(1) Pentru a fi numită în funcția de consilier de probațiune persoana trebuie să îndeplinească, cumulativ, următoarele condiții:

a) să aibă capacitate deplină de exercițiu;

b) să nu aibă antecedente penale, să nu aibă cazier fiscal;

c) să cunoască limba română, scris și vorbit;

d) să fie aptă din punct de vedere medical și psihologic pentru exercitarea funcției, fapt dovedit pe baza testării medicale și psihologice de specialitate organizate în acest scop;

e) să se bucure de o bună reputație;

f) să fie licențiată în asistență socială, psihologie, sociologie, pedagogie sau drept;

g) să promoveze concursul organizat pentru ocuparea funcției pentru care candidează.

(2) În termen de 60 de zile de la angajare, persoana trebuie să prezinte direcției de specialitate dovada stabilirii reședinței în România.