LexistoriaDreptul la drept.

TRIMITEREA IN JUDECATA

Azi

Codul de procedură penală (1968) · 9 articole

Abrogat la 1 februarie 2014 · înlocuit de Codul de procedură penală. Textul rămâne disponibil — formă istorică, nu drept în vigoare.

Articolul 261

(1) Procurorul este obligat ca în termen de cel mult 15 zile de la primirea dosarului trimis de organul de cercetare penala potrivit art. 256 sau 258 sa procedeze la verificarea lucrărilor urmaririi penale și să se pronunte asupra acestora.

(2) Procurorul procedeaza la prezentarea materialului de urmărire penala în situațiile prevăzute în art. 254 alin. 1, dacă inculpatul se prezinta, este prins sau adus după inaintarea dosarului la procuratura.

(3) Rezolvarea cauzelor în care sunt arestati se face de urgenta și cu precadere.

Articolul 262

Dacă procurorul constata ca au fost respectate dispozitiile legale care garanteaza aflarea adevarului, ca urmarirea penala este completa, existind probele necesare și legal administrate, procedeaza, după caz, astfel: 1. când din materialul de urmărire penala rezultă ca fapta exista, ca a fost savirsita de invinuit sau de inculpat și ca acesta raspunde penal: 2. da ordonanța prin care: Dacă procurorul dispune scoaterea de sub urmărire în temeiul art. 10 lit. b¹), face aplicarea art. 18¹ alin. 3 din Codul penal;

a) dacă actiunea penala nu a fost pusa în miscare în cursul urmaririi penale, da rechizitoriu prin care pune în miscare actiunea penala și dispune trimiterea în judecata;

b) dacă actiunea penala a fost pusa în miscare în cursul urmaririi penale, da rechizitoriu prin care dispune trimiterea în judecata;

a) claseaza, scoate de sub urmărire sau inceteaza urmarirea penala potrivit dispozițiilor art. 11.

b) suspenda urmarirea penala, atunci când constata existenta unei cauze de suspendare a urmaririi.

Articolul 263

(1) Rechizitoriul trebuie să se limiteze la fapta și persoana pentru care s-a efectuat urmarirea penala și trebuie să cuprindă, pe linga mențiunile prevăzute în art. 203, datele privitoare la persoana inculpatului, fapta retinuta în sarcina sa, incadrarea juridica, probele pe care se intemeiaza invinuirea, măsura preventiva luata și durata acesteia, precum și dispoziția de trimitere în judecata.

(2) În rechizitoriu se arata de asemenea numele și prenumele persoanelor care trebuie citate în instanța, cu indicarea calității lor în proces și locul unde urmeaza a fi citate.

(3) În cazul când urmarirea penala este efectuata de procuror, rechizitoriul trebuie să cuprindă și datele suplimentare prevăzute în art. 260.

(4) Procurorul întocmește un singur rechizitoriu chiar dacă lucrarile urmaririi penale privesc mai multe fapte ori mai mulți invinuiti sau inculpați și chiar dacă se dau acestora rezolvari diferite, potrivit art. 262.

Articolul 264

(1) Rechizitoriul constituie actul de sesizare a instanței de judecată.

(2) Abrogat.

(3) Rechizitoriul este verificat sub aspectul legalității și temeiniciei de prim-procurorul parchetului sau, după caz, de procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel, iar când urmarirea este facuta de acesta, verificarea se face de procurorul ierarhic superior. Când urmarirea penala este efectuata de un procuror de la Parchetul de pe lângă Înaltă Curte de Casatie și Justiție, rechizitoriul este verificat de procurorul-sef de secție, iar când urmarirea penala este efectuata de acesta, verificarea se face de către procurorul general al acestui parchet. În cauzele cu arestati, verificarea se face de urgenta și înainte de expirarea duratei arestarii preventive.

(4) Dacă rechizitoriul nu a fost infirmat, procurorul ierarhic care a efectuat verificarea îl inainteaza instanței competente, împreună cu dosarul cauzei și cu un numar necesar de copii de pe rechizitoriu pentru a fi comunicate inculpatilor aflati în stare de detinere.

(5) Abrogat.

Articolul 265

(1) Când procurorul constata ca urmarirea penala nu este completa, sau că nu au fost respectate dispozitiile legale care garanteaza aflarea adevarului, restituie cauza organului care a efectuat urmarirea penala, sau potrivit dispozițiilor art. 217 trimite cauza la alt organ de urmărire, în vederea completarii sau refacerii urmaririi penale.

(2) Când completarea sau refacerea urmaririi penale este necesară numai cu privire la unele fapte sau la unii invinuiti sau inculpați, iar disjungerea nu este posibila, procurorul dispune restituirea sau trimiterea intregii cauze.

Articolul 266

Ordonanța de restituire sau de trimitere cuprinde, pe linga mențiunile aratate în art. 203, indicarea actelor de cercetare penala ce trebuie efectuate ori refacute, a faptelor sau imprejurarilor ce urmeaza a fi constatate și a mijloacelor de proba ce urmeaza a fi folosite.

Articolul 267

(1) În cazul în care procurorul, la intocmirea rechizitoriului potrivit art. 262 pct. 1, considera ca este necesară arestarea inculpatului, fiind intrunite condițiile prevăzute de lege, inainteaza instanței, în termen de 24 de ore, rechizitoriul și propunerea de arestare a inculpatului. În acelasi mod procedeaza procurorul și în cazul în care este necesară luarea masurilor de siguranță prevăzute în art. 113 și 114 din Codul penal. În cazul în care procurorul considera ca se impune luarea masurilor preventive prevăzute în art. 145 și 145¹, dispune aceasta prin rechizitoriu.

(2) În cazurile prevăzute în art. 262 pct. 2, art. 265 și 268, procurorul trimite dosarul cauzei la instanța, pentru ca judecatorul care a dispus în cursul urmaririi penale arestarea preventiva sau masurile de siguranță prevăzute în art. 113 și 114 din Codul penal sa dispună asupra prelungirii sau revocarii acestora. În cazul masurilor preventive prevăzute în art. 145 și 145¹, procurorul dispune revocarea acestor măsuri sau, după caz, trimite dosarul cauzei la instanța cu propunerea de prelungire.

(3) Incheierea prin care instanța dispune cu privire la aceste măsuri se trimite procurorului, care face mențiune despre aceasta în ordonanța de scoatere de sub urmărire penala, de incetare a urmaririi penale, de suspendare a urmaririi penale, de restituire sau de trimitere la organul competent. Prevederile art. 243 alin. 3 și art. 249 alin. 2 se aplică în mod corespunzător.

(4) Procurorul este obligat sa dispună asupra mentinerii sau revocarii masurilor de siguranță, altele decat cele prevăzute în art. 113 și 114 din Codul penal, și a masurilor asiguratorii luate în cursul urmaririi penale, sau dacă este cazul sa ia asemenea măsuri.

Articolul 268

(1) Când procurorul constata ca pentru vreuna din infractiunile sau infractorii aratati în art. 207, 208 și 209 alin. 3 și 4 urmarirea penala s-a facut de un alt organ decit cel prevăzut în textele menționate, ia măsuri ca urmarirea să fie facuta de organul competent.

(2) În cazul prevăzut în alineatul precedent rămân valabile masurile asiguratorii luate, actele sau masurile procesuale confirmate incuviintate de procuror, precum și actele procesuale care nu pot fi refacute.

Articolul 269

Organul de cercetare penala sesizat prin trimiterea cauzei potrivit art. 268 procedeaza la ascultarea invinuitului sau inculpatului și, tinind seama de dispozitiile art. 268 alin. 2, dispune în ce măsura trebuie refacute celelalte acte procesuale și ce anume acte mai trebuie efectuate în completarea cercetării penale.