(1) Banca Națională a României poate hotărî implementarea măsurii de stabilizare prevăzute la art. 240²³ alin. (1) lit. a) cu respectarea prevederilor art. 240¹⁴ alin. (1), (4), (5) și (7)-(9), care se aplică în mod corespunzător, precum și a următoarelor cerințe:

a) să fie asigurat tratamentul echitabil și concurența loială dintre instituțiile care îndeplinesc condițiile de eligibilitate prevăzute la art. 240¹⁴ alin. (1) și își manifestă intenția de preluare; în acest sens, se asigură punerea la dispoziția instituțiilor interesate, în mod nediscriminatoriu și numai după semnarea de către acestea a unui acord de confidențialitate, a pachetului de informații relevante, precum și facilitarea realizării evaluării activelor și/sau, după caz, a pasivelor ce urmează să fie preluate, dacă această evaluare are loc înainte de transfer;

b) dacă există oferte din partea mai multor instituții care îndeplinesc condițiile de eligibilitate prevăzute la art. 240¹⁴ alin. (1), desemnarea instituției sau, după caz, a instituțiilor câștigătoare, denumită/denumite în continuare instituție beneficiară/instituții beneficiare, se face pe baza celei mai avantajoase oferte, considerată astfel de Banca Națională a României, din perspectiva obiectivelor urmărite;

c) transferul de active și pasive către instituția beneficiară sau, după caz, restituirea de active de la aceasta către instituția de credit de la care s-a efectuat transferul trebuie să asigure că drepturile și obligațiile care fac obiectul unui acord de compensare ori care sunt aferente unei operațiuni de securitizare sunt fie transferate, fie păstrate în totalitate, iar cele aferente contractelor de garantare urmează activele transferate;

d) în cadrul unui transfer de active și pasive, pot face obiectul operațiunii inclusiv drepturi și obligații aferente elementelor ce nu sunt evidențiate ca active sau pasive bilanțiere, dacă sunt calificate de Banca Națională a României ca fiind necesare atingerii obiectivelor urmărite;

e) sumele care pot rezulta din operațiunea de transfer de active și pasive, cu deducerea cheltuielilor aferente operațiunii, sunt incluse în averea instituției de credit de la care se efectuează transferul și sunt afectate pentru plata creditorilor, conform ordinii de stingere a creanțelor, în procedura de lichidare/faliment.

(2) În cadrul operațiunii de transfer de active și pasive se acordă prioritate la transfer depozitelor garantate, astfel cum acestea sunt definite în Ordonanța Guvernului nr. 39/1996 , republicată, cu modificările și completările ulterioare. Poate fi realizat atât transferul tuturor depozitelor garantate, cât și transferul unei părți dintre acestea, în cazul transferului parțial operațiunea urmând a fi efectuată astfel încât să fie minimizat riscul, dacă acesta există, ca Fondul de garantare a depozitelor în sistemul bancar, după finanțarea transferului, să rămână obligat și pentru plata compensației aferente depozitelor aceluiași deponent la instituția de credit de la care s-a realizat transferul parțial.

(3) Hotărârea Băncii Naționale a României adoptată potrivit prevederilor alin. (1) cuprinde cel puțin următoarele:

a) activele și pasivele care urmează să fie transferate, potrivit evidențelor contabile ale instituției de credit de la care se efectuează transferul;

b) dacă este cazul, nivelul finanțării inițiale care trebuie asigurată de către Fondul de garantare a depozitelor în sistemul bancar;

c) persoana desemnată ca administrator delegat;

d) instituția beneficiară a operațiunii de transfer de active și pasive.