LexistoriaDreptul la drept.

Regimul instituțiilor de credit din state terțe

Azi

Instituțiile de credit · 14 articole

Articolul 67

(1) Instituțiile de credit având sediul social în state terțe pot desfășura activități în România numai dacă sunt îndeplinite în mod cumulativ următoarele condiții:

e) activitatea se desfășoară prin înființarea unei sucursale, cu aplicarea corespunzătoare a dispozițiilor art. 45 alin. (2) ;

b) sucursala este autorizată de Banca Națională a României;

c) autoritatea competenta din statul de origine nu se opune înființării sucursalei în România;

d) sunt respectate dispozițiile prezentei ordonanțe de urgență, ale Regulamentului (UE) nr. 575/2013 și ale reglementărilor emise în aplicarea acestora.

(2) Activitățile ce pot fi desfășurate prin intermediul sucursalei din România sunt prevăzute în autorizația acordată de Banca Națională a României, cu respectarea dispozițiilor Secțiunii 1 a Capitolului II din prezentul Titlu și nu pot excede obiectului de activitate al instituției de credit, autorizat de autoritatea competenta din statul terț de origine.

(3) Activitatea sucursalei din România este supusă supravegherii prudențiale a Băncii Naționale a României, în condițiile prevăzute în Capitolul IV din Titlul III, Partea I .

Articolul 68

Sucursala înființată în România poate utiliza denumirea instituției de credit utilizata în statul terț de origine. Dacă exista pericolul unor confuzii, în scopul asigurării unei clarificări corespunzătoare, Banca Națională a României solicita ca aceasta denumire să fie însoțită de o mențiune explicativă.

Articolul 69

(1) Cerințele de autorizare și cele privind desfășurarea activității cuprinse în Capitolele II și III din prezentul titlu se aplică în mod corespunzător sucursalelor instituțiilor de credit din state terțe, cu precizările cuprinse în dispozițiile care urmează.

(2) Banca Națională a României acorda autorizație sucursalei din România a unei instituții de credit dintr-un stat terț numai dacă este încredințată ca instituția de credit poate asigura desfășurarea activității pe teritoriul României în condiții de siguranța și cu respectarea cerințelor unei administrări prudente și sănătoase și că sunt asigurate condiții adecvate pentru realizarea supravegherii.

(2¹) Prevederile art. 37 alin. (4) se aplică în mod corespunzător și în ceea ce privește solicitarea de informații referitoare la persoanele și entitățile implicate sau având legătură cu proiectul de autorizare a sucursalei instituției de credit din statul terț.

(3) Banca Națională a României notifică Autoritatea Bancară Europeană cu privire la:

a) toate autorizațiile acordate sucursalelor instituțiilor de credit cu sediul într-un stat terț, precum și orice modificări ulterioare ale acestora;

b) volumul total al activelor și pasivelor sucursalelor instituțiilor de credit cu sediul într-un stat terț, astfel cum sunt acestea raportate periodic;

c) denumirea grupului din statul terț din care face parte sucursala din România.

Articolul 70

Capitalul inițial al sucursalei se asigura prin punerea la dispoziția acesteia, în forma bănească, a capitalului de dotare de către instituția de credit din statul terț, la nivelul prevăzut prin reglementările Băncii Naționale a României, care nu poate fi mai mic decât echivalentul în lei a 5 milioane euro.

Articolul 71

(1) Instituția de credit din statul terț trebuie să desemneze cel puțin doua persoane care să asigure conducerea activității sucursalei din România și care sunt împuternicite să angajeze legal, în România, instituția de credit. Aceste persoane trebuie să dispună de reputație și experiența adecvate pentru exercitarea responsabilităților încredințate. Dispozițiile cuprinse în cap. I din titlul II partea I referitoare la persoanele care asigura conducerea instituțiilor de credit se aplica în mod corespunzător.

(2) Conducerea sucursalei și documentele necesare pentru realizarea supravegherii trebuie să fie situate pe teritoriul României, la adresa sediului înregistrat.

Articolul 72

(1) La evaluarea calității instituției de credit din statul terț, inclusiv a persoanelor care dețin dețineri calificate la respectiva instituție de credit, se au în vedere criteriile prevăzute la art. 26 alin. (1) , care se aplică în mod corespunzător, precum și cel puțin următoarele:

a) nivelul fondurilor proprii, al cerințelor de fonduri proprii și lichiditatea instituției de credit;

b) dispozițiile legale sau măsuri de natura administrativă existente în statul de origine al instituției de credit sau dificultăți în aplicarea acestor dispoziții sau măsuri, din perspectiva eventualelor impedimente în exercitarea de către Banca Națională a României a supravegherii sucursalei.

(2) Dacă între instituția de credit din statul terț și alte persoane fizice sau juridice exista legături strânse. Banca Națională a României acorda autorizație numai dacă aceste legături nu împiedica exercitarea eficienta a funcțiilor sale de supraveghere.

Articolul 73

Orice modificări semnificative la nivelul acționariatului instituției de credit din statul terț sau ale persoanelor aflate în legături strânse cu aceasta, inclusiv cele decurgând dintr-un proces de fuziune sau de divizare în care este implicată instituția de credit din statul terț, implica o noua evaluare din partea Băncii Naționale a României, putând atrage retragerea autorizației acordate sucursalei din România, dacă nu mai sunt îndeplinite condițiile care au stat la baza autorizării acesteia.

Articolul 74

Autorizația acordată unei sucursale a unei instituții de credit dintr-un stat terț poate fi retrasă de Banca Națională a României, în condițiile prevăzute la art. 39 .

Articolul 75

(1) Autorizația sucursalei unei instituții de credit dintr-un stat terț își încetează valabilitatea în următoarele situații:

a) instituția de credit în cauza sau, în situația în care aceasta este implicată într-un proces de fuziune/divizare în urma căreia își încetează existenta, entitatea rezultată, renunța la autorizație, hotărând dizolvarea și lichidarea sucursalei;

b) în urma unor procese de reorganizare la nivelul instituției de credit sau al grupului din care face parte, inclusiv procese de fuziune sau de divizare, activitatea sucursalei din România este preluată de o alta instituție de credit sau de o sucursala din România a unei instituții de credit dintr-un alt stat membru sau dintr-un stat terț;

c) autorizația acordată instituției de credit este retrasă de autoritatea competenta din statul de origine sau își încetează valabilitatea în orice mod;

d) s-a pronunțat o hotărâre de deschidere a procedurii falimentului instituției de credit sau o alta procedura care implica lichidarea acesteia.

(2) în cazurile prevăzute la lit. a) și b) , instituția de credit trebuie să notifice Băncii Naționale a României decizia sa privind dizolvarea și lichidarea sucursalei din România și să transmită acesteia cel puțin un plan de lichidare a activului și de stingere a pasivului, care să asigure plata integrala a creanțelor deponenților și ale altor creditori.

(3) Hotărârea de dizolvare și lichidare nu produce efecte decât după confirmarea de către Banca Națională a României a încetării valabilității autorizației, care se comunica instituției de credit în cauza.

(4) Dispozițiile art. 41 alin. (2) se aplica în mod corespunzător.

Articolul 76

(1) Sucursalele instituțiilor de credit din state terțe trebuie să publice în limba română documentele contabile ale instituției de credit de care aparțin - situațiile financiare anuale, situațiile financiare anuale consolidate, raportul întocmit de organele de administrare și/sau conducere și, după caz, raportul consolidat, întocmit de organele de administrare și/sau conducere, opiniile persoanelor responsabile cu auditarea situațiilor financiare anuale și a situațiilor financiare anuale consolidate - întocmite și auditate conform legislației din statul terț.

(2) Dacă cerințele din statul terț cu privire la întocmirea documentelor contabile prevăzute la alin. (1) sunt conforme sau echivalente cu cele prevăzute de reglementările contabile adoptate la nivelul Uniunii Europene, sucursala din România a instituției de credit din statul terț respectiv nu este obligată să publice situațiile financiare anuale referitoare la activitatea proprie, dacă, în condiții de reciprocitate, instituțiile de credit din statele membre beneficiază de același tratament în statul terț respectiv. Acestor sucursale li se poate solicita să publice anumite date și informații legate de activitatea proprie, conform reglementărilor contabile emise în temeiul prevederilor Legii contabilității nr. 82/1991 , republicată, cu modificările și completările ulterioare.

(3) În cazul neîndeplinirii condițiilor prevăzute la alin. (2) , sucursalele instituțiilor de credit din state terțe trebuie să publice situații financiare anuale referitoare la activitatea proprie.

Articolul 77

(1) Dispozițiile cuprinse în Titlul II, Partea I se aplică în mod corespunzător sucursalelor instituțiilor de credit din state terțe care au fost România, în condițiile prevăzute prin reglementările emise în aplicată prezentei ordonanțe de urgență.

(2) Banca Națională a României poate excepta de la aplicarea unor cerințe prudențiale, sucursalele instituțiilor de credit din unele state terțe, dacă în urma evaluării efectuate se constata că în statul terț de origine exista un cadru de reglementare prudențial echivalent celui stabilit prin prezenta ordonanță de urgență și prin reglementările emise în aplicarea acesteia și ca autoritatea competenta din acest stat exercita o supravegherea adecvată a instituției de credit, inclusiv în ceea ce privește activitatea sucursalei din România.

(3) Regimul prevăzut la alin. (2) poate fi aplicat numai în condiții de reciprocitate și fără ca prin acesta să se instituie un tratament mai favorabil decât cel prevăzut pentru instituțiile de credit din alte state membre care desfășoară activitate în România.

Articolul 77¹

Sucursalele din România ale instituțiilor de credit din state terțe trebuie să raporteze Băncii Naționale a României, cel puțin anual, următoarele informații:

a) volumul total al activelor corespunzătoare activităților desfășurate de sucursală;

b) activele lichide aflate la dispoziția sucursalei, în special activele lichide în lei;

c) fondurile proprii aflate la dispoziția sucursalei;

d) mecanismele de protecție a depozitelor puse la dispoziția deponenților sucursalei;

e) mecanismele privind administrarea riscurilor;

f) cadrul de administrare a activității, inclusiv persoanele care dețin funcții-cheie pentru activitățile desfășurate de sucursală;

g) planurile de redresare care privesc sucursala;

h) orice altă informație pe care Banca Națională a României o consideră necesară pentru a permite o monitorizare cuprinzătoare a activităților desfășurate de sucursală.

Articolul 78

(1) Instituțiile de credit din state terțe notifica Băncii Naționale a României deschiderea de reprezentante în România, în condițiile prevăzute prin reglementările emise de aceasta.

(2) Reprezentantele trebuie să-și limiteze activitatea la cercetarea pieței, reprezentare și publicitate și nu pot efectua nici un fel de activități prevăzute de prezenta ordonanță de urgență.

Articolul 79

Dacă prin acordurile încheiate, la nivelul Uniunii Europene cu state terțe este prevăzut un alt regim în privința instituțiilor de credit din aceste state care desfășoară activitate în statele membre, decât cel prevăzut în prezenta ordonanță de urgență, prevederile acestor acorduri se aplica cu prioritate.