INDIVIDUALIZAREA PEDEPSELOR

(1) La stabilirea și aplicarea pedepselor pentru persoana fizică se ține seama de dispozițiile părții generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gravitatea faptei săvârșite, de persoana făptuitorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

(2) Când pentru infracțiunea săvârșită legea prevede pedepse alternative, se ține seama de dispozițiile alin. (1), atât pentru alegerea uneia dintre pedepsele alternative, cât și pentru proporționalizarea acesteia.

(3) Pedeapsa majorată ca urmare a cauzelor de agravare se execută în regimul corespunzător pedepsei prevăzute de lege pentru infracțiunea săvârșită.

(4) La stabilirea și aplicarea pedepselor pentru persoana juridică se ține seama de dispozițiile părții generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială pentru persoana fizică, de gravitatea faptei săvârșite și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

(5) Cauzele de agravare sau de atenuare a răspunderii penale reținute de instanță trebuie motivate în cuprinsul hotărârii.

a) săvârșirea infracțiunii sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violență, printr-o atingere gravă a demnității persoanei sau prin alte acțiuni ilicite grave;

b) depășirea limitelor legitimei apărări sau ale stării de necesitate;

c) săvârșirea faptei cu un mobil sau cu un scop care pune în evidență pericolul redus al persoanei făptuitorului;

d) dacă prin atingerea minimă adusă uneia dintre valorile apărate de lege și prin conținutul ei concret fapta prezintă o gravitate redusă.

a) săvârșirea faptei de trei sau mai multe persoane împreună;

b) săvârșirea infracțiunii prin metode sau mijloace care prezintă pericol public;

c) săvârșirea infracțiunii de către un făptuitor major, dacă aceasta a fost comisă împreună cu un minor;

d) săvârșirea infracțiunii din motive josnice;

e) săvârșirea infracțiunii de către o persoană care a profitat de situația prilejuită de o calamitate, de starea de asediu sau de starea de urgență;

f) săvârșirea infracțiunii asupra unei persoane aflate în imposibilitate de a se apăra sau de a-și exprima voința, asupra unui minor care nu a împlinit vârsta de 15 ani ori asupra unui membru de familie;

g) săvârșirea infracțiunii pentru a se sustrage pe sine sau pe altul de la urmărire, arestare sau executarea pedepsei;

h) săvârșirea infracțiunii pentru a înlesni sau ascunde comiterea altei infracțiuni.

(1) Următoarele împrejurări pot constitui circumstanțe atenuante judiciare:

a) conduita bună a făptuitorului înainte de săvârșirea infracțiunii;

b) stăruința depusă de făptuitor pentru a înlătura rezultatul infracțiunii sau a repara paguba pricinuită;

c) atitudinea făptuitorului după săvârșirea infracțiunii, rezultând din prezentarea sa în fața autorității, comportarea sinceră în cursul procesului, înlesnirea descoperirii ori arestării participanților.

(2) Împrejurările enumerate în prezentul articol au caracter exemplificativ.

(1) În cazul când există circumstanțe atenuante, pedeapsa principală pentru persoana fizică se modifică după cum urmează:

a) când pentru infracțiunea săvârșită legea prevede detențiunea pe viață, se aplică pedeapsa detențiunii severe;

b) când pentru infracțiunea săvârșită legea prevede detențiunea severă, se aplică pedeapsa închisorii stricte;

c) când pentru infracțiunea săvârșită legea prevede închisoarea strictă, se aplică pedeapsa închisorii sau se aplică munca în folosul comunității ori amenda sub forma zilelor-amendă;

d) când pentru infracțiunea săvârșită legea prevede închisoarea, se aplică munca în folosul comunității sau amenda sub forma zilelor-amendă;

e) când pentru infracțiunea săvârșită legea prevede numai amenda sub forma zilelor-amendă, se aplică amenda între 5 și 20 de zile.

(2) Când există circumstanțe atenuante, pedeapsa complementară privativă de drepturi, prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită, poate fi înlăturată, iar în cazul persoanei juridice, nu se poate aplica pedeapsa complementară a dizolvării ori a suspendării activității sau a uneia dintre activitățile persoanei juridice.

(3) Coborârea pedepsei sub limitele legale este obligatorie în cazul circumstanțelor atenuante legale și facultativă în celelalte cazuri.

(1) În cazul când există circumstanțe agravante, persoanei fizice i se aplică o pedeapsă care poate fi sporită cu 5 ani, în cadrul limitelor pedepsei imediat superioare, dacă legea nu prevede altfel.

(2) În cazul aplicării amenzii sub forma zilelor amendă, se poate aplica un spor de cel mult o treime din maximul special, fără să depășească maximul general.

(3) Când există circumstanțe agravante, persoanei juridice i se aplică pedeapsa amenzii până la maximul special prevăzut în art. 80 alin. (2) sau (3), care poate fi majorat cu o treime.

(1) În caz de concurs între cauzele de agravare și cauzele de atenuare, instanța aplică prevederile art. 92 sau art. 93, după cum cauzele de atenuare sau de agravare au caracter preponderent. În cazul în care cauzele de atenuare au caracter preponderent, se poate face abstracție de cauzele de agravare, iar dacă au caracter preponderent cauzele de agravare, se poate face abstracție de cauzele de atenuare.

(2) În caz de echivalență a acestor cauze, se aplică o pedeapsă făcându-se abstracție de cauzele de atenuare sau de agravare.

(1) Instanța poate dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o anumită durată dacă sunt întrunite următoarele condiții:

a) pedeapsa aplicată pentru delict este închisoarea strictă sau închisoarea de cel mult 5 ani sau amendă;

b) făptuitorul nu a mai fost condamnat anterior la o pedeapsă privativă de libertate când condamnarea intră în unul din cazurile prevăzute în art. 53;

c) se apreciază că scopul pedepsei poate fi atins chiar fără executarea acesteia.

(2) Suspendarea condiționată a executării pedepsei poate fi acordată și în caz de concurs de infracțiuni dacă pedeapsa aplicată este închisoarea de cel mult 3 ani și sunt întrunite condițiile prevăzute în alin. (1) lit. b) și c).

(3) Suspendarea condiționată a executării pedepsei nu atrage suspendarea executării măsurilor de siguranță și a obligațiilor civile prevăzute în hotărârea de condamnare.

(4) Suspendarea condiționată a executării pedepsei trebuie motivată.

(1) Durata suspendării condiționate a executării pedepsei constituie termen de încercare pentru condamnat și se compune din cuantumul pedepsei închisorii aplicate, la care se adaugă un interval de timp de 2 ani.

(2) În cazul când pedeapsa a cărei executare a fost suspendată constă în zile-amendă, termenul de încercare este de un an.

(3) Termenul de încercare se calculează de la data când hotărârea prin care s-a pronunțat suspendarea condiționată a executării pedepsei a rămas definitivă.

(1) Dacă în cursul termenului de încercare cel condamnat a săvârșit din nou o infracțiune, pentru care s-a pronunțat o condamnare definitivă chiar după expirarea acestui termen, instanța revocă suspendarea condiționată, dispunând executarea în întregime a pedepsei.

(2) Revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei nu are loc dacă infracțiunea săvârșită ulterior a fost descoperită după expirarea termenului de încercare.

(3) Dacă infracțiunea ulterioară este săvârșită din culpă, se poate aplica din nou suspendarea condiționată a executării pedepsei. În acest caz, nu mai are loc revocarea primei suspendări.

(1) Dacă se descoperă că cel condamnat a mai săvârșit o infracțiune înainte de pronunțarea hotărârii prin care s-a dispus suspendarea sau până la rămânerea definitivă a acesteia, pentru care i s-a aplicat o pedeapsă privativă de libertate chiar după expirarea termenului de încercare, suspendarea condiționată a executării pedepsei se anulează, aplicându-se, după caz, dispozițiile privitoare la concursul de infracțiuni sau recidivă.

(2) Anularea suspendării condiționate a executării pedepsei nu are loc dacă infracțiunea care ar fi putut atrage anularea a fost descoperită după expirarea termenului de încercare.

(3) În cazurile prevăzute în alin. (1), dacă pedeapsa rezultată în urma aplicării dispozițiilor privind concursul de infracțiuni sau recidiva nu depășește 3 ani, instanța poate aplica dispozițiile art. 95.

(4) În cazul când se dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei, termenul de încercare se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a pronunțat suspendarea condiționată a executării pedepsei.

(1) Instanța poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere dacă sunt întrunite următoarele condiții:

a) pedeapsa aplicată pentru delict este închisoarea strictă sau închisoare de cel mult 7 ani;

b) făptuitorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa detențiunii sau a închisorii stricte ori a fost condamnat la pedeapsa închisorii de cel mult 2 ani, în afară de cazul când condamnarea intră în unul dintre cazurile prevăzute în art. 53;

c) se apreciază, ținând seama de persoana condamnatului și de comportamentul său după comiterea faptei, că pronunțarea condamnării constituie un avertisment pentru acesta și, chiar fără executarea pedepsei, condamnatul nu va mai săvârși infracțiuni.

(2) Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere poate fi acordată și în cazul concursului de infracțiuni, dacă pedeapsa aplicată este închisoarea de cel mult 5 ani și sunt întrunite condițiile prevăzute în alin. (1) lit. b) și c).

(3) Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere nu atrage suspendarea executării măsurilor de siguranță și a obligațiilor civile prevăzute în hotărârea de condamnare.

(4) Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere trebuie motivată.

(1) Termenul de încercare în cazul suspendării executării pedepsei sub supraveghere se compune din cuantumul pedepsei închisorii aplicate, la care se adaugă un interval de timp, stabilit de instanță, între 2 ani și 5 ani.

(2) Dispozițiile art. 96 alin. (3) se aplică în mod corespunzător.

(1) Pe durata termenului de încercare, condamnatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte, la datele fixate, la judecătorul desemnat cu supravegherea lui, la serviciul de reintegrare socială și supraveghere sau la alte organe stabilite de instanță;

b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informații de natură a permite controlul mijloacelor lui de existență.

(2) Datele prevăzute în alin. (1) lit. b), c) și d) se comunică persoanelor sau organelor stabilite la alin. (1) lit. a).

(3) Instanța poate să impună condamnatului respectarea uneia sau a mai multora din următoarele obligații:

a) să desfășoare o activitate sau să urmeze un curs de învățământ ori de calificare;

b) să nu schimbe domiciliul sau reședința avută ori să nu depășească limita teritorială stabilită decât în condițiile fixate de instanță;

c) să nu frecventeze anumite locuri stabilite;

d) să nu între în legătură cu anumite persoane;

e) să nu conducă nici un vehicul sau anumite vehicule;

f) să se supună măsurilor de control, tratament sau îngrijire, în special în scopul dezintoxicării.

(4) Supravegherea executării obligațiilor stabilite de instanță conform alin. (3) lit. a)-f) se face de organele prevăzute în alin. (1) lit. a) și aceleași organe sesizează instanța în caz de neîndeplinire a obligațiilor, pentru luarea măsurilor în condițiile art. 104 alin. (2).

(1) Dispozițiile art. 97 și art. 98 se aplică în mod corespunzător și în cazul suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

(2) Dacă cel condamnat nu îndeplinește măsurile de supraveghere prevăzute de lege ori obligațiile stabilite de instanță, aceasta poate să revoce suspendarea executării pedepsei dispunând executarea în întregime a pedepsei sau să prelungească termenul de încercare cu cel mult 3 ani.

(1) Dispozițiile art. 99 alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în cazul suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

(2) În cazurile prevăzute de art. 99 alin. (1), dacă pedeapsa rezultată în urma aplicării dispozițiilor privind concursul de infracțiuni sau recidiva nu depășește 5 ani, instanța poate aplica dispozițiile art. 101.

(3) În cazul când se dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, termenul de încercare se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a pronunțat anterior suspendarea condiționată a executării pedepsei.

(1) În cazul în care dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere în condițiile art. 101, instanța poate stabili obligația condamnatului de a efectua în termenul de încercare o muncă în folosul comunității, pe o perioadă de cel mult 300 de ore, potrivit art. 70.

(2) Dacă cel condamnat nu efectuează munca în folosul comunității ori are o conduită necorespunzătoare în timpul efectuării acesteia prin neîndeplinirea obligațiilor care îi revin sau prin îndeplinirea lor nesatisfăcătoare, instanța poate revoca suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, dispunând executarea în întregime a pedepsei sau prelungirea termenului de încercare cu cel mult 3 ani.

(3) Dispozițiile art. 103 - 106 se aplică în mod corespunzător.

(1) În cazul infracțiunilor pentru care legea prevede pedeapsa închisorii sau a închisorii stricte de cel mult 5 ani, instanța, după stabilirea pedepsei, poate să amâne aplicarea acesteia dacă inculpatul nu a avut antecedente penale, a acoperit prejudiciul cauzat sau dovedește că are posibilitatea de a-l acoperi, iar după săvârșirea faptei a dat dovezi temeinice că se poate îndrepta chiar fără aplicarea pedepsei.

(2) În cazul în care amână aplicarea pedepsei, instanța fixează în cuprinsul hotărârii data la care urmează să se pronunțe asupra pedepsei, care nu poate depăși 2 ani din momentul pronunțării hotărârii.

(3) Intervalul de timp dintre momentul pronunțării hotărârii și data fixată de instanță potrivit alin. (2) constituie perioadă de probă pentru inculpat.

(4) În perioada de probă, instanța îl poate obliga pe inculpat să se supună măsurilor de supraveghere și să respecte una sau mai multe dintre obligațiile prevăzute în art. 103.

(5) Dacă inculpatul a avut o conduită corespunzătoare în perioada de probă, instanța poate să nu aplice nici o pedeapsă, iar dacă inculpatul nu a avut o conduită corespunzătoare, instanța poate fie să amâne încă o dată pentru același termen aplicarea pedepsei, fie să aplice pedeapsa în limitele prevăzute de lege.

(1) Durata executării pedepsei privative de libertate se socotește din ziua în care condamnatul a început executarea hotărârii definitive de condamnare.

(2) Ziua în care începe executarea pedepsei și ziua în care încetează se socotesc în durata executării.

(3) Timpul în care condamnatul, în cursul executării pedepsei, se află bolnav în spital intră în durata executării, în afară de cazul în care și-a provocat în mod voit boala, iar această împrejurare se constată în cursul executării pedepsei.

(1) Timpul reținerii și al arestării preventive se scade din durata pedepsei privative de libertate pronunțate. Scăderea se face și atunci când condamnatul a fost urmărit sau judecat, în același timp ori în mod separat, pentru mai multe infracțiuni concurente, chiar dacă a fost scos de sub urmărire, s-a încetat urmărirea penală sau a fost achitat ori s-a încetat procesul penal pentru fapta care a determinat reținerea sau arestarea preventivă.

(2) Scăderea reținerii și a arestării preventive se face și în caz de condamnare la zile-amendă, prin înlăturarea în totul sau în parte a executării zilelor amendă.