(1) În cazul unui cont comun, nivelul compensației se determină pentru fiecare deponent garantat ce deține o cotă-parte din soldul contului, luându-se în calcul cota la care acesta este îndreptățit conform prevederilor contractuale și/sau legale. În absența unor astfel de prevederi, pentru scopul determinării compensațiilor, soldul contului comun va fi divizat în părți egale între deponenții în cauză.
(2) În situația în care un deponent nu este îndreptățit la sume aflate într-un cont, sumele pentru care acesta nu este îndreptățit se includ în calculul compensației datorate persoanei îndreptățite la acestea, cu condiția ca persoana îndreptățită să fie identificată sau identificabilă anterior datei la care depozitele au devenit indisponibile. Dacă există mai multe persoane îndreptățite, pentru determinarea compensației datorate fiecăreia se aplică prevederile alin. (1) , în mod corespunzător.
(3) În cazul unui cont comun, asupra căruia au drepturi mai multe persoane în calitatea lor de membri ai unei asociații lucrative, asocieri sau grupări de aceeași natură, fără personalitate juridică, pentru determinarea nivelului compensației, depozitul aflat în contul comun va fi tratat ca și când ar aparține unui singur deponent.