PLURALITATEA DE INFRACȚIUNI

(1) Există concurs real de infracțiuni când două sau mai multe infracțiuni au fost săvârșite de aceeași persoană, prin două ori mai multe acțiuni sau inacțiuni, înainte de a fi condamnată definitiv pentru vreuna din ele.

(2) Există concurs formal de infracțiuni când o acțiune sau o inacțiune săvârșită de aceeași persoană, din cauza împrejurărilor în care a avut loc și urmărilor pe care le-a produs, întrunește elementele mai multor infracțiuni.

(3) În cazul concursului formal de infracțiuni, fapta se sancționează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea cea mai gravă.

(1) În caz de concurs real de infracțiuni se stabilește pedeapsa pentru fiecare infracțiune în parte, iar din acestea se aplică pedeapsa, în una din următoarele modalități:

a) când s-au stabilit numai pedepse privative de libertate:

b) când s-au stabilit numai pedepse cu amendă:

c) când s-au stabilit pedepse privative de libertate și pedepse cu amendă, se aplică pedeapsa privativă de libertate, potrivit dispozițiilor lit. a) pct. 1, la care se poate adăuga amenda, în total sau în parte.

(2) Dacă vreuna din pedepsele stabilite pentru infracțiunile concurente este detențiunea pe viață, se aplică această pedeapsă.

(3) Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică și în cazul când pentru una sau pentru toate infracțiunile concurente s-a pronunțat o hotărâre de condamnare definitivă.

(1) Dacă pentru una din infracțiunile concurente s-a stabilit și o pedeapsă complementară, aceasta se aplică alături de pedeapsa privativă de libertate.

(2) Pedepsele complementare de natură diferită sau chiar de aceeași natură, dar cu un conținut diferit, se aplică alături de pedeapsa privativă de libertate.

(3) Dacă s-au stabilit mai multe pedepse complementare de aceeași natură și cu același conținut, se aplică cea mai grea dintre acestea.

(4) Măsurile de siguranță de aceeași natură în cazul infracțiunilor concurente se iau o singură dată, iar dacă sunt de natură diferită, se cumulează.

(1) Recidivă există în următoarele cazuri:

a) când după rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare la o pedeapsă privativă de libertate cuprinsă între un an și 5 ani, condamnatul săvârșește cu intenție o nouă infracțiune pentru care legea prevede o pedeapsă privativă de libertate mai mare de un an, înainte de începerea executării pedepsei, în timpul executării acesteia sau în stare de evadare;

b) când după rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare la o pedeapsă privativă de libertate mai mare de 5 ani, condamnatul săvârșește cu intenție o nouă infracțiune pentru care legea prevede o pedeapsă privativă de libertate mai mare de un an, înainte de începerea executării pedepsei, în timpul executării acesteia sau în stare de evadare;

c) când după executarea unei pedepse privative de libertate cuprinse între un an și 5 ani, condamnatul săvârșește cu intenție o nouă infracțiune pentru care legea prevede o pedeapsă privativă de libertate mai mare de un an;

d) când după executarea unei pedepse privative de libertate mai mare de 5 ani, condamnatul săvârșește cu intenție o nouă infracțiune pentru care legea prevede o pedeapsă privativă de libertate mai mare de un an.

(2) Există recidivă și în cazurile în care una dintre pedepsele prevăzute în alin. (1) este detențiunea pe viață.

(3) Pentru stabilirea stării de recidivă se ține seama și de hotărârea de condamnare pronunțată în străinătate pentru o faptă prevăzută și de legea română, dacă hotărârea de condamnare a fost recunoscută potrivit legii.

(1) În cazul recidivei după condamnare prevăzute în art. 50 alin. (1) lit. a), se aplică regulile concursului de infracțiuni. Dacă cel condamnat a executat o parte din pedeapsă, regulile concursului de infracțiuni se aplică ținând seama de pedeapsa care a mai rămas de executat.

(2) În cazul recidivei după condamnare prevăzute în art. 50 alin. (1) lit. b), pedeapsa stabilită pentru infracțiunea săvârșită ulterior și pedeapsa aplicată pentru infracțiunea anterioară se cumulează, fără a se putea depăși maximul general al pedepsei imediat superioare. Dacă cel condamnat a executat o parte din pedeapsă, cumulul se face între pedeapsa ce a mai rămas de executat și pedeapsa aplicată pentru infracțiunea săvârșită ulterior.

(3) În cazul recidivei după executare prevăzute în art. 50 alin. (1) lit. c) și d), se aplică o pedeapsă care poate fi sporită cu 10 ani, în cadrul limitelor pedepsei imediat superioare.

(1) La stabilirea stării de recidivă nu se ține seama de hotărârile de condamnare privitoare la:

a) infracțiunile săvârșite în timpul minorității;

b) infracțiunile săvârșite din culpă;

c) infracțiunile amnistiate;

d) faptele care nu mai sunt prevăzute ca infracțiuni de legea penală.

(2) De asemenea, nu se ține seama de condamnările pentru care a intervenit reabilitarea sau în cazul cărora s-a împlinit termenul de reabilitare.

(1) În caz de concurs de infracțiuni săvârșit de persoana juridică, se aplică amenda până la maximul special prevăzut în art. 80 alin. (2) sau (3) pentru infracțiunea cea mai gravă, care poate fi majorat cu o pătrime.

(2) În cazul în care persoana juridică a mai fost condamnată anterior definitiv pentru o infracțiune, se aplică dispozițiile alin. (1), dacă pedeapsa aplicată pentru infracțiunea anterioară nu a fost executată. Dacă pedeapsa anterioară a fost executată, se aplică pedeapsa amenzii până la maximul special prevăzut în art. 80 alin. (2) sau (3), care poate fi majorat cu o treime.

(3) Pedepsele complementare se pot cumula.

(1) În cazul infracțiunii continuate și al infracțiunii complexe nu există pluralitate de infracțiuni.

(2) Infracțiunea este continuată când o persoană săvârșește la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiași rezoluții, acțiuni sau inacțiuni care prezintă fiecare în parte conținutul aceleiași infracțiuni. În acest caz, se aplică pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită, la care se poate adăuga un spor până la maximul special, iar când acest maxim nu este îndestulător se poate aplica un spor fără ca pedeapsa să poată depăși maximul general.

(3) Infracțiunea este complexă când în conținutul său intră, ca element constitutiv sau ca element circumstanțial agravant, o acțiune sau inacțiune care constituie prin ea însăși o faptă prevăzută de legea penală.