(1) Interzicerea de a participa la procedurile de achiziții publice constă în interzicerea de a participa, direct sau indirect, la procedurile pentru atribuirea contractelor de achiziții publice, prevăzute de lege, pe o durată de la un an la 5 ani.
(2) O copie după dispozitivul hotărârii prin care s-a aplicat pedeapsa prevăzută în alin. (1) se transmite de îndată:
a) oficiului registrului comerțului de pe lângă tribunal, în vederea efectuării formalităților de publicitate în registrul comerțului;
b) Ministerului Justiției, în vederea efectuării formalităților de publicitate în registrul național al persoanelor juridice fără scop patrimonial;
c) altor autorități care țin evidența persoanelor juridice, în vederea efectuării formalităților de publicitate.