(1) Pentru supravegherea prudențială a instituțiilor de credit din România, care desfășoară activitate în alte state membre, în special printr-o sucursala. Banca Națională a României colaborează cu autoritățile competente din statele membre gazda.
(2) În cadrul colaborării prevăzute la alin. (1) se asigură schimbul tuturor informațiilor referitoare la administrarea și/sau conducerea și la acționariatul instituției de credit, persoană juridică română, de natură să faciliteze supravegherea acesteia și evaluarea îndeplinirii condițiilor care au stat la baza autorizării, precum și schimbul tuturor informațiilor de natură să faciliteze verificarea pe o bază continuă a activității instituției de credit, în special în ceea ce privește lichiditatea, solvabilitatea, schema de garantare a depozitelor, limitarea expunerilor mari, alți factori care pot influența riscul sistemic pe care îl prezintă instituția de credit, procedurile administrative și contabile și mecanismele de control intern.
(2¹) Banca Națională a României furnizează, de îndată, autorităților competente din statele membre gazdă orice informații și constatări referitoare la supravegherea lichidității, potrivit părții a VI-a din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 și potrivit părții I titlul III cap. II din prezenta ordonanță de urgență, în privința activității desfășurate de o instituție de credit, persoană juridică română, prin intermediul sucursalelor din statele membre respective, în măsura în care informațiile și constatările respective sunt relevante pentru protecția deponenților și a investitorilor din statele membre gazdă.
(2²) Banca Națională a României informează, de îndată, autoritățile competente din toate statele membre gazdă în cazul în care apare o criză de lichiditate sau se poate estima în mod rezonabil că va apărea o astfel de criză. Informațiile furnizate includ detalii despre elaborarea și punerea în aplicare a unui plan de redresare, precum și despre orice măsuri de supraveghere prudențială luate în contextul respectiv.
(2³) Banca Națională a României comunică și explică, la cererea autorităților competente din statele membre gazdă, modul în care au fost avute în vedere informațiile și constatările prevăzute la alin. (2¹) , aceste autorități putând lua măsurile pe care le consideră adecvate.
(2⁴) Dacă Banca Națională a României nu este de acord cu măsurile luate de autoritățile competente din statele membre gazdă, aceasta poate supune cazul spre soluționare Autorității Bancare Europene, în conformitate cu prevederile art. 19 din Regulamentul (UE) nr. 1.093/2010.
(3) Banca Națională a României poate sesiza, cu privire la situațiile în care o cerere de colaborare, în special în vederea schimbului de informații, a fost respinsă sau acesteia nu i s-a dat curs într-un termen rezonabil, Autoritatea Bancară Europeană, care acționează potrivit competențelor atribuite în temeiul art. 19 din Regulamentul (UE) nr. 1.093/2010. Banca Națională a României poate beneficia de asistența acordată, din proprie inițiativă, de Autoritatea Bancară Europeană, în temeiul art. 19 alin. (1) paragraful 2 din regulamentul respectiv, în vederea ajungerii la un acord privind schimbul de informații cu autoritățile competente implicate.