(1) O hotărâre nu poate fi recunoscută dacă vine în conflict cu dispozițiile prezentei legi privitoare la competența în materie de asigurări, protecția consumatorului, precum și la competența exclusiva.
(2) La verificarea acestor reguli de competența instanța este ținuta de constatările de fapt în temeiul cărora instanța din statul membru și-a argumentat competența.
(3) Sub rezerva dispozițiilor alin. (1), competența instanței din statul membru nu poate fi revizuită. Dispoziția prevăzută la art. 37 lit. a) nu poate fi aplicată normelor în materie de competența.