(1) Autoritatea publică centrală pentru protecția mediului și autoritatea publică centrală din domeniul apelor și pădurilor colaborează în vederea asigurării monitorizării impactului negativ al poluării atmosferice asupra ecosistemelor acvatice, pe baza unei abordări cost-eficiență și bazate pe risc.
(2) Monitorizarea impactului negativ al poluării atmosferice asupra ecosistemelor acvatice din punctul de vedere al efectului de acidifiere, eutrofizare și formare a ozonului troposferic, pe baza unei rețele de puncte de monitorizare reprezentativă pentru tipurile de habitate de apă dulce, naturale și seminaturale existente la nivel național, se stabilește în cadrul rețelei de monitoring al corpurilor de apă de suprafață instituită în conformitate cu Legea apelor nr. 107/1996 , cu modificările și completările ulterioare, luând în considerare și rezultatele evaluării și gestionării calității aerului înconjurător, conform prevederilor Legii nr. 104/2011 , cu modificările ulterioare.
(3) Autoritatea publică centrală pentru protecția mediului, în colaborare cu autoritatea publică centrală cu responsabilități în domeniul cercetării și inovării, prin institutele de cercetare din coordonare, respectiv Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură „Marin Drăcea“ și Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Pedologie, Agrochimie și Protecția Mediului - ICPA București, asigură, inclusiv prin realizarea de studii, monitorizarea impactului negativ al poluării atmosferice asupra ecosistemelor terestre, pe baza unei rețele de puncte de monitorizare care este reprezentativă pentru tipurile de ecosisteme forestiere existente la nivel național, adoptând o abordare eficientă din punctul de vedere al costurilor și bazată pe risc, luând în considerare și rezultatele evaluării și gestionării calității aerului înconjurător, conform prevederilor Legii nr. 104/2011 , cu modificările ulterioare.
(4) Autoritățile prevăzute la alin. (1) și (3) își coordonează acțiunile cu alte programe de monitorizare instituite în temeiul legislației Uniunii Europene aplicate la nivel național, inclusiv cu prevederile Legii nr. 104/2011 , cu modificările ulterioare, și ale Legii nr. 107/1996 , cu modificările și completările ulterioare, precum și ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 49/2011 , cu modificările și completările ulterioare, și, după caz, cu prevederile Convenției LRTAP și ale protocoalelor acesteia, ratificate de România prin Legea nr. 271/2003 pentru ratificarea protocoalelor Convenției asupra poluării atmosferice transfrontiere pe distanțe lungi, încheiată la Geneva la 13 noiembrie 1979, adoptate la Aarhus la 24 iunie 1998 și la Gothenburg la 1 decembrie 1999, cu modificările ulterioare, iar acolo unde este necesar, utilizează date colectate în cadrul acestor programe.
(5) Pentru respectarea prevederilor alin. (1) și (3) pot fi utilizați indicatorii opționali de monitorizare a impactului poluării atmosferice prevăzuți în anexa nr. 5 sau alți indicatori din cadrul rețelei de monitoring a apelor, stabiliți ca relevanți de către autoritățile prevăzute la alin. (1) pentru ecosistemele acvatice, respectiv alți indicatori stabiliți ca relevanți de către autoritățile prevăzute la alin. (3) pentru ecosistemele terestre de la nivel național.
(6) La colectarea și raportarea indicatorilor prevăzuți în anexa nr. 5 se pot utiliza metodologiile prevăzute în Convenția LRTAP și manualele acesteia pentru programele internaționale de cooperare.