(1) Când, după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a unei pedepse privative de libertate sau a amenzii, a intervenit o lege care prevede orice fel de pedeapsă, dar cu un maxim special mai mic, sancțiunea aplicată se reduce la acest maxim, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită.
(2) Dacă după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare la detențiune pe viață sau detențiune severă și până la executarea ei a intervenit o lege care prevede pentru aceeași faptă o altă pedeapsă privativă de libertate, pedeapsa detențiunii pe viață sau a detențiunii severe se înlocuiește cu maximul pedepsei privative de libertate prevăzute de legea nouă pentru acea infracțiune.
(3) Dacă legea nouă prevede în locul pedepsei închisorii numai pedeapsa amenzii, pedeapsa aplicată se înlocuiește cu amendă, fără a se putea depăși maximul special prevăzut în legea nouă. Ținându-se seama de partea executată din pedeapsa închisorii, executarea amenzii se poate înlătura în totul sau în parte.
(4) Pedepsele complementare, măsurile de siguranță, precum și măsurile educative neexecutate și neprevăzute în legea nouă nu se mai execută, iar cele care au corespondent în legea nouă mai favorabilă se execută în conținutul și limitele prevăzute de această lege.
(5) Când o dispoziție din legea nouă se referă la pedepse definitiv aplicate, se ține seama, în cazul pedepselor executate până la data intrării în vigoare a acesteia, de pedeapsa redusă sau înlocuită potrivit dispozițiilor alin. (1)-(4).