(1) Măsurile prevăzute la art. 27³ sunt disponibile și pentru persoanele apte de muncă din familiile beneficiare de venit minim de incluziune care realizează venituri în baza unui contract individual de muncă, raport de serviciu sau altă formă prevăzută de lege, dacă acestea doresc să obțină fie venituri mai mari în baza unui contract individual de muncă, raport de serviciu sau altă formă prevăzută de lege, fie să dobândească competențe profesionale competitive pe piața muncii.

(2) Persoanele apte de muncă din familiile care primesc una sau ambele componente ale venitului minim de incluziune beneficiază, cu prioritate, de măsurile de ocupare temporară pentru executarea de lucrări și activități de interes pentru comunitățile locale subvenționate din bugetul asigurărilor de șomaj.

(3) În termen de 2 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, pentru 60% din persoanele apte de muncă din familiile beneficiare de venit minim de incluziune, instituțiile cu atribuții în domeniu au obligația să asigure cel puțin una dintre măsurile prevăzute la art. 27³ .