LexistoriaDreptul la drept.

Articolul 28

Azi

La intrarea în profesie, asistenții medicali generalisti și moasele, cetățeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparținând Spatiului Economic European sau ai Confederatiei Elvetiene vor prezenta autorităților competente române certificatul cazierului judiciar emis de statul membru de origine sau de proveniență ori, în lipsa acestuia, un document echivalent emis de acel stat.