(1) Litigiile în materie dintre consumatori și comercianți referitoare la serviciile de investiții și la serviciile auxiliare furnizate de S.S.I.F. sau de instituțiile de credit care prestează servicii și activități de investiții și servicii auxiliare pot fi soluționate prin proceduri de soluționare alternativă a litigiilor de către Entitatea de soluționare alternativă a litigiilor în domeniul financiar, înființată în cadrul A.S.F., sau de către Centrul de soluționare alternativă a litigiilor în domeniul bancar, conform competențelor prevăzute de actele de înființare ale celor două entități, după caz.
(2) S.S.I.F. și instituțiile de credit care prestează servicii și activități de investiții și servicii auxiliare au obligația să informeze consumatorii cu privire la dreptul acestora de a apela la soluționarea alternativă a litigiilor, entitatea căreia i se pot adresa potrivit prevederilor alin. (1) , precum și cu privire la condițiile de accesare a procedurilor de soluționare alternativă a litigiilor.
(3) Toate S.S.I.F. au obligația de a adera la una sau mai multe entități prevăzute la alin. (1) .
(4) Entitățile prevăzute la alin. (1) cooperează activ cu entitățile omoloage din alte state membre în vederea soluționării litigiilor transfrontaliere.
(5) A.S.F. informează ESMA în legătură cu procedurile de reclamație și căile de atac prevăzute la alin. (1) și (2) .