LexistoriaDreptul la drept.

Restricții pre- și postangajare în instituțiile și autoritățile publice

Azi

Legea 176/2010 · 6 articole

Articolul 7¹

(1) Prezentele norme urmăresc consolidarea integrității și asigurarea unui climat de imparțialitate și transparență în relația dintre autoritățile și instituțiile publice și persoanele juridice de drept privat, prin instituirea de restricții pre- și postangajare. Dispozițiile prezentei legi nu aduc atingere dispozițiilor din legile speciale prin care se reglementează restricții pre- și postangajare, precum și altor obligații care se aplică la încheierea mandatului sau încetarea funcției ori activității.

(2) Prin restricția preangajare se înțelege condiția impusă de lege persoanelor prevăzute la art. 7² alin. (1) ca, pe o perioadă de 12 luni de la data numirii, alegerii sau angajării, să nu exercite activități de supraveghere sau control și să nu participe la încheierea de contracte, în numele sau pe seama autorității ori instituției publice, cu persoana juridică de drept privat la care a desfășurat o activitate profesională, cu titlu remunerat sau neremunerat, în ultimele 12 luni anterioare numirii, alegerii sau angajării.

(3) Prin restricția postangajare se înțelege interdicția impusă de lege persoanelor prevăzute la art. 7² alin. (1) ca, pe o perioadă de 12 luni de la încheierea mandatului sau încetarea funcției ori activității, să exercite activități profesionale, cu titlu remunerat sau neremunerat, la o persoană juridică de drept privat, care se suprapun sau interferează din perspectiva atribuțiilor cu lista activităților derulate în ultimele 12 luni în cadrul autorității sau instituției publice și sunt de natură a afecta climatul de transparență și imparțialitate în relația dintre autoritățile și instituțiile publice și persoana juridică de drept privat.

(4) Intervalul de 12 luni prevăzut la alin. (2) și (3) , în care sunt incidente condițiile și obligațiile prevăzute de prezenta lege, se numește perioadă de reflecție.

Articolul 7²

(1) Dispozițiile prezentului capitol se aplică următoarelor categorii de persoane:

a) persoanele prevăzute la art. 47² alin. (1) , art. 47¹⁴ alin. (1) și art. 434 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ , cu modificările și completările ulterioare;

b) aleșii locali care exercită funcția de ordonator principal de credite și persoanele prevăzute la art. 1 alin. (1) pct. 35 și 37 ;

c) personalul instituțiilor și autorităților publice, inclusiv personalul angajat cu contract individual de muncă, care administrează sau implementează programe ori proiecte finanțate din fonduri externe sau din fonduri bugetare;

d) persoanele implicate în procesul de evaluare/selecție/ aprobare a cererilor de finanțare, potrivit art. 12 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 142/2012 , cu modificările și completările ulterioare;

e) personalul instituțiilor și autorităților publice, inclusiv personalul angajat cu contract individual de muncă și personalul angajat ca expert cooptat sau expert în afara organigramei, implicat în procesul de verificare/evaluare a solicitărilor de participare/ofertelor depuse în cadrul unei proceduri de atribuire, potrivit art. 61 din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare, potrivit art. 74 din Legea nr. 99/2016 privind achizițiile sectoriale, cu modificările și completările ulterioare, potrivit art. 45 din Legea nr. 100/2016 privind concesiunile de lucrări și concesiunile de servicii, cu modificările și completările ulterioare, inclusiv angajați/foști angajați ai autorității contractante sau ai furnizorului de servicii de achiziție implicat în procedura de atribuire cu autoritatea contractantă;

f) persoanele cu funcții de conducere, supraveghere și control, funcționari publici sau personal contractual din cadrul instituțiilor sau autorităților publice, implicate în eliberarea de autorizații, acreditări și licențe, cu excepția membrilor organului de conducere și a personalului Băncii Naționale a României;

g) persoanele care asigură consultanță juridică și reprezentarea juridică în fața instanțelor judecătorești a autorității sau instituției publice în serviciul căreia se află;

h) persoanele care realizează activități de audit public intern, potrivit Legii nr. 672/2002 privind auditul public intern, republicată;

i) consilierii prezidențiali și consilierii de stat din cadrul Administrației Prezidențiale.

(2) Prevederile alin. (1) nu se aplică personalului din cadrul instituțiilor de apărare, ordine publică și siguranță națională.

Articolul 7³

(1) Persoanele prevăzute la art. 7² alin. (1) au obligația să depună o declarație pe propria răspundere, conform modelelor prevăzute în anexele nr. 3 și 4 , prin care atestă că au luat cunoștință de prevederile referitoare la restricțiile pre- și postangajare care au legătură cu activitățile exercitate sau care vor fi exercitate în cadrul instituției sau autorității publice.

(2) Declarația prevăzută la alin. (1) se depune:

a) în termen de 15 zile de la data numirii/desemnării în funcția sau demnitatea publică ori de la data începerii activității;

b) în termen de 15 zile de la data încheierii mandatului, funcției sau a încetării activității ori la încetarea raportului de serviciu/muncă, după caz.

(3) Declarația de la alin. (1) se completează și se depune în format electronic, certificată cu semnătură electronică calificată, și se trimite Agenției exclusiv prin intermediul e-DAI, prin grija persoanei responsabile.

(4) O copie a declarației se depune la compartimentul de resurse umane din cadrul fiecărei autorități sau instituții publice angajatoare, pentru a fi păstrată la dosarul profesional și avută în vedere la stabilirea atribuțiilor de serviciu pe care persoanele prevăzute la art. 7² alin. (1) , după caz, le pot îndeplini, le pot îndeplini condiționat sau le este interzis să le îndeplinească în cursul perioadei de reflecție.

Articolul 7⁴

(1) Autoritățile și instituțiile publice au obligația de a verifica depunerea de către persoanele prevăzute la art. 7² alin. (1) a unei declarații pe propria răspundere care să ateste că au luat cunoștință de restricțiile preangajare și au indicat angajatorul sau, după caz, angajatorii din ultimele 12 luni.

(2) Pe perioada de reflecție și în decursul a 6 luni după încetarea acesteia, verificarea respectării condiției prevăzute la art. 7¹ alin. (2) se realizează de instituțiile sau autoritățile publice în care sunt numite, angajate sau își desfășoară activitatea.

(3) În cazul prim-ministrului și al miniștrilor, declarația privind restricțiile preangajare se depune la Cancelaria Prim-Ministrului.

(4) În scopul asigurării transparenței, fără a aduce atingere prevederilor art. 72 alin. (2) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, cu modificările și completările ulterioare, în considerarea circumstanțelor personale, categoriile de persoane prevăzute la art. 7² alin. (1) , cu excepția prim-ministrului, se abțin de la activitățile de supraveghere, control și încheierea de contracte în condițiile prevăzute la art. 7¹ alin. (2) cu angajatorul anterior, persoană juridică de drept privat. Abținerea se depune la persoana sau structura responsabilă privind restricțiile pre- și postangajare, care o transmite, cu propunerea de desemnare a unui înlocuitor, după caz, prim-ministrului sau superiorului ierarhic, în măsura în care există.

Articolul 7⁵

(1) Persoanele prevăzute la art. 7² alin. (1) depun declarația prevăzută la art. 7³ alin. (2) lit. b) la instituția sau autoritatea publică în care și-au exercitat demnitatea, funcția sau și-au desfășurat activitatea, care le pune la dispoziție lista activităților derulate în ultimele 12 luni.

(2) Declarația postangajare a prim-ministrului se depune la Cancelaria Prim-Ministrului, iar ale miniștrilor la ministerul pe care l-au condus.

(3) Lista activităților prevăzută la alin. (1) se întocmește de persoana sau structura responsabilă privind restricțiile pre- și postangajare prevăzută la art. 7⁶ , individualizat, pentru fiecare dintre persoanele prevăzute la art. 7² alin. (1) , fie pe baza fișei postului și prin consultarea șefului ierarhic superior, fie, în cazul membrilor Guvernului și al conducătorilor celorlalte organe de specialitate ale administrației publice, pe baza protocolului de predare-primire întocmit de aceștia la expirarea mandatului conform legii.

(4) În cazul în care persoanele prevăzute la art. 7² alin. (1) încep desfășurarea unei activități profesionale, cu titlu remunerat sau neremunerat, în cadrul unei persoane juridice de drept privat în perioada de reflecție, au obligația de a înregistra, în 15 zile, prin intermediul persoanei sau structurii responsabile privind restricțiile pre- și postangajare din cadrul instituției sau autorității publice în care și-au exercitat funcția sau demnitatea publică ori și-au desfășurat activitatea, o declarație în format electronic, certificată cu semnătură electronică calificată, pe platforma Agenției, exclusiv prin intermediul e-DAI, conform căreia activitățile ce urmează a fi derulate nu se suprapun sau nu interferează din perspectiva atribuțiilor cu lista activităților derulate în ultimele 12 luni în cadrul autorității sau instituției publice, nefiind de natură a afecta climatul de transparență și imparțialitate în relația dintre autoritățile și instituțiile publice și persoana juridică de drept privat.

Articolul 7⁶

(1) În vederea aplicării prevederilor art. 7⁴ și 7⁵ , fiecare autoritate sau instituție publică are obligația de a desemna, prin act administrativ al conducătorului autorității/instituției, o persoană sau o structură responsabilă, cu următoarele atribuții:

a) informează persoanele prevăzute la art. 7² alin. (1) cu privire la obligația depunerii declarațiilor;

b) primește și înregistrează declarațiile depuse în temeiul art. 7⁴ alin. (1) și îndeplinește formalitățile de înregistrare, pe platforma e-DAI, a declarațiilor depuse de persoanele prevăzute la art. 7² alin. (1) ;

c) verifică conținutul declarației prevăzute la art. 7³ alin. (2) lit. a) în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la primire, dar nu mai târziu de 3 zile lucrătoare de la data actualizării fișei postului, conform declarației prevăzute la art. 7³ alin. (2) lit. a) ; în cazul în care atribuțiile sunt stabilite prin acte administrative, termenul de 5 zile curge de la data emiterii acestor acte;

d) verifică, la încetarea raportului de muncă, de serviciu sau a mandatului, depunerea declarației prevăzute la art. 7³ alin. (2) lit. b) ;

e) gestionează notificările privind abținerea de la activități în relație cu persoana juridică de drept privat, în temeiul art. 7⁴ alin. (4) , și înaintează conducătorului autorității/instituției publice propunerea de desemnare a unui înlocuitor;

f) întocmește și comunică declarantului, la momentul încetării funcției, mandatului sau încetării activității, lista activităților desfășurate în ultimele 12 luni, conform art. 7⁵ alin. (3) , elaborată în consultare cu șeful ierarhic al persoanei în cauză, în măsura în care există;

g) primește și analizează notificările;

h) înregistrează declarația prevăzută la art. 7⁵ alin. (4) , în format electronic, pe platforma Agenției, exclusiv prin intermediul e-DAI;

i) transmite Agenției o sesizare motivată referitoare la persoanele care, fie nu au depus declarațiile prevăzute la art. 7⁵ alin. (4) , fie acestea sunt depuse cu încălcarea art. 7⁵ alin. (4) în ceea ce privește activitățile desfășurate în cadrul persoanei juridice de drept privat; sesizarea se transmite în cel mult 3 zile lucrătoare de la momentul constatării, în primul caz, și în cel mult 20 de zile de la data depunerii declarației conform art. 7⁵ alin. (4) , în al doilea caz;

j) asigură încărcarea pe platforma e-DAI a declarațiilor prevăzute la art. 7³ alin. (2) lit. b) și a notificărilor;

k) transmite Agenției datele și informațiile prevăzute de lege în vederea afișării statisticilor.

(2) Persoana sau structura desemnată acționează în condiții de imparțialitate și confidențialitate, având acces la informațiile și documentele necesare pentru exercitarea atribuțiilor ce îi revin, cu respectarea prevederilor privind protecția datelor cu caracter personal.