LexistoriaDreptul la drept.

Delegarea, detașarea și transferul personalului din serviciile de probațiune

Azi

Legea 123/2006 · 5 articole

Articolul 40

(1) Delegarea personalului de probațiune se dispune pe o perioadă de cel mult 60 de zile într-un an.

(2) Persoana poate refuza delegarea dacă se află în una dintre următoarele situații:

a) graviditate;

b) își crește singură copilul;

c) starea sănătății, dovedită cu certificat medical, face contraindicată delegarea.

(3) Delegarea pe o perioadă mai mare de 60 de zile într-un an se poate dispune numai cu acordul scris al persoanei.

(4) Pe perioada delegării, persoana își păstrează funcția și beneficiază de drepturile prevăzute de lege pentru personalul delegat din cadrul instituțiilor publice din sectorul bugetar.

(5) Personalul de probațiune poate fi delegat într-o funcție de conducere, cu acordul acestuia. Pe perioada delegării într-o funcție de conducere, persoana beneficiază de toate drepturile prevăzute de lege pentru funcția în care este delegată.

Articolul 41

(1) Detașarea consilierilor de probațiune se dispune în interesul serviciului în care urmează să își desfășoare activitatea, la propunerea directorului direcției de specialitate, pentru o perioadă de cel mult un an.

(2) Detașarea poate fi prelungită pentru motive obiective, care impun prezența persoanei la serviciul la care s-a dispus detașarea, cu acordul acesteia, din 6 în 6 luni. Dacă nu există acordul persoanei, durata maximă a detașării este de un an.

(3) Persoana poate refuza detașarea numai în mod excepțional și pentru motive personale temeinice.

(4) Abrogat.

(5) Abrogat.

Articolul 42

(1) Personalul de probațiune care este detașat sau delegat în altă localitate decât cea de domiciliu beneficiază, pe toată durata delegării sau detașării, de următoarele drepturi:

a) diurnă în cuantum de 2% din indemnizația de încadrare brută lunară, dar nu mai puțin decât cuantumul prevăzut pentru personalul din unitățile bugetare;

b) decontarea cheltuielilor de cazare la structuri turistice de categoria până la 3 stele inclusiv. În situația în care nu beneficiază de cazare în aceste condiții, personalul are dreptul la o sumă egală cu 0,5% din indemnizația de încadrare brută lunară pentru fiecare noapte, pe toată durata delegării sau detașării în altă localitate;

c) decontarea transportului aerian, naval, auto sau pe calea ferată clasa I, inclusiv vagon de dormit clasa I, după caz. În cazul în care deplasarea se face cu autoturismul, acesta beneficiază de decontarea valorii a 7,5 litri de carburant la suta de kilometri. Aceste drepturi nu se plătesc în cazul în care deplasarea se face cu autoturismul ce aparține instituției.

(2) Prevederile prezentului articol se completează, după caz, cu reglementările aplicabile personalului din instituțiile publice.

Articolul 43

(1) Transferul personalului din serviciile de probațiune între serviciile de probațiune se aprobă, la cererea acestuia, de ministrul justiției, cu avizul directorului Direcției de probațiune și al șefilor serviciilor de probațiune implicate.

(2) Transferul se face într-o funcție echivalentă cu funcția deținută.

(3) Prin excepție de la prevederile alin. (2) , inspectorul de probațiune poate fi transferat, la cerere, pe funcția de consilier de probațiune, cu respectarea prevederilor alin. (1) .

(4) Inspectorul de probațiune transferat pe o funcție de consilier de probațiune va fi încadrat pe gradul de consilier de probațiune corespunzător vechimii în probațiune.

Articolul 44

(1) Delegarea, detașarea și transferul se dispun prin ordin al ministrului justiției. Încetarea delegării și detașării se dispune prin ordin al ministrului justiției.

(2) Condițiile și procedura delegării, detașării și transferului se stabilesc prin regulament aprobat prin ordin al ministrului justiției.