(1) Pedepsele care se pot aplica minorului sunt următoarele:
a) închisoarea strictă de la 5 la 15 ani, când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa detențiunii pe viață;
b) închisoarea strictă de la 3 la 12 ani, când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa detențiunii severe;
c) închisoarea strictă între limitele reduse la jumătate ale pedepsei prevăzute de lege pentru infracțiunea săvârșită, când legea prevede pentru aceasta pedeapsa închisorii stricte, fără ca minimul închisorii stricte aplicabile minorului să depășească 3 ani;
d) închisoarea între limitele reduse la jumătate ale pedepsei prevăzute de lege pentru infracțiunea săvârșită, când legea prevede pentru aceasta pedeapsa închisorii;
e) amenda sub forma zilelor-amendă, între 5 și 180 de zile, fiecare zi fiind socotită între 50.000 lei și 500.000 lei;
f) munca în folosul comunității, între 50 și 250 de ore.
(2) Pedepsele aplicate minorului se execută în regimul prevăzut în legea pentru executarea pedepselor.
(3) Pedepsele complementare nu se aplică minorului.
(4) Condamnările pronunțate pentru faptele săvârșite în timpul minorității nu atrag incapacități sau decăderi.