(1) Suspendarea activității sau a uneia dintre activitățile persoanei juridice constă în interzicerea activității sau a aceleia dintre activitățile persoanei juridice în exercitarea căreia a fost săvârșită infracțiunea.

(2) Suspendarea activității sau a uneia dintre activitățile persoanei juridice poate fi aplicată pentru o durată de la un an la 3 ani.

(3) O copie după dispozitivul hotărârii de suspendare se transmite organului care a autorizat înființarea persoanei juridice și organului care a înregistrat persoana juridică, pentru a lua măsurile necesare.