(1) Recidivă există în următoarele cazuri:
a) când după rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare la o pedeapsă privativă de libertate cuprinsă între un an și 5 ani, condamnatul săvârșește cu intenție o nouă infracțiune pentru care legea prevede o pedeapsă privativă de libertate mai mare de un an, înainte de începerea executării pedepsei, în timpul executării acesteia sau în stare de evadare;
b) când după rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare la o pedeapsă privativă de libertate mai mare de 5 ani, condamnatul săvârșește cu intenție o nouă infracțiune pentru care legea prevede o pedeapsă privativă de libertate mai mare de un an, înainte de începerea executării pedepsei, în timpul executării acesteia sau în stare de evadare;
c) când după executarea unei pedepse privative de libertate cuprinse între un an și 5 ani, condamnatul săvârșește cu intenție o nouă infracțiune pentru care legea prevede o pedeapsă privativă de libertate mai mare de un an;
d) când după executarea unei pedepse privative de libertate mai mare de 5 ani, condamnatul săvârșește cu intenție o nouă infracțiune pentru care legea prevede o pedeapsă privativă de libertate mai mare de un an.
(2) Există recidivă și în cazurile în care una dintre pedepsele prevăzute în alin. (1) este detențiunea pe viață.
(3) Pentru stabilirea stării de recidivă se ține seama și de hotărârea de condamnare pronunțată în străinătate pentru o faptă prevăzută și de legea română, dacă hotărârea de condamnare a fost recunoscută potrivit legii.