(1) Autoritatea de Supraveghere Financiară, în calitate de autoritate competentă, poate hotărî aprobarea constituirii unei instituții-punte autorizate în conformitate cu prevederile Legii nr. 32/2000 , cu modificările și completările ulterioare, cu un capital social stabilit sub nivelul prevăzut de reglementările emise de Autoritatea de Supraveghere Financiară în aplicarea prevederilor Legii nr. 32/2000 , cu modificările și completările ulterioare, dar care nu poate fi mai mic decât echivalentul în lei a două milioane euro. Autoritatea de Supraveghere Financiară notifică, în acest caz, autorizarea instituției-punte și Comisiei Europene, împreună cu motivarea nivelului stabilit pentru capitalul social.

(2) Autorizarea instituției-punte se face cu respectarea cadrului legal privind ajutorul de stat.