(1) În cazul în care străinul a tranzitat anterior o țară terță, în care i s-a acordat protecție, aceasta este considerată prima țară de azil pe baza următoarelor criterii:
a) viața și libertatea sa nu sunt amenințate din motive de rasă, religie, cetățenie, apartenență la un grup social sau opinii politice;
b) nu există niciun risc serios în sensul prezentei legi;
c) este respectat principiul nereturnării în conformitate cu Convenția de la Geneva;
d) este respectată interdicția expulzării într-un stat în care străinul poate fi torturat sau supus unor tratamente crude, inumane ori degradante;
e) protecția acordată subzistă.
(2) În situația prevăzută la alin. (1) , dacă în urma unei analize individuale se constată că sunt îndeplinite criteriile pe baza cărora o țară poate fi considerată primă țară de azil și dacă străinul este readmis de această țară, Inspectoratul General pentru Imigrări poate respinge ca inadmisibilă cererea de azil, prin hotărâre motivată.