LexistoriaDreptul la drept.

Recursul în interesul legii

Azi

Codul de procedură penală (1968) · 12 articole

Abrogat la 1 februarie 2014 · înlocuit de Codul de procedură penală. Textul rămâne disponibil — formă istorică, nu drept în vigoare.

Articolul 409

Abrogat cel târziu la 29 decembrie 2011

Text anterior abrogării — nu mai este în vigoare

Abrogat. Cazurile în care se poate face recurs în anulare

Articolul 410

Abrogat. La articolul 410, după alineatul 2 s-a introdus un nou alineat, care a devenit alineatul 3, iar alineatul 3 a devenit alineatul 4, prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 207/2000 .

Articolul 411

Abrogat cel târziu la 15 februarie 2013

Text anterior abrogării — nu mai este în vigoare

Abrogat. Suspendarea executării

Articolul 412

Abrogat. A se vedea și DECIZIA CURTII CONSTITUTIONALE nr. 259 din 24 septembrie 2002 , publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 770 din 23 octombrie 2002.

Articolul 412¹

Abrogat cel târziu la 28 decembrie 2005

Text anterior abrogării — nu mai este în vigoare

Abrogat. Citarea părților

Articolul 413

Abrogat cel târziu la 28 decembrie 2005

Text anterior abrogării — nu mai este în vigoare

Abrogat. Retragerea recursului în anulare

Articolul 414

Abrogat cel târziu la 28 decembrie 2005

Text anterior abrogării — nu mai este în vigoare

Abrogat. Motivarea, judecarea și solutionarea recursului în anulare

Articolul 414¹

Abrogat cel târziu la 28 decembrie 2005

Text anterior abrogării — nu mai este în vigoare

Abrogat. Recursul în interesul legii

Articolul 414²

Pentru a se asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către toate instanțele judecătorești, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, din oficiu sau la cererea ministrului justiției, colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție, colegiile de conducere ale curților de apel și Avocatul Poporului au îndatorirea să ceară Înaltei Curți de Casație și Justiție să se pronunțe asupra problemelor de drept care au fost soluționate diferit de instanțele judecătorești.

Articolul 414³

Recursul în interesul legii este admisibil numai dacă se face dovada că problemele de drept care formează obiectul judecății au fost soluționate în mod diferit prin hotărâri judecătorești definitive, care se anexează la cerere.

Articolul 414⁴

Recursul în interesul legii se judecă de un complet format din președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție sau, în lipsa acestuia, din vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, președinții de secții din cadrul acesteia, un număr de 14 judecători din secția în a cărei competență intră problema de drept care a fost soluționată diferit de instanțele judecătorești și câte 2 judecători din cadrul celorlalte secții. Președintele completului este președintele sau vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție. În cazul în care problema de drept prezintă interes pentru două sau mai multe secții, președintele sau, în lipsa acestuia, vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție stabilește secțiile din care provin cei 20 de judecători. După sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, președintele acesteia sau, după caz, vicepreședintele va lua măsurile necesare pentru desemnarea aleatorie a judecătorilor din cadrul secției în a cărei competență intră problema de drept care a fost soluționată diferit de instanțele judecătorești, precum și a judecătorilor din celelalte secții ce intră în alcătuirea completului prevăzut la alin. 1. La primirea cererii, președintele completului va desemna un judecător din cadrul secției în a cărei competență intră problema de drept care a fost soluționată diferit de instanțele judecătorești, pentru a întocmi un raport asupra recursului în interesul legii. În cazul în care problema de drept prezintă interes pentru două sau mai multe secții, președintele completului va desemna câte un judecător din cadrul acestor secții pentru întocmirea raportului. Raportorii nu sunt incompatibili. În vederea întocmirii raportului, președintele completului poate solicita unor specialiști recunoscuți opinia scrisă asupra problemelor de drept soluționate diferit. Raportul va cuprinde soluțiile diferite date problemei de drept și argumentele pe care se fundamentează, jurisprudența relevantă a Curții Constituționale, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a Curții Europene a Drepturilor Omului, a Curții de Justiție a Uniunii Europene și opinia specialiștilor consultați, dacă este cazul, precum și doctrina în materie. Totodată, judecătorul sau, după caz, judecătorii raportori va/vor întocmi proiectul soluției ce se propune a fi dată recursului în interesul legii. Ședința completului se convoacă de președintele acestuia cu cel puțin 20 de zile înainte de desfășurarea acesteia. Odată cu convocarea, fiecare judecător va primi o copie a raportului și a soluției propuse. La ședință participă toți judecătorii completului. Dacă există motive obiective, aceștia vor fi înlocuiți cu respectarea regulilor prevăzute la alin. 3. Recursul în interesul legii se susține în fața completului, după caz, de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sau de procurorul desemnat de acesta, de judecătorul desemnat de colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție, respectiv al curții de apel. Recursul în interesul legii se judecă în cel mult 3 luni de la data sesizării instanței, iar soluția se adoptă cu cel puțin două treimi din numărul judecătorilor completului. Nu se admit abțineri de la vot.

Articolul 414⁵

Asupra cererii, completul se pronunță prin decizie. Decizia se pronunță numai în interesul legii și nu are efecte asupra hotărârilor judecătorești examinate și nici cu privire la situația părților din acele procese. Decizia se motivează în termen de cel mult 30 de zile de la pronunțare și se publică în cel mult 15 zile de la motivare în Monitorul Oficial al României, Partea I. Încetat efectele juridice. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept. În concluzie, în intervalul 13 iunie 2013 - 28 iulie 2013, dispozițiile invocate mai sus au fost suspendate de drept, încetându-și efectele juridice în data de 29 iulie 2013, întrucât legiuitorul nu a intervenit pentru modificarea prevederilor atacate.