(1) O persoană care solicită autorității vamale să ia o decizie privind aplicarea reglementărilor vamale este obligată să furnizeze toate informațiile și documentele necesare acestei autorități pentru a se pronunța.
(2) Decizia se adoptă și se comunică solicitantului în termenele prevăzute prin regulamentul vamal sau prin alte acte normative.
(3) Când solicitarea este formulată în scris, decizia se adoptă în cadrul termenului legal, calculat de la data la care cererea este primită de autoritatea vamală, și se comunică în scris solicitantului. Termenul prevăzut poate fi depășit când autoritatea vamală se află în imposibilitatea de a-l respecta. Într-o astfel de situație autoritatea vamală informează solicitantul, anterior expirării termenului, asupra motivelor care justifică depășirea acestuia, precum și cu privire la noul termen apreciat ca fiind necesar pentru adoptarea deciziei.
(4) Deciziile adoptate de autoritatea vamală în scris trebuie să menționeze motivele pe care se întemeiază și să facă trimitere la dreptul de introducere a unei acțiuni prevăzute în prezentul cod.