Codul penal (2004) · 13 articole
Adoptat și publicat, dar nu a intrat niciodată în vigoare — abrogat la 28 iulie 2009, înainte de intrarea în vigoare, de Codul penal. Textul rămâne disponibil — forma publicată, care nu a devenit lege.
Legea penală se aplică infracțiunilor săvârșite în timpul cât ea se află în vigoare.
(1) Legea penală nu se aplică faptelor care, la data când au fost săvârșite, nu erau prevăzute ca infracțiuni.
(2) Legea penală nu se aplică faptelor săvârșite sub legea veche, dacă nu mai sunt prevăzute de legea nouă. În acest caz, executarea pedepselor, a măsurilor de siguranță și a măsurilor educative, pronunțate în baza legii vechi, precum și toate consecințele penale ale hotărârilor judecătorești privitoare la aceste fapte încetează prin intrarea în vigoare a legii noi.
(1) În cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea cea mai favorabilă.
(2) Prevederile alin. (1) se aplică și legii declarate neconstituționale, precum și altor acte normative, aprobate de Parlament cu modificări sau completări ori neaprobate, dacă în timpul cât acestea s-au aflat în vigoare au cuprins dispoziții penale mai favorabile.
(1) Când, după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a unei pedepse privative de libertate sau a amenzii, a intervenit o lege care prevede orice fel de pedeapsă, dar cu un maxim special mai mic, sancțiunea aplicată se reduce la acest maxim, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită.
(2) Dacă după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare la detențiune pe viață sau detențiune severă și până la executarea ei a intervenit o lege care prevede pentru aceeași faptă o altă pedeapsă privativă de libertate, pedeapsa detențiunii pe viață sau a detențiunii severe se înlocuiește cu maximul pedepsei privative de libertate prevăzute de legea nouă pentru acea infracțiune.
(3) Dacă legea nouă prevede în locul pedepsei închisorii numai pedeapsa amenzii, pedeapsa aplicată se înlocuiește cu amendă, fără a se putea depăși maximul special prevăzut în legea nouă. Ținându-se seama de partea executată din pedeapsa închisorii, executarea amenzii se poate înlătura în totul sau în parte.
(4) Pedepsele complementare, măsurile de siguranță, precum și măsurile educative neexecutate și neprevăzute în legea nouă nu se mai execută, iar cele care au corespondent în legea nouă mai favorabilă se execută în conținutul și limitele prevăzute de această lege.
(5) Când o dispoziție din legea nouă se referă la pedepse definitiv aplicate, se ține seama, în cazul pedepselor executate până la data intrării în vigoare a acesteia, de pedeapsa redusă sau înlocuită potrivit dispozițiilor alin. (1)-(4).
(1) Când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a detențiunii severe, a închisorii stricte sau a închisorii a intervenit o lege care prevede același fel de pedeapsă, dar cu un maxim special mai mic, iar sancțiunea aplicată este mai mică decât maximul special prevăzut de legea nouă, ținându-se seama de infracțiunea săvârșită, de persoana condamnatului, de conduita acestuia după pronunțarea hotărârii sau în timpul executării pedepsei și de timpul cât a executat din pedeapsă, se dispune fie menținerea, fie reducerea pedepsei. Pedeapsa aplicată nu poate fi coborâtă sub limita ce ar rezultă din reducerea acestei pedepse proporțional cu micșorarea maximului special prevăzut pentru infracțiunea săvârșită.
(2) Dispozițiile art. 7 alin. (5) se aplică și în cazul condamnărilor arătate în prezentul articol, executate până la data intrării în vigoare a legii noi, pedeapsa din hotărâre reducându-se cu o treime, fără a putea fi coborâtă sub minimul general al acelei pedepse.
(1) Legea penală temporară se aplică infracțiunii săvârșite în timpul când era în vigoare, chiar dacă fapta nu a fost urmărită sau judecată în acel interval de timp.
(2) Legea penală temporară este legea penală care prevede data ieșirii ei din vigoare sau a cărei aplicare este limitată prin natura situației temporare care a impus-o.
(1) Legea penală se aplică infracțiunilor săvârșite pe teritoriul României.
(2) Prin teritoriul României se înțelege întinderea de pământ și apele cuprinse între frontierele de stat, inclusiv apele maritime interioare, subsolul și spațiul aerian, precum și marea teritorială cu solul, subsolul și spațiul aerian ale acesteia.
(3) Infracțiunea se consideră săvârșită pe teritoriul României și atunci când a fost comisă pe o navă sub pavilion românesc sau aeronavă română, precum și atunci când pe teritoriul României ori pe o navă sub pavilion românesc sau aeronavă română s-a efectuat numai un act de executare ori s-a produs rezultatul infracțiunii. Platformele de foraj maritim sunt asimilate navelor sub pavilion românesc.
Legea penală se aplică infracțiunilor săvârșite în afara teritoriului țării de un cetățean român sau de o persoană fără cetățenie care are domiciliul în țară, dacă fapta este prevăzută ca infracțiune și de legea penală a țării unde a fost săvârșită.
(1) Legea penală se aplică infracțiunilor săvârșite în afara teritoriului țării de un cetățean străin sau de o persoană fără cetățenie care nu are domiciliul în țară, contra securității naționale a statului român, contra unui cetățean român sau contra unei persoane juridice române, dacă legea penală română prevede pedeapsa detențiunii pe viață sau a detențiunii severe.
(2) Punerea în mișcare a acțiunii penale pentru infracțiunile prevăzute în alin. (1) se face numai cu autorizarea prealabilă a procurorului general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție.
(1) Legea penală se aplică și altor infracțiuni decât celor prevăzute în art. 12 alin. (1), săvârșite în afara teritoriului țării de un cetățean străin sau de o persoană fără cetățenie care nu are domiciliul în țară, dacă:
a) fapta este prevăzută ca infracțiune și de legea penală a țării unde a fost săvârșită;
b) făptuitorul se află în țară.
(2) Pentru infracțiunile îndreptate contra intereselor statului român, contra unui cetățean român sau contra unei persoane juridice române, făptuitorul poate fi judecat și în cazul când s-a obținut extrădarea lui.
(3) Dispozițiile alin. (1) și (2) nu se aplică în cazul când, potrivit legii statului în care făptuitorul a săvârșit infracțiunea, există o cauză care împiedică punerea în mișcare a acțiunii penale sau continuarea procesului penal ori executarea pedepsei sau când pedeapsa a fost executată ori este considerată ca executată.
(4) Când pedeapsa nu a fost executată sau a fost executată numai în parte, se procedează potrivit dispozițiilor legale privitoare la recunoașterea hotărârilor străine.
Dispozițiile cuprinse la art. 11-13 se aplică dacă nu se dispune altfel printr-o convenție internațională la care România este parte.
Legea penală nu se aplică infracțiunilor săvârșite de reprezentanții diplomatici ai statelor străine sau de alte persoane care, în conformitate cu convențiile internaționale, nu sunt supuse jurisdicției penale a statului român.
(1) Extrădarea poate fi acordată sau solicitată pe bază de convenție internațională ori pe bază de reciprocitate.
(2) Condițiile în care se acordă sau se solicită extrădarea prevăzute în convenții internaționale sau declarații de reciprocitate se completează cu cele prevăzute în legea specială.