(1) Planificarea strategică și operațională a mobilității se face prin Planul de mobilitate urbană durabilă.
(2) Planul de mobilitate urbană durabilă, denumit în continuare PMUD, constituie instrumentul de planificare strategică teritorială prin care este corelată dezvoltarea spațială a localităților și a teritoriului metropolitan al acestora cu nevoile de mobilitate și transport ale persoanelor și mărfurilor pentru asigurarea unor condiții de viață mai bune, prin integrarea cu instrumentele existente și utilizând principiul transparenței și evaluării continue.
(3) PMUD are ca țintă principală îmbunătățirea accesibilității localităților și a conectivității între acestea, dezvoltarea și diversificarea unei oferte de transport (aerian, fluvial și maritim, feroviar, rutier, pe cablu, nemotorizat, pietonal) bine integrată intermodal și sustenabilă din punct de vedere social, economic și de mediu.
(4) PMUD se adresează tuturor formelor de mobilitate și transport, incluzând transportul public și privat, de marfă și pasageri, motorizat și nemotorizat, în mișcare sau în staționare.
(5) Începând cu 1 ianuarie 2026, PMUD este obligatoriu pentru toate municipiile din România.
(6) PMUD este realizat pentru unitatea administrativ-teritorială inițiatoare și poate fi realizat și pentru teritoriul unităților administrativ-teritoriale aflate în zona periurbană, teritoriul metropolitan, după caz. Unde este constituită asociație de dezvoltare intercomunitară sau zonă metropolitană, după caz, PMUD se realizează de către asociație sau de către municipiu/oraș polarizator, în baza mandatului primit, pe teritoriul aferent unităților administrativ-teritoriale ce fac parte din asociație.
(7) PMUD se aprobă de către unitatea administrativ-teritorială pentru care a fost elaborat, de asociațiile de dezvoltare intercomunitară sau de zona metropolitană în cazul planurilor de mobilitate urbană elaborate pe teritoriul a două sau mai multe unități administrativ-teritoriale, membre ale asociațiilor de dezvoltare intercomunitară.
(8) Reglementările privind modul de utilizare a terenurilor stabilite prin documentațiile de urbanism, alături de prioritățile de dezvoltare urbană stabilite prin strategiile integrate de dezvoltare urbană și măsurile de îmbunătățire a mobilității urbane stabilite prin PMUD, vor fi abordate într-un mod integrat pentru a se asigura corelarea și coordonarea propunerilor de dezvoltare de la nivel local.
(9) Începând cu 1 noiembrie 2026, deținerea PMUD reprezintă condiție prealabilă pentru investițiile aferente mobilității urbane finanțate din fonduri de la bugetul de stat sau din fonduri europene.
(10) PMUD cuprinde două secțiuni:
a) componenta strategică;
(11) PMUD poate fi actualizat în integralitate sau entitățile competente de la nivel local pot actualiza doar planul de acțiune aferent acestuia, după caz.
(12) În situația actualizării integrale, PMUD va fi avizat conform prevederilor art. 6 lit. d) . În situația actualizării planului de acțiune, entitățile competente de la nivel local notifică autoritatea publică de la nivel central responsabilă cu mobilitatea urbană în termen de 30 de zile de la aprobare.
(13) Pentru informarea cetățenilor, autoritățile administrației publice locale au obligația de a posta pe pagina de internet a instituției autorităților locale sau a asociațiilor de dezvoltare intercomunitară PMUD în vigoare în termen de 30 de zile de la data aprobării.
(14) PMUD se elaborează într-un mod transparent prin consultarea și implicarea tuturor instituțiilor și organizațiilor relevante de la etapa de inițiere a documentației.