LexistoriaDreptul la drept.

Îndeplinirea serviciului militar în rezervă în calitate de rezervist voluntar

Azi

Legea 270/2015 · 6 articole

Articolul 21

(1) Rezerviștii voluntari pot fi concentrați sau mobilizați, după caz, pentru participarea la instruire sau îndeplinirea unor misiuni în țară și în afara teritoriului statului român, potrivit obligațiilor asumate de România prin tratate internaționale.

(2) Chemarea rezerviștilor voluntari, în situațiile prevăzute la alin. (1) , se face prin ordine de chemare, care cuprind motivele chemării și perioada concentrării, întocmite și înmânate prin grija structurilor în care sunt încadrați, astfel:

a) cu cel puțin 60 de zile înainte, pentru concentrările în vederea participării la instruire sau la misiuni;

b) imediat, la instituirea stării de urgență, a stării de asediu, la declararea stării de mobilizare, a stării de război, pe timpul antrenamentelor/exercițiilor de mobilizare, precum și altor activități stabilite prin ordin al șefului Statului Major al Apărării.

(3) În perioada în care dețin calitatea de rezervist voluntar, cetățenii nu pot fi mobilizați la locul de muncă și nu pot fi folosiți pentru prestări de servicii, în condițiile legii.

Articolul 22

(1) Rezerviștii voluntari execută instruirea în unitatea la care sunt încadrați, pe durata a 15 zile calendaristice, anual.

(2) Modul de executare a instruirilor se stabilește prin ordin al șefului Statului Major al Apărării.

Articolul 23

Planificarea, organizarea, desfășurarea și evaluarea instruirii rezerviștilor voluntari, pe timpul concentrărilor pentru instruire, se stabilesc prin ordin al șefului Statului Major al Apărării.

Articolul 24

În baza ordinului de chemare, rezerviștii voluntari sunt obligați să înștiințeze angajatorii cu care au încheiate raporturi de muncă sau de serviciu despre participarea la concentrări, prezentând totodată documentele justificative, astfel:

a) pentru instruirile prevăzute în contractul încheiat în condițiile legii, înștiințarea se face cu cel puțin 15 zile înainte de data prezentării la concentrare;

b) pentru concentrările în vederea participării la misiuni sau instruiri cu o durată mai mare de 15 zile, înștiințarea se face cu cel puțin 45 de zile înainte de termenul prevăzut pentru prezentarea la concentrare;

c) imediat după primirea ordinului de chemare, în situațiile prevăzute la art. 21 alin. (2) lit. b) .

Articolul 25

(1) Pe durata concentrării, rezerviștii voluntari pot fi detașați în alte structuri din cadrul Ministerului Apărării Naționale, în condițiile legii.

(2) Competențele cu privire la aprobarea detașării rezerviștilor voluntari în condițiile alin. (1) , precum și cu privire la durata acesteia sunt similare cu cele referitoare la personalul militar în activitate.

Articolul 26

(1) Raporturile de muncă sau de serviciu dintre rezerviștii voluntari și angajatori se suspendă, în condițiile prevăzute de lege, pe durata programului de instruire inițială și în situațiile prevăzute la art. 21 alin. (1) .

(2) Pe perioada îndeplinirii misiunilor prevăzute la art. 21 alin. (1) , raporturile de muncă sau de serviciu prevăzute la alin. (1) nu pot înceta, din inițiativa angajatorului, decât în urma dizolvării operatorilor economici ori a desființării instituțiilor publice. În aceste situații, reconversia profesională a respectivelor persoane, pentru profesii care sunt cerute pe piața forței de muncă, se asigură, în mod gratuit, de către agențiile pentru ocuparea forței de muncă sau de către Agenția Națională a Funcționarilor Publici.