ca invinuitul sau inculpatul să prezinte o piesa scrisa cu mina sa, ori sa scrie după dictarea ce i s-ar face.

(6) Dacă invinuitul sau inculpatul refuza, se face mențiune în procesul-verbal.

Articolul 127¹

În vederea întocmirii expertizei psihiatrice a minorului, autoritatea tutelară în a cărei rază teritorială domiciliază minorul are obligația să efectueze ancheta socială la cererea unității sanitare de specialitate care efectuează expertiza.

Secțiunea XI — Folosirea interpreților

Articolul 128

(1) Când una dintre părți sau o altă persoană care urmeaza să fie ascultata nu cunoaste limba română ori nu se poate exprima, organul de urmărire penala sau instanța de judecată îi asigura în mod gratuit folosirea unui interpret. Interpretul poate fi desemnat sau ales de părți; în acest din urmă caz, el trebuie să fie un interpret autorizat, potrivit legii.

(2) Dispozitiile alineatului precedent se aplică în mod corespunzător și în cazul când unele dintre inscrisurile aflate în dosarul cauzei sau prezentate în instanța sunt redactate intr-o alta limba decit cea română.

(3) Dispozitiile art. 83, 84 și 85 se aplică în mod corespunzător și interpretului.

Secțiunea XII — Cercetarea la fața locului și reconstituirea

Articolul 129

(1) Cercetarea la fața locului se efectueaza atunci când este necesar să se faca constatari cu privire la situația locului savirsirii infractiunii, să se descopere și să se fixeze urmele infractiunii, să se stabileasca pozitia și starea mijloacelor materiale de proba și imprejurarile în care infractiunea a fost savirsita.

(2) Organul de urmărire penala efectueaza cercetarea la fața locului în prezenta martorilor asistenti, afară de cazul când aceasta nu este posibil. Cercetarea la fața locului se face în prezenta părților, atunci când este necesar. Neprezentarea părților încunoștințate nu împiedica efectuarea cercetării.

(3) Când invinuitul sau inculpatul este retinut ori arestat, dacă nu poate fi adus la cercetare, organul de urmărire penala îi pune în vedere ca are dreptul să fie reprezentat și îi asigura, la cerere, reprezentarea.

(4) Instanța de judecată efectueaza cercetarea la fața locului cu citarea părților și în prezenta procurorului, când participarea acestuia la judecata este obligatorie.

(5) Organul de urmărire penala sau instanța de judecată poate interzice persoanelor care se afla ori vin la locul unde se efectueaza cercetarea, sa comunice între ele sau cu alte persoane, ori sa plece înainte de terminarea cercetării.

Articolul 130

(1) Organul de urmărire penala sau instanța de judecată, dacă găsește necesar pentru verificarea și precizarea unor data, poate să procedeze la reconstituirea la fața locului, în intregime sau în parte, a modului și a condițiilor în care a fost savirsita fapta.

(2) Reconstituirea se face în prezenta invinuitului sau inculpatului. Dispozitiile art. 129 alin. 2 se aplică în mod corespunzător.

Articolul 131

(1) Despre efectuarea cercetării la fața locului se incheie proces-verbal, care trebuie să cuprindă, în afara mențiunilor aratate în art. 91, descrierea amanuntita a situației locului, a urmelor gasite, a obiectelor examinate și a celor ridicate, a pozitiei și stării celorlalte mijloace materiale de proba, astfel incit acestea să fie redate cu precizie și pe cit posibil cu dimensiunile respective.

(2) În caz de reconstituire a modului în care a fost savirsita fapta, se consemneaza amanuntit și desfășurarea reconstituirii.

(3) În toate cazurile se pot face schite, desene sau fotografii, ori alte asemenea lucrari, care se vizeaza și se anexeaza la procesul-verbal.

Secțiunea XIII — Comisia rogatorie și delegarea

Articolul 132

(1) Când un organ de urmărire penala sau instanța de judecată nu are posibilitatea sa asculte un martor, sa faca o cercetare la fața locului, sa procedeze la ridicarea unor obiecte sau să efectueze orice alt act procedural, se poate adresa unui alt organ de urmărire penala ori unei alte instante, care are posibilitatea să le efectueze.

(2) Punerea în miscare a actiunii penale, luarea masurilor preventive, incuviintarea de probatorii, precum și dispunerea celorlalte acte procesuale sau măsuri procesuale nu pot forma obiectul comisiei rogatorii.

(3) Comisia rogatorie se poate adresa numai unui organ sau unei instante egale în grad.

Articolul 133

(1) Rezolutia sau incheierea prin care s-a dispus comisia rogatorie trebuie să conțină toate lamuririle referitoare la indeplinirea actului care face obiectul acesteia, iar în cazul când urmeaza să fie ascultata o persoană, se vor arata și intrebarile ce trebuie să i se puna.

(2) Organul de urmărire penala sau instanța de judecată care efectueaza comisia rogatorie poate pune și alte intrebari, dacă necesitatea acestora rezultă în cursul ascultarii.

Articolul 134 — Delegarea

(1) Când comisia rogatorie s-a dispus de instanța de judecată, părțile pot formula în fața acesteia intrebari, care vor fi transmise instanței ce urmeaza a efectua comisia rogatorie.

(2) Totodata, oricare dintre părți poate cere să fie citata la efectuarea comisiei rogatorii.

(3) Când inculpatul este arestat, instanța care urmeaza a efectua comisia rogatorie dispune desemnarea unui aparator din oficiu, care îl va reprezenta.

Articolul 135

(1) Organul de urmărire penala sau instanța de judecată poate dispune, în condițiile aratate în art. 132, efectuarea unui act de procedura și prin delegare. Delegarea poate fi data numai unui organ sau unei instante de judecată ierarhic inferioare.

(2) Dispozitiile privitoare la comisia rogatorie se aplică în mod corespunzător și în caz de delegare.

Titlul IV — MASURILE PREVENTIVE ȘI ALTE MASURI PROCESUALE
Capitolul I — MASURILE PREVENTIVE
Secțiunea I — Dispozitii generale

Articolul 136

(1) În cauzele privitoare la infractiuni pedepsite cu detentiune pe viața sau cu inchisoare, pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal ori pentru a se împiedica sustragerea invinuitului sau inculpatului de la urmarirea penala, de la judecata ori de la executarea pedepsei, se poate lua față de acesta una dintre urmatoarele măsuri preventive:

a) retinerea;

b) obligarea de a nu părăsi localitatea;

c) obligarea de a nu părăsi tara;

d) arestarea preventiva.

(2) Scopul masurilor preventive poate fi realizat și prin liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cautiune.

(3) Măsura prevăzută în alin. 1 lit. a) poate fi luata de organul de cercetare penala sau de procuror.

(4) Masurile prevăzute în alin. 1 lit. b) și c) se pot lua de procuror sau de judecator, în cursul urmaririi penale, și de instanța de judecată, în cursul judecatii.

(5) Măsura prevăzută în alin. 1 lit. d) poate fi luata de judecator.

(6) Măsura arestarii preventive nu poate fi dispusa în cazul infracțiunilor pentru care legea prevede alternativ pedeapsa amenzii.

(7) Liberarea provizorie se dispune de instanța de judecată.

(8) Alegerea masurii ce urmeaza a fi luata se face ținându-se seama de scopul acesteia, de gradul de pericol social al infractiunii, de sănătatea, vârsta, antecedentele și alte situații privind persoana față de care se ia măsura.

Articolul 137

(1) Actul prin care se ia măsura preventiva trebuie să arate fapta care face obiectul invinuirii sau inculparii, textul de lege în care aceasta se încadrează și pedeapsa prevăzută de lege pentru infractiunea savarsita.

(2) În cazul retinerii și arestarii preventive, actul prin care se iau aceste măsuri trebuie să indice cazul prevăzut în art. 148, precum și temeiurile concrete din care rezultă existenta acestuia.

(3) În cazul obligarii de a nu părăsi localitatea sau tara, actul prin care se ia această măsură trebuie să indice temeiurile concrete care au determinat luarea masurii.

Articolul 137¹

(1) Persoanei reținute sau arestate i se aduc de îndată la cunoștința, în limba pe care o înțelege, motivele retinerii sau ale arestarii, iar invinuirea, în cel mai scurt termen. Invinuirea se aduce la cunoștința numai în prezenta unui avocat, ales sau numit din oficiu.

(2) Când se dispune arestarea preventiva a invinuitului sau inculpatului, judecatorul incunostinteaza despre măsura luata, în termen de 24 de ore, un membru al familiei acestuia ori o altă persoană pe care o desemneaza invinuitul sau inculpatul, consemnandu-se aceasta într-un proces-verbal.

(3) Cel retinut poate să ceara să fie incunostintat despre măsura luata un membru de familie sau una dintre persoanele aratate în alin. 2. Atât cererea celui retinut, cat și incunostintarea se consemneaza într-un proces-verbal. În mod excepțional, dacă organul de cercetare penala apreciaza ca acest lucru ar afecta urmarirea penala, îl informeaza pe procuror, care va decide cu privire la instiintarea solicitata de retinut.

Articolul 138

(1) Dacă organul de cercetare penala considera ca este cazul să se ia una dintre masurile prevăzute în art. 136 alin. 1 lit. b)-d), inainteaza în acest sens un referat motivat procurorului.

(2) În cazul masurilor prevăzute în art. 136 alin. 1 lit. b) și c), procurorul este obligat să se pronunte în termen de 24 de ore.

(3) În cazul masurii prevăzute în art. 136 alin. 1 lit. d), procurorul, dacă apreciaza ca sunt intrunite condițiile prevăzute de lege, procedeaza, după caz, potrivit art. 146 sau 149¹.

Articolul 139

(3¹) Când măsura preventiva a fost luata, în cursul urmaririi penale, de procuror sau de instanța, procurorul, dacă apreciaza ca informațiile primite de la organul de cercetare penala justifica inlocuirea sau revocarea masurii, dispune aceasta ori, după caz, sesizeaza instanța. (3²) Procurorul este obligat sa sesizeze și din oficiu instanța, pentru inlocuirea sau revocarea masurii preventive luate de către aceasta, când constata el insusi că nu mai exista temeiul care a justificat luarea masurii. (3³) Abrogat. (3⁴) Abrogat. (3⁵) Măsura arestarii preventive poate fi inlocuita cu una dintre masurile prevăzute de art. 136 alin. 1 lit. b) și c).

(1) Măsura preventiva luata se inlocuieste cu alta măsura preventiva, când s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea masurii.

(2) Când măsura preventiva a fost luata cu incalcarea prevederilor legale sau nu mai exista vreun temei care să justifice menținerea masurii preventive, aceasta trebuie revocata din oficiu sau la cerere, dispunandu-se, în cazul retinerii și arestarii preventive, punerea în libertate a invinuitului sau inculpatului, dacă acesta nu este arestat în alta cauza.

(3) În cazul în care măsura preventiva a fost luata, în cursul urmaririi penale, de instanța sau de procuror, organul de cercetare penala are obligația sa-l informeze de îndată pe procuror despre schimbarea sau încetarea temeiurilor care au motivat luarea masurii preventive.

(4) Dispozitiile alineatelor precedente se aplică chiar dacă organul judiciar urmeaza să-și decline competența.

Articolul 139¹

În cazul în care, pe baza actelor medicale, se constată că cel arestat preventiv sufera de o boala care nu poate fi tratata în reteaua medicală a Administrației Naționale a Penitenciarelor, administratia locului de detinere dispune efectuarea tratamentului sub paza permanenta în reteaua medicală a Ministerului Sănătății Publice. Motivele care au determinat luarea acestei măsuri sunt comunicate de îndată procurorului, în cursul urmaririi penale, sau instanței de judecată, în cursul judecatii.

Articolul 140

(1) Masurile preventive inceteaza de drept:

a) la expirarea termenelor prevăzute de lege sau stabilite de organele judiciare ori la expirarea termenului prevăzut în art. 160 b alin. 1, dacă instanța nu a procedat la verificarea legalității și temeiniciei arestarii preventive în acest termen;

b) în caz de scoatere de sub urmărire, de incetare a urmarii penale sau de incetare a procesului penal ori de achitare.

(2) Măsura arestarii preventive inceteaza de drept și atunci când, înainte de pronuntarea unei hotărâri de condamnare în prima instanța, durata arestarii a atins jumatatea maximului pedepsei prevăzute de lege pentru infractiunea care face obiectul invinurii, fără a se putea depăși, în cursul urmaririi penale, maximele prevăzute în art. 159 alin. 13, precum și în alte cazuri anume prevăzute de lege.

(3) În cazurile prevăzute la alin. 1 și 2, instanța de judecată, din oficiu sau la sesizarea procurorului, ori procurorul, din oficiu sau în urma informării organului de cercetare penală, are obligația, potrivit competențelor prevăzute de lege, să constate încetarea de drept a măsurii preventive trimițând, în vederea punerii de îndată în libertate a celui reținut sau arestat, administrației locului de deținere o copie de pe dispozitiv sau ordonanță ori un extras cuprinzând următoarele mențiuni: datele necesare pentru identificarea învinuitului sau inculpatului, numărul mandatului de arestare, numărul și data ordonanței, ale încheierii sau hotărârii prin care s-a dispus liberarea, precum și temeiul legal al liberării.

Articolul 140¹

(1) Împotriva ordonantei organului de cercetare penala prin care s-a luat măsura preventiva a retinerii se poate face plangere, înainte de expirarea celor 24 de ore de la luarea masurii, la procurorul care supraveghează cercetarea penala, iar împotriva ordonantei procurorului prin care s-a luat această măsură se poate face plangere, înainte de expirarea a 24 de ore, la prim-procurorul parchetului sau, după caz, la procurorul ierarhic superior, în condițiile art. 278 alin. 1 și 2.

(2) Procurorul se pronunță prin ordonanța înainte de expirarea celor 24 de ore de la luarea masurii retinerii.

(3) Când considera ca măsura retinerii este ilegala sau nu este justificata, procurorul dispune revocarea ei.

Articolul 140²

(1) Împotriva ordonantei procurorului prin care se dispune luarea masurii obligarii de a nu părăsi localitatea ori a masurii obligarii de a nu părăsi tara, invinuitul sau inculpatul poate face plangere în termen de 3 zile de la luarea masurii, la instanța careia i-ar reveni competența sa judece cauza în prima instanța.

(2) Plangerea se va solutiona în camera de consiliu.

(3) Citarea invinuitului sau inculpatului este obligatorie. Neprezentarea acestuia nu împiedica judecarea plangerii.

(4) Participarea procurorului la judecarea plangerii este obligatorie.

(5) Dosarul va fi inaintat instanței în termen de 24 de ore, iar plangerea se solutioneaza în termen de 3 zile.

(6) Instanța se pronunță în aceeasi zi, prin încheiere.

(7) Când considera ca măsura preventiva este ilegala sau nu este justificata, instanța dispune revocarea ei.

(8) Plangerea invinuitului sau inculpatului împotriva ordonantei procurorului, prin care s-a dispus luarea masurii preventive, nu este suspensiva de executare.

(9) Dosarul se restituie procurorului în termen de 24 de ore de la solutionarea plangerii.

Articolul 140³

(1) Împotriva incheierii prin care judecatorul dispune, în timpul urmaririi penale, luarea unei măsuri preventive, revocarea, inlocuirea, încetarea de drept sau prelungirea masurii preventive, precum și împotriva incheierii de respingere a propunerii de arestare preventiva, invinuitul sau inculpatul și procurorul pot face recurs la instanța superioara în termen de 24 de ore de la pronuntare, pentru cei prezenți, și de la comunicare, pentru cei lipsa. Incheierea prin care judecatorul respinge, în timpul urmaririi penale, revocarea, inlocuirea sau încetarea de drept a masurii preventive nu este supusă niciunei cai de atac.

(2) Abrogat.

(3) Invinuitul sau inculpatul arestat va fi adus în fața instanței de recurs și va fi ascultat în prezenta aparatorului sau. În cazul în care invinuitul sau inculpatul se afla internat în spital și, din cauza stării sănătății, nu poate fi adus în fața judecatorului sau când, din cauza de forta majoră sau stare de necesitate, deplasarea sa nu este posibila, recursul va fi examinat în lipsa acestuia, dar numai în prezenta aparatorului sau, caruia i se da cuvantul pentru a pune concluzii.

(4) Participarea procurorului la judecarea recursului este obligatorie.

(5) Dosarul va fi inaintat instanței de recurs în termen de 24 de ore, iar recursul se solutioneaza în termen de 48 de ore, în cazul arestarii invinuitului, și în 3 zile, în cazul arestarii inculpatului.

(6) Instanța se pronunță în aceeasi zi, prin încheiere.

(7) Când apreciaza ca măsura preventiva este nelegala sau nu este justificata, instanța de recurs o revoca, dispunand, în cazul arestarii preventive, punerea de îndată în libertate a invinuitului sau inculpatului, dacă acesta nu este arestat în alta cauza.

(8) Recursul declarat împotriva incheierii prin care s-a dispus luarea masurii preventive sau prin care s-a constatat încetarea de drept a acestei măsuri nu este suspensiv de executare.

(9) Dosarul cauzei se restituie organului de urmărire penala în termen de 24 de ore de la solutionarea recursului.

Denumirea marginala a art. 140³ a fost modificata de pct. 62 al art. I din LEGEA nr. 356 din 21 iulie 2006 , publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 677 din 7 august 2006.

Articolul 141

(1) Incheierea data în prima instanța și în apel, prin care se dispune luarea unei măsuri preventive, revocarea, inlocuirea sau încetarea de drept a masurii preventive, precum și împotriva incheierii prin care se dispune menținerea arestarii preventive, poate fi atacata separat, cu recurs, de procuror sau de inculpat, în termen de 24 de ore de la pronuntare, pentru cei prezenți, și de la comunicare, pentru cei lipsa. Incheierea prin care prima instanța sau instanța de apel respinge cererea de revocare, inlocuire sau incetare de drept a masurii preventive nu este supusă niciunei cai de atac.

(2) Dosarul va fi inaintat instanței de recurs în termen de 24 de ore, iar recursul se judeca în 3 zile. Instanța de recurs va restitui dosarul primei instante în termen de 24 de ore de la solutionarea recursului.

(3) Recursul declarat împotriva incheierii prin care s-a dispus luarea sau menținerea unei măsuri preventive ori prin care s-a constatat încetarea de drept a arestarii preventive nu este suspensiv de executare.

Articolul 142

În timpul retinerii și arestarii, minorii se țin separat de majori, iar femeile separat de barbati.

Secțiunea II — Retinerea

Articolul 143

(1) Măsura retinerii poate fi luata de procuror ori de organul de cercetare penala față de invinuit sau inculpat, numai după ascultarea acestuia în prezenta aparatorului, dacă sunt probe sau indicii temeinice ca a savarsit o faptă prevăzută de legea penala.

(2) Organul de cercetare penala este obligat sa îl incunostinteze, de îndată, pe procuror cu privire la luarea masurii retinerii.

(3) Procurorul sau organul de cercetare penala va aduce la cunoștința invinuitului sau inculpatului ca are dreptul să-și angajeze aparator. De asemenea, i se aduce la cunoștința ca are dreptul de a nu face nicio declaratie, atragandu-i-se atenția ca ceea ce declara poate fi folosit împotriva sa.

(4) Măsura retinerii se ia în cazurile prevăzute în art. 148, precum și în caz de infractiune flagranta, oricare ar fi limitele de pedeapsa prevăzute de lege.

Articolul 144

(1¹) În situația în care retinerea se dispune după audierea invinuitului citat de către organul de urmărire penala, termenul de 24 de ore se calculeaza de la ora emiterii ordonantei.

(1) Măsura retinerii poate dura cel mult 24 de ore. Din durata masurii retinerii se deduce timpul cat persoana a fost privată de libertate ca urmare a masurii administrative a conducerii la sediul politiei, prevăzută în art. 31 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 218/2002 privind organizarea și functionarea Politiei Române.

(2) În ordonanța prin care s-a dispus retinerea trebuie să se mentioneze ziua și ora la care retinerea a inceput, iar în ordonanța de punere în libertate, ziua și ora la care retinerea a incetat.

(3) Când organul de cercetare penala considera ca este necesar a se lua măsura arestarii preventive, inainteaza procurorului, în primele 10 ore de la retinerea invinuitului, o dată cu incunostintarea la care se referă art. 143 alin. 1, un referat motivat. Procurorul, dacă apreciaza ca sunt intrunite condițiile prevăzute de lege pentru luarea masurii arestarii preventive, procedeaza, inauntrul termenului prevăzut în alin. 1, potrivit art. 146.

(4) Când măsura retinerii este luata de procuror, dacă acesta considera ca este necesar a se lua măsura arestarii preventive, procedeaza, în termen de 10 ore de la luarea masurii retinerii, potrivit art. 146.

Secțiunea III — Obligarea de a nu părăsi localitatea

Articolul 145

(1¹) Pe durata masurii obligarii de a nu părăsi localitatea, invinuitul sau inculpatul este obligat să respecte urmatoarele obligații: (1²) Organul judiciar care a dispus măsura poate impune invinuitului sau inculpatului ca pe durata masurii obligarii de a nu părăsi localitatea să respecte una sau mai multe dintre urmatoarele obligații: (2¹) Copia ordonantei procurorului sau, după caz, a incheierii judecatorului ori a instanței de judecată se comunică, în aceeasi zi, invinuitului sau inculpatului, secției de politie în a carei raza teritoriala locuieste acesta, jandarmeriei, politiei comunitare, organelor competente sa elibereze pasaportul, organelor de frontieră, precum și altor institutii, în vederea asigurarii respectarii obligațiilor care îi revin. Organele în drept refuza eliberarea pasaportului sau, după caz, ridica provizoriu pasaportul pe durata masurii. (2²) În cuprinsul ordonantei sau incheierii sunt menționate expres oblibațiile pe care invinuitul sau inculpatul trebuie să le respecte și se atrage atenția acestuia ca, în caz de încălcare cu rea-credinta a masurii sau a obligațiilor care îi revin, se va lua față de acesta măsura arestarii preventive. (2³) Dacă pe durata obligarii de a nu părăsi localitatea au intervenit motive care justifica fie impunerea unor noi obligații, fie inlocuirea sau încetarea celor existente, procurorul sau instanța dispune aceasta prin ordonanța sau încheiere motivata. Dispozitiile alin. 2¹ și alin. 2² se aplică în mod corespunzător.

(1) Măsura obligarii de a nu părăsi localitatea consta în indatorirea impusa invinuitului sau inculpatului de procuror sau de judecator, în cursul urmaririi penale, ori de instanța de judecată, în cursul judecatii, de a nu părăsi localitatea în care locuieste, fără incuviintarea organului care a dispus această măsură. Măsura poate fi luata numai dacă sunt intrunite condițiile prevăzute în art. 143 alin. 1.

a) să se prezinte la organul de urmărire penala sau, după caz, la instanța de judecată ori de cate ori este chemat;

b) să se prezinte la organul de politie desemnat cu supravegherea de organul judiciar care a dispus măsura, conform programului de supraveghere întocmit de organul de politie sau ori de cate ori este chemat;

c) sa nu își schimbe locuinta fără incuviintarea organului judiciar care a dispus măsura;

d) sa nu detina, sa nu foloseasca și sa nu poarte nicio categorie de arme.

a) sa poarte permanent un sistem electronic de supraveghere;

b) sa nu se deplaseze la anumite spectacole sportive ori culturale sau în orice alte locuri stabilite;

c) sa nu se apropie de persoana vatamata, membrii familiei acesteia, persoana împreună cu care a comis fapta, martori, experti ori alte persoane, stabilite de organul judiciar, și sa nu comunice cu acestea direct sau indirect;

d) sa nu conduca niciun vehicul sau anumite vehicule stabilite;

e) sa nu se afle în locuinta persoanei vatamate;

f) sa nu exercite profesia, meseria sau sa nu desfasoare activitatea în exercitarea careia a savarsit fapta.

(2) În cursul urmaririi penale, durata masurii prevăzute în alin. 1 nu poate depăși 30 de zile, afară de cazul când ea este prelungita în condițiile legii. Măsura obligarii de a nu părăsi localitatea poate fi prelungita în cursul urmaririi penale, în caz de necesitate și numai motivat. Prelungirea se dispune de procurorul care efectueaza sau supraveghează urmarirea penala, fiecare prelungire neputand să depășească 30 de zile. Dispozitiile art. 140² se aplică în mod corespunzător. Durata maxima a masurii prevăzute în alin. 1 în cursul urmaririi penale este de un an. În mod excepțional, când pedeapsa prevăzută de lege este detentiunea pe viața sau inchisoarea de 10 ani ori mai mare, durata maxima a obligarii de a nu părăsi localitatea este de 2 ani.

(3) În caz de încălcare cu rea-credinta a masurii aplicate sau a obligațiilor, măsura obligarii de a nu părăsi localitatea va fi inlocuita cu măsura arestarii preventive, în condițiile prevăzute de lege. Organul de politie desemnat de organul judiciar care a dispus măsura verifica periodic respectarea masurii și a obligațiilor de către invinuit sau inculpat, iar în cazul în care constata încălcări ale acestora, sesizeaza de îndată procurorul, în cursul urmaririi penale, sau instanța, în cursul judecatii.

Secțiunea III¹ — Obligarea de a nu părăsi tara

Articolul 145¹

(1) Măsura obligarii de a nu părăsi tara consta în indatorirea impusa invinuitului sau inculpatului de procuror sau de judecator, în cursul urmaririi penale, ori de instanța de judecată, în cursul judecatii, de a nu părăsi tara fără incuviintarea organului care a dispus această măsură.

(2) Dispozitiile art. 145 se aplică în mod corespunzător și în cazul obligarii de a nu părăsi tara.

Secțiunea IV — Arestarea preventiva

Articolul 146

(11¹) În caz de respingere a propunerii de arestare preventiva, dacă sunt intrunite condițiile prevăzute de lege, judecatorul poate dispune măsura obligarii de a nu părăsi localitatea sau aceea de a nu părăsi tara.

(1) Dacă sunt intrunite condițiile prevăzute în art. 143 și exista vreunul dintre cazurile prevăzute în art. 148, procurorul, din oficiu sau la sesizarea organului de cercetare penala, când considera ca arestarea invinuitului este necesară în interesul urmaririi penale, numai după ascultarea acestuia în prezenta aparatorului, întocmește propunerea motivata de luare a masurii arestarii preventive a invinuitului.

(2) Dosarul, împreună cu propunerea de luare a masurii arestarii preventive, întocmită de procurorul care efectueaza sau supraveghează urmarirea penala, se prezinta presedintelui ori judecatorului delegat de acesta de la instanța careia i-ar reveni competența sa judece cauza în fond sau de la instanța corespunzătoare în grad acesteia în a carei circumscriptie se afla locul de detinere, locul unde s-a constatat savarsirea faptei prevăzute de legea penala ori sediul parchetului din care face parte procurorul care efectueaza sau supraveghează urmarirea penala.

(3) La prezentarea dosarului de către procuror, președintele instanței sau judecatorul delegat de acesta fixeaza ziua și ora de solutionare a propunerii de arestare preventiva, până la expirarea celor 24 de ore de retinere, în cazul în care invinuitul este retinut. Ziua și ora se comunică atât aparatorului ales sau numit din oficiu, cat și procurorului, acesta din urma fiind obligat să asigure prezenta în fața judecatorului a invinuitului retinut.

(4) Propunerea de arestare preventiva se solutioneaza în camera de consiliu de un singur judecator, indiferent de natura infractiunii.

(5) Invinuitul este adus în fața judecatorului și va fi asistat de aparator.

(6) Dispozitiile art. 149¹ alin. 6 și ale art. 150 se aplică în mod corespunzător.

(7) Participarea procurorului este obligatorie.

(8) După ascultarea invinuitului, judecatorul, de îndată, admite sau respinge propunerea de arestare preventiva, prin încheiere motivata.

(9) Dacă sunt intrunite condițiile prevăzute în alin. 1, judecatorul dispune, prin încheiere motivata, arestarea preventiva a invinuitului pe o durată ce nu poate depăși 10 zile.

(10) Totodata, judecatorul, admitand propunerea, emite, de urgenta, mandatul de arestare a invinuitului. Mandatul cuprinde în mod corespunzător mențiunile aratate în art. 151 alin. 3 lit. a)-c), e) și j), precum și numele și prenumele invinuitului și durata pentru care este dispusa arestarea preventiva a acestuia.

(11) Dispozitiile art. 152 alin. 1 se aplică în mod corespunzător.

(12) Împotriva incheierii se poate face recurs în termen de 24 de ore de la pronuntare, pentru cei prezenți, și de la comunicare, pentru cei lipsa.

Articolul 147

Instanța de judecată, în situațiile aratate în partea speciala, titlul II, poate dispune arestarea invinuitului în cazurile și condițiile prevăzute în art. 146. Când s-a dispus arestarea, președintele completului de judecată emite mandatul de arestare a invinuitului. Invinuitul arestat este trimis de îndată procurorului împreună cu mandatul de arestare.

Articolul 148

a¹) inculpatul a încălcat, cu rea-credinta, măsura obligarii de a nu părăsi localitatea sau tara ori oblibațiile care îi revin pe durata acestor măsuri;

(1) Măsura arestarii preventive a inculpatului poate fi luata dacă sunt intrunite condițiile prevăzute în art. 143 și exista vreunul dintre urmatoarele cazuri:

a) inculpatul a fugit ori s-a ascuns, în scopul de a se sustrage de la urmărire sau de la judecata, ori exista date ca va incerca sa fuga sau să se sustraga în orice mod de la urmarirea penala, de la judecata ori de la executarea pedepsei;

b) exista date ca inculpatul incearca sa zadarniceasca în mod direct sau indirect aflarea adevarului prin influentarea unei părți, a unui martor sau expert ori prin distrugerea, alterarea sau sustragerea mijloacelor materiale de proba;

c) exista date ca inculpatul pregătește savarsirea unei noi infractiuni;

d) inculpatul a savarsit cu intentie o noua infractiune;

e) exista date ca inculpatul exercita presiuni asupra persoanei vatamate sau ca incearca o înțelegere frauduloasa cu aceasta;

f) inculpatul a savarsit o infractiune pentru care legea prevede pedeapsa detentiunii pe viața sau pedeapsa inchisorii mai mare de 4 ani și exista probe ca lasarea sa în libertate prezinta un pericol concret pentru ordinea publică.

(2) În cazurile prevăzute în alin. 1 lit. a)-e), măsura arestarii preventive a inculpatului poate fi luata numai dacă pedeapsa prevăzută de lege este detentiunea pe viața sau inchisoarea mai mare de 4 ani.

Articolul 149

(1) Durata arestarii inculpatului în cursul urmaririi penale nu poate depăși 30 de zile, afară de cazul când ea este prelungita în condițiile legii. Termenul curge de la data emiterii mandatului, când arestarea a fost dispusa după ascultarea inculpatului, iar în cazul când arestarea a fost dispusa în lipsa acestuia, termenul curge de la data punerii în executare a mandatului de arestare.

(2) Când o cauza este trecuta pentru continuarea urmarii penale de la un organ de urmărire la altul, mandatul de arestare emis anterior ramine valabil. Durata arestarii se calculeaza potrivit dispozițiilor alineatului precedent.

(3) Abrogat.

Articolul 149¹

(1) Procurorul, din oficiu sau la sesizarea organului de cercetare penala, dacă sunt intrunite condițiile prevăzute în art. 143 și exista vreunul dintre cazurile prevăzute în art. 148, când considera ca în interesul urmaririi penale este necesară arestarea inculpatului, numai după ascultarea acestuia în prezenta aparatorului, întocmește propunerea motivata de luare a masurii arestarii preventive a inculpatului.

(2) Dosarul, împreună cu propunerea de luare a masurii arestarii preventive, întocmită de procurorul care supraveghează sau efectueaza urmarirea penala, se prezinta presedintelui ori judecatorului delegat de acesta de la instanța careia i-ar reveni competența sa judece cauza în fond sau de la instanța corespunzătoare în grad acesteia în a carei circumscriptie se afla locul de detinere, locul unde s-a constatat savarsirea faptei prevăzute de legea penala ori sediul parchetului din care face parte procurorul care efectueaza sau supraveghează urmarirea penala.

(3) Cu ocazia prezentarii dosarului de către procuror, președintele instanței sau judecatorul delegat de acesta fixeaza ziua și ora de solutionare a propunerii de arestare preventiva, până la expirarea mandatului de arestare preventiva a invinuitului devenit inculpat sau, dacă acesta este retinut, până la expirarea celor 24 de ore de retinere. Ziua și ora se comunică atât aparatorului ales sau numit din oficiu cat și procurorului, acesta din urma fiind obligat să asigure prezenta în fața judecatorului a inculpatului arestat sau retinut.

(4) Propunerea de arestare preventiva se solutioneaza în camera de consiliu de un singur judecator, indiferent de natura infractiunii.

(5) Inculpatul este adus în fața judecatorului și va fi asistat de aparator.

(6) În cazul în care inculpatul se afla în stare de retinere sau de arestare potrivit art. 146 și din cauza stării sănătății ori din cauza de forta majoră sau stare de necesitate nu poate fi adus în fața judecatorului, propunerea de arestare va fi examinata în lipsa inculpatului, în prezenta aparatorului, caruia i se da cuvantul pentru a formula concluzii.

(7) Dispozitiile art. 150 se aplică în mod corespunzător.

(8) Participarea procurorului este obligatorie.

(9) Judecatorul admite sau respinge propunerea de arestare preventiva, prin încheiere motivata.

(10) Dacă sunt intrunite condițiile prevăzute în alin. 1, judecatorul dispune, prin încheiere motivata, arestarea preventiva a inculpatului pe o durată care nu poate depăși 30 de zile.

(11) Arestarea inculpatului nu poate fi dispusa decat pentru zilele care au ramas după scaderea din 30 de zile a perioadei în care acesta a fost anterior retinut sau arestat. Arestarea preventiva a inculpatului se dispune înainte de expirarea duratei arestarii invinuitului.

(12) Dispozitiile art. 146 alin. 10 și 11¹ și ale art. 152 alin. 1 se aplică în mod corespunzător.

(13) Împotriva incheierii se poate face recurs, în termen de 24 de ore de la pronuntare, pentru cei prezenți, și de la comunicare, pentru cei lipsa.

(14) Dispozitiile alineatelor precedente se aplică și în cazul în care procurorul pune în miscare actiunea penala înainte de expirarea duratei mandatului de arestare a invinuitului. Mandatul de arestare a invinuitului inceteaza la data emiterii mandatului de arestare a inculpatului.

Articolul 150

(1) Măsura arestarii inculpatului poate fi luata numai după ascultarea acestuia de către procuror și de către judecator, afară de cazul când inculpatul este disparut, se afla în strainatate ori se sustrage de la urmărire sau de la judecata ori se afla în una dintre situațiile prevăzute în art. 149¹ alin. 6.

(2) În cazul în care inculpatul este disparut, se afla în strainatate ori se sustrage de la urmărire sau de la judecata, când mandatul a fost emis fără ascultarea inculpatului, acesta va fi ascultat imediat ce a fost prins ori s-a prezentat.

Articolul 151

(1) După intocmirea hotărârii prin care s-a dispus arestarea preventiva a inculpatului, judecatorul de la prima instanța sau, după caz, președintele completului de la instanța de recurs emite de îndată mandatul de arestare preventiva.

(2) Dacă prin aceeasi hotărâre s-a dispus arestarea mai multor inculpați, se emite mandat de arestare separat pentru fiecare dintre ei.

(3) În mandatul de arestare trebuie să se arate:

a) instanța care a dispus luarea masurii arestarii inculpatului;

b) data și locul emiterii;

c) numele, prenumele și calitatea persoanei care a emis mandatul de arestare;

d) datele privitoare la persoana inculpatului, prevăzute în art. 70, și codul numeric personal;

e) aratarea faptei ce formeaza obiectul inculparii și denumirea infractiunii;

f) incadrarea juridica a faptei și pedeapsa prevăzută de lege;

g) temeiurile concrete care determina arestarea;

h) ordinul de a fi arestat inculpatul;

i) indicarea locului unde urmeaza a fi detinut cel arestat;

j) semnatura judecatorului.

Articolul 152

(3¹) În vederea executarii mandatului de arestare preventiva, organul de politie poate patrunde în domiciliul sau reședința unei persoane fără invoirea acesteia, precum și în sediul unei persoane juridice fără invoirea reprezentantului legal al acesteia.

(1) Când mandatul de arestare a fost emis după ascultarea inculpatului, judecatorul care a emis mandatul inmaneaza un exemplar al mandatului persoanei arestate, iar un alt exemplar îl trimite organului de politie pentru a fi predat la locul de detinere o dată cu arestatul.

(2) Când măsura arestarii a fost dispusa în lipsa inculpatului potrivit art. 150, mandatul emis se inainteaza în dublu exemplar organului de politie, pentru executare.

(3) Organul de politie procedeaza la arestarea persoanei aratate în mandat, careia îi preda un exemplar al mandatului și o conduce la judecatorul care a emis mandatul.

(4) Judecatorul procedeaza la ascultarea inculpatului, iar dacă acesta ridica obiectii care necesita o rezolvare urgenta, fixeaza de îndată termen de judecată.

Articolul 153

(1) Dacă cel arestat ridica obiectii în contra executarii mandatului numai în ceea ce priveste identitatea, este condus în fața instanței locului unde a fost gasit, care, dacă este necesar, cere relatii judecatorului care a emis mandatul.

(2) Până la rezolvarea obiectiilor, instanța, dacă apreciaza că nu exista pericol de disparitie, dispune punerea în libertate a persoanei împotriva careia s-a executat mandatul.

(3) Dacă instanța constata ca persoana adusa nu este cea aratata în mandat, o pune imediat în libertate, iar dacă constata ca obiectiile sunt nefondate, dispune executarea mandatului, procedandu-se potrivit art. 152 alin. 3.

(4) În cazurile prevăzute în alin. 1-3, instanța dispune prin încheiere, ce se trimite și judecatorului care a emis mandatul.

Articolul 154

Când persoana mentionata în mandat nu a fost gasita, organul insarcinat cu executarea incheie un proces-verbal prin care constata aceasta și instiinteaza organul judiciar care a emis mandatul, precum și organele competente pentru darea în urmărire și în consemn la punctele de trecere a frontierei.

Articolul 155

(1) Arestarea inculpatului dispusa de instanța poate fi prelungita, în cursul urmaririi penale, motivat, dacă temeiurile care au determinat arestarea initiala impun în continuare privarea de libertate sau exista temeiuri noi care să justifice privarea de libertate.

(2) În cazul prevăzut în alin. 1, prelungirea duratei arestarii preventive a inculpatului poate fi dispusa de instanța careia i-ar reveni competența sa judece cauza în fond sau de instanța corespunzătoare în grad acesteia în a carei circumscriptie se afla locul de detinere, locul unde s-a constatat savarsirea faptei prevăzute de legea penala ori sediul parchetului din care face parte procurorul care efectueaza sau supraveghează urmarirea penala.

Articolul 156

(1) Prelungirea duratei arestarii preventive prevăzute în art. 155 se dispune pe baza propunerii motivate a procurorului care, după caz, efectueaza sau supraveghează urmarirea penala.

(2) În cazul în care procurorul supraveghează urmarirea penala, acesta va fi sesizat motivat de către organul de cercetare penala, în vederea formulării propunerii de prelungire, cu cel puțin 8 zile înainte de expirarea duratei arestarii preventive.

(3) Dacă arestarea a fost dispusa de o instanța inferioara celei competente sa acorde prelungirea, propunerea se inainteaza instanței competente.

(4) Abrogat.

(5) Când în aceeasi cauza se gasesc mai mulți inculpați arestati pentru care durata arestarii preventive expira la date diferite, procurorul care sesizeaza instanța pentru unul dintre inculpați va sesiza, totodata, instanța și cu privire la ceilalti inculpați.

Articolul 157

Abrogat · de M. Of. nr. 78/1997

Textul anterior abrogării nu este încă în istoricul acestui act.

Articolul 158

Abrogat cel târziu la 28 martie 2008

Text anterior abrogării — nu mai este în vigoare

Abrogat. Procedura prelungirii arestarii preventive dispuse în cursul urmaririi penale

Articolul 159

(1) Dosarul cauzei va fi depus la instanța, împreună cu propunerea de prelungire a arestarii preventive, întocmită de procurorul care efectueaza sau supraveghează urmarirea penala, cu cel puțin 5 zile înainte de expirarea duratei arestarii preventive, și va putea fi consultat de aparator.

(2) Propunerea de prelungire a arestarii se solutioneaza în camera de consiliu, de un singur judecator, indiferent de natura infractiunii.

(3) Inculpatul este adus în fața judecatorului și va fi asistat de aparator.

(4) În cazul în care inculpatul arestat se afla internat în spital și din cauza stării sănătății nu poate fi adus în fața judecatorului sau când, din cauza de forta majoră sau stare de necesitate, deplasarea sa nu este posibila, propunerea va fi examinata în lipsa inculpatului, dar numai în prezenta aparatorului, caruia i se da cuvantul pentru a pune concluzii.

(5) Participarea procurorului este obligatorie.

(6) În cazul în care judecatorul acorda prelungirea, aceasta nu va putea depăși 30 de zile.

(7) Judecatorul solutioneaza propunerea și se pronunță asupra prelungirii arestarii preventive, în termen de 24 de ore de la primirea dosarului, și comunică incheierea celor lipsa de la judecata în acelasi termen.

(8) Incheierea prin care s-a hotarat asupra prelungirii arestarii poate fi atacata cu recurs de procuror sau de inculpat în termen de 24 de ore de la pronuntare, pentru cei prezenți, sau de la comunicare, pentru cei lipsa. Recursul se solutioneaza înainte de expirarea duratei arestarii preventive dispuse anterior incheierii atacate.

(9) Recursul, declarat împotriva incheierii prin care s-a dispus prelungirea arestarii preventive, nu este suspensiv de executare.

(10) Dispozitiile art. 140³ alin. 3-7 și 9 se aplică în mod corespunzător la judecarea recursului.

(11) Măsura dispusa de judecator se comunică administrației locului de detinere, care este obligata sa o aduca la cunoștința inculpatului.

(12) Dacă incheierea judecatorului de la prima instanța nu este atacata cu recurs, instanța este obligata sa restituie dosarul organului de urmărire penala în termen de 24 de ore de la expirarea termenului de recurs.

(13) Judecatorul poate acorda și alte prelungiri, fiecare neputand depăși 30 de zile. Dispozitiile alineatelor precedente se aplică în mod corespunzător. Durata totala a arestarii preventive în cursul urmaririi penale nu poate depăși un termen rezonabil, și nu mai mult de 180 de zile.

Denumirea marginala a art. 159 a fost modificata de pct. 83 al art. I din LEGEA nr. 356 din 21 iulie 2006 , publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 677 din 7 august 2006.

Articolul 160

(1) Când procurorul dispune, prin rechizitoriu, trimiterea în judecata a inculpatului aflat în stare de arest, dosarul se inainteaza instanței competente cu cel puțin 5 zile înainte de expirarea mandatului de arestare sau, după caz, a duratei pentru care a fost dispusa prelungirea arestarii.

(2) Instanța, în camera de consiliu, procedeaza potrivit art. 300¹.

Articolul 160^a

(1) Arestarea preventiva a inculpatului poate fi dispusa în cursul judecatii, prin încheiere motivata, dacă sunt intrunite condițiile prevăzute în art. 143 și exista vreunul dintre cazurile prevăzute de art. 148.

(2) Incheierea poate fi atacata separat cu recurs. Termenul de recurs este de 24 de ore și curge de la pronuntare, pentru cei prezenți, și de la comunicare, pentru cei lipsa. Dosarul va fi inaintat instanței de recurs în termen de 24 de ore, iar recursul se judeca în 3 zile. Recursul declarat împotriva incheierii prin care s-a dispus arestarea nu este suspensiv de executare.

(3) Dispozitiile art. 151 se aplică și în cazul arestarii inculpatului în cursul judecatii.

(4) Fața de inculpatul care a mai fost anterior arestat în aceeasi cauza, în cursul urmaririi penale sau al judecatii, se poate dispune din nou această măsură, dacă au intervenit elemente noi care fac necesară privarea sa de libertate.

Articolul 160^b

(1) În cursul judecatii, instanța verifica periodic, dar nu mai tarziu de 60 de zile, legalitatea și temeinicia arestarii preventive.

(2) Dacă instanța constata ca arestarea preventiva este nelegala sau ca temeiurile care au determinat arestarea preventiva au incetat sau nu exista temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivata, revocarea arestarii preventive și punerea de îndată în libertate a inculpatului.

(3) Când instanța constata ca temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau ca exista temeiuri noi care justifica privarea de libertate, instanța dispune, prin încheiere motivata, menținerea arestarii preventive.

(4) Incheierea poate fi atacata cu recurs, prevederile art. 160^a alin. 2 aplicandu-se în mod corespunzător.

Articolul 160^c

Abrogat cel târziu la 18 decembrie 2007

Text anterior abrogării — nu mai este în vigoare

Abrogat. Arestarea și prelungirea arestarii inculpatului condamnat de instanța de fond

Articolul 160^d

Abrogat cel târziu la 24 iunie 2004

Text anterior abrogării — nu mai este în vigoare

Dacă inculpatul a fost condamnat de instanța de fond la pedeapsa închisorii sau detențiunii pe viața, dispunandu-se arestarea ori prelungirea arestării prin hotărâre, la termenul fixat conform art. 375 alin. 1 pentru judecarea apelului sau la termenul fixat conform art. 385¹² alin. 1 pentru judecarea recursului, instanța verifica, din oficiu, legalitatea arestării și dispune, prin încheiere motivată, prelungirea sau revocarea acestei măsuri. În cazul în care s-a dispus arestarea preventivă în cursul judecării apelului sau recursului, se aplică în mod corespunzător dispozițiile art. 160^b și ale art. 160^c alin. 1.

Secțiunea IV¹ — Dispozitii speciale pentru minori

Articolul 160^e

(1) Retinerea și arestarea preventiva a minorului se fac potrivit dispozițiilor prevăzute în secțiunile I, II și IV, cu derogarile și completările din prezenta secțiune.

(2) La stabilirea dispozițiilor aplicabile cu privire la măsura retinerii și arestarii preventive se are în vedere vârsta invinuitului sau inculpatului de la data la care se dispune asupra luării, prelungirii sau mentinerii masurii preventive.

Articolul 160^f — Retinerea minorului la dispoziția organului de cercetare penala sau a procurorului

(1) Minorilor retinuti sau arestati preventiv li se asigura, pe lângă drepturile prevăzute de lege pentru detinutii preventiv ce au depasit 18 ani, drepturi proprii și un regim special de detentie preventiva, în raport cu particularitatile varstei lor, astfel încât masurile privative de libertate, luate față de minori în scopul bunei desfășurări a procesului penal ori al impiedicarii sustragerii lor de la urmarirea penala, judecata ori de la executarea pedepsei, sa nu prejudicieze dezvoltarea fizica, psihica sau morala a minorului.

(2) Invinuitilor sau inculpatilor minori, retinuti ori arestati preventiv, li se asigura în toate cazurile asistența juridica obligatorie, organele judiciare fiind obligate sa ia măsuri pentru desemnarea unui aparator din oficiu dacă minorul nu și-a ales unul și pentru ca acesta să poată lua contact direct cu minorul arestat și sa comunice cu el.

(3) Atunci când se dispune retinerea sau arestarea preventiva a unui invinuit ori inculpat minor se incunostinteaza despre aceasta imediat, în cazul retinerii, și în termen de 24 de ore, în cazul arestarii, parintii, tutorele, persoana în ingrijirea sau supravegherea careia se afla minorul, alte persoane pe care le desemneaza acesta, iar în caz de arestare, și serviciul de reintegrare sociala a infractorilor și de supraveghere a executarii sanctiunilor neprivative de libertate de pe lângă instanța careia i-ar reveni sa judece în prima instanța cauza, consemnandu-se aceasta într-un proces-verbal.

(4) În timpul retinerii sau arestarii preventive, minorii se țin separat de majori, în locuri anume destinate minorilor arestati preventiv.

(5) Respectarea drepturilor și a regimului special prevăzute de lege pentru minorii retinuti sau arestati preventiv este asigurata prin controlul unui judecator anume desemnat de președintele instanței, prin vizitarea locurilor de detinere preventiva de către procuror, precum și prin controlul altor organisme abilitate de lege sa viziteze detinutii preventiv.

Articolul 160^g — Arestarea preventiva a minorului

(1) În mod cu totul excepțional, minorul între 14 și 16 ani, care raspunde penal, poate fi retinut la dispoziția procurorului sau a organului de cercetare penala, cu instiintarea și sub controlul procurorului, pentru o durată ce nu poate depăși 10 ore, dacă exista date certe ca minorul a comis o infractiune pedepsita de lege cu detentiunea pe viața sau inchisoare de 10 ani ori mai mare.

(2) Retinerea poate fi prelungita numai dacă se impune, prin ordonanța motivata, de procuror, pentru o durată de cel mult 10 ore.

Articolul 160^h

(1) Minorul între 14 și 16 ani nu poate fi arestat preventiv decat dacă pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta de care este invinuit este detentiunea pe viața sau inchisoarea de 10 ani ori mai mare și o alta măsura preventiva nu este suficienta.

(2) Durata arestarii inculpatului minor între 14 și 16 ani este, în cursul urmaririi penale, de cel mult 15 zile, iar verificarea legalității și temeiniciei arestarii preventive se efectueaza în cursul judecatii periodic, dar nu mai tarziu de 30 de zile. Prelungirea acestei măsuri în cursul urmaririi penale sau menținerea ei în cursul judecatii nu poate fi dispusa decat în mod excepțional. Arestarea preventiva a minorului în cursul urmaririi penale nu poate să depășească, în total, un termen rezonabil și nu mai mult de 60 de zile, fiecare prelungire neputand depăși 15 zile. În mod excepțional, când pedeapsa prevăzută de lege este detentiunea pe viața sau inchisoarea de 20 de ani sau mai mare, arestarea preventiva a inculpatului minor între 14 și 16 ani în cursul urmaririi penale poate fi prelungita până la 180 de zile.

(3) Inculpatul minor mai mare de 16 ani poate fi arestat preventiv în cursul urmaririi penale pe o durată de cel mult 20 de zile. Durata masurii preventive poate fi prelungita în cursul urmaririi penale, de fiecare data cu 20 de zile. Arestarea preventiva a inculpatului minor în cursul urmaririi penale nu poate să depășească, în total, un termen rezonabil și nu mai mult de 90 de zile. În mod excepțional, când pedeapsa prevăzută de lege este detentiunea pe viața sau inchisoarea de 10 ani ori mai mare, arestarea preventiva a inculpatului minor în cursul urmaririi penale poate fi prelungita până la 180 de zile. Verificarea legalității și temeiniciei arestarii preventive a inculpatului minor mai mare de 16 ani în cursul judecatii se efectueaza periodic, dar nu mai tarziu de 40 de zile.

(4) Durata arestarii invinuitului minor este de cel mult 3 zile.

Secțiunea V — Liberarea provizorie sub control judiciar și liberarea provizorie pe cautiune

Articolul 160¹

În tot cursul procesului penal, invinuitul sau inculpatul arestat preventiv poate cere punerea sa în libertate provizorie, sub control judiciar sau pe cautiune.

Articolul 160²

(3¹) Organul judiciar care a dispus măsura poate impune invinuitului sau inculpatului ca pe timpul liberarii provizorii să respecte una sau mai multe dintre urmatoarele obligații: (3²) În cuprinsul incheierii sunt menționate expres oblibațiile pe care invinuitul sau inculpatul trebuie să le respecte și se atrage atenția acestuia ca, în caz de încălcare cu rea-credinta a obligațiilor care îi revin, se va lua față de acesta măsura arestarii preventive.

(1) Liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracțiunilor savarsite din culpa, precum și în cazul infracțiunilor intentionate pentru care legea prevede pedeapsa inchisorii ce nu depășește 18 ani.

(2) Liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care exista date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe invinuit sau inculpat sa savarseasca alte infractiuni sau ca acesta va incerca sa zadarniceasca aflarea adevarului prin influentarea unor părți, martori sau experti, alterarea ori distrugerea mijloacelor de proba sau prin alte asemenea fapte.

(3) Pe timpul liberarii provizorii invinuitul sau inculpatul este obligat să respecte urmatoarele obligații:

a) sa nu depășească limita teritoriala fixata decat în condițiile stabilite de instanța;

b) să se prezinte la organul de urmărire penala sau, după caz, la instanța de judecată ori de cate ori este chemat;

c) să se prezinte la organul de politie desemnat cu supravegherea de instanța, conform programului de supraveghere întocmit de organul de politie sau ori de cate ori este chemat;

d) sa nu își schimbe locuinta fără incuviintarea instanței care a dispus măsura;

e) sa nu detina, sa nu foloseasca și sa nu poarte nicio categorie de arme.

a) sa poarte permanent un sistem electronic de supraveghere;

b) sa nu se deplaseze la anumite spectacole sportive ori culturale sau în orice alte locuri stabilite;

c) sa nu se apropie de persoana vatamata, membrii familiei acesteia, persoana împreună cu care a comis fapta, martori, experti ori alte persoane, stabilite de instanța, și sa nu comunice cu acestea direct sau indirect;

d) sa nu conduca niciun vehicul sau anumite vehicule stabilite;

e) sa nu se afle în locuinta persoanei vatamate;

f) sa nu exercite profesia, meseria sau sa nu desfasoare activitatea în exercitarea careia a savarsit fapta.

(4) Dispozitiile art. 145 alin. 2¹ se aplică în mod corespunzător.

Articolul 160²a

Liberarea provizorie sub control judiciar se dispune, atât în cursul urmaririi penale, cat și în cursul judecatii, de instanța de judecată. Organul care efectueaza controlul respectarii obligațiilor

Articolul 160²b

Controlul modului în care invinuitul sau inculpatul respecta oblibațiile stabilite de instanța revine judecatorului delegat cu executarea, precum și procurorului și organului de politie.

Articolul 160³

Controlul judiciar instituit de instanța poate fi oricand modificat sau ridicat de aceasta, în total sau în parte, pentru motive temeinice.

Articolul 160⁴

(1) Liberarea provizorie pe cautiune se poate acorda de instanța de judecată, atât în cursul urmaririi penale, cat și al judecatii, la cerere, când s-a depus cautiunea și sunt indeplinite condițiile prevăzute în art. 160² alin. 1 și 2.

(2) Pe timpul liberarii provizorii, invinuitul sau inculpatul este obligat să respecte oblibațiile care îi revin potrivit art. 160² alin. 3 și 3¹. Dispozitiile art. 160² alin. 3² se aplică în mod corespunzător.

(3) Dispozitiile art. 160² alin. 4 se aplică în mod corespunzător.

Articolul 160⁵ — 3. Dispozitii comune

(1) Cautiunea garanteaza respectarea de către invinuit sau inculpat a obligațiilor care îi revin în timpul liberarii provizorii.

(2) Cuantumul cautiunii este de cel puțin 1.000 lei și consemnarea să se poate face fie prin depunerea sumei de bani stabilita de către instanța, fie prin constituirea unei garantii reale imobiliare la dispoziția instanței care a stabilit cautiunea.

(3) Consemnarea cautiunii se face pe numele invinuitului sau inculpatului și la dispoziția instanței care a stabilit cuantumul cautiunii.

(4) Cautiunea se restituie când:

a) se revoca liberarea provizorie pentru cazul prevăzut în art. 160¹⁰ alin. 1 lit. a);

b) se constata de instanța, prin încheiere, că nu mai exista temeiurile care au justificat măsura arestarii preventive;

c) se dispune scoaterea de sub urmărire penala, încetarea urmaririi penale, achitarea sau încetarea procesului penal;

d) se pronunță pedeapsa amenzii sau pedeapsa inchisorii cu suspendarea condiționată a executarii ori cu suspendarea executarii sub supraveghere sau cu executarea la locul de muncă;

e) se dispune condamnarea la pedeapsa inchisorii;

f) cererea de liberare provizorie a fost respinsa potrivit art. 160⁸a alin. 6.

(5) Cautiunea nu se restituie, în cazul prevăzut la lit. e), când liberarea provizorie s-a revocat potrivit dispozițiilor art. 160¹⁰ alin. 1 lit. b). Cautiunea se face venit la bugetul de stat, la raminerea definitivă a hotărârii de condamnare.

(6) În cazurile prevăzute la lit. b)-e) se dispune și încetarea stării de liberare provizorie.

Cererea de liberare provizorie și organul competent sa o rezolve

Articolul 160⁶

(4¹) În cursul urmăririi penale, cererea de liberare provizorie se soluționează de un singur judecător, indiferent de natura cauzei.

(1) Cererea de liberare provizorie poate fi facuta, atât în cursul urmaririi penale, cat și în cursul judecatii, de către invinuit sau inculpat, sotul ori rudele apropiate ale acestuia.

(2) Cererea trebuie să cuprindă numele, prenumele, domiciliul și calitatea persoanei care o face, precum și mențiunea cunoasterii dispozițiilor legii privitoare la cazurile de revocare a liberarii provizorii.

(3) În cazul liberarii provizorii pe cautiune, cererea trebuie să cuprindă și obligația depunerii cautiunii și mențiunea cunoasterii dispozițiilor legii privind cazurile de nerestituire a cautiunii.

(4) Rezolvarea cererii, în cursul urmaririi penale, revine instanței careia i-ar reveni competența sa judece cauza în fond, iar în cursul judecatii, instanței sesizate cu judecarea cauzei.

(5) Cererea depusa la organul de cercetare penala, la procuror ori la administratia locului de detinere se inainteaza, în termen de 24 de ore, instanței competente.

Articolul 160⁷

(1) Instanța verifica dacă cererea de liberare provizorie cuprinde mențiunile prevăzute în art. 160⁶ alin. 2 și 3 și, dacă este cazul, ia măsuri pentru completarea acesteia.

(2) Când cererea este facuta de o altă persoană decat invinuitul sau inculpatul, din cele aratate în art. 160⁶ alin. 1, instanța îl intreaba pe invinuit sau pe inculpat dacă își insuseste cererea, iar declaratia acestuia se consemneaza pe cerere.

Articolul 160⁸ — Solutionarea cererii

(1) Instanța examineaza, de urgenta, cererea, verificand dacă sunt indeplinite condițiile prevăzute de lege pentru admisibilitatea în principiu a acesteia.

(2) În cazul cererii de liberare pe cautiune, dacă instanța constata ca sunt indeplinite condițiile prevăzute de lege, stabileste cuantumul cautiunii și termenul în care cautiunea trebuie depusa, incunostintand despre aceasta persoana care a facut cererea. După depunerea dovezii de consemnare a cautiunii, instanța admite în principiu cererea și fixeaza termenul pentru solutionarea ei.

(3) Dacă nu sunt indeplinite condițiile prevăzute de lege și dovada de consemnare a cautiunii nu a fost depusa, cererea se respinge.

Articolul 160⁸a

(1) Solutionarea cererii se face după ascultarea invinuitului sau a inculpatului, a concluziilor aparatorului, precum și ale procurorului.

(2) În cazul în care se constată că sunt indeplinite condițiile prevăzute de lege și cererea este intemeiata, instanța admite cererea și dispune punerea în libertate provizorie a invinuitului sau inculpatului.

(3) Instanța, în cazul admiterii cererii de liberare provizorie, stabileste și oblibațiile ce urmeaza a fi respectate de invinuit sau inculpat.

(4) Copia dispozitivului incheierii rămase definitive ori un extras al acesteia se trimite administrației locului de detinere și organului de politie în a cărui circumscriptie locuieste invinuitul sau inculpatul. Persoanele interesate se incunostinteaza.

(5) Administratia locului de detinere este obligata sa ia măsuri pentru punerea de îndată în libertate a invinuitului sau inculpatului.

(6) În cazul în care nu sunt indeplinite condițiile prevăzute de lege, când cererea este neintemeiata sau când aceasta a fost facuta de către o altă persoană și nu a fost insusita de invinuit sau de inculpat, instanța respinge cererea.

Articolul 160⁹

(1) Împotriva incheierii prin care s-a admis ori s-a respins cererea de liberare provizorie se poate face recurs de către invinuit sau inculpat ori de către procuror, la instanța superioara.

(2) Termenul de recurs este de 24 de ore și curge de la pronuntare, pentru cei prezenți, și de la comunicare, pentru cei lipsa.

(3) Dosarul va fi inaintat instanței de recurs în termen de 24 de ore.

(4) Recursul se judeca în termen de doua zile.

(5) Abrogat.

(6) Invinuitul sau inculpatul este adus la judecarea recursului. Participarea procurorului este obligatorie.

(7) Instanța se pronunță în aceeasi zi asupra admiterii sau respingerii recursului.

(8) Recursul împotriva incheierii prin care s-a respins cererea de liberare provizorie nu este suspensiv de executare.

(9) Dosarul se restituie în termen de 24 de ore de la solutionarea recursului.

(10) Dispozitiile alineatelor precedente se aplică în mod corespunzător și în cazul modificarii sau ridicarii controlului judiciar.

Articolul 160¹⁰

(1) Liberarea provizorie poate fi revocata dacă:

a) se descopera fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la data admiterii cererii de liberare provizorie și care justifica arestarea invinuitului sau inculpatului;

b) invinuitul sau inculpatul nu respecta, cu rea-credinta, oblibațiile ce-i revin potrivit art. 160² alin. 3 și 3¹ și art. 160⁴ alin. 2 sau incearca sa zadarniceasca aflarea adevarului ori savarseste din nou, cu intentie, o infractiune pentru care este urmarit sau judecat.

(2) Revocarea liberarii provizorii se dispune de instanța, prin încheiere, cu ascultarea invinuitului sau inculpatului asistat de aparator. Revocarea se dispune și în lipsa invinuitului sau inculpatului, când acesta, fără motive temeinice, nu se prezinta la chemarea facuta.

(3) În caz de revocare a liberarii provizorii, instanța dispune arestarea preventiva a invinuitului sau inculpatului și emite un nou mandat de arestare.

(4) Împotriva incheierii instanței prin care s-a dispus revocarea liberarii provizorii se poate face recurs.

(5) Dispozitiile art. 160⁹ se aplică în mod corespunzător.

Capitolul II — ALTE MASURI PROCESUALE
Secțiunea I — Luarea masurilor de ocrotire și de siguranță

Articolul 161

Când măsura retinerii sau a arestarii preventive a fost luata față de un invinuit sau inculpat în a cărui ocrotire se afla un minor, o persoană pusa sub interdictie, o persoană careia i s-a instituit curatela, ori o persoană care datorita virstei, bolii sau altei cauze are nevoie de ajutor, trebuie să fie instiintata autoritatea competentă în vederea luării masurilor de ocrotire. Obligația de incunostintare revine organului judiciar care a luat măsura retinerii ori a arestarii preventive.

Articolul 162

(1¹) Instanța dispune luarea masurilor de siguranță prevăzute în alin. 1 numai după ascultarea invinuitului ori inculpatului și în prezenta aparatorului și a procurorului.

(1) Dacă procurorul care efectueaza sau supraveghează urmarirea penala constata, în cursul urmaririi penale, ca invinuitul sau inculpatul se afla în vreuna dintre situațiile aratate în art. 113 sau 114 din Codul penal, sesizeaza instanța care, dacă este cazul, dispune luarea, în mod provizoriu, a masurii de siguranță corespunzătoare. În cursul urmaririi penale, măsura de siguranță poate fi dispusa pe o durată ce nu poate depăși 180 de zile. În cursul judecatii, măsura de siguranță corespunzătoare este dispusa, de asemenea, în mod provizoriu de instanța de judecată.

(2) Instanța ia măsuri pentru aducerea la indeplinire a internarii medicale provizorii și, totodata, sesizeaza comisia medicală competența sa avizeze internarea bolnavilor mintali și a toxicomanilor periculosi.

(3) Măsura internarii provizorii dureaza până la confirmarea acesteia de către instanța de judecată.

(4) Confirmarea se face pe baza avizului comisiei medicale, care trebuie comunicat instanței în termen de 45 de zile de la sesizarea comisiei. Nerespectarea acestui termen constituie abatere judiciara și se sancționează conform art. 198 alin. 3.

(5) În cazul în care s-a dispus internarea medicală, se vor lua și masurile prevăzute în art. 161.

(6) Hotărârea instanței de judecată prin care s-a confirmat măsura internarii poate fi atacata separat cu recurs. Recursul nu suspenda executarea.

Secțiunea II — Masurile asiguratorii, restituirea lucrurilor și restabilirea situației anterioare savirsirii infractiunii

Articolul 163

(1) Masurile asiguratorii se iau în cursul procesului penal de procuror sau de instanța de judecată și constau în indisponibilizarea, prin instituirea unui sechestru, a bunurilor mobile și imobile, în vederea confiscarii speciale, a repararii pagubei produse prin infractiune, precum și pentru garantarea executarii pedepsei amenzii.

(2) Masurile asiguratorii în vederea repararii pagubei se pot lua asupra bunurilor invinuitului sau inculpatului și ale persoanei responsabile civilmente, până la concurenta valorii probabile a pagubei.

(3) Masurile asiguratorii pentru garantarea executarii pedepsei amenzii se iau numai asupra bunurilor invinuitului sau inculpatului.

(4) Nu pot fi sechestrate bunuri care apartin unei unități dintre cele la care se referă art. 145 din Codul penal, precum și cele exceptate de lege.

(5) Masurile asiguratorii în vederea repararii pagubei se pot lua la cererea părții civile sau din oficiu.

(6) Luarea masurilor asiguratorii este obligatorie:

a) abrogata;

b) în cazul în care cel vatamat este o persoană lipsita de capacitate de exercitiu sau cu capacitatea de exercitiu restrinsa.

A se vedea și DECIZIA nr. 191 din 12 octombrie 2000, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 665 din 16 decembrie 2000.

Articolul 164

(1) Ordonanța de luare a masurii asiguratorii se aduce la indeplinire de către organul de urmărire penala care a luat măsura.

(2) Incheierea instanței judecătorești prin care s-a dispus luarea masurii asiguratorii se aduce la indeplinire prin executorul judecătoresc.

(3) Masurile asiguratorii dispuse de procuror sau de instanța de judecată pot fi aduse la indeplinire și prin organele proprii de executare ale unității pagubite, în cazul în care aceasta este una dintre cele la care se referă art. 145 din Codul penal.

(4) În cazurile în care urmarirea penala se efectueaza de către procuror, acesta poate dispune ca măsura asiguratorie luata să fie adusa la indeplinire de către secretarul parchetului.

Articolul 165

(1) Organul care procedeaza la aplicarea sechestrului este obligat sa identifice și sa evalueze bunurile sechestrate, putind recurge în caz de necesitate și la experti.

(2) Bunurile perisabile, obiectele din metale sau pietre pretioase, mijloacele de plată straine, titlurile de valoare interne, obiectele de arta și de muzeu, colectiile de valoare, precum și sumele de bani care fac obiectul sechestrului, vor fi ridicate în mod obligatoriu.

(3) Bunurile perisabile se predau unităților comerciale cu capital majoritar de stat, potrivit profilului activității, care sunt obligate să le primeasca și să le valorifice de îndată.

(4) Metalele sau pietrele pretioase ori obiectele confectionate cu acestea și mijloacele de plată straine se depun la cea mai apropiata institutie bancara competența.

(5) Titlurile de valoare interne, obiectele de arta sau de muzeu și colectiile de valoare se predau spre pastrare instituțiilor de specialitate.

(6) Obiectele prevăzute în alin. 4 și 5 se predau în termen de 48 de ore de la ridicare. Dacă obiectele sunt strict necesare urmaririi penale, depunerea se face ulterior, dar nu mai tirziu de 48 de ore de la rezolvarea cauzei de către procuror, după terminarea urmaririi penale.

(7) Obiectele sechestrate se păstrează până la ridicarea sechestrului.

(8) Sumele de bani rezultate din valorificarea facuta potrivit alin. 3 și 7, precum și sumele de bani ridicate potrivit alin. 2, se consemneaza, după caz, pe numele invinuitului, inculpatului sau persoanei responsabile civilmente, la dispoziția organului care a dispus instituirea sechestrului, caruia i se preda recipisa de consemnare a sumei, în termen de cel mult trei zile de la ridicarea banilor ori de la valorificarea bunurilor.

(9) Dacă exista pericol de instrainare, celelalte bunuri mobile sechestrate vor fi puse sub sigiliu sau ridicate, putindu-se numi un custode.

Articolul 166

(1¹) În procesul-verbal prevăzut la alin. 1 se menționează și faptul că părțile au fost încunoștințate că:

(1) Organul care aplica sechestru incheie proces-verbal despre toate actele efectuate potrivit art. 165, descriind amanuntit bunurile sechestrate, cu indicarea valorii lor. În procesul-verbal se arata bunurile exceptate de lege de la urmărire, gasite la persoana careia i s-a aplicat sechestru. De asemenea, se consemneaza obiectiile părților sau ale altor persoane interesate.

a) pot solicita valorificarea bunului sau bunurilor sechestrate, în temeiul art. 168¹ alin. 1;

b) în cursul procesului penal, înainte de pronunțarea unei hotărâri judecătorești, bunurile mobile asupra cărora s-a instituit sechestrul asigurător pot fi valorificate de către organul judiciar, chiar și fără consimțământul proprietarului, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 168¹ alin. 2.

(2) Un exemplar de pe procesul-verbal se lasă persoanei careia i s-a aplicat sechestrul, iar în lipsa, celor cu care locuieste, administratorului, portarului, ori celui care în mod obisnuit îl inlocuieste sau unui vecin. În cazul când parte din bunuri ori totalitatea lor au fost predate unui custode, se lasă acestuia o copie de pe procesul-verbal. Un exemplar se inainteaza și organului care a dispus luarea masurii asiguratorii, în termen de 24 de ore de la incheierea procesului-verbal.

(3) Pentru bunurile imobile sechestrate, organul care a dispus instituirea sechestrului cere organului competent luarea inscriptiei ipotecare asupra bunurilor sechestrate, anexind copii de pe actul prin care s-a dispus sechestrul și un exemplar al procesului-verbal de sechestru.

Articolul 167

Sumele de bani datorate cu orice titlu invinuitului, inculpatului sau părții responsabile civilmente de către o a treia persoana, ori de către cel pagubit, sunt poprite în miinile acestora și în limitele prevăzute de lege, de la data primirii actului prin care se infiinteaza sechestrul. Aceste sume vor fi consemnate de debitori, după caz, la dispoziția organului care a dispus poprirea sau a organului de executare, în termen de cinci zile de la scadenta, recipisele urmind a fi predate aceluiasi organ în 24 de are de la consemnare.

Articolul 168

(1) În contra masurii asiguratorii luate și a modului de aducere la indeplinire a acesteia, invinuitul sau inculpatul, partea responsabila civilmente, precum și orice altă persoană interesata se pot plange procurorului sau instanței de judecată, în orice faza a procesului penal.

(2) Hotărârea instanței de judecată poate fi atacata separat cu recurs. Recursul nu suspenda executarea.

(3) După solutionarea definitivă a procesului penal, dacă nu s-a facut plingere împotriva aducerii la indeplinire a masurii asiguratorii, se poate face contestație potrivit legii civile.

Articolul 168¹

În cursul procesului penal, înainte de pronunțarea unei hotărâri definitive, organul de urmărire penală sau instanța de judecată care a instituit sechestrul poate dispune de îndată valorificarea bunurilor mobile sechestrate, la cererea proprietarului bunurilor sau atunci când există acordul acestuia. În cursul procesului penal, înainte de pronunțarea unei hotărâri definitive, atunci când nu există acordul proprietarului, bunurile mobile asupra cărora s-a instituit sechestrul asigurător pot fi valorificate, în mod excepțional, în următoarele situații: În cursul procesului penal, înainte de pronunțarea unei hotărâri definitive, atunci când sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții: proprietarul nu a putut fi identificat și valorificarea nu se poate face potrivit alin. 2, autovehiculele ori mijloacele de transport asupra cărora s-a instituit sechestrul asigurător pot fi valorificate în următoarele situații:

a) atunci când, în termen de un an de la data instituirii sechestrului, valoarea bunurilor sechestrate s-a diminuat în mod semnificativ, respectiv cu cel puțin 40% în raport cu valoarea din momentul dispunerii măsurii asigurătorii. Dispozițiile art. 165 alin. 1 se aplică în mod corespunzător și în acest caz;

b) atunci când există riscul expirării termenului de garanție sau când sechestrul asigurător s-a aplicat asupra unor animale sau păsări vii;

c) atunci când sechestrul asigurător s-a aplicat asupra produselor inflamabile sau petroliere;

d) atunci când sechestrul asigurător s-a aplicat asupra unor bunuri a căror depozitare sau întreținere necesită cheltuieli disproporționate în raport cu valoarea bunului.

a) atunci când acestea au fost folosite, în orice mod, la săvârșirea unei infracțiuni;

b) dacă de la data instituirii măsurii asigurătorii asupra acestor bunuri a trecut o perioadă de un an sau mai mare.

Sumele de bani rezultate din valorificarea bunurilor mobile făcută potrivit alin. 1 și 2 se consemnează pe numele învinuitului, inculpatului sau al persoanei responsabile civilmente, la dispoziția organului judiciar care a dispus sechestrul. Prevederile art. 165 alin. 8 se aplică în mod corespunzător. Sumele de bani rezultate din valorificarea bunurilor mobile făcută potrivit alin. 3 se consemnează pe numele făptuitorului, învinuitului, inculpatului sau al persoanei responsabile civilmente ori, după caz, într-un cont special constituit în acest sens, potrivit dispozițiilor legale în vigoare, la dispoziția organului judiciar care a dispus sechestrul. Prevederile art. 165 alin. 8 se aplică în mod corespunzător.

Articolul 168²

În cursul urmăririi penale, atunci când nu există acordul proprietarului, dacă procurorul care a instituit sechestrul apreciază că se impune valorificarea bunurilor mobile sechestrate, se fixează un termen, care nu poate fi mai scurt de 10 zile, la care sunt chemate părțile, precum și custodele bunurilor, atunci când a fost desemnat unul. La termenul fixat se aduce la cunoștința părților și a custodelui faptul că se intenționează valorificarea bunurilor mobile sechestrate și li se pune în vedere că au dreptul de a face observații sau cereri legate de bunurile ce urmează a fi valorificate. După examinarea obiecțiilor și cererilor făcute de părți sau custode, procurorul dispune prin ordonanță asupra valorificării bunurilor mobile prevăzute la art. 168¹ alin. 2. Lipsa părților legal citate nu împiedică desfășurarea procedurii. Împotriva ordonanței prin care s-a dispus valorificarea bunurilor mobile sechestrate părțile, custodele, precum și orice altă persoană interesată pot face plângere la instanța competentă să soluționeze cauza în primă instanță, în termen de 10 zile. Termenul prevăzut la alin. 3 curge de la comunicare, în cazul părților și al custodelui, sau de la data când au luat la cunoștință, în cazul altor persoane. Plângerea împotriva ordonanței suspendă executarea. Judecarea cauzei se face de urgență și cu precădere, iar hotărârea instanței prin care s-a soluționat contestația este definitivă.

Articolul 168³

În cursul judecății, instanța de judecată, din oficiu sau la cererea procurorului, a uneia dintre părți sau a custodelui, poate dispune asupra valorificării bunurilor mobile sechestrate. În acest scop, instanța de judecată fixează un termen, care nu poate fi mai scurt de 10 zile, la care sunt citate părțile, precum și custodele bunurilor, atunci când a fost desemnat unul. La termenul fixat se pune în discuția părților, în ședință publică, valorificarea bunurilor mobile sechestrate și li se pune în vedere faptul că au dreptul de a face observații sau cereri legate de acestea. Lipsa părților legal citate nu împiedică desfășurarea procedurii. Asupra valorificării bunurilor mobile sechestrate, precum și cu privire la cererile prevăzute la alin. 2, instanța de judecată dispune prin încheiere. Încheierea instanței este definitivă.

Articolul 168⁴

Împotriva modului de ducere la îndeplinire a ordonanței sau, după caz, a încheierii de valorificare a bunurilor mobile sechestrate învinuitul sau inculpatul, partea responsabilă civilmente, custodele, precum și orice altă persoană interesată pot formula, în cursul procesului penal, plângere la instanța competentă să soluționeze cauza în primă instanță. Plângerea prevăzută la alin. 1 se face în termen de 15 zile de la îndeplinirea actului contestat. Instanța soluționează plângerea de urgență și cu precădere, în ședință publică, cu citarea părților, prin încheiere definitivă. După soluționarea definitivă a procesului penal, dacă nu s-a făcut plângere împotriva modului de ducere la îndeplinire a ordonanței sau, după caz, a încheierii de valorificare a bunurilor mobile sechestrate, se poate face contestație potrivit legii civile.

Articolul 169

(1) Dacă procurorul sau instanța de judecată constata ca lucrurile ridicate de la invinuit ori inculpat, sau de la orice persoană care le-a primit spre a le pastra, sunt proprietatea persoanei vatamate ori au fost luate pe nedrept din posesia sau detinerea sa, dispune restituirea acestor lucruri persoanei vatamate. Orice altă persoană care pretinde un drept asupra lucrurilor ridicate poate cere, potrivit dispozițiilor art. 168, stabilirea acestui drept și restituirea.

(2) Restituirea lucrurilor ridicate are loc numai dacă prin aceasta nu se stinghereste aflarea adevarului și justa solutionare a cauzei și cu obligația pentru cel caruia îi sunt restituite să le pastreze până la raminerea definitivă a hotărârii.

Articolul 170

Procurorul sau instanța de judecată poate lua măsuri de restabilire a situației anterioare savarsirii infractiunii, când schimbarea acelei situații a rezultat în mod vadit din comiterea infractiunii, iar restabilirea este posibila.

Titlul V — ACTE PROCESUALE ȘI PROCEDURALE COMUNE
Capitolul I — ASISTENȚA JURIDICA ȘI REPREZENTAREA

Articolul 171

(4¹) Când asistența juridica este obligatorie, dacă aparatorul ales nu se prezinta nejustificat la data stabilita pentru efectuarea unui act de urmărire penala sau la termenul de judecată fixat și nici nu asigura substituirea, pleaca sau refuza să efectueze apararea, organul judiciar ia măsuri pentru desemnarea unui aparator din oficiu care să-l inlocuiasca, acordandu-i timpul necesar pentru pregătirea apararii. În cursul judecatii, după începerea dezbaterilor, când asistența juridica este obligatorie, dacă aparatorul ales lipseste, nejustificat, la termenul de judecată și nu asigura substituirea, instanța ia măsuri pentru desemnarea unui aparator din oficiu care să-l inlocuiasca, acordând un termen de minimum 3 zile pentru pregătirea apararii.

(1) Invinuitul sau inculpatul are dreptul să fie asistat de aparator în tot cursul urmaririi penale și al judecatii, iar organele judiciare sunt obligate să-i aduca la cunoștința acest drept.

(2) Asistența juridica este obligatorie când invinuitul sau inculpatul este minor, internat într-un centru de reeducare sau într-un institut medical educativ, când este retinut sau arestat chiar în alta cauza, când față de acesta a fost dispusa măsura de siguranță a internarii medicale sau obligarea la tratament medical chiar în alta cauza ori când organul de urmărire penala sau instanța apreciaza ca invinuitul ori inculpatul nu și-ar putea face singur apararea, precum și în alte cazuri prevăzute de lege.

(3) În cursul judecatii, asistența juridica este obligatorie și în cauzele în care legea prevede pentru infractiunea savarsita pedeapsa detentiunii pe viața sau pedeapsa inchisorii de 5 ani sau mai mare.

(4) Când asistența juridica este obligatorie, dacă invinuitul sau inculpatul nu și-a ales un aparator, se iau măsuri pentru desemnarea unui aparator din oficiu.

(5) Delegatia aparatorului desemnat din oficiu inceteaza la prezentarea aparatorului ales.

(6) Dacă la judecarea cauzei aparatorul lipseste și nu poate fi inlocuit în condițiile alin. 4¹, cauza se amana.

Articolul 172

(1) În cursul urmăririi penale, apărătorul învinuitului sau inculpatului are dreptul să asiste la efectuarea oricărui act de urmărire penală și poate formula cereri și depune memorii. Lipsa apărătorului nu împiedică efectuarea actului de urmărire penală, dacă există dovada că apărătorul a fost încunoștințat de data și ora efectuării actului. Încunoștințarea se face prin notificare telefonică, fax, internet sau prin alte asemenea mijloace, încheindu-se în acest sens un proces-verbal.

(2) Când asistența juridica este obligatorie, organul de urmărire penala va asigura prezenta aparatorului la ascultarea invinuitului sau inculpatului.

(3) În cazul în care aparatorul invinuitului sau inculpatului este prezent la efectuarea unui act de urmărire penala, se face mențiune despre aceasta, iar actul este semnat și de aparator.

(4) Persoana retinuta sau arestata are dreptul sa ia contact cu aparatorul, asigurandu-i-se confidentialitatea convorbirilor.

(5) Abrogat.

(6) Aparatorul are dreptul de a se plange, potrivit art. 275, dacă cererile sale nu au fost acceptate; în situațiile prevăzute în alin. 2 și 4, procurorul este obligat sa rezolve plangerea în cel mult 48 de ore.

(7) În cursul judecatii, aparatorul are dreptul sa asiste pe inculpat, sa exercite drepturile procesuale ale acestuia, iar în cazul când inculpatul este arestat, sa ia contact cu acesta.

(8) Aparatorul ales sau desemnat din oficiu este obligat să asigure asistența juridica a invinuitului sau inculpatului. Pentru nerespectarea acestei obligații, organul de urmărire penala sau instanța de judecată poate sesiza conducerea baroului de avocati, spre a lua măsuri.

Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept. În consecință, prevederile de mai sus din cuprinsul art. 172 alin. 1 teza intâi din Codul de procedură penală, au fost suspendate în perioada 18 decembrie 2007-31 ianuarie 2008, iar începând cu data de 1 februarie 2008 acestea și-au încetat efectele juridice.

Articolul 173

(1) Aparatorul părții vatamate, al părții civile și al părții responsabile civilmente are dreptul sa asiste la efectuarea oricărui act de urmărire penala care implica audierea sau prezenta părții careia îi asigura apararea și poate formula cereri și depune memorii.

(2) În cursul judecatii, aparatorul exercita drepturile părții pe care o asista.

(3) Când organul judiciar apreciaza ca din anumite motive partea vatamata, partea civila sau partea responsabila civilmente nu și-ar putea face singura apararea, dispune din oficiu sau la cerere luarea masurilor pentru desemnarea unui aparator.

Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept. În consecință, prevederile de mai sus din cuprinsul art. 173 alin. 1 din Codul de procedură penală, au fost suspendate în perioada 18 decembrie 2007-31 ianuarie 2008, iar începând cu data de 1 februarie 2008 acestea și-au încetat efectele juridice.

Articolul 174

(1) În cursul judecatii invinuitul și inculpatul, precum și celelalte părți pot fi reprezentati, cu excepția cazurilor în care prezenta invinuitului sau inculpatului este obligatorie.

(2) În cazurile în care legea admite reprezentarea invinuitului sau inculpatului, instanța de judecată, când apreciaza necesară prezenta invinuitului sau inculpatului, dispune aducerea lui.

(3) În cazul în care un număr mare de persoane care nu au interese contrarii s-au constituit parte civilă, acestea pot desemna o persoană care să le reprezinte interesele în cadrul procesului penal. În cazul în care părțile civile nu și-au desemnat un reprezentant comun, pentru buna desfășurare a procesului penal, procurorul sau instanța de judecată poate desemna, prin rezoluție, respectiv prin încheiere motivată, un avocat din oficiu pentru a le reprezenta interesele. Încheierea sau rezoluția va fi comunicată părților civile, care trebuie să încunoștințeze procurorul sau instanța de refuzul lor de a fi reprezentați prin avocatul desemnat din oficiu.

(4) În cazul în care prin fapta penală s-au adus vătămări unui număr mare de părți vătămate, constituite sau nu părți civile, care nu au interese contrarii, acestea pot desemna o persoană care să le reprezinte interesele în cadrul procesului penal. În cazul în care părțile vătămate nu și-au desemnat un reprezentant comun, pentru buna desfășurare a procesului penal, procurorul sau instanța de judecată poate desemna, prin rezoluție, respectiv prin încheiere motivată, un avocat din oficiu pentru a le reprezenta interesele.

(5) Dovada mandatului se va face în condițiile legii.

(6) În cazurile prevăzute la alin. 3 și 4, toate actele de procedură comunicate reprezentantului sau de care reprezentantul a luat cunoștință sunt prezumate a fi cunoscute de persoanele reprezentate."

A se vedea și DECIZIA CURTII CONSTITUTIONALE nr. 145 din 14 iulie 2000, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 665 din 16 decembrie 2000.

Capitolul II — CITAREA, COMUNICAREA ACTELOR PROCEDURALE, MANDATUL DE ADUCERE

Articolul 175

Chemarea unei persoane în fața organului de urmărire penala sau a instanței de judecată se face prin citatie scrisa. Citarea se poate face și prin nota telefonica sau telegrafica. Citatiile se inmineaza de agenti anume insarcinati cu indeplinirea acestei atribuții sau prin mijlocirea serviciului postal.

Articolul 176

În citatie se menționează, când este cazul, orice alte date necesare pentru stabilirea adresei celui citat;

(1) Citatia este individuala și trebuie să cuprindă urmatoarele mențiuni:

a) denumirea organului de urmărire penala sau a instanței de judecată care emite citatia, sediul sau, data emiterii și numărul dosarului;

b) numele, prenumele celui citat, calitatea în care este citat și indicarea obiectului cauzei;

c) adresa celui citat, care trebuie să cuprindă în orașe și municipii: localitatea, județul, strada, numărul și apartamentul unde locuieste, iar în comune: județul, comuna și satul.

d) ora, ziua, luna și anul, locul de infatisare, precum și invitarea celui citat să se prezinte la data și locul indicate, cu aratarea consecintelor legale în caz de neprezentare.

e) ca partea citata are dreptul la un aparator cu care să se prezinte la termenul fixat;

f) ca potrivit art. 171 alin. 2 și 3 apararea este obligatorie, iar în cazul în care partea nu își alege un aparator, cu care să se prezinte la termenul fixat, i se va desemna un aparator din oficiu;

g) ca partea citata poate, în vederea exercitarii dreptului la aparare, sa consulte dosarul aflat la arhiva instanței.

(2) Citatia se semneaza de cel care o emite.

Articolul 177

(8¹) La stabilirea termenului pentru infatisarea invinuitului sau inculpatului aflat în strainatate, se tine seama de normele internationale aplicabile în relația cu statul pe teritoriul caruia se afla invinuitul sau inculpatul, iar în lipsa unor asemenea norme, de necesitatea ca citatia în vederea infatisarii să fie primita cel mai tarziu cu 40 de zile înainte de ziua stabilita pentru infatisare.

(1) Invinuitul sau inculpatul se citeaza la adresa unde locuieste, iar dacă aceasta nu este cunoscuta, la adresa locului sau de muncă, prin serviciul de personal al unității la care lucreaza.

(2) Dacă printr-o declaratie data în cursul procesului penal invinuitul sau inculpatul a indicat un alt loc pentru a fi citat, el este citat la locul indicat.

(3) În caz de schimbare a adresei aratate în declaratia invinuitului sau inculpatului, acesta este citat la noua sa adresa, numai dacă a incunostintat organul de urmărire penala ori instanța de judecată de schimbarea intervenita, sau dacă organul judiciar apreciaza pe baza datelor obtinute potrivit art. 180 ca s-a produs o schimbare de adresa.

(4) Dacă nu se cunoaste adresa unde locuieste invinuitul sau inculpatul și nici locul sau de muncă, citatia se afișează la sediul consiliului local în a cărui circumscriptie s-a savirsit infractiunea. Când activitatea infractionala s-a desfășurat în mai multe locuri, citatia se afișează la sediul consiliului local în a cărui circumscriptie se afla organul care efectueaza urmarirea penala.

(5) Bolnavii aflati în spital intr-o casa de sănătate se citeaza prin administratia acestora.

(6) Detinutii se citeaza la locul de detinere, prin administratia acestuia.

(7) Militarii se citeaza la unitatea din care fac parte, prin comandantul acesteia.

(8) Dacă invinuitul sau inculpatul locuieste în strainatate, citarea se face potrivit normelor de drept international penal aplicabile în relația cu statul solicitat, în condițiile legii. În absenta unei asemenea norme sau în cazul în care instrumentul juridic international aplicabil o permite, citarea se face prin scrisoare recomandata. În acest caz, avizul de primire a scrisorii recomandate, semnat de destinatar, sau refuzul de primire a acesteia tine loc de dovada a indeplinirii procedurii de citare.

(9) Citarea altor persoane decat invinuitul sau inculpatul se face potrivit dispozițiilor din prezentul articol. Unitatile la care se referă art. 145 din Codul penal și alte persoane juridice se citeaza la sediul acestora, iar în cazul neidentificarii sediului, citatia se afișează la sediul consiliului local în a cărui circumscriptie s-a savarsit infractiunea.

Articolul 178

(2¹) În cazul în care scrisoarea recomandata prin care se citeaza un invinuit sau inculpat care locuieste în strainatate nu poate fi inmanata datorita refuzului primirii ei sau din orice alt motiv, precum și în cazul în care statul destinatarului nu permite citarea prin posta a cetatenilor săi, citatia se va afisa la sediul parchetului sau al instanței, după caz.

(1) Citatia se inmineaza personal celui citat, care va semna dovada de primire.

(2) Dacă persoana citata nu vrea sa primeasca citatia, sau primind-o nu voieste sau nu poate să semneze dovada de primire, agentul lasă citatia celui citat ori, în cazul refuzului de primire, o afișează pe usa locuinței acestuia, incheind despre aceasta proces-verbal.

(3) Când citarea se face potrivit art. 177 alin. 1 partea finala, alin. 5, 6 și 7, unitatile acolo aratate sunt obligate a inmina de îndată citatia persoanei citate sub luare de dovada, certificându-i semnatura sau aratind motivul pentru care nu s-a putut obtine semnatura acesteia. Dovada este predata agentului procedural, iar acesta o inainteaza organului de urmărire penala sau instanței de judecată care a emis citatia.

(4) Citatia destinata unei unități dintre cele la care se referă art. 145 din Codul penal sau altei persoane juridice se preda la registratura sau functionarului insarcinat cu primirea corespondentei. Dispozitiile alin. 2 se aplică în mod corespunzător.

Articolul 179

(1) Dacă persoana citata nu se afla acasa, agentul inmineaza citatia sotului, unei rude sau oricarei persoane care locuieste cu ea, ori care în mod obisnuit îi primeste corespondenta. Citatia nu poate fi inminata unui minor sub 14 ani sau unei persoane lipsite de uzul ratiunii.

(2) Dacă persoana citata locuieste într-un imobil cu mai multe apartamente sau într-un hotel, în lipsa persoanelor aratate în alin. 1, citatia se preda administratorului, portarului ori celui care în mod obisnuit îl inlocuieste.

(3) Persoana care primeste citatia semneaza dovada de primire, iar agentul, certificind identitatea și semnatura, incheie proces-verbal. Dacă aceasta nu voieste sau nu poate semna dovada de primire, agentul afișează citatia pe usa locuinței, incheind proces-verbal.

(4) În lipsa persoanelor aratate în alin. 1 și 2, agentul este obligat să se intereseze când poate gasi persoana citata pentru a-i inmina citatia. Când nici pe aceasta cale nu se poate ajunge la inminare, agentul afișează citatia pe usa locuinței persoanei citate, incheind proces-verbal.

(5) În cazul când persoana citata locuieste într-un imobil cu mai multe apartamente sau într-un hotel, dacă în citatie nu s-a indicat apartamentul ori camera în care locuieste, agentul este obligat sa faca investigatii pentru a afla aceasta. Dacă investigatiile au ramas fără rezultat, agentul afișează citatia pe usa principala a cladirii, incheind proces-verbal și făcând mențiune despre imprejurarile care au facut imposibil inminarea citatiei.

Articolul 180

Dacă persoana citata și-a schimbat adresa, agentul afișează citatia pe usa locuinței aratate în citatie și se informeaza pentru aflarea noii adrese, mentionind în procesul-verbal datele obtinute.

Articolul 181

(1) Dovada de primire a citatiei trebuie să cuprindă numărul dosarului, denumirea organului de urmărire penala sau a instanței care a emis citatia, numele, prenumele și calitatea persoanei citate, precum și data pentru care este citata. De asemenea, trebuie să cuprindă data inminarii citatiei, numele, prenumele, calitatea și semnatura celui ce inmineaza citatia, certificarea de către acesta a identității și semnaturii persoanei careia i s-a inminat citatia, precum și aratarea calității acesteia.

(2) Ori de cite ori cu prilejul predarii sau afisarii unei citatii se incheie un proces-verbal, acesta va cuprinde în mod corespunzător și mențiunile aratate în alineatul precedent.

Articolul 182

Comunicarea celorlalte acte de procedura se face potrivit dispozițiilor prevăzute în prezentul capitol.

Articolul 183

(1) O persoana poate fi adusa în fața organului de urmărire penala sau a instanței de judecată pe baza unui mandat de aducere, întocmit potrivit dispozițiilor art. 176, dacă fiind anterior citata nu s-a prezentat, iar ascultarea ori prezenta ei este necesară.

(2) Invinuitul sau inculpatul poate fi adus cu mandat chiar înainte de a fi fost chemat prin citatie, dacă organul de urmărire penala sau instanța constata motivat ca în interesul rezolvarii cauzei se impune această măsură.

(3) Persoanele aduse cu mandat, potrivit alin. 1 și 2, nu pot rămâne la dispoziția organului judiciar decat timpul strict necesar pentru audierea lor, în afară de cazul când s-a dispus retinerea ori arestarea preventiva a acestora.

(4) Persoana adusa cu mandat de aducere este ascultata de îndată de către organul judiciar.

Articolul 184

(2¹) Dispozitiile alin. 2 se aplică și în cazul în care persoana aratata în mandat, cu excepția invinuitului sau inculpatului, nu poate fi adusa din orice alta cauza. (3¹) Dacă învinuitul, inculpatul sau martorul refuză să se supună mandatului de aducere sau încearcă să fugă, va fi adus prin constrângere în fața organelor de urmărire penală sau a instanței de judecată.

(1) Mandatul de aducere se executa prin organele politiei, jandarmeriei sau politiei comunitare.

(2) Dacă persoana aratata în mandatul de aducere nu poate fi adusa din motive de boala, cel insarcinat cu executarea mandatului constata aceasta printr-un proces-verbal, care se inainteaza de îndată organului de urmărire penala ori instanței de judecată.

(3) Dacă cel insarcinat cu executarea mandatului de aducere nu găsește persoana prevăzută în mandat la adresa indicată, face cercetari și dacă acestea au ramas fără rezultat, incheie un proces-verbal care va cuprinde mențiuni despre cercetarile facute.

(4) Executarea mandatelor de aducere privind pe militari se face prin comandantul unității militare sau prin comandantul garnizoanei.

Articolul 184¹

În vederea realizării procedurii de citare, a comunicării actelor de procedură sau a aducerii cu mandat la desfășurarea procedurilor, procurorul sau instanța are drept de acces direct la bazele electronice de date deținute de organele administrației de stat. Organele administrației publice care dețin baze electronice de date sunt obligate să colaboreze cu procurorul sau cu instanța de judecată, în vederea asigurării accesului direct al acestora la informațiile existente în bazele electronice de date.

Capitolul III — TERMENELE

Articolul 185

(1) Când pentru exercitarea unui drept procesual legea prevede un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decaderea din exercitiul dreptului și nulitatea actului facut peste termen.

(2) Când o măsura procesuala nu poate fi luata decit pe un anumit termen, expirarea acestuia atrage de drept încetarea efectului masurii.

(3) Pentru celelalte termene procedurale se aplică, în caz de nerespectare, dispozitiile privitoare la nulitati.

Articolul 186

(1) La calcularea termenelor procedurale se porneste de la ora, ziua, luna sau anul mentionat în actul care a provocat curgerea termenului, afară de cazul când legea dispune altfel.

(2) La calcularea termenelor pe ore sau pe zile nu se socoteste ora sau ziua de la care începe să curgă termenul, nici ora sau ziua în care acesta se implineste.

(3) Termenele socotite pe luni sau pe ani expira, după caz, la sfirsitul zilei corespunzătoare a ultimei luni ori la sfirsitul zilei și lunii corespunzătoare din ultimul an. Dacă aceasta zi cade intr-o luna ce nu are zi corespunzătoare, termenul expira în ultima zi a acelei luni.

(4) Când ultima zi a unui termen cade intr-o zi nelucratoare, termenul expira la sfirsitul primei zile lucratoare care urmeaza.

Articolul 187

(1) Actul depus inauntrul termenului prevăzut de lege la administratia locului de detinere ori la unitatea militara sau la oficiul postal prin scrisoare recomandata este considerat ca facut în termen. Inregistrarea sau atestarea facuta de către administratia locului de detinere pe actul depus, recipisa oficiului postal, precum și inregistrarea ori arestarea facuta de unitatea militara pe actul depus, servesc ca dovada a datei depunerii actului.

(2) Cu excepția cailor de atac, actul efectuat de procuror este considerat ca facut în termen, dacă data la care a fost trecut în registrul de iesire al parchetului este inauntrul termenului cerut de lege pentru efectuarea actului.

Articolul 188

În calcularea termenelor privind masurile preventive, ora sau ziua de la care începe și cea la care se sfarseste termenul intră în durata acestuia.

Capitolul IV — CHELTUIELILE JUDICIARE

Articolul 189

(1) Cheltuielile necesare pentru efectuarea actelor de procedura, administrarea probelor, conservarea mijloacelor materiale de proba, retribuirea aparatorilor, precum și orice alte cheltuieli ocazionate de desfășurarea procesului penal se acopera din sumele avansate de stat sau platite de părți.

(2) Cheltuielile judiciare prevăzute în alin. 1, avansate de stat, sunt cuprinse distinct, după caz, în bugetul de venituri și cheltuieli al Ministerului Justiției, Ministerului Public și Ministerului Administrației și Internelor.

Articolul 190

(1) Martorul, expertul și interpretul chemati de organul de urmărire penala ori de instanța de judecată au dreptul la restituirea cheltuielilor de transport, întreținere, locuinta și altor cheltuieli necesare, prilejuite de chemarea lor.

(2) Martorul, expertul și interpretul care sunt salariati au dreptul și la venitul de la locul de muncă, pe durata lipsei de la serviciu, pricinuita de chemarea la organul de urmărire penala sau la instanța de judecată.

(3) Martorul care nu este salariat, dar are venit din munca, este indreptatit sa primeasca și o compensare.

(4) Expertul și interpretul au dreptul și la o retributie pentru indeplinirea insarcinarii date, în cazurile și condițiile prevăzute prin dispozitii legale.

(5) Sumele acordate potrivit alin. 1, 3 și 4 se platesc pe baza dispozițiilor luate de organul care a dispus chemarea și în fața caruia s-a prezentat martorul, expertul sau interpretul, din fondul cheltuielilor judiciare special alocat. Aceste sume se platesc martorului imediat după infatisare, iar expertului și interpretului, după ce și-au indeplinit insarcinarile.

(6) Suma care reprezinta venitul aratat în alin. 2 se plateste de cel la care lucreaza martorul, expertul sau interpretul.

Articolul 191 — 1 iulie 2003.

(1) În caz de condamnare, inculpatul este obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, cu excepția cheltuielilor privind interpreții desemnați de organele judiciare, potrivit legii, precum și în cazul în care s-a dispus acordarea de asistența gratuita, care rămân în sarcina statului.

(2) Când sunt mai mulți inculpați condamnati, instanța hotaraste partea din cheltuielile judiciare datorate de fiecare. La stabilirea acestei părți se tine seama, pentru fiecare dintre inculpați, de măsura în care a provocat cheltuielile judiciare.

(3) Partea responsabila civilmente, în măsura în care este obligata solidar cu inculpatul la repararea pagubei, este obligata în mod solidar cu acesta și la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

Articolul 192

1. În caz de achitare, de către: 2. În caz de incetare a procesului penal, de către: 3. În caz de amnistie, prescriptie sau retragere a plangerii, precum și în cazul existentei unei cauze de nepedepsire, dacă inculpatul cere continuarea procesului penal, cheltuielile judiciare sunt suportate de către: (1¹) În cazul în care s-a dispus neînceperea urmăririi penale, cheltuielile judiciare sunt suportate de persoana care a făcut sesizarea, în măsura în care se reține exercitarea abuzivă a acestui drept.

(1) În caz de achitare sau de incetare a procesului penal în fața instanței de judecată, cheltuielile judiciare avansate de stat sunt suportate după cum urmeaza:

a) partea vatamata, în măsura în care cheltuielile au fost determinate de aceasta;

b) partea civila careia i s-a respins în totul pretentiile civile, în măsura în care cheltuielile au fost determinate de aceasta parte;

c) inculpat, în cazul când, desi achitat, a fost totusi obligat la repararea pagubei.

d) inculpat, în cazul când a fost achitat în temeiul art. 10 alin. 1 lit. b¹).

a) inculpat, dacă s-a dispus inlocuirea raspunderii penale sau exista o cauza de nepedepsire;

b) ambele părți, în caz de impacare;

c) partea vatamata, în caz de retragere a plangerii sau în cazul în care plangerea a fost tardiv introdusa.

a) partea vatamata, atunci când în cauza se face aplicatia art. 13 alin. 2;

b) inculpat, atunci când în cauza se face aplicatia art. 13 alin. 3.

(2) În cazul declararii apelului ori recursului sau al introducerii oricarei alte cereri, cheltuielile judiciare sunt suportate de către persoana careia i s-a respins ori care și-a retras apelul, recursul sau cererea.

(3) În toate celelalte cazuri, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

(4) În cazul când mai multe părți sunt obligate la suportarea cheltuielilor judiciare, instanța hotaraste partea din cheltuielile judiciare datorate de fiecare.

(5) Dispozitiile prevăzute în alin. 1 pct. 1 lit. a) și d), precum și la pct. 2 și 3, se aplică în mod corespunzător și în caz de clasare, de scoatere de sub urmărire sau de incetare a urmaririi penale.

(6) Cheltuielile pentru plata interpreților desemnați de organele judiciare, potrivit legii, pentru asistarea părților rămân, în toate cazurile, în sarcina statului.

Articolul 193

(1) Inculpatul este obligat sa plateasca părții vatamate în caz de condamnare, precum și părții civile careia i s-a admis actiunea civila, cheltuielile judiciare facute de acestea.

(2) Când actiunea civila este admisa numai în parte, instanța poate obliga pe inculpat la plata totala sau parțială a cheltuielilor judiciare.

(3) În caz de renuntare la actiunea civila, instanța se pronunță asupra cheltuielilor la cererea părților.

(4) În situațiile prevăzute în alin. 1 și 2, când sunt mai mulți condamnati, ori dacă exista și parte responsabila civilmente, se aplică în mod corespunzător dispozitiile art. 191 alin. 2 și 3.

(5) În caz de achitare, partea vatamata este obligata sa plateasca inculpatului și părții responsabile civilmente cheltuielile judiciare facute de acestia, în măsura în care au fost provocate de partea vatamata.

(6) În celelalte cazuri privind restituirea cheltuielilor judiciare facute de părți în cursul procesului penal, instanța stabileste obligația de restituire potrivit legii civile.

Capitolul V — MODIFICAREA ACTELOR PROCEDURALE, INDREPTAREA ERORILOR MATERIALE ȘI INLATURAREA UNOR OMISIUNI VADITE

Articolul 194

(1) Orice adaugare, corectura ori suprimare facuta în cuprinsul unui act procedural este ținuta în seama, numai dacă aceste modificari sunt confirmate în scris, în cuprinsul sau la sfirsitul actului, de către cei care l-au semnat.

(2) Modificările neconfirmate, dar care nu schimba înțelesul frazei, rămân valabile.

(3) Locurile nescrise în cuprinsul unei declaratii trebuie barate, astfel incit sa nu se poate face adaugari.

Articolul 195

(1) Erorile materiale evidente din cuprinsul unui act procedural se indreapta de insusi organul de urmărire penala sau de instanța de judecată care a întocmit actul, la cererea celui interesat ori din oficiu.

(2) În vederea indreptarii erorii, părțile pot fi chemate spre a da lamuriri.

(3) Despre indreptarea efectuata, organul de urmărire penala sau instanța de judecată, după caz, întocmește un proces-verbal sau o încheiere, facindu-se mențiune și la sfirsitul actului corectat.

Articolul 196

Dispozitiile art. 195 se aplică și în cazul când organul de urmărire penala sau instanța, ca urmare a unei omisiuni vadite, nu s-a pronuntat asupra sumelor pretinse de martori, experti, interpreți, aparatori, potrivit art. 189 sau 190, precum și cu privire la restituirea lucrurilor sau la ridicarea masurilor asiguratorii.

Capitolul VI — NULITATILE

Articolul 197

(1) Incalcarile dispozițiilor legale care reglementeaza desfășurarea procesului penal atrag nulitatea actului, numai atunci când s-a adus o vatamare care nu poate fi inlaturata decit prin anularea acelui act.

(2) Dispozitiile relative la competența după materie sau după calitatea persoanei, la sesizarea instanței, la compunerea acesteia și la publicitatea sedintei de judecată sunt prevăzute sub sancțiunea nulitatii. De asemenea, sunt prevăzute sub sancțiunea nulitatii și dispozitiile relative la participarea procurorului, prezenta invinuitului sau a inculpatului și asistarea acestora de către aparator, când sunt obligatorii, potrivit legii, precum și la efectuarea referatului de evaluare în cauzele cu infractori minori.

(3) Nulitatea prevăzută în alin. 2 nu poate fi inlaturata în nici un mod. Ea poate fi invocata în orice stare a procesului și se ia în considerare chiar din oficiu.

(4) Incalcarea oricarei alte dispozitii legale decit cele prevăzute în alin. 2 atrage nulitatea actului în condițiile alin. 1, numai dacă a fost invocata în cursul efectuării actului când partea este prezenta sau la primul termen de judecată cu procedura completa când partea a lipsit la efectuarea actului. Instanța ia în considerare din oficiu incalcarile, în orice stare a procesului, dacă anularea actului este necesară pentru aflarea adevarului și justa solutionare a cauzei.

(5) În situațiile prevăzute în alin. 1 și 4, în cazul în care refacerea actului anulabil se poate face în fața instanței care a constatat, prin încheiere, incalcarea dispozițiilor legale, aceasta acorda un termen scurt pentru refacerea imediata a actului.

Capitolul VII — AMENDA JUDICIARA

Articolul 198

b¹) lipsa nejustificată a apărătorului ales sau desemnat din oficiu fără a asigura substituirea, în condițiile legii, ori înlocuirea sau refuzul acestuia de a asigura apărarea;

(1) Urmatoarele abateri savarsite în cursul procesului penal se sancționează cu amendă judiciara de la 100 lei la 1.000 lei:

a) neindeplinirea sau indeplinirea gresita ori cu intarziere a lucrărilor de citare sau de comunicare a actelor procedurale, de transmitere a dosarelor, precum și a oricăror alte lucrari, dacă prin acestea s-au provocat intarzieri în desfășurarea procesului penal;

b) neindeplinirea ori indeplinirea gresita a indatoririlor de inmanare ori de comunicare a citatiilor sau a celorlalte acte procedurale, precum și neexecutarea mandatelor de aducere;

(2) Lipsa nejustificată a martorului, a părții vătămate sau a părții responsabile civilmente se sancționează cu amendă de la 250 lei la 3.000 lei.

(3) Lipsa nejustificată a apărătorului ales sau desemnat din oficiu fără a asigura substituirea, în condițiile legii, ori înlocuirea sau refuzul acestuia de a asigura apărarea se sancționează cu amendă judiciară de la 250 lei la 3.000 lei.

(4) Urmatoarele abateri savarsite în cursul procesului penal se sancționează cu amendă judiciara de la 500 lei la 5.000 lei:

a) impiedicarea în orice mod a exercitarii, în legătură cu procesul, a atribuțiilor ce revin organelor judiciare, personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor, expertilor desemnați de organul judiciar în condițiile legii, agentilor procedurali, precum și altor salariati ai instanțelor și parchetelor;

b) lipsa nejustificata a expertului sau interpretului legal citat;

c) tergiversarea de către expert sau interpret a indeplinirii insarcinarilor primite;

d) neindeplinirea de către orice persoană a obligației de prezentare, la cererea organului de urmărire penala sau a instanței de judecată, a obiectelor ori inscrisurilor cerute de acestea, precum și neindeplinirea aceleiasi obligații de către reprezentantul legal al persoanei juridice sau de cel insarcinat cu aducerea la indeplinire a acestei obligații;

e) nerespectarea obligației de pastrare, prevăzută în art. 109 alin. 5;

f) neluarea de către reprezentantul legal al persoanei juridice în cadrul careia urmeaza a se efectua o expertiza a masurilor necesare pentru efectuarea acesteia sau pentru efectuarea la timp a expertizei, precum și impiedicarea de către orice persoană a efectuării expertizei în condițiile legii;

g) nerespectarea de către părți, aparatorii acestora, martori, experti, interpreți sau orice alte persoane a masurilor luate de către președintele completului de judecată potrivit art. 298;

h) manifestarile ireverentioase ale părților, aparatorilor acestora, martorilor, expertilor, interpreților sau ale oricăror alte persoane, față de judecator sau procuror;

i) nerespectarea de către invinuit sau inculpat a obligației de a incunostinta în scris, în termen de 3 zile, organele judiciare despre orice schimbare a locuinței pe parcursul procesului penal;

j) neindeplinirea de către organul de cercetare penala a dispozițiilor scrise ale procurorului, în termenul stabilit de acesta;

k) abuzul de drept constând în exercitarea cu rea-credință a drepturilor procesuale și procedurale de către părți, reprezentanții legali ai acestora ori consilierii juridici.

(5) Amenzile judiciare aplicate constituie venituri la bugetul de stat, cuprinzandu-se distinct în bugetul Ministerului Public sau Ministerului Justiției, după caz, potrivit legii.

(6) Aplicarea amenzii judiciare nu inlatura raspunderea penala, în cazul în care fapta constituie infractiune.

Articolul 199

(1) Amenda se aplică de organul de urmărire penala, prin ordonanța, iar de instanța de judecată, prin încheiere.

(2) Persoana amendata poate cere scutirea de amenda ori reducerea amenzii. Cererea de scutire sau de reducere se poate face în termen de 10 zile de la comunicarea ordonantei ori a incheierii de amendare.

(3) Dacă persoana amendata justifica de ce nu a putut îndeplini obligația sa, organul de urmărire penala sau instanța de judecată, apreciind, dispune scutirea sau reducerea amenzii.