Sesizarea organelor de urmărire penala

(1) Organul de urmărire penala este sesizat prin plangere sau denunt, ori se sesizeaza din oficiu când afla pe orice alta cale ca s-a savarsit o infractiune. În cazul în care organul de urmărire penala se sesizeaza din oficiu, incheie un proces-verbal în acest sens.

(2) Când, potrivit legii, punerea în miscare a actiunii penale se face numai la plingerea prealabila ori la sesizarea sau cu autorizarea organului prevăzut de lege, urmarirea penala nu poate începe în lipsa acestora.

(3) De asemenea, urmarirea penala nu poate începe fără exprimarea dorintei guvernului strain în cazul infractiunii prevăzute în art. 171 din Codul penal.

(4) Când prin savirsirea unei infractiuni s-a produs o paguba uneia din unitatile la care se referă art. 145 din Codul penal, unitatea pagubita este obligata sa sesizeze de îndată organul de urmărire penala, să prezinte situații explicative cu privire la intinderea pagubei, date cu privire la faptele prin care paguba a fost pricinuita și să se constituie parte civila.

(1) Plangerea este incunostintarea facuta de o persoană fizica sau de o persoană juridica, referitoare la o vatamare ce i s-a cauzat prin infractiune.

(2) Plângerea trebuie să cuprindă: numele, prenumele, codul numeric personal, calitatea și domiciliul petiționarului, descrierea faptei care formează obiectul plângerii, indicarea făptuitorului, dacă este cunoscut și a mijloacelor de probă.

(3) Plingerea se poate face personal sau prin mandatar. Mandatul trebuie să fie special, iar procura ramine atasata plingerii.

(4) Plingerea facuta oral se consemneaza într-un proces-verbal de organul care o primeste.

(5) Plingerea se poate face și de către unul dintre soti pentru celalalt sot, sau de către copilul major pentru parinti. Persoana vatamata poate să declare că nu-și insuseste plingerea.

(6) Pentru persoana lipsita de capacitatea de exercitiu, plingerea se face de reprezentantul sau legal. Persoana cu capacitate de exercitiu restrinsa poate face plingere cu incuviintarea persoanelor prevăzute de legea civila.

(7) Plângerea greșit îndreptată la organul de urmărire penală sau la instanța de judecată se trimite pe cale administrativă organului competent.

(8) Plângerea îndreptată la organul de urmărire penală, care nu cuprinde elementele prevăzute la alin. 2, se restituie petiționarului pe cale administrativă, cu indicarea elementelor care lipsesc.

(9) În cazul în care plângerea este întocmită de către o persoană care locuiește pe teritoriul României, cetățean român, străin sau persoană fără cetățenie, prin care se sesizează săvârșirea unei infracțiuni pe teritoriul unui alt stat membru al Uniunii Europene, organul judiciar este obligat să primească plângerea și să o transmită organului competent din țara pe teritoriul căruia a fost comisă infracțiunea. Regulile privind cooperarea judiciară în materie penală se aplică în mod corespunzător.

(1) Denuntul este incunostintarea facuta de către o persoană fizica sau de către o persoană juridica despre savarsirea unei infractiuni.

(2) Denuntul trebuie să conțină aceleasi date ca și plingerea.

(3) Denuntul scris trebuie să fie semnat de denuntator, iar în cazul denuntului oral, acesta se consemneaza într-un proces-verbal de către organul în fața caruia a fost facut.

(4) Dispozițiile art. 222 alin. 9 se aplică în mod corespunzător.

(1) În vederea începerii urmaririi penale, organul de urmărire penala poate efectua acte premergatoare.

(2) De asemenea, în vederea stringerii datelor necesare organelor de urmărire penala pentru începerea urmaririi penale, pot efectua acte premergatoare și lucratorii operativi din Ministerul de Interne, precum și din celelalte organe de stat cu atribuții în domeniul sigurantei naționale, anume desemnați în acest scop, pentru fapte care constituie, potrivit legii, amenintari la adresa sigurantei naționale.

(3) Procesul-verbal prin care se constata efectuarea unor acte premergatoare poate constitui mijloc de proba.

(1) În cazul în care exista indicii temeinice și concrete ca s-a savarsit sau ca se pregătește savarsirea unei infractiuni contra sigurantei naționale prevăzute în Codul penal și în legi speciale, precum și în cazul infracțiunilor de trafic de stupefiante și de arme, trafic de persoane, acte de terorism, spalare a banilor, falsificare de monede ori alte valori, sau a unei infractiuni prevăzute în Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sanctionarea faptelor de corupție, cu modificările și completările ulterioare, ori a unei alte infractiuni grave care nu poate fi descoperita sau ai carei faptuitori nu pot fi identificati prin alte mijloace, pot fi folositi, în vederea strangerii datelor privind existenta infractiunii și identificarea persoanelor față de care exista presupunerea ca au savarsit o infractiune, investigatori sub o alta identitate decat cea reala.

(2) Investigatorii sub acoperire sunt lucrători operativi din cadrul politiei judiciare și pot fi folositi numai pe o perioadă determinata, în condițiile prevăzute în art. 224² și 224³.

(3) Investigatorul sub acoperire culege date și informații în baza autorizatiei emise potrivit dispozițiilor prevăzute în art. 224², pe care le pune, în totalitate, la dispoziția procurorului.

(1) Persoanele prevăzute în art. 224¹ pot efectua investigatii numai cu autorizarea motivata a procurorului care efectueaza sau supraveghează urmarirea penala.

(2) Autorizarea este data prin ordonanța motivata, pentru o perioadă de cel mult 60 de zile și poate fi prelungita pentru motive temeinic justificate. Fiecare prelungire nu poate depăși 30 de zile, iar durata totala a autorizarii, în aceeasi cauza și cu privire la aceeasi persoana, nu poate depăși un an.

(3) În cererea de autorizare adresata procurorului se vor menționa datele și indiciile privitoare la faptele și persoanele față de care exista presupunerea ca au savarsit o infractiune, precum și perioada pentru care se cere autorizarea.

(4) Ordonanța procurorului prin care se autorizeaza folosirea investigatorului sub acoperire trebuie să cuprindă, pe lângă mențiunile prevăzute la art. 203, urmatoarele:

a) indiciile temeinice și concrete care justifica măsura și motivele pentru care măsura este necesară;

b) activitățile pe care le poate desfășura investigatorul sub acoperire;

c) persoanele față de care exista presupunerea ca au savarsit o infractiune;

d) identitatea sub care investigatorul sub acoperire urmeaza sa desfasoare activitățile autorizate;

e) perioada pentru care se da autorizarea;

f) alte mențiuni prevăzute de lege.

(1) Datele și informațiile obtinute de investigatorul sub acoperire pot fi folosite numai în cauza penala și în legătură cu persoanele la care se referă autorizatia emisa de procuror.

(2) Aceste date și informații vor putea fi folosite și în alte cauze sau în legătură cu alte persoane, dacă sunt concludente și utile.

(1) Identitatea reala a investigatorilor sub acoperire nu poate fi dezvaluita în timpul ori după terminarea actiunii acestora.

(2) Procurorul competent sa autorizeze folosirea unui investigator sub acoperire are dreptul să-i cunoasca adevarata identitate, cu respectarea secretului profesional.

(1) Pentru infractiunile prevăzute de Codul penal în art. 331-334, 348, 353 și 354, urmarirea penala poate începe numai la sesizarea comandantului.

(2) Pentru celelalte infractiuni savirsite de militari, organul de urmărire penala procedeaza potrivit regulilor obisnuite, informind pe comandant de îndată ce a inceput urmarirea penala.

(1) Orice persoană cu functie de conducere intr-o unitate la care se referă art. 145 din Codul penal sau cu atribuții de control, care a luat cunoștința de savirsirea unei infractiuni în acea unitate, este obligata sa sesizeze de îndată pe procuror sau organul de cercetare penala și sa ia măsuri sa nu dispara urmele infractiunii, corpurile delicte și orice alte mijloace de proba.

(2) Oblibațiile prevăzute în alin. 1 revin și oricărui functionar care a luat cunoștința despre savarsirea unei infractiuni în legătură cu serviciul în cadrul caruia își indeplineste sarcinile.