(1) Este considerată țară terță sigură o țară cu privire la care există suficiente garanții că pe teritoriul acesteia respectarea drepturilor unui solicitant de protecție internațională este realizată în conformitate cu următoarele principii:
a) viața și libertatea sa nu sunt amenințate din motive de rasă, religie, cetățenie, apartenență la un grup social sau opinii politice;
b) nu există niciun risc serios în sensul prezentei legi;
c) este respectat principiul nereturnării în conformitate cu Convenția de la Geneva;
d) este respectată interdicția expulzării într-un stat în care străinul ar putea fi supus torturii sau față de care să fie aplicate tratamente crude, inumane ori degradante;
e) există posibilitatea de a solicita recunoașterea statutului de refugiat și, în cazul în care acest statut este acordat, de a beneficia de protecție conform Convenției de la Geneva.
(2) Inspectoratul General pentru Imigrări respinge ca inadmisibilă cererea de azil, prin hotărâre motivată, atunci când pe baza unei analize individuale constată că:
a) principiile enunțate la alin. (1) sunt respectate de către țara terță; și
b) țara terță și-a exprimat acordul cu privire la primirea străinului pe teritoriul său; și
c) există o legătură între solicitantul de protecție internațională și țara terță, iar pe baza respectivei legături se poate aprecia în mod rezonabil că țara este sigură în raport de situația sa personală.