(1) Autorizația unei instituții de credit își încetează de drept valabilitatea în următoarele situații:
a) a avut loc o fuziune sau o divizare a instituției de credit în urma căreia aceasta își încetează existenta;
b) a avut loc o transformare a instituției de credit în alta categorie de instituție de credit;
c) s-a pronunțat o hotărâre de declanșare a procedurii falimentului instituției de credit.
d) în alte cazuri prevăzute de prezenta ordonanță de urgență.
(2) Încetarea valabilității autorizației unei instituții de credit, atât în situațiile prevăzute la alin. (1) , cât și în situația prevăzută la art. 40 , se publică de către Banca Națională a României în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, și în cel puțin doua cotidiene de circulație națională.