(1) În cazul suspendării condiționate a executării pedepsei aplicate minorului, termenul de încercare se compune din durata pedepsei închisorii la care se adaugă un interval de timp de la 6 luni la 2 ani, stabilit de instanță. Dacă pedeapsa aplicată constă în zile-amendă, termenul de încercare este de 6 luni.
(2) Pe durata termenului de încercare, dar până la împlinirea vârstei de 18 ani, instanța poate dispune încredințarea supravegherii minorului unei persoane din cele arătate în art. 117 ori unei instituții legal însărcinate cu supravegherea minorilor sau serviciului de reintegrare socială și supraveghere, potrivit art. 118. Instanța poate stabili, totodată, pentru minor una sau mai multe obligații dintre cele prevăzute în art. 117 alin. (3), iar după împlinirea vârstei de 18 ani, instanța poate să oblige pe minor la respectarea de către acesta a măsurilor de supraveghere ori a obligațiilor prevăzute în art. 103 și art. 107.
(3) Dispozițiile art. 95 alin. (3), art. 96 alin. (3), art. 97 și art. 98 se aplică în mod corespunzător.
(4) Sustragerea minorului de la îndeplinirea obligațiilor prevăzute în art. 117 alin. (3), art. 103 și art. 107 poate atrage revocarea suspendării condiționate potrivit art. 104 alin. (2) și art. 107 alin. (2).
(5) În cazul neîndeplinirii măsurilor de supraveghere ori a obligațiilor stabilite de instanță, potrivit art. 103, se aplică în mod corespunzător dispozițiile art. 104 alin. (2).