(1) Dacă, în aplicarea prevederilor prezentei ordonanțe de urgență și a reglementărilor emise în aplicarea acesteia, precum și a prevederilor Regulamentului (UE) nr. 575/2013, Banca Națională a României dorește, în anumite cazuri, să verifice informațiile privitoare la o instituție de credit, o firmă de investiții, o societate financiară holding, o societate financiară holding mixtă, o instituție financiară, o întreprindere prestatoare de servicii auxiliare, o societate holding cu activitate mixtă, o filială de tipul celor prevăzute la art. 194 sau o filială de tipul celor prevăzute la art. 180 alin. (3) , situate într-un alt stat membru, aceasta solicită autorităților competente din respectivul stat membru efectuarea verificării.
(2) Verificarea prevăzută la alin. (1) poate fi efectuată fie de către autoritatea competenta din respectivul stat membru, fie, cu acordul acesteia, de către Banca Națională a României. Banca Națională a României poate efectua verificarea în mod direct sau prin intermediul unui auditor financiar sau expert împuternicit în acest scop.
(3) Când efectuează verificarea ea însăși, Banca Națională a României poate participa la verificarea efectuată de autoritatea competenta din respectivul stat membru.
(4) În cazul în care Banca Națională a României primește o solicitare referitoare la verificarea, pentru aspecte determinate, a informațiilor privind entitățile prevăzute la alin. (1) , situate în România, aceasta, în limitele competentelor ce îi revin, fie efectuează verificarea în mod direct, fie permite autorității competente solicitante sau unui auditor financiar sau expert împuternicit să efectueze verificarea. Autoritatea competenta solicitantă poate, dacă nu efectuează verificarea ea însăși, să participe la verificarea efectuată de Banca Națională a României.