LexistoriaDreptul la drept.

Întreprinderi-mamă în state terțe

Azi

Instituțiile de credit · 2 articole

Articolul 206

(1) În cazul în care o instituție de credit, persoană juridică română, care are drept întreprindere-mamă o instituție de credit, o firmă de investiții, o societate financiară holding sau o societate financiară holding mixtă cu sediul într-un stat terț, nu face obiectul supravegherii pe bază consolidată exercitate de o autoritate competentă dintr-un stat membru, Banca Națională a României verifică dacă instituția de credit respectivă este supusă unei supravegheri pe bază consolidată exercitată de autoritatea competentă din statul terț, echivalentă cu cea guvernată de principiile prevăzute în prezenta ordonanță de urgență.

(2) Verificarea este efectuată la solicitarea întreprinderii-mamă sau a oricărei entități reglementate și autorizate într-un stat membru sau din oficiu, de către Banca Națională a României, dacă, potrivit dispozițiilor art. 207 , aceasta ar fi autoritatea responsabilă cu supravegherea pe baza consolidată. Banca Națională a României se consulta cu celelalte autorități competente implicate.

(3) Pentru efectuarea verificării potrivit prevederilor alin. (1) , Banca Națională a României are în vedere principiile generale de evaluare a echivalenței supravegherii pe bază consolidată exercitate de autoritățile competente din state terțe asupra instituțiilor de credit având întreprinderea-mamă într-un stat terț, principii elaborate de Comitetul Bancar European la solicitarea Comisiei Europene. Banca Națională a României consultă Autoritatea Bancară Europeană înaintea luării unei decizii.

Articolul 207

(1) În absența unei supravegheri echivalente potrivit art. 206 , prevederile referitoare la supravegherea pe bază consolidată cuprinse în prezenta ordonanță de urgență, în Regulamentul (UE) nr. 575/2013, precum și în reglementările emise în aplicarea acestora se aplică, prin analogie, instituției de credit prevăzute la art. 206 alin. (1) sau Banca Națională a României poate să aplice alte tehnici de supraveghere adecvate pentru atingerea obiectivelor supravegherii pe bază consolidată a instituției de credit.

(2) Banca Națională a României, în situația în care ar fi autoritate competenta cu supravegherea pe baza consolidată decide aplicarea tehnicilor de supraveghere alternative prevăzute la alin. (1) , după consultarea cu celelalte autorități competente implicate.

(3) În situația prevăzută la alin. (2) , Banca Națională a României poate solicita constituirea unei societăți financiare holding sau a unei societăți financiare holding mixte, cu sediul central pe teritoriul României sau al altui stat membru, și, în situația în care, după constituirea acesteia, rămâne autoritate competentă cu supravegherea pe bază consolidată, aplică prevederile referitoare la supravegherea pe bază consolidată poziției consolidate a societății financiare holding sau a societății financiare holding mixte respective.

(4) Tehnicile de supraveghere trebuie să permită atingerea obiectivelor supravegherii pe bază consolidată, potrivit prezentei ordonanțe de urgență, Regulamentului (UE) nr. 575/2013, precum și potrivit reglementărilor emise în aplicarea acestora, și trebuie să fie comunicate celorlalte autorități competente implicate, Autorității Bancare Europene și Comisiei Europene.

Secțiunea a 8-a — Întreprinderi-mamă în state terțe · Instituțiile de credit · Lexistoria