(1) Dacă în cursul termenului de încercare cel condamnat a săvârșit din nou o infracțiune, pentru care s-a pronunțat o condamnare definitivă chiar după expirarea acestui termen, instanța revocă suspendarea condiționată, dispunând executarea în întregime a pedepsei.
(2) Revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei nu are loc dacă infracțiunea săvârșită ulterior a fost descoperită după expirarea termenului de încercare.
(3) Dacă infracțiunea ulterioară este săvârșită din culpă, se poate aplica din nou suspendarea condiționată a executării pedepsei. În acest caz, nu mai are loc revocarea primei suspendări.