privind recunoașterea diplomelor și calificărilor profesionale pentru profesiile reglementate din România, cu modificările și completările ulterioare.

(1) Cetățeanul unui stat membru al Uniunii Europene sau al Spațiului Economic European care a dobândit calitatea de consilier de probațiune în statul membru de origine sau de proveniență poate solicita recunoașterea calificării sale profesionale.

(2) În vederea recunoașterii calificării profesionale, solicitantul va trebui să susțină un test de verificare a cunoștințelor de limbă română și o probă de aptitudini.

(3) Procedura de testare a cunoștințelor de limbă română și de desfășurare a probei de aptitudini, precum și modalitatea de repartizare pe o funcție vacantă se stabilesc prin regulament aprobat prin ordin al ministrului justiției.

(4) Persoana căreia i s-a recunoscut calificarea profesională în condițiile alin. (1)-(3) va fi încadrată pe gradul profesional corespunzător vechimii în calificarea recunoscută.

(5) Persoana prevăzută la alin. (4) care exercită profesia de consilier de probațiune în România are toate drepturile și obligațiile prevăzute de lege pentru această profesie.

(6) Prevederile prezentului articol se completează cu dispozițiile Legii nr. 200/2004

(7) Dispozițiile prezentului articol sunt aplicabile și cetățenilor Confederației Elvețiene.