EFECTUAREA URMARIRII PENALE

(1) Organul de urmărire penala este sesizat prin plangere sau denunt, ori se sesizeaza din oficiu când afla pe orice alta cale ca s-a savarsit o infractiune. În cazul în care organul de urmărire penala se sesizeaza din oficiu, incheie un proces-verbal în acest sens.

(2) Când, potrivit legii, punerea în miscare a actiunii penale se face numai la plingerea prealabila ori la sesizarea sau cu autorizarea organului prevăzut de lege, urmarirea penala nu poate începe în lipsa acestora.

(3) De asemenea, urmarirea penala nu poate începe fără exprimarea dorintei guvernului strain în cazul infractiunii prevăzute în art. 171 din Codul penal.

(4) Când prin savirsirea unei infractiuni s-a produs o paguba uneia din unitatile la care se referă art. 145 din Codul penal, unitatea pagubita este obligata sa sesizeze de îndată organul de urmărire penala, să prezinte situații explicative cu privire la intinderea pagubei, date cu privire la faptele prin care paguba a fost pricinuita și să se constituie parte civila.

(1) Plangerea este incunostintarea facuta de o persoană fizica sau de o persoană juridica, referitoare la o vatamare ce i s-a cauzat prin infractiune.

(2) Plângerea trebuie să cuprindă: numele, prenumele, codul numeric personal, calitatea și domiciliul petiționarului, descrierea faptei care formează obiectul plângerii, indicarea făptuitorului, dacă este cunoscut și a mijloacelor de probă.

(3) Plingerea se poate face personal sau prin mandatar. Mandatul trebuie să fie special, iar procura ramine atasata plingerii.

(4) Plingerea facuta oral se consemneaza într-un proces-verbal de organul care o primeste.

(5) Plingerea se poate face și de către unul dintre soti pentru celalalt sot, sau de către copilul major pentru parinti. Persoana vatamata poate să declare că nu-și insuseste plingerea.

(6) Pentru persoana lipsita de capacitatea de exercitiu, plingerea se face de reprezentantul sau legal. Persoana cu capacitate de exercitiu restrinsa poate face plingere cu incuviintarea persoanelor prevăzute de legea civila.

(7) Plângerea greșit îndreptată la organul de urmărire penală sau la instanța de judecată se trimite pe cale administrativă organului competent.

(8) Plângerea îndreptată la organul de urmărire penală, care nu cuprinde elementele prevăzute la alin. 2, se restituie petiționarului pe cale administrativă, cu indicarea elementelor care lipsesc.

(9) În cazul în care plângerea este întocmită de către o persoană care locuiește pe teritoriul României, cetățean român, străin sau persoană fără cetățenie, prin care se sesizează săvârșirea unei infracțiuni pe teritoriul unui alt stat membru al Uniunii Europene, organul judiciar este obligat să primească plângerea și să o transmită organului competent din țara pe teritoriul căruia a fost comisă infracțiunea. Regulile privind cooperarea judiciară în materie penală se aplică în mod corespunzător.

(1) Denuntul este incunostintarea facuta de către o persoană fizica sau de către o persoană juridica despre savarsirea unei infractiuni.

(2) Denuntul trebuie să conțină aceleasi date ca și plingerea.

(3) Denuntul scris trebuie să fie semnat de denuntator, iar în cazul denuntului oral, acesta se consemneaza într-un proces-verbal de către organul în fața caruia a fost facut.

(4) Dispozițiile art. 222 alin. 9 se aplică în mod corespunzător.

(1) În vederea începerii urmaririi penale, organul de urmărire penala poate efectua acte premergatoare.

(2) De asemenea, în vederea stringerii datelor necesare organelor de urmărire penala pentru începerea urmaririi penale, pot efectua acte premergatoare și lucratorii operativi din Ministerul de Interne, precum și din celelalte organe de stat cu atribuții în domeniul sigurantei naționale, anume desemnați în acest scop, pentru fapte care constituie, potrivit legii, amenintari la adresa sigurantei naționale.

(3) Procesul-verbal prin care se constata efectuarea unor acte premergatoare poate constitui mijloc de proba.

(1) În cazul în care exista indicii temeinice și concrete ca s-a savarsit sau ca se pregătește savarsirea unei infractiuni contra sigurantei naționale prevăzute în Codul penal și în legi speciale, precum și în cazul infracțiunilor de trafic de stupefiante și de arme, trafic de persoane, acte de terorism, spalare a banilor, falsificare de monede ori alte valori, sau a unei infractiuni prevăzute în Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sanctionarea faptelor de corupție, cu modificările și completările ulterioare, ori a unei alte infractiuni grave care nu poate fi descoperita sau ai carei faptuitori nu pot fi identificati prin alte mijloace, pot fi folositi, în vederea strangerii datelor privind existenta infractiunii și identificarea persoanelor față de care exista presupunerea ca au savarsit o infractiune, investigatori sub o alta identitate decat cea reala.

(2) Investigatorii sub acoperire sunt lucrători operativi din cadrul politiei judiciare și pot fi folositi numai pe o perioadă determinata, în condițiile prevăzute în art. 224² și 224³.

(3) Investigatorul sub acoperire culege date și informații în baza autorizatiei emise potrivit dispozițiilor prevăzute în art. 224², pe care le pune, în totalitate, la dispoziția procurorului.

(1) Persoanele prevăzute în art. 224¹ pot efectua investigatii numai cu autorizarea motivata a procurorului care efectueaza sau supraveghează urmarirea penala.

(2) Autorizarea este data prin ordonanța motivata, pentru o perioadă de cel mult 60 de zile și poate fi prelungita pentru motive temeinic justificate. Fiecare prelungire nu poate depăși 30 de zile, iar durata totala a autorizarii, în aceeasi cauza și cu privire la aceeasi persoana, nu poate depăși un an.

(3) În cererea de autorizare adresata procurorului se vor menționa datele și indiciile privitoare la faptele și persoanele față de care exista presupunerea ca au savarsit o infractiune, precum și perioada pentru care se cere autorizarea.

(4) Ordonanța procurorului prin care se autorizeaza folosirea investigatorului sub acoperire trebuie să cuprindă, pe lângă mențiunile prevăzute la art. 203, urmatoarele:

a) indiciile temeinice și concrete care justifica măsura și motivele pentru care măsura este necesară;

b) activitățile pe care le poate desfășura investigatorul sub acoperire;

c) persoanele față de care exista presupunerea ca au savarsit o infractiune;

d) identitatea sub care investigatorul sub acoperire urmeaza sa desfasoare activitățile autorizate;

e) perioada pentru care se da autorizarea;

f) alte mențiuni prevăzute de lege.

(1) Datele și informațiile obtinute de investigatorul sub acoperire pot fi folosite numai în cauza penala și în legătură cu persoanele la care se referă autorizatia emisa de procuror.

(2) Aceste date și informații vor putea fi folosite și în alte cauze sau în legătură cu alte persoane, dacă sunt concludente și utile.

(1) Identitatea reala a investigatorilor sub acoperire nu poate fi dezvaluita în timpul ori după terminarea actiunii acestora.

(2) Procurorul competent sa autorizeze folosirea unui investigator sub acoperire are dreptul să-i cunoasca adevarata identitate, cu respectarea secretului profesional.

(1) Pentru infractiunile prevăzute de Codul penal în art. 331-334, 348, 353 și 354, urmarirea penala poate începe numai la sesizarea comandantului.

(2) Pentru celelalte infractiuni savirsite de militari, organul de urmărire penala procedeaza potrivit regulilor obisnuite, informind pe comandant de îndată ce a inceput urmarirea penala.

(1) Orice persoană cu functie de conducere intr-o unitate la care se referă art. 145 din Codul penal sau cu atribuții de control, care a luat cunoștința de savirsirea unei infractiuni în acea unitate, este obligata sa sesizeze de îndată pe procuror sau organul de cercetare penala și sa ia măsuri sa nu dispara urmele infractiunii, corpurile delicte și orice alte mijloace de proba.

(2) Oblibațiile prevăzute în alin. 1 revin și oricărui functionar care a luat cunoștința despre savarsirea unei infractiuni în legătură cu serviciul în cadrul caruia își indeplineste sarcinile.

(1) Organul de urmărire penală sesizat în vreunul dintre modurile prevăzute la art. 221 dispune prin rezoluție începerea urmăririi penale, când din cuprinsul actului de sesizare sau al actelor premergătoare efectuate nu rezultă vreunul dintre cazurile de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale prevăzute la art. 10.

(2) În cazul prevăzut la art. 10 lit. b¹), organul de urmărire penală înaintează dosarul procurorului cu propunerea de a dispune, după caz, neînceperea urmăririi penale sau scoaterea de sub urmărire penală.

(3) Abrogat.

(4) Dacă din cuprinsul actului de sesizare sau al actelor premergătoare efectuate după primirea plângerii ori denunțului rezultă vreunul dintre cazurile de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale prevăzute la art. 10, organul de urmărire penală înaintează procurorului actele încheiate cu propunerea de a nu se începe urmărirea penală.

(5) Dacă procurorul constata că nu sunt intrunite condițiile aratate în alin. 4, restituie actele organului de urmărire penala, fie pentru completarea actelor premergatoare, fie pentru începerea urmaririi penale.

(6) În cazul în care procurorul este de acord cu propunerea, dispune prin rezoluție neînceperea urmăririi penale. În situația în care procurorul își însușește argumentele cuprinse în propunerea organului de cercetare penală, motivarea rezoluției este facultativă sau poate cuprinde doar argumente suplimentare. Copie de pe rezoluție și de pe propunerea organului de cercetare penală se comunică persoanei care a făcut sesizarea, precum și, după caz, persoanei față de care s-au efectuat acte premergătoare. Dispozițiile art. 245 alin. 1 lit. c¹) se aplică în mod corespunzător.

(7) Dacă ulterior se constată că nu a exista sau ca a disparut imprejurarea pe care se intemeia propunerea de a nu se începe urmarirea penala, procurorul infirma rezolutia și restituie actele organului de urmărire, dispunind începerea urmaririi penale.

(1) În cursul efectuării cercetării penale, dacă organul de cercetare considera ca sunt intrunite condițiile prevăzute de lege pentru luarea masurii arestarii preventive a invinuitului, face propuneri în acest sens și le inainteaza procurorului.

(2) Dacă procurorul, după ce examineaza dosarul cauzei, constata ca este cazul să se ia măsura arestarii preventive a invinuitului, procedeaza potrivit art. 146.

(1) Dacă organul de cercetare penala considera ca sunt temeiuri pentru punerea în miscare a actiunii penale, face propuneri în acest sens, pe care le inainteaza procurorului.

(2) Organul de cercetare penala, dacă considera ca sunt intrunite și condițiile prevăzute de lege pentru luarea masurii arestarii preventive a inculpatului, procedeaza în acelasi mod.

(1) Procurorul se pronunță asupra punerii în miscare a actiunii penale după examinarea dosarului.

(2) Dacă procurorul este de acord cu propunerea, pune în miscare actiunea penala prin ordonanța.

(3) Ordonanța de punere în miscare a actiunii penale trebuie să cuprindă, pe linga mențiunile aratate în art. 203, date cu privire la persoana inculpatului, fapta pentru care este invinuit și incadrarea juridica a acesteia.

(1) După aducerea la indeplinire a dispozițiilor art. 233-236, procurorul, dacă este cazul, dispune continuarea cercetării penale. Organul de cercetare penala continua efectuarea actelor de cercetare, fiind obligat să respecte și dispozitiile date de procuror.

(2) Dacă procurorul a pus în miscare actiunea penala, organul de cercetare penala îl cheama pe inculpat, îi comunică fapta pentru care este invinuit și îi da explicatii cu privire la drepturile și oblibațiile pe care le are. Atunci când inculpatul nu locuieste în tara, organul de cercetare penala va tine seama, la fixarea termenului de prezentare în fața acestuia, de reglementarile speciale privind asistența judiciara internationala în materie penala.

(3) Organul de cercetare penala pune în vedere inculpatului aflat în stare de libertate ca este obligat să se prezinte la toate chemarile ce i se vor face în cursul procesului penal și ca are indatorirea sa comunice orice schimbare de adresa.

(4) Organul de cercetare penala va continua urmarirea și fără a-l asculta pe inculpat, când acesta este disparut, se sustrage de la cercetare sau nu locuieste în tara.

(1) În cazul când se constata printr-o expertiza medico-legala ca invinuitul sau inculpatul sufera de o boala grava, care îl împiedica sa ia parte la procesul penal, organul de cercetare penala inainteaza procurorului propunerile sale împreună cu dosarul, pentru a dispune suspendarea urmaririi penale.

(2) Procurorul se pronunță asupra suspendarii prin ordonanța.

(1) Ordonanța trebuie să cuprindă, pe linga mențiunile aratate în art. 203, datele privitoare la persoana invinuitului sau inculpatului, fapta de care este invinuit, cauzele care au determinat suspendarea și masurile luate în vederea insanatosirii invinuitului sau inculpatului.

(2) Măsura suspendarii se comunică părții civile. După comunicare, dosarul se restituie organului de cercetare penala.

(1) În timpul cit urmarirea este suspendata, organul de cercetare penala continua să efectueze toate actele a caror indeplinire nu este împiedicată de situația invinuitului sau inculpatului.

(2) Organul de cercetare penala este obligat să se intereseze periodic dacă mai subzista cauza care a determinat suspendarea urmaririi penale.

(1) Încetarea urmaririi penale are loc când se constata existenta vreunuia dintre cazurile prevăzute în art. 10 alin. 1 lit. f)-h), i¹) și j) și exista invinuit sau inculpat în cauza.

(2) Dacă în aceeasi cauza sunt mai mulți invinuiti sau inculpați ori dacă mai multe fapte fac obiectul aceleiasi cauze, încetarea urmaririi se face numai cu privire la invinuitii sau inculpatii, ori la faptele pentru care exista cazul de incetare a urmaririi.

(1) Organul de cercetare penala, când constata existenta vreunuia dintre cazurile prevăzute în art. 10 alin. 1 lit. f)-h), i¹) și j), inainteaza procurorului dosarul împreună cu propuneri de incetare a urmaririi penale.

(2) Procurorul se pronunță asupra încetării urmaririi penale prin ordonanța, dispunind potrivit art. 11 pct. 1 lit. c). În cazul în care nu s-a pus în miscare actiunea penala, încetarea urmaririi penale se pronunță prin rezolutie motivata.

(3) Atunci când cazul de încetare a urmăririi penale privește un învinuit sau inculpat arestat, procurorul trebuie să se pronunțe asupra încetării urmăririi penale în aceeași zi în care a primit propunerea de încetare de la organul de cercetare penală. Dacă procurorul a dispus încetarea urmăririi penale, măsura arestării preventive încetează de drept, învinuitul sau inculpatul fiind pus de îndată în libertate.

(1) Prin ordonanța de incetare a urmaririi penale se dispune totodata asupra:

a) revocarii masurilor asiguratorii luate în vederea executarii pedepsei amenzii;

b) confiscarii lucrurilor care potrivit art. 118 din Codul penal sunt supuse confiscarii speciale și restituirii celorlalte.

c) masurilor asiguratorii privind reparatiile civile și a restabilirii situației anterioare savirsirii infractiunii.

d) cheltuielilor judiciare, stabilind cuantumul acestora, cine trebuie să le suporte și ordonând incasarea lor;

e) restituirii cautiunii în cazurile prevăzute de lege.

(2) Dacă în cursul urmaririi penale s-a luat vreuna din masurile de siguranță aratate în art. 162, se va face mențiune despre aceasta.

(3) În cazul în care încetarea urmăririi penale privește un învinuit sau inculpat arestat, în ordonanță se va face mențiune și cu privire la constatarea încetării de drept a măsurii arestării preventive.

(1) Copie de pe ordonanța sau rezolutia prin care procurorul dispune încetarea urmaririi penale se comunică persoanei care a facut sesizarea, invinuitului sau inculpatului și, după caz, altor persoane interesate.

(2) În cazul când invinuitul sau inculpatul este arestat preventiv, instanța instiinteaza prin adresa administratia locului de detinere, cu dispoziția de a-l pune de îndată în libertate pe invinuit sau inculpat, potrivit art. 243 alin. 3.

(1) Scoaterea de sub urmarirea penala are loc când se constata existenta vreunuia dintre cazurile prevăzute în art. 10 lit. a)-e) și exista invinuit sau inculpat în cauza.

(2) Dispozitiile art. 242-246 și 248 se aplică în mod corespunzător și în procedura scoaterii de sub urmărire.

(3) În cazul prevăzut în art. 10 lit. b¹) procurorul se pronunță prin ordonanța.

(1) În cazul în care s-a dispus scoaterea de sub urmarirea penala în temeiul art. 10 lit. b¹), executarea mustrarii sau mustrarii cu avertisment, prevăzute în art. 91 din Codul penal, aplicate de procuror, se face potrivit art. 487, care se aplică în mod corespunzător.

(2) Executarea sanctiunii cu caracter administrativ a amenzii se efectueaza potrivit art. 442 și 443.

(3) Împotriva ordonantei prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penala în temeiul art. 10 alin. 1 lit. b¹) se poate face plangere în termen de 20 de zile de la instiintarea prevăzută în art. 246.

(4) Punerea în executare a ordonantei prin care s-a aplicat sancțiunea cu caracter administrativ a amenzii se face după expirarea termenului prevăzut în alin. 3, iar dacă s-a facut plingere și a fost respinsa, după respingerea acesteia.

a) îi pune în vedere ca are dreptul de a lua cunoștința de materialul de urmărire penala, aratindu-i și incadrarea juridica a faptei savirsite;

b) îi asigura posibilitatea de a lua de îndată cunoștința de material. Dacă inculpatul nu poate să citeasca, organul de cercetare penala îi citește materialul;

c) îl intreaba, după ce a luat cunoștința de materialul de urmărire penala, dacă are de formulat cereri noi sau dacă voieste sa faca declaratii suplimentare.

(1) Dacă inculpatul a formulat cereri noi în legătură cu urmarirea penala, organul de cercetare penala le examineaza de îndată și dispune prin ordonanța admiterea sau respingerea lor.

(2) Organul de cercetare dispune prin aceeasi ordonanța completarea cercetării penale, atunci când din declaratiile suplimentare sau din raspunsurile inculpatului rezultă necesitatea completarii.

(1) Când prezentarea materialului nu a fost posibilă din cauză că inculpatul sau apărătorul său a lipsit în mod nejustificat la chemarea organului de urmărire penală ori refuză în mod nejustificat să ia cunoștință de materialul de urmărire penală ori este dispărut, în referatul care se întocmește potrivit art. 259 se arată împrejurările concrete din care rezultă cauza împiedicării.

(2) Dacă până la inaintarea dosarului la procuror inculpatul se prezinta, este prins ori adus, se procedeaza la prezentarea materialului de urmărire penala.

(1) În cauzele în care nu a fost pusa în miscarea actiunea penala, organul de cercetare, după efectuarea actelor de cercetare penala potrivit art. 232, dacă exista invinuit în cauza și constata ca împotriva acestuia sunt suficiente probe, procedeaza la o noua ascultare a invinuitului, aducindu-i la cunoștința invinuirea și intrebindu-l dacă are noi mijloace de aparare.

(2) Dacă invinuitul nu a propus noi probe sau propunerea sa nu a fost gasita temeinica ori dacă cercetarea a fost completata potrivit propunerilor facute, cercetarea se considera terminata.

(1) Referatul întocmit de organul de cercetare penala trebuie să se limiteze la fapta care a format obiectul punerii în miscare a actiunii penale, la persoana inculpatului și la ultima încadrare juridica data faptei.

(2) Referatul trebuie să cuprindă fapta retinuta în sarcina inculpatului, probele administrate și incadrarea juridica.

(3) Când urmarirea penala priveste mai multe fapte sau mai mulți inculpați, referatul trebuie să cuprindă mențiunile aratate în alineatul precedent cu privire la toate faptele și la toți inculpatii și, dacă este cazul, trebuie să se arate pentru care fapte ori faptuitori s-a incetat urmarirea, s-a dispus scoaterea de sub urmărire ori s-a suspendat urmarirea penala.

a) mijloacele materiale de proba și masurile luate referitor la ele în cursul cercetării penale, precum și locul unde se afla;

b) masurile asiguratorii privind reparatiile civile sau executarea pedepsei amenzii, luate în cursul cercetării penale;

c) cheltuielile judiciare.