(1) După ce a executat cel puțin două treimi din pedeapsa închisorii ori a închisorii stricte sau trei pătrimi din pedeapsa detențiunii severe, condamnatul care este stăruitor în muncă, disciplinat și dă dovezi temeinice de îndreptare, ținându-se seama de durata din pedeapsa care mai rămâne de executat, de vârsta, starea sănătății, forma de vinovăție și de antecedentele sale penale, poate fi liberat condiționat înainte de executarea în întregime a pedepsei.
(2) Minorii condamnați la pedeapsa închisorii ori închisorii stricte pot fi liberați condiționat după executarea unei treimi din pedeapsa aplicată. Condamnații trecuți de 60 de ani, pentru bărbați și 55 de ani, pentru femei, pot fi liberați condiționat după executarea unei treimi din pedeapsa închisorii ori închisorii stricte sau jumătate din pedeapsa detențiunii severe.
(3) În calculul fracțiunilor de pedeapsă prevăzute în alin. (1) se ține seama de partea din durata pedepsei care poate fi considerată, potrivit legii, ca executată pe baza muncii prestate. În acest caz, liberarea condiționată nu poate fi acordată înainte de executarea efectivă a cel puțin jumătate din pedeapsa închisorii ori a închisorii stricte sau a cel puțin două treimi din pedeapsa detențiunii severe.
(4) În timpul liberării condiționate, instanța poate să-l oblige pe condamnat să se supună măsurilor de supraveghere prevăzute în art. 103.