(1) Autorizația sucursalei unei instituții de credit dintr-un stat terț își încetează valabilitatea în următoarele situații:
a) instituția de credit în cauza sau, în situația în care aceasta este implicată într-un proces de fuziune/divizare în urma căreia își încetează existenta, entitatea rezultată, renunța la autorizație, hotărând dizolvarea și lichidarea sucursalei;
b) în urma unor procese de reorganizare la nivelul instituției de credit sau al grupului din care face parte, inclusiv procese de fuziune sau de divizare, activitatea sucursalei din România este preluată de o alta instituție de credit sau de o sucursala din România a unei instituții de credit dintr-un alt stat membru sau dintr-un stat terț;
c) autorizația acordată instituției de credit este retrasă de autoritatea competenta din statul de origine sau își încetează valabilitatea în orice mod;
d) s-a pronunțat o hotărâre de deschidere a procedurii falimentului instituției de credit sau o alta procedura care implica lichidarea acesteia.
(2) în cazurile prevăzute la lit. a) și b) , instituția de credit trebuie să notifice Băncii Naționale a României decizia sa privind dizolvarea și lichidarea sucursalei din România și să transmită acesteia cel puțin un plan de lichidare a activului și de stingere a pasivului, care să asigure plata integrala a creanțelor deponenților și ale altor creditori.
(3) Hotărârea de dizolvare și lichidare nu produce efecte decât după confirmarea de către Banca Națională a României a încetării valabilității autorizației, care se comunica instituției de credit în cauza.
(4) Dispozițiile art. 41 alin. (2) se aplica în mod corespunzător.