(1) Pentru scopurile implementării prezentului capitol, consultările vor fi ținute, dacă este necesar, în cadrul unui comitet care va avea loc între:
a) autoritățile competente ale statelor membre vizate, la cererea fiecăruia dintre ele, cu privire la problemele bilaterale;
b) autoritățile competente ale tuturor statelor membre și Comisie, la cererea uneia dintre aceste autorități sau a Comisiei, în măsura în care problema ridicată nu este numai în interes bilateral.
(2) Autoritățile competente ale statelor membre pot comunică în mod direct între ele. Autoritățile competente ale statelor membre pot, prin asistență reciprocă, să permită autorităților desemnate de acestea să comunice direct între ele în cazurile speciale sau în alte categorii de cazuri.
(3) Când autoritățile competente încheie acorduri care vizează probleme bilaterale, acoperite de prezentul articol, altele decât cele cu privire la cazurile individuale, acestea vor informa cât mai repede posibil Comisia asupra acestui fapt. La rândul său, Comisia va notifica autoritățile competente ale statelor membre.