(1) Rezerviștii voluntari pot fi concentrați sau mobilizați, după caz, pentru participarea la instruire sau îndeplinirea unor misiuni în țară și în afara teritoriului statului român, potrivit obligațiilor asumate de România prin tratate internaționale.
(2) Chemarea rezerviștilor voluntari, în situațiile prevăzute la alin. (1) , se face prin ordine de chemare, care cuprind motivele chemării și perioada concentrării, întocmite și înmânate prin grija structurilor în care sunt încadrați, astfel:
a) cu cel puțin 60 de zile înainte, pentru concentrările în vederea participării la instruire sau la misiuni;
b) imediat, la instituirea stării de urgență, a stării de asediu, la declararea stării de mobilizare, a stării de război, pe timpul antrenamentelor/exercițiilor de mobilizare, precum și altor activități stabilite prin ordin al șefului Statului Major al Apărării.
(3) În perioada în care dețin calitatea de rezervist voluntar, cetățenii nu pot fi mobilizați la locul de muncă și nu pot fi folosiți pentru prestări de servicii, în condițiile legii.