PEDEPSELE

(1) Executarea pedepselor principale privative de libertate se bazează pe sistemul progresiv. Condamnații au posibilitatea să treacă dintr-un regim de executare în altul, în condițiile prevăzute de legea pentru executarea pedepselor.

(2) Pedepsele privative de libertate se execută în unul din următoarele regimuri:

a) regimul de maximă siguranță;

b) regimul închis;

c) regimul semideschis;

d) regimul deschis.

(3) Regimul executării pedepselor privative de libertate se bazează pe posibilitatea condamnaților de a presta o muncă utilă, dacă sunt apți pentru muncă, pe educarea condamnaților, pe respectarea de către aceștia a disciplinei muncii și a ordinii interioare a locurilor de deținere, precum și pe stimularea și recompensarea celor stăruitori în muncă, disciplinați și care dau dovezi temeinice de îndreptare. Toate mijloacele folosite în cadrul regimului executării pedepselor privative de libertate trebuie să contribuie la reintegrarea în societate a celor condamnați și la prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni de către aceștia.

(4) După împlinirea vârstei de 60 de ani, condamnații pot presta o muncă numai la cererea acestora, dacă sunt apți pentru muncă.

(1) Executarea pedepselor privative de libertate se face, potrivit dispozițiilor legii pentru executarea pedepselor, în locuri anume destinate, denumite penitenciare.

(2) Femeile condamnate la pedepse privative de libertate execută aceste pedepse separat de condamnații bărbați.

(3) Minorii condamnați la pedepse privative de libertate execută aceste pedepse separat de condamnații majori sau în locuri de deținere speciale, cu asigurarea posibilității de a continua învățământul general obligatoriu și de a dobândi o pregătire profesională potrivit cu aptitudinile lor.

(1) Munca prestată de condamnat este remunerată, cu excepția muncilor cu caracter gospodăresc necesare locului de deținere.

(2) Normele, timpul de muncă și remunerația muncii condamnatului sunt cele stabilite prin lege.

(3) Din remunerația muncii condamnatului o parte revine acestuia, iar cealaltă parte revine administrației penitenciarului. Aceste părți, precum și modul de folosire se stabilesc prin legea pentru executarea pedepselor.

(1) Detențiunea pe viață și detențiunea severă se execută în penitenciare anume destinate sau în secții speciale ale celorlalte penitenciare.

(2) Regimul executării detențiunii pe viață și detențiunii severe este regimul de maximă siguranță. Condamnatul la pedeapsa detențiunii pe viață sau detențiunii severe poate trece în celelalte regimuri în condițiile prevăzute de legea pentru executarea pedepselor.

(1) Pedeapsa detențiunii pe viață nu se aplică persoanei care, la data pronunțării hotărârii de condamnare, a împlinit vârsta de 60 de ani. În acest caz, în locul detențiunii pe viață se aplică pedeapsa maximă a detențiunii severe și pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului unor drepturi pe durata maximă.

(2) În cazul în care cel condamnat la pedeapsa detențiunii pe viață a împlinit vârsta de 60 de ani în timpul executării pedepsei, în locul pedepsei detențiunii pe viață se aplică pedeapsa maximă a detențiunii severe și pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului unor drepturi pe durată maximă.

(1) Executarea pedepsei închisorii stricte se face în penitenciare anume destinate.

(2) Regimul executării pedepsei închisorii stricte este regimul închis, în cazul persoanei condamnate la pedeapsa închisorii stricte mai mare de 5 ani sau regimul semideschis, în cazul pedepsei închisorii stricte care nu depășește 5 ani.

(3) Condamnatul la pedeapsa închisorii stricte poate trece în celelalte regimuri în condițiile prevăzute de legea pentru executarea pedepselor.

(1) Executarea pedepsei închisorii se face în penitenciare anume destinate.

(2) Regimul executării pedepsei închisorii este regimul deschis, prevăzut de legea pentru executarea pedepselor.

(1) Pedeapsa amenzii constă în suma de bani pe care făptuitorul este condamnat să o plătească.

(2) Pedeapsa amenzii se aplică sub forma zilelor-amendă. În acest caz suma totală care urmează să fie plătită rezultă din înmulțirea numărului de zile de pedeapsă stabilite de instanță în raport cu gravitatea faptei și persoana făptuitorului, cu suma reprezentând evaluarea în bani a fiecărei zile de pedeapsă, ținându-se seama de posibilitățile financiare ale făptuitorului și de obligațiile legale ale acestuia față de persoanele aflate în grija sa.

(3) Dacă legea prevede că o infracțiune se pedepsește numai cu amendă, fără a-i arăta limitele, minimul special al zilelor-amendă este de 20 zile, iar maximul special de 120 zile, dacă legea nu prevede altfel.

(4) Când legea prevede pedeapsa amenzii, fără a-i arăta limitele, alternativ cu pedeapsa închisorii, minimul special al zilelor-amendă este de 40 zile, iar maximul special de 180 zile, iar când legea prevede pedeapsa amenzii alternativ cu pedeapsa închisorii stricte, minimul special este de 60 zile și maximul special de 240 zile.

(1) În cazul condamnatului care se sustrage cu rea-credință de la executarea amenzii, dacă legea prevede pedeapsa închisorii stricte ca pedeapsă alternativă la amendă, instanța poate înlocui amenda cu munca în folosul comunității până la 500 de ore sau, în cazul în care condamnatul nu își dă consimțământul pentru această pedeapsă, cu pedeapsa închisorii stricte.

(2) În cazul condamnatului care se sustrage cu rea-credință de la executarea amenzii, dacă legea prevede pedeapsa închisorii ca pedeapsă alternativă la amendă, instanța poate înlocui amenda cu munca în folosul comunității până la 300 de ore sau, în cazul în care condamnatul nu își dă consimțământul pentru această pedeapsă, cu pedeapsa închisorii.

(3) La înlocuirea pedepsei amenzii, se ține seama de durata zilelor-amendă neplătite.

(1) Dacă legea prevede pentru un delict pedeapsa închisorii sau a închisorii stricte de cel mult 3 ani, instanța poate dispune în locul pedepsei privative de libertate executarea unei munci neremunerate în folosul comunității, pe o durată de cel puțin 100 de ore.

(2) Durata maximă a muncii în folosul comunității este de 300 de ore, în cazul în care legea prevede pedeapsa închisorii, și de 500 de ore, în cazul în care legea prevede pedeapsa închisorii stricte de cel mult 3 ani.

(3) Munca în folosul comunității poate fi dispusă numai cu consimțământul inculpatului.

(4) Dacă persoana condamnată nu execută această pedeapsă sau, în timpul executării ei nu îndeplinește obligațiile care-i revin ori le îndeplinește în mod defectuos, instanța poate dispune, dacă legea nu prevede alt mod de sancționare, revocarea muncii în folosul comunității, înlocuind-o, integral sau parțial, după caz, cu închisoarea sau cu închisoarea strictă de cel mult 3 ani.

(5) Modul de executare a muncii în folosul comunității este reglementat prin legea pentru executarea pedepselor.

(1) După ce a executat cel puțin două treimi din pedeapsa închisorii ori a închisorii stricte sau trei pătrimi din pedeapsa detențiunii severe, condamnatul care este stăruitor în muncă, disciplinat și dă dovezi temeinice de îndreptare, ținându-se seama de durata din pedeapsa care mai rămâne de executat, de vârsta, starea sănătății, forma de vinovăție și de antecedentele sale penale, poate fi liberat condiționat înainte de executarea în întregime a pedepsei.

(2) Minorii condamnați la pedeapsa închisorii ori închisorii stricte pot fi liberați condiționat după executarea unei treimi din pedeapsa aplicată. Condamnații trecuți de 60 de ani, pentru bărbați și 55 de ani, pentru femei, pot fi liberați condiționat după executarea unei treimi din pedeapsa închisorii ori închisorii stricte sau jumătate din pedeapsa detențiunii severe.

(3) În calculul fracțiunilor de pedeapsă prevăzute în alin. (1) se ține seama de partea din durata pedepsei care poate fi considerată, potrivit legii, ca executată pe baza muncii prestate. În acest caz, liberarea condiționată nu poate fi acordată înainte de executarea efectivă a cel puțin jumătate din pedeapsa închisorii ori a închisorii stricte sau a cel puțin două treimi din pedeapsa detențiunii severe.

(4) În timpul liberării condiționate, instanța poate să-l oblige pe condamnat să se supună măsurilor de supraveghere prevăzute în art. 103.

(1) Cel condamnat la pedeapsa detențiunii pe viață poate fi liberat condiționat, în mod excepțional, după executarea efectivă a 20 de ani de detențiune, ținându-se seama de antecedentele sale penale, precum și de faptul că este stăruitor în muncă, disciplinat și dă dovezi temeinice de îndreptare.

(2) Condamnatul trecut de vârsta de 60 de ani poate fi liberat condiționat după executarea efectivă a 15 ani de detențiune, dacă sunt îndeplinite și celelalte condiții prevăzute în alin. (1).

(3) Pedeapsa se consideră executată dacă în termen de 10 ani de la liberare condamnatul nu a săvârșit din nou o infracțiune. Dacă în acest interval condamnatul a comis din nou o infracțiune, se aplică în mod corespunzător dispozițiile art. 73.

(4) În timpul liberării condiționate instanța poate să-l oblige pe condamnat să se supună măsurilor de supraveghere prevăzute în art. 103.

(1) Pedeapsa se consideră executată dacă în intervalul de timp de la liberare și până la împlinirea duratei pedepsei, cel condamnat nu a săvârșit din nou o infracțiune.

(2) Dacă până la împlinirea duratei pedepsei cel liberat a comis din nou o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii, instanța, ținând seama de gravitatea acesteia, poate dispune fie menținerea liberării condiționate, fie revocarea.

(3) Dacă până la împlinirea duratei pedepsei cel liberat a comis din nou o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii stricte, a detențiunii severe sau a detențiunii pe viață, revocarea liberării condiționate este obligatorie.

(4) În cazul revocării liberării condiționate, pedeapsa stabilită pentru infracțiunea ulterioară și restul de pedeapsă care a mai rămas de executat din pedeapsa anterioară se cumulează, fără a depăși maximul general al pedepsei celei mai grele.

(1) Executarea pedepsei închisorii care nu depășește 2 ani, de către militarii în termen, se face într-o închisoare militară în cazurile prevăzute de lege, precum și în cazurile când instanța judecătorească, ținând seama de împrejurările cauzei și de persoana condamnatului, dispune aceasta.

(2) Dacă militarul condamnat a executat jumătate din durata pedepsei și a dat dovezi temeinice de îndreptare, partea din durata pedepsei ce a mai rămas de executat se reduce cu o treime, iar dacă s-a evidențiat în mod deosebit, reducerea poate depăși o treime, putând cuprinde chiar tot restul pedepsei.

(3) Dacă în timpul executării pedepsei militarul condamnat devine inapt serviciului, este liberat condiționat.

(4) Dacă în timpul executării pedepsei militarul condamnat săvârșește din nou o infracțiune, instanța care pronunță condamnarea aplică dispozițiile art. 51 sau ale art. 52. Pedeapsa astfel stabilită se execută într-un loc de deținere.

(5) După executarea pedepsei potrivit alin. (1)-(3) sau după grațierea totală ori după grațierea restului de pedeapsă, cel condamnat este reabilitat de drept.

(6) Dispozițiile alin. (1)-(5) sunt aplicabile și celor care au devenit militari în termen după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.

(7) În cazul în care, înainte de începerea executării pedepsei într-o închisoare militară, condamnatul a fost trecut în rezervă, pedeapsa se execută într-un loc de deținere.

(1) Pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului unor drepturi constă în interzicerea exercițiului unuia sau mai multora dintre următoarele drepturi:

a) dreptul de a alege și de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții eligibile publice;

b) dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat;

c) dreptul de a ocupa o funcție, de a exercita o profesiune sau de a desfășura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârșirea infracțiunii;

d) drepturile părintești;

e) dreptul de a fi tutore sau curator.

(2) Interzicerea exercițiului drepturilor prevăzute la alin. (1) lit. b) se poate pronunța numai pe lângă interzicerea exercițiului drepturilor prevăzute la alin. (1) lit. a), în afară de cazul când legea dispune altfel.

(1) Pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului unor drepturi poate fi aplicată dacă pedeapsa principală stabilită este privațiunea de libertate de cel puțin 2 ani și instanța constată că, față de natura și gravitatea infracțiunii, împrejurările cauzei și persoana făptuitorului, această pedeapsă este necesară.

(2) Aplicarea pedepsei interzicerii exercițiului unor drepturi este obligatorie când legea prevede această pedeapsă.

(3) Condiția prevăzută în alin. (1) cu privire la cuantumul privațiunii de libertate trebuie să fie îndeplinită și în cazul în care aplicarea pedepsei prevăzută în acel alineat este obligatorie.

(1) Pedeapsa complementară a degradării militare constă în pierderea gradului și a dreptului de a purta uniformă.

(2) Degradarea militară se aplică în mod obligatoriu condamnaților militari și rezerviști, dacă pedeapsa principală stabilită este detențiunea pe viață sau detențiunea severă.

(3) Degradarea militară poate fi aplicată condamnaților militari și rezerviști pentru infracțiuni săvârșite cu intenție, dacă pedeapsa principală stabilită este închisoarea strictă de cel puțin 5 ani și de cel mult 15 ani.

(1) Pedeapsa accesorie constă în interzicerea tuturor drepturilor prevăzute în art. 75.

(2) Condamnarea la o pedeapsă privativă de libertate atrage de drept interzicerea drepturilor prevăzute în alin. (1) din momentul în care hotărârea de condamnare a rămas definitivă și până la terminarea executării pedepsei, până la grațierea totală sau a restului de pedeapsă ori până la împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei.

(3) Pe durata amânării sau întreruperii executării pedepsei privative de libertate, condamnatul poate să-și exercite drepturile părintești și dreptul de a fi tutore sau curator, în afară de cazul în care aceste drepturi au fost anume interzise condamnatului prin hotărârea judecătorească.

(4) Pe durata suspendării executării pedepsei privative de libertate se suspendă și executarea pedepselor accesorii.

(1) Pedeapsa amenzii constă în suma de bani pe care persoana juridică este obligată să o plătească.

(2) Când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită de persoana fizică pedeapsa detențiunii, minimul special al amenzii pentru persoana juridică este de 25.000.000 lei, iar maximul special al amenzii este de 7.500.000.000 lei.

(3) Când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită de persoana fizică pedeapsa închisorii stricte sau a închisorii, minimul special al amenzii pentru persoana juridică este de 10.000.000 lei, iar maximul special al amenzii este de 5.000.000.000 lei.

(1) Dizolvarea persoanei juridice poate fi pronunțată atunci când persoana juridică a fost constituită în scopul săvârșirii de infracțiuni sau când obiectul său de activitate a fost deturnat în scopul săvârșirii de infracțiuni.

(2) Dizolvarea persoanei juridice are ca efect deschiderea procedurii de lichidare, potrivit legii.

(3) Prin hotărârea de dizolvare a persoanei juridice, instanța desemnează lichidatorul.

(4) O copie după dispozitivul hotărârii de dizolvare se transmite organului care a autorizat înființarea persoanei juridice și organului care a înregistrat persoana juridică, pentru a lua măsurile necesare.

(1) Suspendarea activității sau a uneia dintre activitățile persoanei juridice constă în interzicerea activității sau a aceleia dintre activitățile persoanei juridice în exercitarea căreia a fost săvârșită infracțiunea.

(2) Suspendarea activității sau a uneia dintre activitățile persoanei juridice poate fi aplicată pentru o durată de la un an la 3 ani.

(3) O copie după dispozitivul hotărârii de suspendare se transmite organului care a autorizat înființarea persoanei juridice și organului care a înregistrat persoana juridică, pentru a lua măsurile necesare.

(1) Dizolvarea și suspendarea nu pot fi aplicate partidelor politice, sindicatelor, patronatelor, cultelor religioase sau organizațiilor cetățenilor aparținând minorităților naționale, constituite potrivit legii.

(2) Dizolvarea nu poate fi aplicată persoanelor juridice care își exercită activitatea în domeniul presei sau al audiovizualului.

(3) Activitatea în domeniul presei sau al audiovizualului nu poate fi suspendată.

(1) Interzicerea de a participa la procedurile de achiziții publice constă în interzicerea de a participa, direct sau indirect, la procedurile pentru atribuirea contractelor de achiziții publice, prevăzute de lege, pe o durată de la un an la 5 ani.

(2) O copie după dispozitivul hotărârii prin care s-a aplicat pedeapsa prevăzută în alin. (1) se transmite de îndată:

a) oficiului registrului comerțului de pe lângă tribunal, în vederea efectuării formalităților de publicitate în registrul comerțului;

b) Ministerului Justiției, în vederea efectuării formalităților de publicitate în registrul național al persoanelor juridice fără scop patrimonial;

c) altor autorități care țin evidența persoanelor juridice, în vederea efectuării formalităților de publicitate.

(1) Interzicerea accesului la unele resurse financiare constă în interzicerea de a obține fonduri prin plasamente de titluri de valoare sau de a obține fonduri de la instituțiile de credit ori instituțiile financiare, pe o durată de la un an la 5 ani.

(2) O copie după dispozitivul hotărârii prin care s-a aplicat pedeapsa prevăzută la alin. (1) de interzicere se transmite Băncii Naționale a României, Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare și Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor.

(1) Afișarea hotărârii de condamnare sau difuzarea ei în Monitorul Oficial al României, prin presă ori mijloace de comunicare audiovizuală se realizează pe cheltuiala persoanei juridice condamnate. Cheltuielile de afișare sau difuzare nu pot depăși cuantumul pedepsei amenzii aplicate persoanei juridice.

(2) Instanța poate dispune afișarea sau difuzarea integrală sau în extras a hotărârii de condamnare.

(3) Afișarea sau difuzarea hotărârii de condamnare nu poate dezvălui identitatea victimei sau a reprezentantului legal al acesteia fără consimțământul lor.

(4) Afișarea hotărârii de condamnare se realizează în locul stabilit de instanță și pentru perioada stabilită de aceasta, fără a putea depăși o durată de 2 luni.

(5) Difuzarea hotărârii de condamnare se face prin publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, în unul sau mai multe ziare sau prin unul sau mai multe servicii de comunicații audiovizuale, stabilite de instanță.

(1) La stabilirea și aplicarea pedepselor pentru persoana fizică se ține seama de dispozițiile părții generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gravitatea faptei săvârșite, de persoana făptuitorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

(2) Când pentru infracțiunea săvârșită legea prevede pedepse alternative, se ține seama de dispozițiile alin. (1), atât pentru alegerea uneia dintre pedepsele alternative, cât și pentru proporționalizarea acesteia.

(3) Pedeapsa majorată ca urmare a cauzelor de agravare se execută în regimul corespunzător pedepsei prevăzute de lege pentru infracțiunea săvârșită.

(4) La stabilirea și aplicarea pedepselor pentru persoana juridică se ține seama de dispozițiile părții generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială pentru persoana fizică, de gravitatea faptei săvârșite și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

(5) Cauzele de agravare sau de atenuare a răspunderii penale reținute de instanță trebuie motivate în cuprinsul hotărârii.

a) săvârșirea infracțiunii sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violență, printr-o atingere gravă a demnității persoanei sau prin alte acțiuni ilicite grave;

b) depășirea limitelor legitimei apărări sau ale stării de necesitate;

c) săvârșirea faptei cu un mobil sau cu un scop care pune în evidență pericolul redus al persoanei făptuitorului;

d) dacă prin atingerea minimă adusă uneia dintre valorile apărate de lege și prin conținutul ei concret fapta prezintă o gravitate redusă.

a) săvârșirea faptei de trei sau mai multe persoane împreună;

b) săvârșirea infracțiunii prin metode sau mijloace care prezintă pericol public;

c) săvârșirea infracțiunii de către un făptuitor major, dacă aceasta a fost comisă împreună cu un minor;

d) săvârșirea infracțiunii din motive josnice;

e) săvârșirea infracțiunii de către o persoană care a profitat de situația prilejuită de o calamitate, de starea de asediu sau de starea de urgență;

f) săvârșirea infracțiunii asupra unei persoane aflate în imposibilitate de a se apăra sau de a-și exprima voința, asupra unui minor care nu a împlinit vârsta de 15 ani ori asupra unui membru de familie;

g) săvârșirea infracțiunii pentru a se sustrage pe sine sau pe altul de la urmărire, arestare sau executarea pedepsei;

h) săvârșirea infracțiunii pentru a înlesni sau ascunde comiterea altei infracțiuni.

(1) Următoarele împrejurări pot constitui circumstanțe atenuante judiciare:

a) conduita bună a făptuitorului înainte de săvârșirea infracțiunii;

b) stăruința depusă de făptuitor pentru a înlătura rezultatul infracțiunii sau a repara paguba pricinuită;

c) atitudinea făptuitorului după săvârșirea infracțiunii, rezultând din prezentarea sa în fața autorității, comportarea sinceră în cursul procesului, înlesnirea descoperirii ori arestării participanților.

(2) Împrejurările enumerate în prezentul articol au caracter exemplificativ.

(1) În cazul când există circumstanțe atenuante, pedeapsa principală pentru persoana fizică se modifică după cum urmează:

a) când pentru infracțiunea săvârșită legea prevede detențiunea pe viață, se aplică pedeapsa detențiunii severe;

b) când pentru infracțiunea săvârșită legea prevede detențiunea severă, se aplică pedeapsa închisorii stricte;

c) când pentru infracțiunea săvârșită legea prevede închisoarea strictă, se aplică pedeapsa închisorii sau se aplică munca în folosul comunității ori amenda sub forma zilelor-amendă;

d) când pentru infracțiunea săvârșită legea prevede închisoarea, se aplică munca în folosul comunității sau amenda sub forma zilelor-amendă;

e) când pentru infracțiunea săvârșită legea prevede numai amenda sub forma zilelor-amendă, se aplică amenda între 5 și 20 de zile.

(2) Când există circumstanțe atenuante, pedeapsa complementară privativă de drepturi, prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită, poate fi înlăturată, iar în cazul persoanei juridice, nu se poate aplica pedeapsa complementară a dizolvării ori a suspendării activității sau a uneia dintre activitățile persoanei juridice.

(3) Coborârea pedepsei sub limitele legale este obligatorie în cazul circumstanțelor atenuante legale și facultativă în celelalte cazuri.

(1) În cazul când există circumstanțe agravante, persoanei fizice i se aplică o pedeapsă care poate fi sporită cu 5 ani, în cadrul limitelor pedepsei imediat superioare, dacă legea nu prevede altfel.

(2) În cazul aplicării amenzii sub forma zilelor amendă, se poate aplica un spor de cel mult o treime din maximul special, fără să depășească maximul general.

(3) Când există circumstanțe agravante, persoanei juridice i se aplică pedeapsa amenzii până la maximul special prevăzut în art. 80 alin. (2) sau (3), care poate fi majorat cu o treime.

(1) În caz de concurs între cauzele de agravare și cauzele de atenuare, instanța aplică prevederile art. 92 sau art. 93, după cum cauzele de atenuare sau de agravare au caracter preponderent. În cazul în care cauzele de atenuare au caracter preponderent, se poate face abstracție de cauzele de agravare, iar dacă au caracter preponderent cauzele de agravare, se poate face abstracție de cauzele de atenuare.

(2) În caz de echivalență a acestor cauze, se aplică o pedeapsă făcându-se abstracție de cauzele de atenuare sau de agravare.

(1) Instanța poate dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o anumită durată dacă sunt întrunite următoarele condiții:

a) pedeapsa aplicată pentru delict este închisoarea strictă sau închisoarea de cel mult 5 ani sau amendă;

b) făptuitorul nu a mai fost condamnat anterior la o pedeapsă privativă de libertate când condamnarea intră în unul din cazurile prevăzute în art. 53;

c) se apreciază că scopul pedepsei poate fi atins chiar fără executarea acesteia.

(2) Suspendarea condiționată a executării pedepsei poate fi acordată și în caz de concurs de infracțiuni dacă pedeapsa aplicată este închisoarea de cel mult 3 ani și sunt întrunite condițiile prevăzute în alin. (1) lit. b) și c).

(3) Suspendarea condiționată a executării pedepsei nu atrage suspendarea executării măsurilor de siguranță și a obligațiilor civile prevăzute în hotărârea de condamnare.

(4) Suspendarea condiționată a executării pedepsei trebuie motivată.

(1) Durata suspendării condiționate a executării pedepsei constituie termen de încercare pentru condamnat și se compune din cuantumul pedepsei închisorii aplicate, la care se adaugă un interval de timp de 2 ani.

(2) În cazul când pedeapsa a cărei executare a fost suspendată constă în zile-amendă, termenul de încercare este de un an.

(3) Termenul de încercare se calculează de la data când hotărârea prin care s-a pronunțat suspendarea condiționată a executării pedepsei a rămas definitivă.

(1) Dacă în cursul termenului de încercare cel condamnat a săvârșit din nou o infracțiune, pentru care s-a pronunțat o condamnare definitivă chiar după expirarea acestui termen, instanța revocă suspendarea condiționată, dispunând executarea în întregime a pedepsei.

(2) Revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei nu are loc dacă infracțiunea săvârșită ulterior a fost descoperită după expirarea termenului de încercare.

(3) Dacă infracțiunea ulterioară este săvârșită din culpă, se poate aplica din nou suspendarea condiționată a executării pedepsei. În acest caz, nu mai are loc revocarea primei suspendări.

(1) Dacă se descoperă că cel condamnat a mai săvârșit o infracțiune înainte de pronunțarea hotărârii prin care s-a dispus suspendarea sau până la rămânerea definitivă a acesteia, pentru care i s-a aplicat o pedeapsă privativă de libertate chiar după expirarea termenului de încercare, suspendarea condiționată a executării pedepsei se anulează, aplicându-se, după caz, dispozițiile privitoare la concursul de infracțiuni sau recidivă.

(2) Anularea suspendării condiționate a executării pedepsei nu are loc dacă infracțiunea care ar fi putut atrage anularea a fost descoperită după expirarea termenului de încercare.

(3) În cazurile prevăzute în alin. (1), dacă pedeapsa rezultată în urma aplicării dispozițiilor privind concursul de infracțiuni sau recidiva nu depășește 3 ani, instanța poate aplica dispozițiile art. 95.

(4) În cazul când se dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei, termenul de încercare se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a pronunțat suspendarea condiționată a executării pedepsei.

(1) Instanța poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere dacă sunt întrunite următoarele condiții:

a) pedeapsa aplicată pentru delict este închisoarea strictă sau închisoare de cel mult 7 ani;

b) făptuitorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa detențiunii sau a închisorii stricte ori a fost condamnat la pedeapsa închisorii de cel mult 2 ani, în afară de cazul când condamnarea intră în unul dintre cazurile prevăzute în art. 53;

c) se apreciază, ținând seama de persoana condamnatului și de comportamentul său după comiterea faptei, că pronunțarea condamnării constituie un avertisment pentru acesta și, chiar fără executarea pedepsei, condamnatul nu va mai săvârși infracțiuni.

(2) Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere poate fi acordată și în cazul concursului de infracțiuni, dacă pedeapsa aplicată este închisoarea de cel mult 5 ani și sunt întrunite condițiile prevăzute în alin. (1) lit. b) și c).

(3) Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere nu atrage suspendarea executării măsurilor de siguranță și a obligațiilor civile prevăzute în hotărârea de condamnare.

(4) Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere trebuie motivată.

(1) Termenul de încercare în cazul suspendării executării pedepsei sub supraveghere se compune din cuantumul pedepsei închisorii aplicate, la care se adaugă un interval de timp, stabilit de instanță, între 2 ani și 5 ani.

(2) Dispozițiile art. 96 alin. (3) se aplică în mod corespunzător.

(1) Pe durata termenului de încercare, condamnatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte, la datele fixate, la judecătorul desemnat cu supravegherea lui, la serviciul de reintegrare socială și supraveghere sau la alte organe stabilite de instanță;

b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informații de natură a permite controlul mijloacelor lui de existență.

(2) Datele prevăzute în alin. (1) lit. b), c) și d) se comunică persoanelor sau organelor stabilite la alin. (1) lit. a).

(3) Instanța poate să impună condamnatului respectarea uneia sau a mai multora din următoarele obligații:

a) să desfășoare o activitate sau să urmeze un curs de învățământ ori de calificare;

b) să nu schimbe domiciliul sau reședința avută ori să nu depășească limita teritorială stabilită decât în condițiile fixate de instanță;

c) să nu frecventeze anumite locuri stabilite;

d) să nu între în legătură cu anumite persoane;

e) să nu conducă nici un vehicul sau anumite vehicule;

f) să se supună măsurilor de control, tratament sau îngrijire, în special în scopul dezintoxicării.

(4) Supravegherea executării obligațiilor stabilite de instanță conform alin. (3) lit. a)-f) se face de organele prevăzute în alin. (1) lit. a) și aceleași organe sesizează instanța în caz de neîndeplinire a obligațiilor, pentru luarea măsurilor în condițiile art. 104 alin. (2).

(1) Dispozițiile art. 97 și art. 98 se aplică în mod corespunzător și în cazul suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

(2) Dacă cel condamnat nu îndeplinește măsurile de supraveghere prevăzute de lege ori obligațiile stabilite de instanță, aceasta poate să revoce suspendarea executării pedepsei dispunând executarea în întregime a pedepsei sau să prelungească termenul de încercare cu cel mult 3 ani.

(1) Dispozițiile art. 99 alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în cazul suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

(2) În cazurile prevăzute de art. 99 alin. (1), dacă pedeapsa rezultată în urma aplicării dispozițiilor privind concursul de infracțiuni sau recidiva nu depășește 5 ani, instanța poate aplica dispozițiile art. 101.

(3) În cazul când se dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, termenul de încercare se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a pronunțat anterior suspendarea condiționată a executării pedepsei.

(1) În cazul în care dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere în condițiile art. 101, instanța poate stabili obligația condamnatului de a efectua în termenul de încercare o muncă în folosul comunității, pe o perioadă de cel mult 300 de ore, potrivit art. 70.

(2) Dacă cel condamnat nu efectuează munca în folosul comunității ori are o conduită necorespunzătoare în timpul efectuării acesteia prin neîndeplinirea obligațiilor care îi revin sau prin îndeplinirea lor nesatisfăcătoare, instanța poate revoca suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, dispunând executarea în întregime a pedepsei sau prelungirea termenului de încercare cu cel mult 3 ani.

(3) Dispozițiile art. 103 - 106 se aplică în mod corespunzător.

(1) În cazul infracțiunilor pentru care legea prevede pedeapsa închisorii sau a închisorii stricte de cel mult 5 ani, instanța, după stabilirea pedepsei, poate să amâne aplicarea acesteia dacă inculpatul nu a avut antecedente penale, a acoperit prejudiciul cauzat sau dovedește că are posibilitatea de a-l acoperi, iar după săvârșirea faptei a dat dovezi temeinice că se poate îndrepta chiar fără aplicarea pedepsei.

(2) În cazul în care amână aplicarea pedepsei, instanța fixează în cuprinsul hotărârii data la care urmează să se pronunțe asupra pedepsei, care nu poate depăși 2 ani din momentul pronunțării hotărârii.

(3) Intervalul de timp dintre momentul pronunțării hotărârii și data fixată de instanță potrivit alin. (2) constituie perioadă de probă pentru inculpat.

(4) În perioada de probă, instanța îl poate obliga pe inculpat să se supună măsurilor de supraveghere și să respecte una sau mai multe dintre obligațiile prevăzute în art. 103.

(5) Dacă inculpatul a avut o conduită corespunzătoare în perioada de probă, instanța poate să nu aplice nici o pedeapsă, iar dacă inculpatul nu a avut o conduită corespunzătoare, instanța poate fie să amâne încă o dată pentru același termen aplicarea pedepsei, fie să aplice pedeapsa în limitele prevăzute de lege.

(1) Durata executării pedepsei privative de libertate se socotește din ziua în care condamnatul a început executarea hotărârii definitive de condamnare.

(2) Ziua în care începe executarea pedepsei și ziua în care încetează se socotesc în durata executării.

(3) Timpul în care condamnatul, în cursul executării pedepsei, se află bolnav în spital intră în durata executării, în afară de cazul în care și-a provocat în mod voit boala, iar această împrejurare se constată în cursul executării pedepsei.

(1) Timpul reținerii și al arestării preventive se scade din durata pedepsei privative de libertate pronunțate. Scăderea se face și atunci când condamnatul a fost urmărit sau judecat, în același timp ori în mod separat, pentru mai multe infracțiuni concurente, chiar dacă a fost scos de sub urmărire, s-a încetat urmărirea penală sau a fost achitat ori s-a încetat procesul penal pentru fapta care a determinat reținerea sau arestarea preventivă.

(2) Scăderea reținerii și a arestării preventive se face și în caz de condamnare la zile-amendă, prin înlăturarea în totul sau în parte a executării zilelor amendă.