LexistoriaDreptul la drept.

Retragerea autorizației și încetarea valabilității autorizației

Azi

Instituțiile de credit · 6 articole

Articolul 39

Banca Națională a României poate retrage autorizația acordată unei instituții de credit în următoarele situații:

a) instituția de credit nu și-a început activitatea bancară pentru care a fost autorizată în termen de un an de la data acordării autorizației sau a încetat să mai desfășoare activitate bancară de mai mult de 6 luni;

b) autorizația a fost obținută pe baza unor informații false sau prin orice alt mijloc ilegal;

c) instituția de credit nu mai îndeplinește condițiile care au stat la baza acordării autorizației;

d) instituția de credit nu mai îndeplinește cerințele prudențiale prevăzute în Partea a III-a, a IV-a sau a VI-a din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, cu modificările ulterioare, cu excepția cerințelor prevăzute la art. 92a și 92b din același regulament, sau cerințele dispuse potrivit art. 226 alin. (3) lit. a), alin. (6) și (7) din prezenta ordonanță de urgență sau există elemente care conduc la concluzia că într-un termen de cel mult un an instituția de credit nu își va mai putea îndeplini obligațiile față de creditorii săi și, în special, nu mai poate garanta siguranța activelor care i-au fost încredințate de către deponenții săi.

e) instituția de credit săvârșește una dintre faptele prevăzute la art. 228 .

Articolul 40

(1) Acționarii sau membrii instituției de credit pot renunța la autorizație, hotărând dizolvarea și lichidarea instituției de credit.

(2) Lichidarea la inițiativa acționarilor sau a membrilor este permisă numai în cazul în care instituția de credit nu se afla în vreuna din situațiile de insolvență prevăzute de lege pentru declanșarea falimentului.

(3) Instituția de credit va comunica Băncii Naționale a României hotărârea adunării generale a acționarilor, respectiv, a membrilor privind dizolvarea și lichidarea instituției de credit, însoțită cel puțin de un plan de lichidare a activului și de stingere a pasivului, care să asigure plata integrala a creanțelor deponenților și ale altor creditori.

(4) Pe baza evaluării planului de lichidare, Banca Națională a României aprobă dizolvarea și lichidarea instituției de credit, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la alin. (2) și (3) , confirmând, în acest sens, încetarea valabilității autorizației.

Articolul 41

(1) Autorizația unei instituții de credit își încetează de drept valabilitatea în următoarele situații:

a) a avut loc o fuziune sau o divizare a instituției de credit în urma căreia aceasta își încetează existenta;

b) a avut loc o transformare a instituției de credit în alta categorie de instituție de credit;

c) s-a pronunțat o hotărâre de declanșare a procedurii falimentului instituției de credit.

d) în alte cazuri prevăzute de prezenta ordonanță de urgență.

(2) Încetarea valabilității autorizației unei instituții de credit, atât în situațiile prevăzute la alin. (1) , cât și în situația prevăzută la art. 40 , se publică de către Banca Națională a României în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, și în cel puțin doua cotidiene de circulație națională.

Articolul 42

(1) Hotărârea Băncii Naționale a României de retragere a autorizației se comunica în scris instituției de credit, împreună cu motivele care au stat la baza hotărârii, și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, și în cel puțin în doua cotidiene de circulație națională.

(2) Hotărârea de retragere a autorizației produce efecte de la data publicării ei în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a sau de la o data ulterioară, specificată în hotărârea respectiva.

Articolul 43

Retragerea autorizației unei instituții de credit, împreună cu motivele care au stat la baza hotărârii de retragere a autorizației, și, după caz, încetarea valabilității acesteia se notifică Autorității Bancare Europene.

Articolul 44

(1) Ca urmare a retragerii autorizației, dacă instituția de credit nu se afla în vreuna dintre situațiile de insolvență prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 10/2004 privind falimentul instituțiilor de credit, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 278/2004 sau, ca urmare a încetării valabilității autorizației instituției de credit, în situația prevăzută la art. 40 alin. (1) , aceasta intra în lichidare, dispozițiile cuprinse în secțiunea a 3-a a Capitolului VIII din Titlul III, Partea I , referitoare la lichidare fiind aplicabile în consecința.

(2) De la data intrării în vigoare a hotărârii de retragere a autorizației, respectiv a încetării valabilității autorizației în cazurile prevăzute la art. 40 alin. (1) și la art. 41 lit. c) , instituția de credit nu poate desfășura alte activități decât cele strict legate de lichidare.